Altera

    reviste   » Altera
  autori a b c d g h k l m n p r s t u v w z  
  căutare á é í ó ö ő ú ü ű ă â î ş ţ
  toate numerele » altera ANUL II. 1996, nr. 5 »
 


| observaţii
| listare
| bookmark


 
 
 
     
 
Statutul Muntelui Athos

Statutul Muntelui Athos

în dreptul public elen

Charalambos K. Papastathis

I. Actul final al Acordului privind intrarea Republicii Elene în Comunitatea Economică Europeană include Declaraţia Comună nr. 4 referitoare la Muntele Athos, în care se afirmă: „Socotind că statutul special acordat Muntelui Athos, garantat de articolul 105 din Constituţia Elenă, se justifică exclusiv pe baze de natură religioasă şi spirituală, Comunitatea se va asigura că acest statut este luat în considerare în aplicarea şi viitoarea elaborare a prevederilor legislative ale Comunităţii, în special în ceea ce priveşte privilegiile scutirii de taxe vamale, scutirea de impozite şi dreptul de rezidenţă”1.

Studiul de faţă analizează, în termeni foarte generali, acest „statut special” din punctul de vedere al dreptului public elen actual.

II. Cu toate că trăiau aici schimnici şi înainte de această dată, se consideră că, pe Peninsula Athos, viaţa monastică organizată cenobitic datează din anul 963, cînd a fost ridicată Mănăstirea Marea Lavră2. În special după 963, dar şi înainte, împăraţii bizantini aveau obiceiul să acorde comunităţii monastice, în ansamblu, precum şi individual, diferitelor aşezăminte şi călugărilor privilegiile autoadministrării (legate de exercitarea puterii executive, legislative şi judecătoreşti) deopotrivă cu alte privilegii de natură religioasă, financiară şi militară. În acelaşi timp, Patriarhii Ecumenici ofereau Muntelui Athos protecţie specială sub forma autoguvernării eclesiastice precum şi sub cea a supunerii spirituale directe Sfîntului Scaun Patriarhal al Constantinopolului. Acest statut privilegiat a fost respectat chiar şi după ce, în 1430, peninsula a fost cucerită de turci3.

Muntele Athos nu a fost niciodată un stat suveran: el a fost parte a territorium-ului Imperiului Bizantin, apoi a celui Otoman, iar agenţii autoguvernării sale erau investiţi cu potestas delegata. Suveranitatea statală se limita, de regulă, la menţinerea ordinii şi la asigurarea aplicării mai cu seamă a reglementărilor financiare.

Toate ctitoriile şi toţi călugării, indiferent de provenienţa lor naţională, se bucurau de beneficiile acestui statut privilegiat. Muntele Athos a fost întotdeauna un centru spiritual pan-ortodox, locuit de călugării din întreaga lume ortodoxă. Acest fapt a existat mai cu seamă în a doua jumătate a secolului nouăsprezece, cînd, pe lîngă călugării din diferitele naţiuni ortodoxe ale Imperiului Otoman (albanezi, bulgari, greci, sîrbi) se aflau aici foarte mulţi şi din ţări ortodoxe precum Bulgaria, Georgia, Grecia, Muntenegru, România, Rusia şi Serbia. Regimul Muntelui Athos a căpătat pentru prima dată protecţie internaţională în 18784. Tratatul de la San Stefano (1878) recunoştea şi proteja acest regim, dar numai în ceea ce-i privea pe călugării ruşi5. Tratatul de la Berlin (1878), care a luat locul celui de la San Stefano, recunoştea şi el validitatea statutului Muntelui Athos în forma sa existentă şi extindea protecţia asupra tuturor călugărilor, indiferent de provenienţa lor naţională6.

În timpul Primului Război din Balcani (1912), marina elenă a eliberat Peninsula Athos, punînd astfel capăt dominaţiei otomane. A urmat apoi o veritabilă controversă privind cine s-ar cuveni să deţină suveranitatea statală asupra Muntelui Athos. Datorită intereselor Rusiei, Convenţia Ambasadorilor de la Londra (1913) a avut drept rezultat autonomia Muntelui Athos7. Totuşi, Tratatele de Pace de la Bucureşti (iulie–august 1913), Atena (noiembrie 1913) şi Neuilly-sur-Seine (1919) îl includeau în teritoriul elen şi nu pomeneau nimic de vreun statut autonom. În cele din urmă, Tratatele de la Sèvres (1920) şi Lausanne (1923) validau suveranitatea teritorială şi personală a Greciei asupra Athosului. Articolul 13 al Tratatului special de la Sèvres privind protecţia minorităţilor din Grecia (care a fost inclus în cel de-al şaisprezecelea protocol al Tratatului de la Lausanne) apăra drepturile şi libertăţile minorităţilor monastice ne-greceşti8, fapt prin care se relua în principiu prevederile paragrafului 8 al articolului 62 din Tratatul de la Berlin.

III. În consonanţă cu evoluţia evenimentelor pe plan internaţional, statul elen a făcut eforturi susţinute pentru:

1. a întocmi o nouă reglementare pentru Muntele Athos care să înlocuiască Reglementările Athonite Generale din 1911–1912. Analiza întreprinsă în acest sens a avut ca rezultat redactarea, în 1924, de către o comisie athonită, a Cartei Muntelui Athos (CMA ) care, odată votată de autorităţile athonite competente, a fost ratificată de statul elen prin Hotărîrea Legislativă (HL) din 10/16 septembrie 1926. CMA şi HL au intrat în vigoare în ziua imediat următoare adoptării Constituţiei, adică 4 iunie 1927; şi

2. a apăra prin mijloace constituţionale regimul existent de secole. Articolele 109–12 ale Constituţiei din 1927 conţineau într-adevăr prevederi prin care era recunoscut statutul privilegiat în general al Muntelui Athos, iar aceste prevederi se regăsesc în articolul 103 al Constituţiei din 1952 şi în articolul 105 al Constituţiei din 1975, acesta din urmă în vigoare şi astăzi.9

Statul elen întotdeauna a recunoscut şi protejat statutul existent al Muntelui Athos, căruia i-a adăugat din cînd în cînd reglementări atît din motive religioase, cît şi ideologice, precum şi dintr-un simţ al responsabilităţii provenite din obligaţiile sale faţă de Athos ce decurgeau din dreptul internaţional. Acest tratament special nu se află în contradicţie cu principiul constituţional al egalităţii (articolul 4) de vreme ce acesta stipulează un tratament identic sau egal pentru toate persoanele în circumstanţe identice sau similare.

În ceea ce priveşte natura CMA, Constituţia susţine că această Cartă este legea care stabileşte în detaliu autorităţile athonite şi modalitatea lor de operare. CMA-ul este o lege cu o putere oficială superioară altor legi ale Republicii Elene: nici una din prevederile ei nu poate fi modificată sau abrogată de dreptul comun. O astfel de schimbare trebuie elaborată şi votată de reprezentanţii tuturor mănăstirilor athonite şi ratificată de Patriarhia Ecumenică şi de Parlamentul elen.

În plus, Consiliul de Stat (care este instanţa executivă supremă a Greciei) a decis că orice modificări ale CMA trebuie menţionate explicit în eventuala nouă lege. Cu alte cuvinte, nu este suficient, cum se întîmplă de obicei în drept, să se includă pur şi simplu o clauză prin care orice prevedere anterioară, specială ori generală, este acum abrogată10.

IV. Constituţia recunoaşte şi protejează statutul de veacuri al Muntelui Athos. Această protecţie cunoaşte trei forme: 1. prevederi concrete de natură specială; 2. prevederi concrete de natură generală; 3. autorizarea legislatorului comun (adică a parlamentului) de a reglementa anumite chestiuni concrete.

1. Prima categorie cuprinde autoguvernarea şi un spectru larg de chestiuni legate direct de ea, cum ar fi demarcarea teritoriului Muntelui Athos şi subordonarea lui puterii de stat elene; inalienabilitatea teritoriului peninsulei care este împărţit exclusiv între mănăstirile de sine stătătoare; directa jurisdicţie spirituală a Patriarhiei Ecumenice a Constantinopolului; interzicerea oricărei schimbări în sistemul administrativ, a numărului mănăstirilor dominante (douăzeci); ordinii lor ierarhice şi a poziţiei lor în relaţie cu domeniile subordonate lor; procesul elaborării, votării şi ratificării CMA; rezervarea supravegherii supreme a puterilor spirituale ale Patriarhiei Ecumenice, iar a problemelor administrative statului, care răspunde de asemeni de ordinea şi siguranţa publică (articolul 105, paragrafele 1–4).

2. Prevederile concrete de natură generală sînt cuprinse în paragrafele 3 şi 4 ale articolului 105 şi se referă, consider eu, la orice fel de privilegiu care a fost vreodată recunoscut sau acordat, indiferent dacă el are sau nu legătură cu autoadministrarea. Consiliul de Stat susţine că protecţia constituţională se referă numai la acele prevederi privind statutul Athosului care sînt legate de autoadministrare11. Ezit să accept această opinie. Este, într-adevăr, clar că prezicerile paragrafelor 1 şi 2 ale articolului 105, care privesc „kaqestwz” (statutul) Muntelui Athos, se limitează la contextul autoadministrării sale („... [acesta], în concordanţă cu vechiul său statut privilegiat este o parte autoguvernantă”), însă, în paragrafele 3 şi 4, Constituţia foloseşte termenul „kaqestvta” (orînduieli) şi stipulează că definirea lor în detalii şi modalitatea operării lor este realizată de CMA. În plus, acesta stabileşte de asemenea, cu exactitate ce autorităţi vor efectua supravegherea ultimă a îndeplinirii lor întocmai. Cu alte cuvinte, eu consider că paragrafele 1 şi 2 cuprind prevederi speciale ce garantează autoadministrarea completă (atît ca posibilitate, cît şi ca realitate), în timp ce paragrafele 3 şi 4 cuprind o dispoziţie generală care asigură posibilitatea atît a autoadministrării (laolaltă cu prevederile paragrafelor 1 şi 2) cît şi a oricărei alte reglementări ce a fost vreodată legiferată în legătură cu Muntele Athos. În acelaşi timp, aceeaşi prevedere asigură actualizarea acestor reglementări, dar numai parţial, întrucît Constituţia atribuie stabilirea lor în detaliu CMA-ului care este o lege cu autoritate oficială superioară. După cum se arată în articolul 188 al CMA, aceste reglementări provin din numeroase izvoare juridice străvechi precum chrisobulele bizantine (decrete imperiale), carte (Tnpika), urice (decrete patriarhale), firmane sultăneşti, precum şi reglementări generale emise de vechi constituţii şi autorităţi monastice. Consider, din acest motiv, că reglementările privilegiate ale CMA (fie că ele sînt complet sau parţial favorabile sau nefavorabile Muntelui Athos şi locuitorilor săi): i) nu pot fi abolite sau modificate de un act legislativ unilateral al statului elen, ii) nu pot fi abrogate de vreo revizuire a CMA fără a fi înlocuite de altele, iii) conţinutul lor poate fi modificat prin revizuirea CMA în măsura permisă de tradiţia legislativă athonită garantată, dar, prin ordinea constituţională, în acest caz nu pot fi ignorate anvergura şi tipul diferitelor prevederi privilegiate.

Socotesc că în acestă direcţie este orientată Declaraţia Comună nr. 4 a Acordului privind intrarea Republicii Elene în Comunitatea Economică Europeană. În interpretarea Declaraţiei Comune, articolul 105 din Constituţia elenă recunoaşte întreaga sferă a statutului special al Muntelui Athos — nu doar în ceea ce priveşte autoadminsitrarea — şi merge mai departe considerînd scutirea de taxe vamale şi impozite precum şi dreptul de rezidenţă drept manifestări ale acestui statut. Prevederile generale şi speciale referitoare la Muntele Athos sînt descrise în sursele legislative athonite ca „kaqestvta” (orînduieli), „pronomia” (privilegii), „asndosiai” (scutiri) şi „pleonekthmata” (beneficii).

Cea mai mare parte a acestor practici nu sînt cuprinse în CMA şi HL. Areopagul (Curtea civilă supremă Greciei) şi teoria juridică actuală împărtăşeşte ideea că prevederile şi practicile care au fost stabilite în trecutul îndepărtat, dar care nu sînt incluse în CMA sau HL, rămîn valide dacă nu au fost abrogate explicit (la data la care i s-a acordat Muntelui Athos pentru prima dată protecţie constituţională (prin Constituţia din 1927)12. În opinia mea, în CMA, conform art. 188 paragraful 2, prevederile şi practicile legate de aceste orînduieli pot fi scrise sau rescrise. Dar în cazul în care asemenea surse juridice nu au fost instituite sau în care au fost instituite, iar mai apoi aborgate ori nu au fost aplicate întrucît pierduseră deja opinio-juris la vremea intrării în vigoare a Constituţiei din 1927, sînt aplicate canonul ortodox general sau legea eclesiastică elenă.

Astfel, chiar şi reglementările care au fost, în diferite perioade, instituite în legătură cu comunitatea monastică, aşezămintele şi călugării Muntelui Athos, dar care nu au fost incluse în CMA sau HL, rămîn în continuare valide atîta timp cît: i) nu au fost abrogate explicit sau implicit cînd i s-a acordat pentru prima oară protecţie CMA, HL, sau articolului 105 din Constituţie. Protecţia acordată Muntelui Athos prin prevederi constituţionale explicite (atît protecţia concretă legată de proporţiile şi esenţa autoguvernării sale, cît şi protecţia generală legată de anvergura orînduielilor sale generale) blochează legislativul comun şi rămîne valabilă chiar dacă se întîmplă să contravină altor prevederi ale Constituţiei.

3. Protecţia constituţională se extinde de asemeni şi asupra altor domenii care sînt enumerate în paragraful 5 al articolului 105. Acestea sînt drepturile şi îndatoririle guvernatorului (reprezentantul statului elen pe Muntele Athos), puterea judecătorească a autorităţilor monastice şi privilegiile vamale şi de impozitare ale Muntelui Athos. Constituţia stipulează că stabilirea lor revine dreptului comun. Protecţia constituţională se limitează aici la: i) asigurarea existenţei drepturilor şi îndatoririlor guvernatorului; ii) exercitarea puterii judecătoreşti de către autorităţile monastice; iii) acordarea de scutiri financiare de către stat. Întinderea acestor reglementări ţine însă de domeniul legislaţiei comune în conformitate cu sancţionarea constituţională.

V. Puterea executivă. Puterea executivă a Muntelui Athos constă în autoguvernare de gradul unu şi doi.

Autoguvernarea de gradul unu este exercitată de mănăstirile de sinestătătoare13 care sînt douăzeci la număr. Acest număr nu poate fi schimbat, precum nici nu poate fi schimbată ordinea lor ierarhică una faţă de alta şi nici rangul lor faţă de domeniile dependente (schituri, chilii, sihăstrii). Mănăstirile sînt fie cenobitice, fie idioritmice după felul în care îşi duc viaţa membrii lor. Într-o mănăstire cenobitică totul este comun; călugării împart un fel comun de viaţă şi nu deţin nici o proprietate personală. Călugărilor dintr-o mănăstire idioritmică le este îngăduit să se susţină din resurse personale, să deţină o avere proprie de care să dispună cum doresc (dar nu printr-un act de mortis causa). Sistemul idioritmic a luat fiinţă la începutul secolului al XV-lea. Mănăstirile se pot schimba din idioritmice în cenobitice, dar nu şi vice versa. Astăzi, nouăsprezece dintre ele sînt cenobitice şi doar una idioritmică (Pantocrator). Mănăstirile cenobitice sînt conduse de stareţ (egumen — Hgonmenoz) şi de Sfîntul Bătrînilor (Gerontia); mănăstirea idioritmică de Sfatul Căpeteniilor (Sunaxiz tvn Proiotamenwn).

Fiecare mănăstire îşi elaborează şi votează propriul Regulament Interior pe care se bazează autoguvernarea sa. Regulamentul are în vedere viaţa în interiorul mănăstirii, conducerea mănăstirii, alegerea reprezentanţilor ei şi administrarea averii ei. Fiecare mănăstire supune Regulamentul spre aprobare Sfîntului Sobor, iar acest Regulament trebuie să fie în consonanţă cu Constituţia, cu CMA şi cu diferitele practici ale statului privilegiat. Fiecare mănăstire îşi alege conducătorii şi administratorii fără nici o intervenţie din partea altor autorităţi athonite ecleziastice sau statale. Înalţii funcţionari astfel aleşi conduc mănăstirea, îi administrează proprietatea şi, de asemeni, constituie un tribunal de primă instanţă fără vreun amestec sau intervenţii din afară.

Autoguvernarea de gradul doi este exercitată pe întreaga peninsulă şi asupra tuturor persoanelor aflate aici, fie ele călugări, preoţi, ori mireni. Membrii organelor comunitare ale autoguvernării de gradul doi: i) sînt aleşi de către mănăstiri fără amestecul patriarhiei sau statutului; şi ii) sînt singurele organizaţii în măsură să se ocupe de orice chestiune legate exclusiv de Muntele Athos.

Sfîntul Sobor (Iera Koinothz) este principalul organ al autoguvernării de gradul doi. El îşi sediul în capitala Muntelui Athos, Karie, şi are în componenţă douăzeci de membri, fiecare dintre reprezentînd o mănăstire de sine stătoare. Mandatul lor este de un an, dar poate fi reînnoit în nenumărate rînduri. Guvernatorul, reprezentantul statului elen, poate lua parte la întrunirile Soborului, dacă este invitat, în calitate de consultant. Puterea executivă a comunităţii monastice revine Sfîntului Sobor, ca organism permanent suprem. El funcţionează şi ca tribunal (vezi VII).

Organul executiv al Sfîntului Sobor este Sfînta Epitropie (Iera Epistasia) ce cuprinde patru călugări aleşi în fiecare an din patru mănăstiri diferite, prin rotaţie. Aceasta înseamnă că fiecare mănăstire este reprezentată o dată la cinci ani14. Mai-marele celor patru este cunoscut ca Prwtepiotathz sau Prvtoz (=„întîiul”) şi are în grija sa treburile Sfîntului Sobor. Pe lîngă faptul că este organul executiv al Sfîntului Sobor, Sfînta Epitropie îndeplineşte şi îndatoriri specifice anumitor autorităţi de stat, şi anume cele ale puterii poliţieneşti şi ale tribunalului de poliţie. Totodată, de competenţa ei sînt problemele municipale: Sfînta Epitropie este răspunzătoare de menţinerea salubrităţii oraşului Karie şi de întreţinerea drumurilor; ea asigură iluminatul public; efectuează controale sanitare; fixează preţul alimentelor din magazinele şi restaurantele din Karie; se asigură că atît călugării cît şi mirenii se poartă cu decenţă şi bunăcuviinţă, prin interzicerea purtărilor turbulente, cîntecelor laice, jocurilor de noroc, călăritului şi fumatului pe străzile principale; interzice magazinelor să deschidă în timpul vecerniei, duminica sau în sărbătorile oficiale; interzice vînzarea cărnii precum şi prepararea sau consumul în public al mîncărurilor care nu sînt de post în zilele de miercuri, vineri şi a celorlalte zile de post; îi expulzează pe preoţii şi călugării ne-athoniţi şi pe mirenii care se poartă necuviincios. Sfînta Epitropie are în comanda sa forţa de poliţie athonită şi, dacă este necesar, poate să facă apel la forţa de poliţie a statului (CMA art. 37). Delictele minore comise în Karie de călugări sau mireni intră sub incidenţa Codului Penal Comun (CMA articolul 40) impunîndu-li-se călugărilor (portivit HL art. 7, CMA art. 71) pedepsele indicate de legea canonică sau o amendă constînd într-un dar către Biserica Protaton din Karie — o cantitate determinată de ceară sau ulei, iar mirenilor o detenţie de una pînă la treizeci de zile sau o amendă de pînă la 1.200 de drahme şi/sau expulzarea din peninsulă. Sentinţele de detenţie sînt ispăşite în sediile de poliţie ale statului. Sfînta Epitropie asigură, de asemeni, serviciile poştale pentru corespondenţă Sfîntului Sobor (CMA art. 37). Ea le eliberează pelerinilor permisele (diamonhthrion) necesare vizitării peninsulei — problemă asupra căreia vom reveni. Tot ea este cea care administrează „Fondul Comun”, care este alcătuit din contribuţiile mănăstirilor şi din care sînt întreţinute Biserica Protaton şi şoseaua ce leagă Karie de portul său, Dafne. Din acelaşi fond sînt plătiţi angajaţii Sfîntului Sobor şi forţa de poliţie ahtonită. Fiecare cheltuială trebuie să fie susţinută de o decizie a Sfîntului Sobor (CMA 35 şi 36).

Mai există alte două organe ale autoguvernării, care, spre deosebire de cele precedente, nu sînt permanente. Adunarea Bianuală Extraordinară a Celor Douăzeci (Ectaktoz Diseniansia Eikosamelhz Sunuaxiz) are în componenţă stareţii mănăstirilor cenobitice şi unul dintre capii mănăstirii idioritmice. Ea se întruneşte de două ori pe an pentru a vota Prevederile Regulatoare ale Muntelui Athos şi pentru a acţiona în calitatea de Curte Specială (vezi VII). Celălalt organ ne-permanent al autoguvernării este Dubla Adunare Extraordinară (Ektaktoz Diplh Sunaxiz), care este alcătuită din toţi membrii Sfîntului Sobor şi cîte un reprezentant al fiecărei mănăstiri, ceea ce înseamnă că ea are patruzeci de membri. Existenţa ei nu este reglementată de CMA sau HL şi, din această cauză, s-a pus la îndoială legitimitatea ei15. Personal, nu pot fi de acord cu acest punct de vedere, care oricum nu a triumfat în practică. Dubla Adunare Extraordinară s-a întrunit în repetate rînduri în trecut şi continuă să funcţioneze şi astăzi. Ea este organul care a votat CMA în 1924. Ocazional, a fost convocată de Sfîntul Sobor pentru a repeta chestiuni importante. Cu alte cuvinte, ea exista cînd au intrat în vigoare prevederile constituţionale privind Muntele Athos, în 1927. Ca urmare, indiferent că ea este sau nu inclusă expressis verbis în reglementările Constituţiei, CMA sau HL, bazele ei nu pot fi contestate tocmai pentru că ea face parte din rînduielile Muntelui Athos. Oricum, CMA şi HL nu includ sau nu reglementează toate instituţiile Muntelui Athos.

Întrebarea care se pune acum este: cum poate fi menţinut şi garantat acest status quo? Există vreo autoritate care să intervină dacă sau cînd organele autoguvernării depăşesc limitele competenţei lor, şi dacă da, care este aceasta? Există doi agenţi de control: guvernatorul Muntelui Athos şi Patriarhia Ecumenică.

Guvernatorul este un înalt funcţionar al guvernului şi îşi are reşedinţa în Karie. El dă socoteală Ministerului de Afaceri Externe. Este investit cu autoritate publică, fără să fie însă un agent al autoguvernării athonite. Din acestă cauză socotesc drept inexactă folosirea în Constituţie a termenului de guvernator (dioikhthz). În cazul în care ar fi revizuită Constituţia, s-ar cuveni într-adevăr întocmirea acestui termen.

Constituţia îl însărcinează pe guvernator să garanteze respectarea îndeaproape, din punct de vedere administrativ, a rînduielilor Muntelui Athos. Guvernatorul îşi exercită responsabilităţile: 1. în stadiul luării deciziilor, luînd parte la şedinţele Sfîntului Sobor, dacă acesta i-o solicită; şi 2. după ce deciziile au fost luate, cînd îi revine verificarea legalităţii acţiunilor propuse de organele autoguvernării. Dacă descoperă că vreuna din decizii contravine orînduielilor, CMA-ului, sau altor reglementări, el atrage atenţia Sfîntului Sobor asupra acestui fapt. Dacă Sfîntul Sobor nu este de acord cu aprecierea situaţiei în aceşti termeni, guvernatorul cere îndrumarea Ministerului Afacerilor Externe. Acţiunile guvernatorului sînt supuse controlului Consiliului de Stat16 cum sînt şi acţiunile factorilor athoniţi cu excepţia celor legaţi de administraţia internă de pe Muntele Athos. Jurisprudenţa Consiliului de Stat consideră că problemele interne cuprind toate relaţiile dintre aşezămintele monastice şi dintre călugării înşişi precum şi relaţiile lor cu autorităţile monastice şi cu Sfîntul Sobor17.

Cel de-al doilea factor de control este Patriarhia Ecumenică a Constantinopolului, a cărei jurisdicţie reglementează problemele de natură spirituală. Totodată, Patriarhia ratifică prevederile regulatoare ale Adunării Bianuale Extraordinare a Celor Douăzeci referitoare la probleme spirituale precum şi orice hotărîre de trecere a unei mănăstiri idioritmice la sistemul cenobitic; patriarhia eliberează preoţilor permise pentru a merge pe Muntele Athos şi a oficia aici; ea acordă scrisori de recomandare cărturarilor care doresc să studieze în arhivele şi bibliotecile de aici. Patriarhia trebuie să fie informată asupra alegerii, demisiei sau demiterii egumenilor, epitropilor şi membrilor organizaţiilor monastice. Împreună cu Sinodul Patriarhal, Patriarhia formează un tribunal athonit (vezi VII).

VI. Puterea legislativă. Pe Muntele Athos puterea legislativă se manifestă prin: 1. CMA; 2. legile menţionate în paragraful 5 al articolului 105 din Constituţie; şi 3. Dispoziţiile Regulatoare.

1. CMA este elaborat şi votat de cele douăzeci de mănăstiri de sine stătătoare de pe Muntele Athos sau, cu alte cuvinte, de Sfîntul Sobor (Constituţie, articolul 105, paragraful 2, secţiunea b). În elaborarea CMA, joacă un rol important şi guvernatorul, dar el nu are drept de vot. După ce este votat, CMA este încredinţat Patriarhiei Ecumenice şi Parlamentului Elen pentru a fi ratificat. Întrucît paragraful 4 al articolului 105 din Constituţie stipulează că respectarea întocmai a orînduielilor Muntelui Athos se află, în ce priveşte aspectele religioase, sub supravegherea Patriarhiei Ecumenice, iar în ce priveşte aspectele administrative, sub cea a statului elen, sînt îndemnat să cred că ratificarea CMA de către Patriarhie are în vedere prevederile referitoare la chestiuni religioase, iar ratificarea sa de către parlament, pe cele legate de chestiuni administrative.

2. După cum am arătat deja (vezi IV, 3), articolul 105, paragraful 3 din Constituţie stipulează şi garantează existenţa: i) drepturilor şi îndatoririlor guvernatorului; ii) puterii judecătoreşti exercitate de autorităţile athonite; şi iii) privilegiilor vamale şi de impozitare acordate de statul elen din Muntele Athos. Însă anvergura acestor privilegii nu este determinată de Constituţie sau de CMA, ci de legile obişnuite votate de parlamentul elen.

3. Dispoziţiile sînt elaborate şi votate de Adunarea Bianuală Extraordinară a Celor Douăzeci care constituie „organul legislativ şi judecătoresc suprem al Muntelui Athos” (CMA art. 43 şi 45). Dispoziţiile Regulatoare sînt elaborate pentru a reglementa diferite probleme concrete din CMA sau HL, precum şi altele, ce nu sînt legiferate prin aceste documente. Ele sînt aduse la cunoştinţa guvernatorului şi a ministrului de resort, iar cele legate de chestiuni religioase sînt supuse spre aprobare Patriarhiei Ecumenice. Atît ministrul cît şi Patriarhia pot acorda sau refuza ratificarea Dispoziţiilor Regulatoare, dar nu pot să le modifice.

VII. Puterea judecătorească. Problemele privind puterea judecătorească sînt reglementate de prevederile CMA şi HL. Tribunalele athonite au competenţă civilă, penală şi ecleziastică18.

Instanţele judecătoreşti athonite sînt: 1. Tribunalele monastice (adică, în mănăstirile cu regim cenobitic, Sfatul Bătrînilor şi stareţul, iar în cele idioritmice, Sfatul Căpeteniilor); 2. Sfîntul Sobor; 3. Sfînta Epitropie şi 4. Patriarhia Ecumenică împreună cu Sinodul Patriarhal care au însă dreptul de a-şi delega competenţa în acest domeniu unui tribunal special compus dintr-un exarhat de trei membri (mitropoliţi patriarhali de pe Muntele Athos) şi din Adunarea Bianuală Extraordinară a Celor Douăzeci.

Litigiile de drept subiectiv care pot soluţionate de tribunalele athonite sînt cele care apar în legătură cu 1. hotarele terenurilor diferitelor mănăstiri, şi 2. „omologa” (convenţii), înţelegeri scrise încheiate între mănăstiri şi domeniilor lor dependente în legătură cu folosirea terenului din peninsulă.

Judecătoria monastică este cea care soluţionează litigiile dintre două sau mai multe domenii dependente de mănăstiri respective. Sfîntul Sobor este atît un tribunal de primă instanţă cît şi o curte de apel. Ca tribunal de primă instanţă, Sfîntul Sobor se ocupă de: 1. litigiile dintre mănăstiri legate de hotarele acestora, 2. litigiile legate de „convenţia” dintre o mănăstire şi unul dintre domeniile sale dependente, şi 3. litigiile dintre domeniile dependente a două sau mai multe mănăstiri. În calitate de curte de apel, Sfîntul Sobor se ocupă de contestaţiile făcute împotriva deciziilor judecătoreşti monastice. Patriarhia Ecumenică (sau Tribunalul Special) are funcţia de curte de apel pentru contestaţiile împotriva deciziilor Sfîntului Sobor. Toate celelalte litigii, care survin între aşezămintele athonite şi care ţin de domeniul dreptului subiectiv, sînt aduse în faţa curţilor civile ale statului: în faţa Tribunalului de Primă Instanţă din Chalkidiki, iniţial, iar, ulterior, în faţa Curţii de Apel din Salonic.

Delictele şi crimele capitale comise sub incidenţa dreptului penal general sînt judecate în curţile penale de stat din Salonic. Muntele Athos se bucură de un privilegiu special în această privinţă: anchetele corespunzătoare sînt realizate chiar pe Muntele Athos şi în prezenţa, pe durata întregii lor desfăşurări, a unui membru al Sfintei Epitropii.

Abaterile ce ţin de domeniul dreptului penal general, ultrajele la adresa colectivităţii sau a ordinii, comise pe Muntele Athos de călugări, feţe bisericeşti sau mireni, sînt judecate de curţile athonite: de judecătoria monastică dacă abaterea a fost comisă în incinta unei mănăstiri, iar, dacă ea a fost comisă în Karie, de către Sfînta Epitropie.

Abaterile canonice (eclaziastice sau disciplinare) comise de călugării athoniţi sînt de competenţa judecătoriei mănăstirii în cauză, cu excepţia abaterilor care implică răspopirea — lucru valabil pentru aceia dintre călugări care sînt în acelaşi timp preoţi hirotonisit (hierocălugări). Sfîntul Sobor are funcţia de curte de apel împotriva deciziilor judecătoreşti monastice. Plîngerile împotriva sentinţelor Sfîntului Sobor sînt cercetate de Patriarh şi Sinod (sau Tribunalul Special). Dacă este hierocălugăr, iar abaterea sa este pasibilă de răspopire, acuzatul este judecat în instanţa primă şi în instanţa de apel de către Patriarh şi Sinod, rolul Sfîntului Sobor limitîndu-se la investigarea cazului. Afară de aceasta, dacă o faţă bisericească sau un călugăr ne-athonit comite o abatere canonică pe Muntele Athos, investigaţiile sînt conduse de Sfîntul Sobor, care înaintează apoi dosarul autorităţii ecleziastice în a cărui subordine se află acuzatul.

VIII. Pe lîngă autoguvernarea în sensul cel mai larg al cuvîntului, statul elen recunoaşte Muntelui Athos alte numeroase privilegii (în Constituţie, CMA, HL, şi în alte legi). Întrucît studiul de faţă se concentrează asupra dreptului de rezidenţă, privilegiilor de scutire de taxe vamale şi impozite, menţionate în Declaraţia Comună nr. 4 a Actului Final al Acordului privind intrarea Republicii Elene în Comunitatea Economică Europeană, mă voi limita la enumerarea diferitelor alte privilegii:

1. Teritoriul întregii peninsule (inclusiv litoralul) este proprietatea inalienabilă a celor douăzeci de mănăstiri de sine stătătoare şi este împărţit exclusiv între acestea (Constituţie, art. 5, paragraful 2, CMA art. 2).

2. Ocrotirea averilor imobiliare moştenite de fiecare mănăstire revine mănăstirilor înseşi (HL art. 2).

3. Numai Sfîntul Sobor, mănăstirile şi schiturile pot deţine sigilii proprii (CMA art. 25, 31 şi 172).

4. Este interzisă constituirea de societăţi pe peninsulă (CMA art. 183).

5. Călugării şi novicii sînt scutiţi de serviciul militar (CMA art. 93, HL art. 38, Legea 1763/1988, art. 6, paragraful 1, secţiunea iii).

6. Documentele Sfîntului Sobor precum şi cele trimise Sfîntului Sobor de mănăstiri şi de domeniilor lor dependente trebuie să fie redactate în limba greacă (CMA art. 26), celelalte documente pot fi redactate în orice limbă doresc mănăstirile şi domeniile lor dependente.

7. Numai Sfîntul Sobor poate instala tiparniţe pe peninsulă (CMA art. 180).

8. Dacă un mirean moare pe Muntele Athos, fără să îşi fi făcut testamentul şi fără să aibă moştenitori, bunurile şi banii pe care îi are aici sînt moşteniţi de Sfîntul Sobor sau de mănăstirea în care a decedat şi care ţine în acest caz locul statului (CMA art. 179).

9. Pot fi făcute colecte de bani numai cu îngăduinţa Sfîntului Sobor şi numai în scopuri religioase, educative sau de caritate (CMA art. 185).

10. Orice fel de prozelitism sau propagandă sînt interzise sub pedeapsa expulzării de pe peninsulă (CMA art. 184).

11. Pădurile peninsulei nu intră sub incidenţa legislaţiei forestiere a statului elen (CMA art. 169).

12. Este interzisă vînzarea pe Muntele Athos a icoanelor şi a obiectelor de artizanat care nu au fost făcute aici; este de asemeni interzisă pe peninsulă realizarea de icoane şi obiecte de artizanat de către mireni (CMA art. 174).

13. Proprietatea funciară nu poate fi vîndută pe peninsulă, ci numai schimbată între mănăstiri (CMA art. 100).

14. Sfîntul Sobor şi mănăstirile nu contribuie la diferitele fonduri de asigurarea socială pentru funcţionarii şi muncitorii lor laici (Legea 1759/1989, art. 4, paragraful 1).

15. Nu este permisă prescripţia achizitivă a averilor mănăstirilor de către o a treia parte (Hotărîrea Legislativă din 22 aprilie 1926); această prevedere este valabilă, de fapt, pentru toate mănăstirile, fie că sînt sau nu athonite.

16. Călugării (ca toţi călugării din Grecia, de altfel) sînt asiguraţi de Societatea Agrariană de Asigurare de la care ei beneficiază de asistenţă medicală şi pensii (Legea 4169/1961).

17. Republica Elenă oferă mănăstirilor o subvenţie anuală: în 1924, aproximativ 200.000 de acri de pămînt au fost expropriaţi în folosul refugiaţilor din Asia Mică, iar, întrucît statul nu a avut la acea vreme posibilitatea de a despăgubi mănăstirile, s-a căzut de acord asupra unei subvenţii anuale. Legea 1166/1981 prevede ca această subvenţie să nu fie mai mică de 33.000.000 de drahme.

18. Legea 1198/1981 a pus bazele Centrului de Conservare a Moştenirii Muntelui Athos, aflat în subordinea statului şi cu sediul în Salonic (Ministerul Macedoniei şi al Traciei). Centrul realizează pe peninsulă diferite lucrări de construcţii finanţate de statul elen şi de Comunitatea Economică Europeană.

IX. Să trecem acum la scutirile de taxe vamale şi impozite19 şi la restricţiilde asupra dreptului de rezidenţă, care sînt menţionate explicit în Declaraţia Comună din Acordul privind intrarea Greciei în Comunitatea Economică Europeană.

Articolul 105, paragraful 5 din Constituţie garantează privilegiile financiare ale Muntelui Athos şi împuterniceşte legea să le determine anvergura. Aceasta nu violează principiul egalităţii impozitării (Constituţie articolul 4, paragraful 5) deoarece aceleaşi principiu recunoaşte anumite excepţii care servesc interesului general. Privilegiile vamale ale Muntelui Athos precum şi mare parte din cele de impozitare îi vizează în mod direct pe călugări: proporţiile generale ale unor privilegii sînt determinate pe baza numărului locuitorilor peninsulei, în timp ce alte privilegii sînt instituite pentru beneficiul direct al călugărilor.

Privilegiile scutirii de taxe vamale constă în:

1. Scutirea de vamă a oricăror bunuri importate pe Muntele Athos pentru mănăstiri şi alte aşezăminte se poate ridica anual la o valoare totală de o mie de unităţi monetare oficiale („metallikh dracmh”) pentru fiecare călugăr (CAM art. 167, HL art. 2, i). Bunurile trebuie să fie importate de reprezentanţii autoguvernării athonite (nu de comercianţi sau vizitatori). În momentul de faţă, unitatea monetară oficială a scutirii de vamă a Muntelui Athos este echivalentă cu valoarea curentă trei drahme20. O scutire anuală de 3.000 de drahme (1$ USA = aproximativ 245 de drahme în 1996) este departe de a fi satisfăcătoare, mai ales dacă avem în vedere costul ridicat al transportului atît către, cît şi peninsulă.

2. Scutirea de vamă a produselor forestiere şi a altor produse exportate de pe Muntele Athos CMA 168, paragraful 1). Produsele menţionate trebuie să fie de fabricaţie athonită, iar exportarea lor trebuie să fie realizată de aşezămintele de pe peninsulă.

Privegiile de impozitare ale Muntelui Athos constau în scutirea lăcaşurilor sau a călugărilor sau a amîndurora de obligaţia de a plăti diferite impozite. Acestea sînt:

1. Impozitul pe proprietatea imobiliară (Legea 1299/1982, articolul 21, paragraful 2, secţiunea 3 şi 11).

2. Impozitul pe transferul proprietăţii imobiliare (în afara peninsulei): o scutire de 100% dacă atît vînzătorul cît şi cumpărătorul sînt persoane juridice religioase în dreptul public sau privat şi o scutire de 50% dacă numai una din părţi constituie o asemenea persoană (Legea 1587/1950, art. 4, paragraful 1, II, secţiunea 6 şi art. 6).

4. Impozitul pe donaţiile de bunuri imobiliare, bani şi proprietăţi imobiliare (Hotărîrea Legislativă 118/1973, art. 43, paragraful 1, secţiunea 1 şi 3).

5. Impozitul pe succesiune (Hotărîrea Legislativă 118/1973, art. 25, paragraful 1, secţiunea 2).

6. Donaţiile către mănăstirile Muntelui Athos sînt scăzute din venitul impozabil al donatorului (Hotărîrea Legislativă 3223/1955, art. 4, 7, iv, în forma amendată de Legea 1828/1989).

7. Pescuitul în largul Peninsulei Athos este scutit de orice taxe cît timp este realizat în scopul propriei întreţineri a călugărilor (CMA art. 170).

8. Tot ce se produce pe insulă este scutit de impozit funciar sau de orice alt impozit direct (HL art. 2, secţ. b, 1).

9. Transferul proprietăţii pe peninsulă este scutit de impozitul aferent. Acest privilegiu se aplică schimbului de proprietăţi imobiliare între mănăstiri precum şi transferului de bunuri imobiliare făcut de aşezăminte şi călugări (HL art. 2, secţ. b, 2).

10. Venitul provenit din proprietatea funciară este scutit de impozit (HL art. 2, secţiunea b, 2). Acest privilegiu le este de folos în mod special chiliilor, ai căror locuitori îşi duc traiul din propriile produse agricole şi din veniturile realizate prin obiecte de artizanat. Însă nu sînt scutiţi de acest impozit mirenii care sînt implicaţi în activităţi comerciale pe peninsulă.

11. Călugării sînt scutiţi de impozitul pe achiziţia bunurilor produse şi consumate pe peninsulă (HL art. 2, secţiunea b, 3).

12. Contractele întocmite pe Mutele Athos de Sfîntul Sobor şi de mănăstiri privind transferul drepturilor asupra proprietăţii imobiliare de pe peninsulă sînt scutite de impozitul timbrelor. Acest privilegiu a fost extins pentru a viza „contractele de toate felurile” încheiate de Sfîntul Sobor sau de mănăstiri cu o a treia parte precum şi toate documentele emise de Sfîntul Sobor sau înaintate acestuia ori diferitelor aşezăminte de pe Muntele Athos (Hotărîrea Legislativă 2561/1953, art.13, paragraful 4).

13. Athoniţii sînt scutiţi de impozitul şi taxele obişnuite către stat pentru alcoolul produs şi consumat pe peninsulă. Ei sînt scutiţi, de asemeni, de anumite formalităţi ce controlează producţia de alcool (Legea forţată din14.10.1935).

14. Întregul Munte Athos este scutit de Taxa pe Valoare Adăugată (Legea 1842/1986, art. 1, paragraful 2; Decizia Ministerului de Finanţe 7395/4269/1987).

Restricţiile asupra dreptului de rezidenţă sînt următoarele:

1. Orice persoană de sex masculin, indiferent de origine etnică sau naţionalitate, se poate stabili pe Muntele Athos ca novice sau călugăr. El trebuie însă să fie creştin ortodox şi membru al unei biserici ortodoxe consacrate. Persoanele schismatice sau eretice precum şi membrii unei mari părţi a altor religii sînt excluse (Constituţie art. 105, paragraful 2, secţiunea ii; CMA art. 5). Asemenea celorlalţi cetăţeni greci, călugării şi novicii au dreptul de a părăsi credinţa ortodoxă şi de a îmbrăţişa o altă doctrină creştină sau de a deveni atei. În acest caz însă, ei încetează să mai fie athoniţi şi nu mai pot locui pe Muntele Athos.

2. Datorită statutului lor monastic şi necesităţii supunerii monastice, CMA impune restricţii speciale asupra dreptului de liberă circulaţie al călugărilor. Astfel, călugării nu pot părăsi peninsula fără permisiunea scrisă a mănăstirii, care trebuie să fie informată asupra motivului şi duratei absenţei lor. Mănăstirile nu pot însă refuza învoiri călugărilor care doresc să studieze (CMA art. 96)21.

3. Călugării care nu aparţin de mănăstirile athonite sau de domeniile lor dependente şi care sînt găsiţi hoinărind pe muntele Athos sînt expulzaţi de Sfînta Epitropie (CMA art. 177). Sfînta Epitropie are de asemeni dreptul de a-i expulza pe mirenii care provoacă tulburări (CMA art. 37).

4. Toată lumea (călugării ne-athoniţi, feţe bisericeşti sau mireni) care vizitează Muntele Athos (în orice alt scop în afară de acela de a se stabili aici) trebuie să obţină întîi un permis (diamonhthrion) din Karie, care îi dă dreptul de a călători pe peninsulă şi de a cere găzduire mănăstirilor. „Diamonitirion”-ul este eliberat de Sfînta Episcopie, care îi fixează, se asemeni, durata valabilităţii (CMA 176). Feţele bisericeşti, fie sau nu ortodoxe, trebuie să menţină în plus un permis de la Ministerul Afacerilor Externe din Atena sau de la Ministerul Macedoniei şi Traciei din Salonic. Dacă nu pleacă la expirarea permisului, vizitatorul este expulzat de Sfînta Epitropie.

5. Oricine doreşte să studieze în arhivele sau bibliotecile mănăstirilor trebuie să prezinte Sfîntului Sobor o scrisoare de recomandare de la Patriarhia Ecumenică sau de la Ministerul Afacerilor Externe (CMA art. 185, paragraful 2).

6. Prezenţa fiinţelor de sex feminin, fie ele persoane sau animale, a fost dintotdeauna interzisă pe Muntele Athos (CMA art. 186). Încălcarea acestei norme constituie un delict de drept canonic, ceea ce însemnă că sancţiunile pot fi aplicate doar creştinilor neortodocşi. Statul elen a emis de aceea Hotărîrea Legislativă 2623/1953 care a fost inclusă ca art. 43 b în HL care a ratificat CMA. Pentru orice persoană de sex feminin care pune piciorul pe peninsulă, acest act prevede pedeapsa cu închisoare pe o perioadă de două pînă la douăsprezece luni, alternativa cauţiunii fiind exclusă. În 1956, Adunarea Bianuală Extraordinară a Celor Douăzeci a votat o Dispoziţie Regulatoare conform cărei orice persoană care introduce animale de sex feminin pe Muntele Athos este pedepsită cu o amendă de pînă la 300 de drahme şi o detenţie de pînă la cinci zile. O Dispoziţie Regulatoare mai recentă a aceleiaşi Adunări decretează că orice vas care are femei la bord trebuie să se păstreze la o distanţă de cel puţin 500 metri de ţărm. În 1975, declarată Anul Internaţional al Femeii, un membru al Adunării a propus în parlamentul elen să fie ridicată prin lege interdicţia asupra accesului femeilor pe Muntele Athos. Parlamentul a respins acestă propunere deoarece: i) interdicţia a existat dintotodeauna aflîndu-se de aceea sub protecţia constituţională şi internaţională a Muntelui Athos; ii) interdicţia este inclusă în CMA a cărui modificare se află exclusiv în puterea athoniţilor22.

7. Mirenii îşi pot exercita profesiunea pe Muntele Athos numai cu permisiunea autorităţilor athonite. În plus, practicarea comerţului se mărgineşte la capitala Karie şi la portul acesteia Dafne, deoarece este „absolut” interzisă instalarea de sedii comerciale în mănăstiri şi în domeniile lor dependente precum este interzis pe peninsulă şi comerţul cu bunuri ce nu sînt esenţiale aici (CMA art. 175).

8. Cetăţenii străini care vin să se stabilească pe Muntele Athos ca novici sau călugări dobîndesc cetăţenia elenă ipso jure odată cu înscrierea lor în registrul respectiv al mănăstirii (Constituţie art. 105, paragraful 1, CMA art. 6). Pierderea cetăţeniei elene nu este menţionată ad hoc în nici un act legislativ; în acest caz se cuvin aplicate prevederile Codului Cetăţeniei Elene (Hotărîrea Legislativă 3370/1955, Legea 1438/1984)23.

Dobîndirea cetăţeniei elene constituie un privilegiu pentru că nu există posibilitatea expulzării unui călugăr sau novice de origine străină. Cetăţenii străini care vor să se stabilească pe Muntele Athos pot alege orice mănăstire doresc. Prin tradiţie, ruşii, sîrbii, bulgarii şi românii aleg mănăstirile Sf. Pantelimon, Chilamdari, Zografu şi, respectiv, Schitul Sf. Ioan Botezătorul. Asemeni celorlalte şaptesprezece mănăsitiri, acestea trei se află sub jurisdicţia eclesiastică a Patriarhiei Ecumenice, iar în calitate de persoane juridice sub cea a dreptului public elen24. În acelaşi timp, totuşi ele sînt lăcaşuri ale popurului rus, ale celui sîrb, ale celui bulgar, iar Schitu Botezătorului este lăcaşul poporului român25. El se bucură de privilegiul autoguvernării şi de toate celelalte privilegii garantate de constituţia şi legile Republicii Elene. De asemeni, în conformitate cu clauza Tratatului de la Sèvres referitoare la protecţia minorităţilor în Grecia, reluată apoi de Tratatul de la Lausanne, ele beneficiază de protecţie internaţională. Adevărul este că Grecia a respectat drepturile şi libertăţile acestor aşezăminte în ciuda războaielor ce au survenit şi a diferendelor politice şi naţionale ce s-au insinuat în relaţiile sale cu alte ţări ortodoxe. Aceste lăcaşe au fost leagănul renaşterii culturale şi naţionale a ţărilor respective şi continuă pînă astăzi să le ofere hrană spirituală. Existenţa acestor comunităţi monastice este, cred eu, un simbol elocvent al naturii ecumenice a Muntelui Athos unde ortodocşi de toate naţionalităţile îşi duc împreună viaţa ca novici şi călugări26. Lumea noastră are mult de învăţat de la această societate a Amfictioniei de o mie de ani a Muntelui Athos. Din acest punct de vedere, prezentul simpozion constituie nu numai un punct de pornire în studierea problemelor athonite din anii Comunităţii Europene, ci şi descoperirea Muntelui Athos de către Comunitatea Europeană a propriei sale expresii spirituale vechi de o mie de ani.27

Traducere de Alina Cadariu

NOTE

1. Jurnalul Oficial al Comunităţii Europene nr. 291/19.11.1979, p. 186, N. Skandamis „To Agio Oroz kai oi Eurwpaikez Koinothtez”, Ellhnikh Epiqewrhoh Eurwpaikon Dikaiou 1983, nr. 2, pp. 271–285.

2. Pentru bibliografie despre Muntele Athos publicat înainte de 1963, vezi Ir. Doens, „Bibliographie de la Sainte Montagne de l’Athos”, Le Millénaire du Mont Athos, 963–1963, II, Venezia–Chevetogne [1964], pp.337–495. Pentru lucrările ruseşti privind în principal relaţiile dintre Rusia şi Muntele Athos, vezi An. Prosvirnin, „Affon i Russkaja Cerkov. Bibliografija”, Bogoslovskie Trudy 15 (1976) 185–256. Lucrări de bază despre istoria şi arta Muntelui Athos sînt: M. Gedeon, O Aqwz. Anamnhseiz, eggraja, shmeiwseiz, Constantinopol <Atena 1990> 1985; episcop Porfirij Uspenskij, Istorija Afona, Kiev 1877, Vostok christianskij-Afon. Istorija Afona, II–III (1–2), Kiev, 1877, Sankt Petersburg 1892,  Diacon Coamas Vlachos, H cersonhsoz tou Agiou Oronz Aqw kai ai en auth monai kai oi monacoi palai te kai nun, Volos 1903; arhimandrit Gerassimos Smyrnakis, To Agion Oroz, Atena <Karyae, Muntele Athos 1988> 1903; F. W. Hasluck, Athos and its Monasteries, Londra 1924; arhimandrit Cristophoros Ktenas, Apanta ta en Agiw Orei iera laqidrnmata Atena 1935; Emm. Amand de Mendieta, La presqu‘île des Caloyers. Le Mont Athos, Bruges 1955; I. Mamalakis, To Agion Oroz (Aqwz) dia meson tvn aiwnwn, Thessaloniki 1971.

3. Bibliografia juridică a Muntelui Athos a fost publicată de către Ir. Doens — Ch. Papastathis, „Nomikh bibliograjia Agion Orouz, 1912–1969, Makedonika 10 (1970) 191–242. Diferite texte despre perioadele bizantine şi post-bizantine privind statutul special al Muntelui Athos — care continuă să fie valabile, potrivit Constituţiei Elene şi tratatelor internaţionale — au fost colectate în mare măsură de către Ph. Meyer, Die Haupturkunden für die Geschichte der Athosklöster, Leipzig <Amsterdam 1965> 1894; G. Young, Corps de droit ottoman, vol. II, Oxford 1905, pp. 40–56 şi în seria „Archives de l‘Athos”, iniţiată în Sankt Petersburg şi continuată la Paris după 1917.

4. N. Antonopoulos, „La condition internationale du Mont Athos”, Le Millénaire du Mont Athos, 963–1963, I, Veneţia [1963], pp. 381–405.

5. Articolul 22 al Tratutului de la San Stefano precizează relativ la Muntele Athos: „călugării Muntelui Athos de origine rusă îşi păstrează posesiunile şi avantajele anterioare şi vor continua să se bucure — în cele trei mănăstiri care le aparţin şi în domeniile dependente acestora — de aceleaşi drepturi şi prerogative ca şi cele care sînt asigurate altor organe religioase şi mănăstirilor Muntelui Athos”, vezi G. Noradounghian, Recueil d‘actes internationaux de l‘Empire Ottoman, vol. III. Paris 1902, p.519.

6. Articolul 62, paragraful 8: „Călugării Muntelui Athos, oricare ar fi ţara lor de origine, îşi păstrează posesiunile şi avantajele anterioare şi se vor bucura, fără nici o excepţie, de o perfectă egalitate în drepturi şi prerogative”, vezi G. Noradounghian, op. cit., vol. IV, Paris, pp.191–192.

7. „Muntele Athos va avea o autonomie independentă şi neutră...”, vezi N. Antonopoulos, op. cit., p. 392; Ch. Papastathis „To kaqestwx tou Agiou Orouz kai thz Ekklhsiaz othn Makedonia meta thn Sunqhkh tou Boukourestiou”, H Sunqhkh ton Boukourestiou kai h Ellada, Thessaloniki 1990, 197–198.

8. „Grecia se angajează să recunoască şi să menţină drepturile tradiţionale şi libertăţile de care se bucură comunităţile monastice negreceşti ale Muntelui Athos, în conformitate cu dispoziţiile articolului 62 al Tratatului de la Berlin din 13 iulie 1878”, vezi G. F. de Martens, Nouveau recueil général de traités et autres actes relatifs aux rapports de droit international, seria a 3-a, de H. Triepel, vol. 12, p. 806. Acest Tratat a fost sancţionat prin Decretul 29.9/30.10.1923 „On the protection of the Minorities in Greece”, Gazeta Oficială a Greciei A. 311/30.10.1923.

9. Regimul Muntelui Athos

Articolul 105

1. Conform străvechiului său statut privilegiat, peninsula Athos, ce se întinde dincolo de Negali Vigla şi se constituie în regiunea Muntelui Athos, este o parte autoguvernantă a statului elen a cărui suveranitate asupra ei rămîne însă intactă. Din punct de vedere spiritual, Muntele Athos se află sub jurisdicţia Patriarhiei Ecumenice. Toate persoanele care duc o viaţă monastică dobîndesc prin aceasta cetăţenia elenă la acceptarea lor ca novici sau călugări, fără alte formalităţi.

2. Muntele Athos este guvernat în conformitate cu orînduielile sale de către cele douăzeci de Sfinte Mănăstiri între care este împărţită peninsula; teritoriul peninsulei nu poate fi supus exproprierii.

Guvernarea regiunii Muntelui Athos este exercitată de reprezentanţii Sfîntelor Mănăstiri constituiţi în Sfîntul Sobor. Nu este permisă nici un fel de schimbare în sistemul de guvernare ori a numărului de mănăstiri de pe Muntele Athos precum nici în ierarhia lor una faţă de cealaltă ori în rangul lor faţă de domeniile subordonate. Persoanele heterodoxe sau schismatice le este, prin chiar aceasta, interzisă rezidenţa pe peninsulă.

3. Definirea în detaliu a rînduielilor Muntelui Athos şi a formelor lor de operare este făcută în Carta Muntelui Athos, care este elaborată şi votată de cele douăzeci de Sfinte Mănăstiri în colaborare cu reprezentantul statului şi care este ratificată de Patriarhia Ecumenică şi de Parlamentul Grec.

4. Respectarea întocmai a rînduielilor Muntelui Athos în domeniul spiritual se află sub supravegherea supremă a Patriarhiei Ecumenice, iar, în domeniul administrativ, sub supravegherea statului, care este, de asemenea, responsabil în mod exclusiv de asigurarea ordinii şi siguranţei publice.

5. Mai sus menţionatele puteri de stat sînt exercitate de un guvernator ale cărui drepturi şi datorii sînt hotărîte prin lege.

Puterea judecătorească exercitată de autorităţile monastice şi de Sfîntul Sobor este şi ea stabilită prin lege după cum sînt şi privilegiile în domeniul impozitelor şi al taxelor vamale.

Legea, de asemenea, determină puterea judiciară exercitată de autorităţile monastice şi de Comunitatea Sacră, cît şi privilegiile privind vama şi taxele de care se bucură Muntele Athos”. Vezi D. Petrakakos, To monacikon politeuma tou Agiou Odouz Afw, Atena, 1925; P. Panayotakos, „H odganwsiz tou monacikou politenmatoz en Agiw Orei-Afw”, Arceton Ekklhsiastikou kai Kanonikou Dikaiou 4 (1949) 79–192; B. Dentakis, „H diorganwsiz thz mouacikhz politeiaz ton Agiou Orouz”, Ellhnikh Dhmiourgia 13 (1954) 521–534; N. Antonopoulos, „H suntagmatikh prostasia tou agioreitikou kaqestvtoz”, Atena 1958; St. Papadatos, H politeiakh qesiz tou Agiou Orouz, Atena 1965; J. Konidaris, „Die orthodoxen Kirchen in Griechenland nach der neuen Grundgesetzgebung”, Zeitschrift für evangelisches Kirchenrecht 23 (1978) 199-201; Sp. Troianos, Paradoseiz Ekklhsiastikou Dikaiou, Atena-Komotini2 1984, pp. 463-521; Ch. Papastathis, H eidikh nomikh metaceirish twn Agioreitvn, Thessaloniki 1988.

10. Consiliul de Stat 869/1967; 2140/1975.

11. Consiliul de Stat 869/1967; 2140/1975.

12. Arios Pagos 170/1964. Th. Tsatsos, „Gnwmodothsiz: Agion Oroz pronomiacon kaqestwz, etc.”, Qemiz 64 (1953) 428–430; Ch. Fragistas, „Peri thn dunatothta ekpoihswz ek merouz tvn Iervn Monvn ton Agion Orouz akinhtwn... Gnwmodothsiz”, Nomikon Bhma 19 (1971) 298–300; Sp. Troianos, op. cit., pp. 474, 477; Ch. Papastathis, „Peri thn askhsin epopteiaz eiz ta ektoz thz cersonhsou tos Aqw keimena agioreitika. Gnwmodothsiz” Nomiko Bhma 34 (1986) 820.

13. Cele douăzeci de mănăstiri, în ordinea importanţei lor sînt: Megisti Lavra, Vatopedi, Iviron, Chilandari, Dionyssiou, Koutloumoussi, Pantocrator, Xeropotamou, Zographou, Docheiariou, Karakallou, Philotheou, Simonos Petra, Hagiou Pavlou, Stavronikita, Xenophontos, Grigoriou, Esphigmenou, Rossikon (Hagiou Panteleleimonos) şi Kastamonitou (MAC art. 1).

14. 1. Megisti Lavra, Docheiariou, Xenophontos, Esphigmenou; 2. Vatopedi, Koutloumoussi, Karakallou, Stavronikita; 3. Iviron, Pantocrator, Philotheou, Simonos Petra; 4. Chilandari, Xeropotamou, Hagiou Pavlou, Grigoriou, şi 5. Dionyssiou, Zographou, Rossikon, Kastamonitou (MAC 28).

15. De I. Iliakis,  Oi agioreitikoi qesmoi, Atena 1938, p.16, şi P. Panayotakos, op. cit., 130-132. Contra: Th. Tsatsos, op. cit.

16. Consiliul de Stat 339/1976; 2421–2424/1980.

17. Consiliul de Stat 1093/1936; 1267/1966.

18. I. Youpis, „Dikastich dikaiodosia monasthriakvn arkvn Agioh Oroux”, Timhtikoz Tomoz uper Antwniou Zhlhmonoz, Atena 1939, 33–48; Idem, „H aponomh dikaiosunhz en Agiw Orei”, Arceion Ekklhsiastikou kai Kanonikou Dikaiou 4 (1949) 3–27; P. Panayotakos, op. cit., 142–170; Th. Tsatsos — M. Volonakis, „H aponomh thz dikaiosunhz en Agiw Orei”, Arceion Ekklhsiastikou kai Kanonikou Dikaiou 4 (1949) 210–221; Ch. Papastathis, „H epibolh uperoriaz eiz monacouz tou Agiou Orouz. Gnwmodothsiz˛, Armnopouloz 28 (1974) 484–487; Sp. Troianus, op. cit., pp. 510-521.

19. Pentru obiceiurile şi taxele Muntelui Athos, vezi Ch. Papastathis, „State financial Support for the Church in Greece”, European Consortium for Church-State Research. Proceedings of the Meetings 1989: Church and State in Europe — State Financial Support — Religions and the School, Milano (Dott. A. Giuffré) 1992, 15ff.; N. Skandamis, op. cit., 280–282.

20. Legea 4055/1960, Art. 2, Paragraful 5.

21. Ch. Papastathis, H eidich, op. cit., pp.27–40.

22. Vezi Ch. Papastathis, H eidikh, op. cit.  unde există o bibliografie mai amplă.

23. Ch. Papastathis, „The Nationality of the Mount Athos Monks of non-Greek origin”, Balkan Studies 8 (1967) 84; Idem H eidich, op. cit., pp.63–64.

24. Consiliul de Stat 1093/1936; Curtea de Judecată a Atenei 7922/1954.

25 Vezi A.–E. Tachiaos, „Mount Athos and the Slavic Literatures”, Cyrillomethodianum 4 (1977) 1–35; J. Smolitsch, „Le Mont Athos et la Russie“, Le Millénaire..., op. cit., I, 279–318; D. Dimitrijevic, „L’importance du monachisme serbe et ses origines au monastere athonite de Chilandar”, Le Millénaire..., op. cit., I, 265-277; D. Bogdanovic — V. Djuric — D. Medakovic, Chillandar, Belgrad 1978; M. Kovacev, Bulgarski ktitori v Sveta–Gora, Sofia 1943; Idem, Bulgarsko monasestvo v Aton, Sofia 1967; N. Iorga, „Le Mont Athos et les pays roumains”, Academie Roumaine. Bulletin de la Section historique 2 (1914) 149–213; G. Cioran, Scedeiz tvn Ponmanikvn cwrvn meta tou Afw, Atena 1938, unde poate fi găsită o bibliografie mai amplă.

26. Vezi D. Nastase, „Les débuts de la communauté oecuménique du Mont Athos”, Snmmeikta 6 (1985) 251 ff.

27. Comunicarea, prezentată cu ocazia simpozionului „Muntele Athos şi Comunitatea Europeană”, fusese deja înmînată editorului cînd (în 1992) ultima mănăstire idioritmică de pe Muntele Athos — Pantocrator — a devenit cenobitică.

*

Charalambos Papastathis (n. 1940) este profesor de drept la Universitatea Aristotel din Salonic, Grecia; autor a peste 70 de studii, cele mai semnificative fiind Organizarea administrativă a bisericilor din Cipru, Statutul comunităţilor elene în Imperuil Otoman şi în diasporă, Manual de drept ecleziastic şi de cărţi ca „The legislative work of the Cyrillomethodian Mission in Great Moravia” şi „The Nomocanon of George Trapezountios”.

Charalambos Papastathis,  The Status of Mount Athos in Hellenic Public Law, publicat în limba engleză la Thessaloniki (Institutul pentru Studii Balcanice, nr. 241, 1993), pp. 55–75, apărut şi în bulgară în „Pravna Misul” 34, 1993, nr.3, pp. 97–107. Preluat cu permisiunea autorului.

   

a
f
e
g

 
       


(c) Fundaţia Jakabffy Elemér, Asociaţia Media Index 1999-2006