Antimasonismul românesc după 1989.
Originile şi dezvoltarea actuală

Olivier Gillet

Problema antimasonismului în România, apărută după căderea regimului comunist nu poate fi abordată fără un studiu aprofundat al întregului context politic actual.¹ Mai mult, lipsa perspectivei, dar şi complexitatea situaţiei politice, îndeosebi renaşterea unor mişcări ideologice interbelice, nu permit, în situaţia actuală, stabilirea unor concluzii definitive. De la bun început trebuie să subliniem şi lipsa studiului ştiinţific privind istoria francmasoneriei în România, într-o vreme în care scrierile antimasonice abundă pe tot parcursul secolului XX.² Istoriografia românească a avut de suferit din pricina situaţiei politice pe care această ţară a cunoscut-o începînd cu anii treizeci, o dată cu ridicarea fascismului sub presiunea Gărzii de Fier, cu „dictatura regală” a lui Carol al II-lea în 1938 (1930-1940), cu Statul naţional legionar instaurat în 1940, cu dictatura militară a mareşalului Ion Antonescu în 1941 (1940-1944), cu intrarea trupelor de „eliberare” sovietice în 1944 şi, în fine, cu instaurarea Republicii populare în 1948.³ Azi, în contextul „trenziţiei” democratice care a urmat Revoluţiei din decembrie 1989, încă nu se poate aborda cu adevărat o discuţie calmă, într-atît problema francmasoneriei rămîne un subiect arzător şi suscită în ţară cele mai vii pasiuni.⁴

Ne vom limita aici la a sublinia anumite aspecte preliminare, perioadele de puternic curent antimasonic românesc din decursul secolului al XX-lea, şi la a propune cîteva ipoteze privind cauzele succesului actual al acestui curent. Cu toate acestea, este limpede faptul că fenomenul masoneriei în contextul Europei răsăritene şi balcanice dominată de religia ortodoxă rămîne în continuare un vast domeniu de studiu ce aşteaptă să fie defrişat.

Majoritatea istoricilor fixează apariţia francmasoneriei în România la mijlocul secolului al XVIII-lea, perioadă în care un italian, Antonio Maria del Chiaro, ar fi fondat (în 1734) primele loji masonice din Moldova, la Galaţi, apoi la Iaşi, în epoca fanariotă, sub domnia lui Constantin Mavrocordat (1733-1735). Se ştie că unele personalităţi politice române fuseseră iniţiate în Franţa şi că ar fi jucat un rol important în timpul evenimentelor revoluţionare din 1848 în principatele sud-danubiene.⁵ După cum subliniază Horia Nestorescu Bălăceşti, trebuie să distingem totuşi masoneria propriu-zisă de numeroasele societăţi secrete cu caracter politic, precum cărvunarismul, şi de asociaţiile literare ce apărau idei asemănătoare.⁶ Unii autori consideră fondarea lojii „Steaua Dunării” drept adevăratul punct de plecare al francmasoneiei din România.⁷

Francmasoneria românească a cunoscut o mare dezvoltare începînd cu anii 1860-70. Majoritatea lojilor erau în esenţă obediente faţă de Marele Orient (le Grand Orient) din Franţa sau Italia. În 1879, o primă tentativă de a se crea un Mare Orient de România a eşuat, dar în 1880 s-a constituit Marea Lojă Naţională de România care s-a impus ca unică obedienţă masonică naţională. După primul război mondial cînd asistăm la închiderea a numeroase loji, în 1923, un Consiliu Suprem de România a fost înfiinţat de către Marele Maestru al Lojii Naţionale de România, Jean Pangal, care a devenit Suveran Comandor al acesteia. În 1925 a luat fiinţă Marele Orient de România. În 1930 s-a încheiat unirea Marii Loji Naţionale de România cu Marea Lojă Simbolică Maghiară de Transilvania, regiune a Imperiului Austro-Ungar anexată în 1918 la România. În sfîrşit, în 1934, Marea Lojă Naţională de România s-a scindat în două obedienţe, cea a lui Jean Pangal şi cea a celebrului scriitor român Mihail Sadoveanu. O federaţie a acestei ultime tendinţe cu Marele Orient de România a dat naştere Franc-Masoneriei Române Unite. În realitate, în centrul discuţiilor se afla mai ales chestiunea unei masonerii suverane independente în opoziţie cu problema unei obedienţe considerată drept „străină”, Marele Orient.⁸

În secolul al XIX-lea a apărut deja (în 1867) cartea antimasonică a lui Henry Cortazzi, La franc-maçonnerie et les maçons en Roumanie⁹. Dar prima mare lucrare românească la care se face deseori referinţă şi azi e, fără nici o îndoială, cartea medicului N. C. Paulescu din 1913, Spitalul, Coranul, Talmudul, Cahahul, Franc-Masoneria.¹⁰ În decembrie 1929, un grup de studenţi naţionalişti atacă sediile Marelui Orient de România din Bucureşti şi deschid calea unei campanii fără precedent. Din 1930 a început publicarea Buletinului anti-iudeo-masonic¹¹ la care au colaborat autori ce urmau să devină celebri, printre care şi Toma Petrescu. Articolele din acest buletin se refereau îndeosebi la opera iudeo-franc-masonică a Societăţii Naţiunilor¹² şi la rolul antireligios şi antinaţional al francmasoneriei.¹³ Începînd cu aceşti ani, în care asistăm la apariţia fascismului românesc o dată cu ridicarea Gărzii de Fier, denunţurile s-au succedat.¹⁴ În 1932, deputatul V. Trifu a făcut un lung şi vehement expozeu la Camera Deputaţilor despre francmasonerie¹⁵, iar patriarhul Miron Cristea s-a pronunţat împotriva acestei organizaţii. În acelaşi an, a apărut cartea lui Ion G. Savin, Iconoclaşti şi apostaţi contimporani¹⁶. În 1934, naţionalistul A. C. Cuza a luat cuvîntul în Parlament în numele Ligii Apărării Naţionale Creştine cerînd ca francmasoneria să fie declarată asociaţie secretă dăunătoare statului. În 1934, la Universitatea din Iaşi este denunţat „canibalismul” francmasonilor care monopolizează învăţămîntul superior.¹⁷ În acelaşi an, o carte prezentată drept analiză obiectivă a francmasoneriei, destinată cercetătorilor, se înscrie cu totul pe linia antimasonică. E lucrarea lui C. Zasloţi, franc-masoneria, originea, istoria, organizaţia, scopul, mijloacele, metoda, doctrina, activitatea... ei.¹⁸ Pentru anul 1936, îi vom menţiona pe Vasile Gheorghiu, Despre Francmasonerie¹⁹, F. Becescu, Franc-masoneria, crimă-spionaj-anarhie²⁰ şi P. Vişan-Guvernu, Francmasoneria (dictatura lojelor masonice)²¹.

În faţa acestui val de antimasonism şi a succesului mişcării legionare care a obţinut o victorie fără precedent la algerile din 1937, devenind de fapt a treia forţă politică a ţării, francmasoneria a trebuit să-şi înceteze activitatea. Circumstanţele dizolvării lojilor rămîn controversate.²² În februarie 1937, înainte chiar ca regele Carol al II-lea să proclame, la propunerea primului ministru Tătărescu, un decret prin care masoneria era definitiv condamnată, şi înainte ca Sfîntul Sinod al Bisericii Ortodoxe române (în luna martie a aceluiaşi ani) să voteze o rezoluţie oficială de condamnare a organizaţiei²³, Jean Pangal a ordonat auto-dizolvarea lojilor masonice din ţară. În Telegraful român, periodicul Mitropoliei transilvane de la Sibiu din anii treizeci, vom găsi numeroase atacuri împotriva sectelor religioase, de fapt a bisericilor protestante şi neoprotestante, a comunismului, precum şi a iudaismului aliat cu conspiraţia „pancosmică” masonică.²⁴

Încă din 1932, Telegraful român definise francmasoneria ca o asociaţie secretă ce vizează fuziunea cu statul, distrugerea bisericii creştine, impunerea unei noi religii, ca asociaţie criminală talmudică ce ar avea trei duşmani fundamentali: naţionalismul, monarhia şi creştinismul.²⁵ În martie 1937, Biserica Orotodxă condamnă definitiv francmasoneria ca doctrină, organizare şi metodă de muncă ocultă, făcîndu-se vinovată pentru propaganda anticreştină, împotriva lui Dumnezeu cel revelat, pentru concepţia panteistă naturalistă, pentru promovarea unei morale laice în învăţămînt, pentru orientarea materialistă şi oportunistă, pentru superioritatea acordată evreilor în raport cu creştinii, pentru practicarea unui cult asemănător misterelor precreştine, pentru subversiune la adresa ordinii sociale şi a statului şi pentru că luptă împotriva „legilor naturale” voite de Dumnezeu. În consecinţă, Sfîntul Sinod a luat următoarele măsuri: acţiuni publice de demascare a scopurilor şi activităţilor nefaste ale francmasoneriei, îndemnarea intelectualilor români francmasoni de a părăsi lojile, izolarea francmasonilor prin „Fraternitatea ortodoxă română”²⁶, refuzul serviciului de înmormîntare pentru cei ce nu se căiau şi excludrerea francmasonilor din „corporaţiile” ecleziastice. Mai mult, preoţii trebuiau să arate poporului scopul francmasonilor, cerîndu-le să se apere de influnţa acestora şi să nu le acorde votul candidaţilor masoni. În fine, Sfîntul Sinod, corporaţiile ecleziastice şi asociaţiile religioase trebuiau să facă presiuni asupra guvernului român şi asupra corpurilor legiuitoare pentru a vota o lege privind dizolvarea definitivă a acestei organizaţii oculte.²⁷

După 1937, antimasonismul românesc a cunoscut un succes din ce în ce mai mare. Amintim mai ales lucrarea lui G. Fărcăşanu, Kabbala (Francmasoneria)²8. Punctul culminant a fost atins în timpul dictaturii militare a lui Antonescu (1940-1941), prin cele trei cărţi ale lui G. N. Dimitriu, Iudaism, Comunism, Francmasonerie²⁹, Ion Sachelarescu, Francmasoneria sau sinagoga satanei în lumina Sfintei Scripturi şi în planul anticreştin şi antinaţional al evreimei văzută prin prisma ultimelor evenimente. A căzut masca³⁰, denunţînd scopul anticreştin şi antinaţional al iudaismului aflat în legătură cu masonii comunişti din URSS şi infiltraţi în România, precum şi, în fine, lucrarea lui Toma Petrescu, al cărei titlu a rămas cel mai celebru şi a cunoscut patru ediţii succesive, Conspiraţia lojilor, franc-masonerie şi creştinism³¹. Aceasta din urmă include o listă de peste 1500 de masoni români. Ei au constituit obiectul unor urmăriri şi unii au fost chiar închişi în celebra închisoare de la Jilava. În luna iulie 1942 a fost organizată la Bucureşti o mare expoziţie antimasonică bazată îndeosebi pe documente şi obiecte confiscate.³² Să mai menţionăm şi traducerea în limba română a cărţii lui Giovanni Preziosi, Iudaism = Bolşevism, plutocraţie, masonerie³³. Ar fi inutil să mai insistăm asupra conţinutului acestor lucrări, în aşa măsură iraţionalul şi aspectul pur polemic domină în paginile lor şi oricum titlurile sînt suficient de elocvente în privinţa filiaţiei tradiţionale – cunoscută peste tot aiurea în Europa în acea epocă – care se stabilea între masonerie, Revoluţia franceză, emanciparea evreilor, socialism, Revoluţia bolşevică şi laiciziare.³⁴

În 1944, după intrarea trupelor sovietice, lojile au fost redeschise. Comuniştii le-au lăsat să funcţioneze pînă în 1948, dată de la care a fost declarată incompatibilitatea dintre adeziunea la comunism şi adeziunea la masonerie, în conformitate cu deciziile Internaţionalei a III-a.³⁵ Perioada de tranziţie 1944-1948 a constituit – conform unor mărturii – epoca de infiltrare „progresistă” a mişcării masonice româneşti.³⁶ Cu toate acestea, din cauza măsurilor tot mai coercitive adoptate de comunişti, francmasoneria a fost obligată să-şi întrerupă din nou activitatea în 1948 „din raţiuni de închidere provizorie a lojilor pentru a permite membrilor lor să-şi îndeplinească obligaţiile în cadrul asociaţiilor muncitoreşti pentru lucrări de utilitate publică”.³⁷ Acesta a fost motivul pentru care numeroşi francmasoni au plecat în Occident, încercînd să constituie o francmasonerie românească în exil, în Franţa. În România, cei rămaşi au avut de suportat soarta rezervată elitelor intelectuale şi opozanţilor: arestări, torturi, condamnări.³⁸

Nu dispunem acum de informaţie precisă privind supravieţuirea masnoeriei în perioada comunistă. Vom nota că, în Dicţionarul enciclopedic român din 1962-64³⁹, termenul de „francmasonerie” nu-i menţionat. Este însă în Dicţionarul limbii române moderne din 1958,⁴⁰ definit ca „asociaţie internaţională secretă cu principii politice reacţionare şi un ritual ocult, în care membrii se susţin în mod reciproc”, în Dicţionarul explicativ al limbii române din 1975,⁴¹ ca o instituţie aflată în serviciul imperialismului, iar în Micul dicţionar enciclopedic din 1986⁴², ca o instituţie ocultă medievală cunoscută mai ales în Anglia în secolul al XVIII-lea. Constatăm, prin urmare faptul că, dacă menţiunea de „francmasonerie” a fost în cele din urmă încorporată, se face referire la o instituie a trecutului capitalist şi burghez.

Literatura antimasonică interbelică este intersantă în măsura în care literatura actuală se inspiră din ea în mod direct. Această liteatură îşi extrăgea sursele în esenţă din cărţile publicate în Occident, mai ales binecunoscutele lucrări ale lui Barruel⁴³, Copin Albancelli⁴⁴ şi Léon de Poncins⁴⁵.

Astăzi, după căderea comunismului, tema antimasonismului cunoaşte un nou succes, mai ales în liteatura pe care o putem numi „ultranaţionalistă”. Francmasoneria apare îndeosebi în săptămînalul România Mare⁴⁶, foaie de propagandă a Partidului România Mare (PRM)⁴⁷ şi în alt organ de presă cu o ideologie asemănătoare, Europa⁴⁸. În paginile lor, masoneria e descrisă ca o organizaţie planetară ale cărei cercuri occidentale sunt legate de trusturile internaţionale şi de afaceri apropiate de mafia internaţională şi neofascistă care are drept scop ocult amestecul în treburile politice ale ţării pentru a servi expansionismul internaţionalismului european francmasonic. Această alianţă iudeo-financiară masonică secretă legată de revoluţionarii comunişti din 1917 încearcă – încă de la revoluţia din decembrie să se substituie ordinii soviale, să pervertească sensul conceptului de naţiune, să remodeleze după criterii proprii învăţămîntul şi să pună în final mîna pe puterea politică, ştiut fiind că masoneria deţine deja 10% din putere în ţările în care deja s-a instalat.⁴⁹

Se constată, prin urmare, faptul că antimasonismul actual se înscrie în continuitatea argumentaţiei interbelice, reluînd ansamblul clişeelor din repertoriul antimasonic tradiţional. Totodată, vom sublinia următoarele două aspecte care arată în ce măsură argumentaţia antimasonică poate să varieze în funcţie de problemele politice contemporane.

Francmasoneria este acuzată de restaurarea unei puteri regale de drept divin în România şi asta prin mijlocirea Alianţei Civice, mişcare de opoziţie aflată la originea formării Convenţiei Democratice, reunind un ansamblu de partide, cele mai importante fiind Partidul Naţional Ţărănesc (PNŢCD)⁵⁰ şi Uniunea Democratică Maghiară din România (UDMR)⁵¹. Masoneria, care ar fi făcut jurămînt de credinţă regelui Mihai (1927-1930,1940-1947) – regele participînd cică, împreună cu sovieticii, la pregătirea Revoluţiei şi la evenimentele de la Timişoara⁵² – devine prin urmare aliată cu trădătorii naţiunii. Problema monarhiei se pune azi cu atît mai multă acuitate cu cît regalitatea este deseori invocată drept singura alternativă la ceea ce opoziţia denumeşte „emanaţia”, adică puterea aşa-zis „neo-comunistă”⁵³. „Problema regală” se află de asemenea în centrul dezbaterii privind validitatea noii Constituţii a Republicii România, adoptată de Parlament în 1991 şi considerată ilegală de către opoziţia pro-monarhistă.⁵⁴ În vreme ce mareşalul Ion Antonescu a devenit azi obiectul unei complete reabilitări, ca şef al statului român care a salvat România de la o intervenţie directă din partea Germaniei şi care a luptat împotriva sovieticilor pentru recucerirea Basarabiei,⁵⁵ regele Mihai de România e numit în mod peiorativ de către stat şi de mişcările naţionaliste „fostul rege Mihai de Hohenzollern Sigmaringen”, tocmai pentru a sublinia originea lui străină.⁵⁶ Mai mult, regele e acuzat de colaborare cu sovieticii în anii 1944-1947 şi e socotit responsabil de asasinarea mareşalului Antonescu „pentru agenţii sovieto-iudaici”.⁵⁷ Asimilarea regelui cu francmasoneria face parte dintr-o campanie de denigrare a ansamblului forţelor democratice, mai ales a Partidului Naţional-Ţărănesc care s-a declarat în mod limpede monarhist.⁵⁸ Fapt interesant, între cele două războaie mondiale, masoneria era adversara regalităţii, lucru care, în contextul epocii era evident normal, statul fiind o monarhie.

Presa antimasonică arată astfel că anumite personalităţi care s-au declarat pentru o restaurare a puterii regale au responsabilităţi importante în cadrul masoneriei române. Vom aminti cazul lui Alexandru Paleologu, ambasador al României la Paris, o scurtă vreme, imediat după Revoluţie, şi Mare Maestru al Marii Loji Naţionale a României la Paris, acuzat în plus de România Mare de trădare cu sovieticii, pe vremea cînd era diplomat al regelui Mihai, după război. În climatul de denunţare a foştilor „colaboratori”, masoneria devine un pretext pentru o campanie de defăimare.⁵⁹

La fel, „neomasoneria paneuropeană legată de neofascişti”, mascînd cauzele evenimentelor care s-au desfăşurat la Tîrgu-Mureş în 1990, între unguri şi români, susţine mişcările teroriste maghiare din Transilvania.⁶⁰ Prin neofascişti trebuie să înţelegem ceea ce propaganda antimaghiară numeşte ca „iredentişti” unguri, nostalgici ai regimului lui Horthy care îşi văzu atribuită o parte a Transilvaniei prin arbitrajul de la Viena din 1940.⁶¹ Participarea UDMR la Convenţie permite „naţionaliştilor” să arate alianţa „democraţilor” cu duşmanii românismului. E de înţeles miza acestei propagande în contextul actual al naţionalismelor din Est şi discuţia privind conceptele de stat unitar, apărat de români de frica unei revizuiri a frontierelor şi cel de stat federal propus de unguri pentru a obţine un statut al minorităţilor.⁶²

Astfel încît găsim în săptămînalul Naţiunea al Uniunii Vatra Românească⁶³, mişcare aflată la originea PUNR⁶⁴, un articol cu un titlu elocvent, Complotiştii de operetă, conform căruia, în realitate, ar exista o „voinţă de a crea un imperiu pan-european în slujba papalităţii, a nostalgiei austro-ungare şi a ocultismului sionist, şi în care Ordinul de Malta, dependent de Vatican, ar constitui legătura dintre Budapesta şi francmasonerie, pentru a stabili în România o Restauraţie monarhică. Masoneria s-ar fi pliat astfel puterilor politice pentru a impune o nouă ordine în Europa”.⁶⁵

În fine, dacă esenţa argumentaţiei se bazează pe elemente politice, n-o putem epuiza fără a cita Gazeta de Vest ce apare la Timişoara, dovadă a renaşterii mişcării legionare fasciste interbelice. Această mişcare cu conotaţii mistice de glorificare a Căpitanului Corneliu Zelea Codreanu îşi fundamentează ideologia în principal pe ortodoxie şi „românism”, pe „destinul christic al lumii” şi pe „dimensiunea spirituală a sufletului românesc”.⁶⁶ În articolul Nevoia de echilibru, directorul acestei reviste, Ovidiu Guleş, afirmă că în faţa reimplantării lojilor anticreştine în România (care produce un dezechilibru social în defavoarea Bisericii strămoşeşti), „forţele Bisericii Mîntuitorului trebuie să reacţioneze în faţa invaziei satanice a masoneriei antichristice şi antitrinitare”.⁶⁷

Fenomenul antimasonismului poate de asemenea să fie relevat în literaturia oficială, intelectuală, sau chiar aşa-zis „democrată”. Exemplul cel mai marcant e în mod cert recenta carte a lui Radu Comănescu şi M. Dobrescu – primul volum publicat în 1991 la Bucureşti – Francmasoneria, o nouă viziune asupra istoriei lumii civilizate⁶8. Lucrarea a fost reeditată în decembrie 1992, la editura „Timpul” (Tempus) din Bucureşti, sub titlul Istoria francmasoneriei universale (926-1960) şi istoria francmasoneriei române (1734-1991)⁶⁹. Prima ediţie prezenta această carte ca avînd „informaţie obiectivă, nici pentru, nici contra”, iar a doua este salutată de ziarele oficiale precum Curierul Naţional, Tineretul Liber, Cotidianul şi Contrapunct (al Uniunii Scriitorilor din România). Francmasoneria este, conform purei tradiţii antimasonice, la originea istoriei lumii din secolul al XVIII-lea, şi asta cu argumentaţia conform căreia, mai ales începînd cu anul 1870, s-ar fi constituit două masonerii în sînul francmasoneriei universale, una conservatoare şi cealaltă revoluţionară, jusitificînd astfel toate luptele politice într-o manieră duală. Autorii merg pînă la afirmaţia că Teroarea a fost „momentul de la care masoneria europeană şi-a elaborat doctrina politică practică bazată pe manipularea maselor şi aplicarea dură a mijloacelor represive, doctrină ce va fi perfecţionată în cursul revoluţiilor şi a terorii comuniste”.⁷⁰ De la bătălia de la Valmy şi de la Waterloo, trecînd prin anul masonic 1848 şi victoria republicii masonice americane în războiul de Secesiune, masoneria dobîndeşte o asemenea putere încît provoacă „războiul sfînt” al francmasoneriei pentru a combate imperiile autoritare şi al cărui punct de pornire l-a constituit atentatul masonic de la Saraievo organizat de masoneria sîrbă, Narodna Odbrana, zisă „Mîna Neagră”⁷¹. În timp ce masoneria revoluţionară organiza revoluţia bolşevică din 1917, iar evreii foloseau această organizaţie prin intermediul lojii B’nai Birth pentru a ajunge în fine să creeze statul Israel, masoneria occidentală va crea Societatea Naţiunilor, ONU, NATO şi Comunitatea Europeană, eurocomunismul, Liga Drepturilor Omului şi Amnesty International. Trei cuvinte explică extraordinara violenţă a secolului al XX-lea: naţionalismul, francmasoneria şi comunismul (naţionalismul şi comunismul fiind fie o reacţie, fie o derivaţie a masoneriei).⁷² Singura ofensivă împotriva acestor forţe n-a fost în realitate decît fascismul după cum a arătat-o experienţa spaniolă şi germană. Comunismul este în realitate o „masonerie în oglindă”, o masonerie care şi-a ucis tatăl condamnînd această organizaţie. Războiul rece a reprezentat lupta dintre aceste două masonerii, acordurile masonice de la Yalta şi Potsdam ducînd la vînzarea României de către Occident. Stalin a organizat infiltrarea comunistă în Occident prin mijlocirea masoneriei revoluţionare occidentale, Marele Orient de Franţa. Menţionînd evenimentele din China, din Coreea, din America Centrală precum şi Revoluţia din Cuba, autorii afirmă: „E drept că regimul masono-comunist cubanez constituie dovada cea mai elocventă a decadenţei masoneriei «revoluţionare» care a creat comunismul, care este naţionalist şi rămîne însetat de puterea politică”.⁷³ În fine, vom aminti, între afirmaţiile cele mai relevante, faptul că Nicolae Ceauşescu, Conducătorul (1965-1989), ar fi fost iniţiat ca mason, probabil în 1966 şi ar fi activat în Loja italiană P2.⁷⁴ Autorii acestei cărţi au publicat articole privind francmasoneria în publicaţii oficiale „respectabile”, precum „Contrapunct”.⁷⁵

Vom mai menţiona periodicul cu apariţie lunară de orientare democrat creştină, Puncte Cardinale, avînd o tendinţă mai degrabă naţional ţărănească⁷⁶, partid al Convenţiei Democratice. Găsim în paginile sale o serie de articole consacrate spiritismului, ocultismului şi francmasoneriei, bazate în esenţă pe lucrări antimasonice din perioada interbelică⁷⁷.

Prin urmare, putem constata faptul că antimasonismul nu constituie apanajul numai al extremei-drepte „naţionaliste”, ci se poate regăsi la nivele de ideologie politică diferite. Mai notăm faptul că situaţia politică actuală este cu atît mai complexă cu cît asistăm în România la un fenomen asemănător cu acela din celelalte ţări din Est, şi anume acela al alianţei între ultranaţionalişti şi foştii comunişti, aflaţi acum la putere în România, nouă sinteză a post-comunismului denumit de Edgar Morin „total-naţionalismul”⁷⁸. Adulatorii regimului lui Ceauşescu sunt acum istoricii şi ideologii dreptei naţionaliste⁷⁹. Susţinerea acordată guvernanţilor de către PRM şi PUNR stîrneşte numeroase întrebări privind rolul de relee ale propagandei de Stat pe care îl au aceste mişcări.

Contextul actual din România post-comunistă poate să explice cu uşurinţă această recîştigare a terenului din partea antimasonismului, din cauza problemelor cu care se confruntă această ţară, economice, sociale, politice şi ale minorităţilor. Se ştie în ce măsură un climat de criză economică gravă şi chiar de criză „ideologică” poate da naştere unui asemenea tip de comportament.

Trebuie subliniată totodată importanţa capitală pe care o are în ideologia românească teza privind continuitatea dacă-romană a poporului român. Neam dac al antichităţii, proto-românii au fost latinizaţi în timpul ocupaţiei romane, în urma cuceririi Daciei de către împăratul Traian, în secolul al II-lea, latinizare ce coincide cu evanghelizarea „latină” a populaţiilor autohtone. Această teză deterministă care arată destinul multisecular al poporului român „latin” legitimează Statul naţional unitar care s-a format după primul război mondial şi se opune tezelor maghiare privind istoria Transilvaniei⁸0. La baza naţionalismului român, această teză ce legitimează România Mare interbelică a fost exploatată în „epoca de aur” a lui Ceauşescu pentru a face din România „o insulă de latinitate într-un ocean slav”, în cadrul „izolaţionismului” sau al „autohtonismului” românesc⁸1. Această teză exclude noţiunea de Stat multinaţional şi e reluată azi ca armă de apărare împotriva „antiromânismului”, după modelul interbelic. În faţa renaşterii „românismului”⁸² şi a ortodoxiei triumfătoare garantă a integrităţii culturale, etnice, naţionale şi religioase⁸³, francmasoneria apare ca un element „străin” în ideologie. Orice organizaţie, Biserică, minoritate etnică şi confesională dependentă de „Străinătate” se află nu numai în afara identităţii româneşti ortodoxe, dar poate chiar să ameninţe unitatea Naţiunii.Nu e de mirare faptul că argumentaţia interbelică împotriva sectelor, a minorităţilor „pe nedrept favorizate prin tratatele de la Versailles”, şi ateismul sau chiar laicitatea, a fost reluată pentru a contracara ameninţările „de anarhie” provocate de aceste fenomene după prăbuşirea comunismului.

În contextul construcţiei europene, pe de o parte, şi al războiului din Iugoslavia (nostalgie a Imperiului austro-ungar), pe de altă parte, publicaţiile „ultranaţionaliste” denunţînd construcţia unui „al patrulea Reich pan european ” dezvoltă toate clişeele „cunoscute” care ar ameninţa integritatea naţională, etnică şi religioasă, română şi ortodoxă, care a triumfat după două mii de ani de lupte necurmate⁸⁴. O instituţie „supranaţională” precum francmasoneria, „hidra comunistă”, apare în acest context ca o forţă ocultă destabilizatoare şi manipulatoare.

În contextul minorităţilor, nu este de mirare să vezi asimilată problema maghiară cu catolocismul şi protestantismul, iar „casa europeană”, instituţie  „totalitară şi centralistă comunistă mascată”⁸⁵. Românii trebuie decă să lupte împotriva complotului „antiromânesc” organizat de Convenţia Democratică aliată cu terorismul maghiar şi cu regele Mihai. Ideea vinderii sau a abandonării României de către Occident, prin tratatele internaţionale de la Ialta şi de la Postdam, la cheremul lui Stalin este larg răspîndită în literatură şi întăreşte „psihoza” complotului internaţional⁸⁶.

În acelaşi timp e de subliniat impactul pe care-l au asupra mentalităţilor unele „mistere” ale Revoluţiei, sursă pentru tot felul de speculaţii⁸⁷. Obişnuiţi cu manipulările, – această societate fiind marcată de rolul forţelor aşa-zis „subterane”, precum fosta „Securitate”, rebotezată azi cu numele de Serviciul Român de Informaţii (S.R.I.) – românii au tendinţa de a desluşi în evenimentele neexplicate din decembrie opera unor forţe oculte şi asta în nişte termeni ce frizează uneori obsesia. „Legendele”, într-un context politic vag şi instabil, pot să facă viaţa extrem de dură⁸⁸.

În acest context, se înţelege că masoneria poate suscita un tip de comportament „iraţional”, într-un mediu total perturbat, în care toate referinţele ideologice au cedat locul unui vid copleşit deseori de căutarea de referinţe forate din literatura şi filosofiile interbelice. Nu e de mirare să vezi reapărînd autori din acea epocă şi o pletoră de reeditări ale unor opere de dinainte de 1944.

În plus, istoriografia şi publicaţiile în general au suferit de pe urma înlăturării lor în raport cu cerecetările occidentale şi au suferit o cenzură sistematică din partea regimului comunist⁸⁹. Putem înţelege, în consecinţă, că fără un punct de referinţă acest tip de curent poate găsi un teren favorabil. Starea bibliografiei unor lucrări contemporane este din acest punct de vedere elocventă⁹0. Una dintre lucrările fundamentale ale autorilor actuali este cartea românului Gérard Serbanesco, Histoire de la franc-maçonnerie universelle⁹¹, publicată în Franţa în anii 60, în care autorul arată îndeosebi implicarea lojii „Steaua Dunării” cu ocazia Unirii Principatelor din 1859 prin domnitorul Alexandru Ioan Cuza (1859-1866)⁹². Această teză a stîrnit evident cele mai vii pasiuni în literatură.

În fine, un studiu al impactului propagandei comuniste în societatea contemporană ar rămîne de făcut pentru a cîntări în ce măsură aceasta joacă azi un rol important în mentalităţi. După cum afirma propaganda comunistă, „cosmopolitismul este o concepţie reacţionară care şi-a propus instaurarea unei dominaţii mondiale a imperialismului capitalist”. Astfel, naţiunea trebuie să-şi abandoneze specificităţile, economice, politice, culturale şi religioase. Naţiunea trebuie să renunţe la propriul trecut, la moravurile şi tradiţiile sale, pentru o iluzie, „cetăţenia lumii”⁹³. Cosmopolitismul a devenit „mijlocul de a justifica şi de a masca politica de dominaţie şi de aservire a popoarelor. Cu pretextul de a crea o cultură mondială, comună întregii umanităţi, cosmopolitismul, sub forma Statului mondial, a guvernului mondial, a federaţiei europene, a cetăţeniei lumii, propagă dominaţia regimului capitalist asupra tuturor intereselor naţionale, a independenţei şi suveranităţii Statului popoarelor”⁹⁴. şi prin urmare nu-i de mirare faptul că masoneria este acuzată că perverteşte sensul naţiunii, că anihilează sensul veritabil al patriotismului.

Discursul antimasonic poate aşadar să găsească un anumit ecou din pricina situaţiei de criză politică şi economică. Dar rămîne totuşi extrem de dificilă măsurarea impactului său asupra mentalităţilor. Dacă domină caracterul iraţional şi dacă argumentaţia generală rămîne asemănătoare cu aceea din alte ţări (adică filiaţia făcută între iudaism, comunism şi francmasonerie), se poate desluşi aici, totuşi, o anume intenţie coerentă în funcţie de contextul politic actual românesc, precum problemele minorităţilor şi ale monarhiei, cu scopul final de a justifica un regim autoritar şi naţionalist confruntat cu primejdiile ivite din instabilitatea naţională şi internaţională din Balcani după 1989. Asimilarea dictatorului Ceauşescu în masonerie nu rezultă în realitate, în afara ignoranţei şi a caracterului iraţional ale unei asemenea afirmaţii, decît din voinţa de a discredita această organizaţie şi de a denigra forţele democratice, care cică astfel ar trăda interesele naţionale prin participarea lor la „complotul” organizat împotriva Statului.

Nu s-ar putea opune în mod sistematic şi maniheist forţele democratice şi cele conservatoare. Nu numai că suntem în prezenţa unei situaţii asemănătoare cu restul blocului din Est, cu această alianţă, tacită sau declarată deschis, dintre naţionalism şi post-comunism, dar nici presa aşa-zis „democratică” nu face figură aparte. O societate care are tendinţa de a se întoarce către trecut căutîndu-şi izvoarele în ideologiile interbelice riscă în acelaşi timp să reînvie vechii demoni pe care sentimentul de frustrare zămislit în cei 40 de ani de totalitarism comunist poate azi mai mult ca oricînd să-i aşeze la loc de cinste.□

Note:

1. Studiile pe această temă sunt din păcate inexistente. Se va vedea totuşi studiul recent al lui Simon Petermann: „Confuzia politică românească sau căile abrupte spre democraţie”, în Sfera Politicii, revistă lunară de ştiinţe politice editată de fundaţia «Societatea civilă», an.1, nr. 6, mai 1993, p. 6-7.

2. Se va vedea în primul rînd excelenta bibliografie din recenta lucrare a lui Horia Nestorescu Bălceşti, Ordinul masonic român, ed. „şansa” SRL, Bucureşti, 1993, p. 607-623.Vom cita în principal: „Istoricul franc-masoneriei în România”, cu o prefaţă de V. V. Daşkevici, în Paza poliţienească, administrativă-socială, an 10, nr. 2-4, Bucureşti, 1930; Ossian Lang, „Freemasonry in the Kingdom of Romania», în Proceedings of the Grand Lodge of New York, 1926; G. Pascu, „Die Geschichte der rumänischen Freimaurerei”, în Südostdeutsche Forschungen, t. 4, 1939, nr. 2, p. 297-306; Gérard Serbanesco, Histoire de la franc-maçonnerie universelle, t. 3, La franc-maçonnerie en Roumanie, Ed. Demange, Paris, 1966, p. 303-429 (cu toate că e foarte utilă datorită bogăţiei informaţiilor pe care le conţine, se va folosi cu prudenţă); S. Haffner, Geschichte der rumänische Freimaurerei, Tel Aviv, 1966. Se vor consulta de asemenea notiţele privind România ale lui J.P, M.S., în Dictinnaire universel de la franc-maçonnerie, Hommes illustres, pays, rites, symboles, dir. Daniel Ligou, t. 2, Ed. De Navarre, Ed. Du Prisme, p. 1145-1156;  Paul Naudon, Histoire de la Franc-maçonnerie, Presses Universitares de France, Office du Livre, S.A., Fribourg (Suisse), 1981, p. 142; a se vedea de asemenea Daniel Beresniak, La Franc-maçonnerie en Europe de l’Est, Ed. Du Rocher, Monaco, 1992, p. 101-121 şi Janos Frühling, Catherine SAS, „Passé et renaissance de la franc-maçonnerie dans les pays de l’Europe centrale et du Sud-Est”, în La frans-maçonnerie et l’Europe (coll. La pensée et les hommes), Ed. De l’Université de Bruxelles, Bruxelles, 1992, p. 51-64; M. Schmieder, La franc-maçonnerie: Histoire d’une grande fraternité, J.-M. Collet, Bruxelles, 1992, p. 282-283. Se va vedea de asemenea broşura Franc-masoneria, legendă şi adevăr. Marele Comandor Marcel Schapira se destăinuie…, cu o introducere de Gabriel Iosif Chiuzbaian, Ed. „Continent XXI” a societăţii academice „Titu Maiorescu”; în sfîrşit, lucrarea următoare, cu prudenţă (vezi infra): Radu Comănescu, Emilian Dobrescu, Istoria Franc-masoneriei universale (926-1960) şi istoria franc-masoneriei române (1734-1991), vol. I-II, Ed. „Tempus” SRL, Bucureşti, p. 242-278.

3. Niciodată nu se va sublinia îndeajuns impactul ideologiilor totalitare asupra cercetării ştiinţifice în România în cursul ecstui secol, ideologii a căror cercetare întîmpină şi azi multe greutăţi în a se elibera după Revoluţie. Se va vedea cu titlu de exemplu bibliografia Bibliografia istorică a României, dir. Ion Crăciun, ştefan Pascu, 6 vol., Ed. ARSR, Bucureşti, 1970-1980 ; vezi C. SPOREA, „Die sowjetische Umdeutung der rumänischen Geschichte”, în Saeculum, t. 11, 1960, nr. 3, p. 220-246.

4. Se va menţiona, de pildă, ecoul în presa română al unei conferinţe susţinută de Jacques Orefice, Mare Maestru adjunct al Marelui Orient de Franţa, la 12 nov. 1992 la Cluj, pe tema : La Franc-maçonnerie en Europe et en Roumanie, vezi rezumatele din revista Tribuna, săptămînal de cultură, serie nouă, an. 4, nr. 49, 11-17 dec. 1992, Ioan Muşlea, Franc-masoneria în România, p. 11-12; Marcel Cuceau, „Visita unui înalt grad din masonerie. După 1948, în România au rămas numai trei (!) masoni”, în NU, an. 3, nr. 93, 19-26 nov. 1992, p. 12.

5. Vezi excelentul articol al lui Dan Berindei, „Préludes de la révolution roumaine de 1848. Les sociétés secrètes”, în Revue Roumaine d’Histoire, t. 17, 1978, juil.-sept, nr. 3, p. 427-445.

6. Horia Nestorescu Bălceşti, op. cit., Cu toate că această carte este concepută în realitate sub forma unui dicţionar de masoni români de la crearea Ordinului, introducerea sa cronologică constituie un excelent instrument de lucru, indispensabil pentru istoria francmasoneriei române.

7. Aceasta este opinia tuturor istoricilor români. Se va nota totuşi prudenţa autorilor occidentali în privinţa acestui subiect, precum în dicţionarul lui Daniel Ligou, op. cit., şi Daniel Beresniak, op. cit., considerînd ca punct de pornire crearea „societăţii filarmonice” de inspiraţie masonică la Bucureşti, în 1925. Se va nota faptul că, după exemplul restului Balcanilor şi al Turciei, francmasonii erau numiţi în secolul al XIX-lea „farmazoni”, vezi Neagu Djuvara, Le pays roumain entre Orient et Occident. Les Principautés danubiennes au début du XIX-e siècle, Publications Orientalistes de France, 1989, p. 316-317.

8. Se va vedea în principal Horia Nestorescu Bălceşti, op. cit, p. 41-199-

9. Henry Cortazzi, La franc-maçonnerie et les maçons en Roumanie, Iaşi, Imprimerie d’A. Bermann, 1967.

10. N. C. Paulescu, „Spitalul, Coranul, Talmudul, Cahahul, Franc-Masoneria”, în Dascălul, Fiziologie filozofică, an. 2, nr. 6-12, Bucureşti, 1913.

11. Buletinul anti-iudeo-masonic, an. 1, ianuarie, 1930.

12. N. C. Paulescu, „Societatea Naţiunilor, e opera jidano-franc-Masoneriei”, în Buletinul anti-iudeo-masonic, an. 1, ianuarie, 1930, p. 21-25.

13. Toma Petrescu, „Franc-masoneria contra religiei”, în Buletinul anti-iudeo-masonic, an. 1, nr. 7-8, iul-aug. 1930, p. 276-282.

14. Pentru istoria ridicării fascismului românesc în anii treizeci, vezi Alain Colignon, „Les droites radicales en Roumanie, 1918-1941”, în Transition, 1993, nr. 1, p. 143-144.

15. Interpelare asupra francmasoneriei, făcută în şedinţa adunării deputaţilor la 5 fevruarie 1932 de către Doctor V. Trifu, deputat de Storojinet (Extras din monitorul oficial, partea III, nr. 36 din 1932), Bucureşti.

16. Ion G. Savin, Iconoclaşti şi apostaţi contimporani, Ed. „cărţilor bisericeşti”, Bucureşti, 1932.

17. „Canibalismul francmasonilor de la facultatea de litere din Iaşi”, în Extras din „Revista critică”, Ed. „Goldnei”, Iaşi, 1934. De notat că aceeaşi acuzaţie a fost făcută şi în legătură cu ocuparea de către evrei a universităţilor din România, în special din Basarabia. Vezi François DUPRAT, „Naissance, développement et échec d’un fascisme roumain”, în Revue d’Histoire du Nationalisme révolutionnaire, Ed. ARS, nr. 2, mars 1989; vezi şi Sergiu Florescu, Acţiunile subversive ale evreilor din România. Evreii se pregătesc de război, Ed. „România creştină”, Chişinău, 1935.

18. C. Zasloţi, Franc-masoneria, originea, istoria, organizaţia, scopul, mijloacele, metoda, doctrina, activitatea… ei, v. 1, Lugoj, 1934.

19. Vasile Gheorghiu, Despre Francmasonerie, 1936.

20. F. Becescu, Franc-masoneria, crimă-spionaj-anarhie, Ed. „Porunca Vremii”, Bucureşti, 1936.

21. P. Vişan-Guvernu, Francmasoneria (dictatura lojelor masonice), „Unirea”, „Tipografie şi legătorie de cărţi”, Caracal, 1936.

22. J.P, M.S., „Roumanie”, în Dictionnaire universel, op. cit., p. 1151-1152.

23. Studiu asupra francmasoneriei. Întocmit de mitropolit Nicolae al Ardealului (Votat de Sf Sinod în şedinţa sa de la 11 martie 1937), (Biblioteca Institutului biblic, nr. 22), Bucureşti, 1937; „Sf. Noastră Biserică împotriva francmasoneriei”, în Telegraful român, organ naţional bisericesc, întemeiat în 1853 de mitropolitul Andreiu Şaguna, Sibiu (T.R.), an. 85, 21 mart 1937, nr. 12, p. 2; Condamnarea francmasoneriei, în Ibid., an. 86, 9 ian. 1938, p. 1; vezi de asemenea pentru Biserica ortodoxă diferitele articole următoare: ştefan Cioroianu, Creştini sau masoni?, în Ibid.,an. 80, 5 mart. 1932, nr. 19-20, p. 2; Francmasoneria în parlamentul ţării, în Ibid., an. 80, 13 febr. 1932, nr. 13-14, p. 4; G.T. Marcu, Francmasoneria în România – Pe marginea cărţii lui Toma Petrescu „conspiraţia lojilor”, în Ibid., an. 89, 6 iul. 1941, nr. 28, p. 2.

24. G.T. Marcu, Francmasoneria în România op. cit.. Nu putem cita toate articolele privind incompatibilitatea dintre „românism”, caracterizat de legăturile dintre ortodoxie, românitate, naţiune, etnocraţie, şi, catolicism, bolşevism, secte, laicizare, iudaism etc; vezi în special articolele celebrului teolog român Dumitru Stăniloae, „Pericolul sectelor”, în Ibid., an. 86, nr. 10, 6 mart. p. 1; „Ortodoxie şi Etnocraţie”, în Ibid., an. 86, nr. 21, 12 iun. 1938, p. 1; „Latinitate şi ortodoxie”, în Ibid., an 87, 22 ian. 1939, nr. 4, p. 1 şi (urm.), 29 ian. 1939, nr. 5, p. 1; „Creştinism şi naţionalism”, în Ibid., an. 88, 29 sept. 1940, nr. 40, p. 1-2 şi „Restaurarea românismului în destinul său istoric”, în Ibid., an. 88, 22 sept. 1940, nr. 39, p. 1 (Vezi toate articolele pe acest subiect în bibliografia lui, G. F. Anghelescu, „Bibliografia Pr. Acad. Prof. Dumitru Stăniloae”, în Studii Teologice, revista institutelor teologice din Patriarhia română (S.T.), ser. 2, an. 44, nr. 3-4, mai-aug. 1992, p. 144-172; „Principii de renaştere naţională” în T.R., an. 87, nr. 3, 15 ian. p. 1; V. Iordăchescu, „Comunism şi creştinism”, în Ibid., an. 86, nr. 43, 23 oct. 1938, p. 1.2; „Necesitatea soluţionării problemei evreeşti”, în Ibid., an. 86, nr. 3, 16 ian. 1938, p. 1-2; G.T. Marcu, „Ortodoxie şi românism”, în Ibid., an. 87, 14 mai 1939, nr. 20, p. 1-2; „Legea de desfiinţare a sectelor”, în Ibid., an. 91, ian. 1943, p.2.

25. Francmasoneria în parlamentul ţării, în Ibid., an 8o, 13 feb. 1932, nr. 13-14, p. 4; vezi şi : D. Pajură, Loja în plină acţiune, în Ibid., an 80, nr. 13-14, 1 feb. 1932, p.1-2.

26  Asociaţie religioasă ortodoxă avînd ca obiectiv lupta împotriva ateismului, a „non-creştinilor”, a sectelor, a agenţilor străini, a duşmanilor poporului şi a „sufletului românesc ortodox”. Emilian Popescu, „Frăţia Ortodoxă Română rediviva”, în Biserica Ortodoxă Română, Buletinul oficial al Patriarhiei române, an 109, nr. 4-6, apr.-iun.1991, p.30-33

27. „Studiu asupra francmasoneriei, op. cit.”; „Sf. Noastră Biserică împotriva francmasoneriei, op. cit.”; Condamnarea francmasoneriei, op. cit.; vezi şi denunţurile de francmasonerie în diferitele conferinţe prezentate la Bucureşti în 1934 organizate de Consiliul Central Bisericesc : Teodor M. Popescu, „Misiunea creştină a Statului”, în Probleme actuale în Biserică şi Stat, Ed. „Cărţilor Bisericeşti”, 1935, p. 121, 122 şi 141; G. D. Mugur, „Misionarism”, în Ibid., p. 197.

28. Cotinel Fărcăşanu, Kabbala, legi ovreeşti ascunse, concepţia religiilor sceleratei societăţi: Francmasoneria, Ed. „Fântâna darurilor”, Bucureşti.

29.   G.N. Dimitriu, Iudaism. Comunism. Francmasonerie, Ed. Eminescu, 1940.

30. Ion Sachelarescu, Francmasoneria sau sinagoga satanei în lumina Sfintei Scripturi şi în planul anticreştin şi antinaţional al evreimei văzută prin prisma ultimelor evenimente. A căzut masca. Bucureşti, 1941.

31. Toma Petrescu, Conspiraţia lojilor, francmasonerie şi creştinism, Bucureşti, 1941.

32. Expoziţia antimasonică, Bucureşti, 1942.

33. G. Preziosi, Iudaism = Bolşevism, plutocraţie, masonerie, trad. de G. Lăpuşneanu, C. Ivanovici, Ed. „publicitatea românească”.

34. Jacques Lemaire, „Les origines françaises de l’antimaçonnisme (1744-1797)”, Etudes sur le XVIII-e siècle, Vol. Hors sér. 2, Ed. de l’Université de Bruxelles, 1985; José A. Ferrer Benimeli, „La franc-maçonnerie face aux dictatures. L’obsession antimaçonnique des totalitarismes”, în Maçonnerie, maçonneries, edit. Par Jacques Marx, Ed. de l’Université de Bruxelles, Bruxelles, 1990 (Conférences de la Chaire Théodore Verhagen 1983-1989) ; vezi şi Francis BALACE, „Petite bourgeoisie, frustrations sociales et antimaçonnisme”, în Laïcité et classes sociales (1789-1945). En hommage à John Bartier, dir. André Miroir, Espace de Libertés, Ed. du Centre d’Action laïque, Bruxelles, 1992, p. 235.

35. „Communisme ”, în Dictionnaire universel de la franc-maçonnerie op. cit., dir. Daniel Ligou, t. 1, p. 305-307.

36. În afara autorilor deja citaţi privind istoria franc-masoneriei în România, vezi în plus, lucrarea lui Guy Vinatrel, Communisme et franc-maçonnerie, Les Presses Continentales, Paris, 1961, p. 159-166.

37. Horia Nestorescu Bălceşti, op. cit., p. 197.

38. Vezi Ana Selejan, România în timpul primului război cultural (1944-1948), vol. 1, Trădarea intelectualilor, Ed. „Transpres”, Sibiu, 1992.

39. Dicţionar enciclopedic român, Ed. „Politică. Academia Republicii populare române” (ARPR-ARSR), 4 vol. 1962-1964.

40. Dicţionarul limbii române moderne, Ed. ARPR (Institutul de lingvistică din Bucureşti), 1958, p. 316.

41. Dicţionarul explicativ al limbii române (DEX), Ed. ARSR (Institutul de lingvistică din Bucureşti), Bucureşti, 1975, p. 350.

42. Mic dicţionar enciclopedic, ed. a III-a, Ed. „ştiinţifică şi enciclopedică”, Bucureşti, 1986, p. 681.

43. Abbé Barruel, Mémoires pour servir à l’histoire du jacobinisme, P. Fauche, Hamburg, 1797-1799, 5 vol.

44. Copin Albancelli, La guerre occulte, les sociétés secrètes contre les nations, Librairie

académique, Perrin et Cie, Librairies-éditeurs, Paris, 1925.

45. Léon de Poncins, La F.M., Puissance occulte, Ed. Bossard, Paris, 1932 ; E. Malynski, Léon de Poncins, La guerre occulte. Juifs et Franc-Maçons à la conquête du Monde, Orléans, 1936.

46. România Mare,săptămînal absolut independent (R.M.), red. şef Corneliu Vadim Tudor, Bucureşti, 1990-.

47. Partidul „România Mare”. Acest partid creat de Corneliu Vadim Tudor militează pentru restaurarea României în frontierele sale de la 1918 şi se singularizează printr-o propagandă „ultra-naţionalistă”, „isterică”, socotită azi printre cele mai agresive. Pentru nomenclatura partidelor, a personalităţilor politice şi a presei politice româneşti, se va consulta Dicţionar personalităţi publice-politice, 1989-1992, Editor „Holding Reporter”, Bucureşti, 1993.

48. Europa, săptămînal independent, dir. Ion Neacşu, Bucureşti, 1990-.

49. Vezi în principal următoarele articole: Cristian Ben, „Ce este francmasoneria?”, în Europa, an. 2, nr. 54, dec. 1991, p. 3; Constantin Burlacu, „Scrisoare deschisă d-lui Aurel Dragoş Munteanu, ambasadorul guvernului iudeo-masono-comunist de la Bucureşti în Statele Unite”, în R.M., nr. 99, an. 3, 29 mai 1992; Florin Ionuţ, „Rothschilzii, Marii maeştri ai masonilor (IV)”, în Europa, Est-Vest supliment Europa, aug. 1991, p. 2; cele trei articole ale lui Florian Popa Micşan, „Paleologu şi francmasonii regalişti”, în R.M., nr. 49, an. 2, 17 mai 1991, p. 8; „Reţeaua francmasonică şi perdeaua de fum”, în ibid, nr. 77, 20 dec. 1991, p. 8; „ Petre Roman – francmason şi monarhist?”, în Europa Est-Vest, Europa supliment, nov. 1991, p. 7 ; Florentin Oanca, „Naţionalismul şi forţele oculte”, în Europa, an.2, nr. 52, nov. 1991, p. 3; Crişan Popescu, „30 de întrebări pentru un mason”, în R.M., an. 2, nr. 42, 29 mart. 1991, p. 8; Maria Negură, „Scufiţa Armatei roşii şi bunicuţa iudeo-masonică”, în R.M., an. 3, 1 mai 1992, p. 3.

50. Partidul naţional ţărănesc, creştin şi democrat.

51. Uniunea democratică a Maghiarilor din România.

52. Vezi mai ales articolele lui Florin Popa Micşan, „Paleologu şi francmasonii regalişti, op. cit.” şi „Petre Roman – francmason şi monarhist? op. cit.”

53. În afară de presa de opoziţie emanînd din partidele convenţiei democratice, vezi, în principal, culegerea de articole scrise cu ocazia vizitei regelui Mihai de România, în primăvara lui 1992: Majestate, nu pleca, prefaţat de Nicolae Stroescu-Stănişoară, Ed. Anastasia; de remarcat, de asemenea, problema legitimităţii regelui pusă în discuţie de detractorii lui, care au scos în evidenţă existenţa unui alt potenţial moştenitor, nepotul lui Carol al II-lea, Paul de România; Mircea Ciobanu, Convorbiri cu Mihai I al României, Ed. „Humanitas”, Bucureşti, 1992; Id., Nimic fără Dumnezeu. Noi convorbiri cu Mihai I al României, Ed. „Humanitas”, Bucureşti, 1992 ; PAUL al României, Carol al II-lea, Rege al României, Ed. „Holding Reporter”, Bucureşti, 1991.

54. Această constituţie este considerată drept anticonstituţională în măsura în care constituţia din 1923 a fost suprimată în 1948 prin lovitura de stat comunistă care a abolit monarhia şi în virtutea unor condiţii considerate drept „ilegale” atunci a a fost adoptată în 1991. Astfel că regele este considerat în continuare drept rege al României, în vreme ce Constituţia din 1991 (Parlamentul României, Constituia României, ed. a II-a, Ed. Regia Autonomă „Monitorul Oficial”, Bucureşti, 1991) proclamă Statul Român drept „republică”. Vezi, pe acest subiect, teza lui Eleodor Focşeneanu, Istoria constituţională a României (1859-1991), Ed. „Humanitas”, Bucureşti, 1992.

55.Ar fi aproape imposibil să cităm aici toate lucrările apărute pe această temă după anul 1989 în România. Vom cita în principal lucrarea fostului căpitan de stat major al lui Antonescu, George Magherescu, Adevărul despre mareşalul Ion Antonescu, 3 vol., Ed. Păunescu, Bucureşti, 1991, şi culegerea alcătuită de Iosif Constantin Drăgan, Antonescu, Mareşalul României şi răsboaiele de reîntregire (Centrul european de cercetări istorice Veneţia), Venise, Ire éd., 1986, 2-e éd., 1990, 3-e éd., Ed. „Fundaţia Europeană Drăgan”, Bucureşti, 1991; Gheorghe BUZATU, Istorie interzisă. Mărturii şi documente cenzurate despre mareşalii României: Alexandru Averescu, Constantin Prezan, Ion Antonescu, Ed. „Curierul Doljean”, Craiova, 1990; Id., România cu şi fără Antonescu. Documente, studii, relatări şi comentarii, Ed. Moldova, Iaşi, 1991; Ion Antonescu şi Garda de Fier. Pe marginea prăpastiei (21-23 ianuarie 1941), editor Serafim Diucu, Ed. „Rom-Edition”, Tîrgu-Mureş, 1991 ; Ion Antonescu. Citiţi, judecaţi, cutremuraţi-vă, editori Ion Ardeleanu, Vasile Arimia, Ed. „Tinerama”, Bucureşti, 1991 ; Mareşal Ion Antonescu, Românii. Originea, trecutul, sacrificiile şi drepturile lor (reedit. din 1919), 2 vol., Ed. „Moldova”, Iaşi, 1991; Mareşalul Ion Antonescu. Secretele guvernării. Rezoluţii ale Conducătorului Statului (septembrie 1940-august 1944), editori Vasile Arimia, Ion Ardeleanu, Ed. „Românul”, Bucureşti, 1992; Ion Antonescu. Un A.B.C. al anticomunismului românesc, vol.I, editor Gheorghe Buzatu, Ed. „Moldova”, Iaşi, 1992 (Românii în istoria universală, t.21).

56. Să notăm că există o opoziţie între mişcările favorabile unei reabilitări a mareşalului Antonescu (România Mare), şi noii lgionari favorabili monarhiei în tradiţia voievodală postbizantină românească. Garda de Fier nu se pronunţă pentru un anumit rege, dar se opune cu îndîrjire lui Carol al II-lea, care s-a opus legionarilor, şi cu siguranţă lui Antonescu, vinovat de înăbuşirea mişcării din 1941 după tentativa de lovitură de stat plănuită de legionari. Vezi: I. S. Drăgoi, „Din istoria regalităţii”, în Gazeta de Vest (G.V.), nr. 11/75, iul. 1992, p. 12, 28-29; ID., „Din istoria regalităţii. Pentru noi românii. Voievodul, Domnul, stăpînitorul sau regele este ales şi uns la lui Dumnezeu, tradiţie moştenită de la Bizanţ”, în Ibid., nr. 10/74, iun. 1992, p. 14-15.

57. Vezi de exemplu R.M., an. 3, nr. 109, 7 aug. 1992, p. 10.

58. Regele şi Patria, red. şerban Săndulescu.

59. Floria Popa Micşan, „Paleologu şi francmasonii regalişti, op. cit” . Vezi, de pildă în afară de afacerea Paleologu, acuzaţiile aduse de România Mare împotriva unor personalităţi precum politologul Silviu Brucan, şi fostul ministru al culturii Andrei Gabriel Pleşu.

60. Florin Popa Micşan, „Reţeaua francmasonică şi perdeaua de fum, op. cit. ».

61. Mihail Manoilescu, Dictatul de la Viena : Memorii, iulie-august 1940, editor Valeriu Dinu, Ed. „enciclopedică”, Bucureşti, 1991.

62. Béla Borsi-Kálmán, „Bref aperçu de l’histoire des frustrations des Roumains de Transylvanie”, în L ’Europe centrale et ses minorités : vers une solution européenne ? publicaţions de l’Institut universitaire des Hautes Etudes internationales, dir. A. Liebich, A. Reszler, Geneva, Presses Universitaires de France, Paris, 1993, p. 135-144 ; Id., „L’histoire du différend hungaro-roumain du XVIII-e au XX-e siecle. Quelques points de repere”, în LEurope du milieu. Actes du colloque organisé par le Groupe de Recherche sur l Europe Centrale de l’Université de Nancy II, septembre 1989, dir. M. Maslowski, Presses Universitaires de Nancy, 1991, p. 243-250. Vezi de asemenea L’Europe du Centre: 50 années révolues ?, dir. Nicolas Bardos-Feltoronyi, Michael Sutton, De Boeck-Wesmael, Bruxelles, Ed. Universitaires, Paris, 1991 ; Nations, Etat et territoire en Europe de l’Est et en URSS, Etudes coordonnées par Michel Roux, Collection „Pays de l’Est”, l’Harmattan, Paris, 1992.

63. Valentin Borda, Uniunea Naţională „Vatra Românească”, Ed. „Petru Maior”, Tîrgu-Mureş, 1992.

64. Partidul Unităţii Naţionale a Românilor. Acest partid este îndeosebi prezent în Transilvania (Cluj-Napoca) în regiunile care au cunoscut ocupaţia maghiară din 1940, unde se află o populaţie maghiară importantă, cifrele variind între 1.600.000 şi 2.000.000, conform surselor.

65. Ion Păun, „Complotiştii de operetă”, în Naţiunea, săptămînal al Uniunii „ Vatra Românească”, an. 3, nr. 39, (116), 25 sept.-1 oct. 1992, p. 5.

66.   Despre renaşterea Gărzii de Fier (Mişcare legionară), în afară de publicaţia periodică lunară de la Timişoara, G.V, sub direcţia lui Ovidiu Guleş, vezi în principal: Ovidiu Guleş, Cum am cunoscut Legiunea Arhanghelul Mihail, Ed. „Gordian”, Timişoara, 1992; Istoria Mişcării legionare, scrisă de un legionar, ediţie românească a lucrării preotului ştefan Palaghiţă, Garda de Fier spre reînvierea României, Ed. autorului, Buenos-Aires, 1951, edit. Alexandru V Diţă, cu o prefaţă de Dan Zamfirescu, Ed. „Roza Vînturilor”, Bucureşti, 1993 (Colecţia contribuţii la istoria completă şi adevărată a românilor); Din luptele tineretului român 1919-1939 (Culegere de texte), Corneliu Zelea Codreanu 1899-1938, ed. a 3-a, Ed. „Fundaţiei Buna Vestire”, 1993 (Colecţia istorie şi adevăr); „Pentru cunoaşterea adevărului, declaraţia mişcării legionare 1990 (Istoria şi politică)”, în Ţara şi exilul, an. 26, nr. 9-10, iul.-aug. 1990 ; de notat de asemenea numeroasele lucrări legionare apărute în Occident în timpul războiului rece, ca de pildă reeditarea cărţii lui Corneliu Z. Codreanu, La Garde de Fer (Pentru Legionari), ed. „Prométhée”, Paris, 1938, reeditată în colecţia „Omul Nou”, Grenoble, 1972. Cu toate că legătura nu este foarte limpede declarată, trebuie să semnalăm existenţa unui partid politic de sorginte legionară, Mişcarea pentru România, fondat de Marian Munteanu, profesor şi fondator al Ligii Studenţilor din Universitatea Bucureşti; vezi bilunarul, Mişcarea, Publicaţie a Noii Generaţii, – editată de Mişcarea Pentru România, 1991-.

67. Ovidiu Guleş, „Nevoia de echilibru”, în G.V, nr. 16-80, dec. 1992, p. 30.

68. Radu Comănescu, Emilian Dobrescu, Franc-masoneria, o nouă viziune asupra istoriei lumii civilizate, vol. 1, Bucureşti, 1991.

69. Id. Istoria franc-masoneriei universale (926-1960) şi istoria franc-masoneriei române, op. cit.

70. Ibid., p. 26.

71. Ibid., p. 40-45.

72. Ibid.

73. Ibid, p. 100.

74. Ibid., p. 144-145.

75. Id., „Franc-masoneria. Conferinţa de la Potsdam”, în Contrapunct, Uniunea Scriitorilor din România, an. 3, nr. 29, (132), 18 sept – 1 oct. 1992, p. 7 şi „Franc-masoneria, Cortina de fier”, în Ibid., an. 3, nr. 30, (133), 2-5 oct. 1992, p.7.

76.   Puncte Cardinale, Periodic independent de orientare democrat creştină, 1991

77. Ion G. Savin, „Creştinism şi Francmasonerie”, în Puncte Cardinale, an. 2, nr. 8-9, 20/ 21 aug.-sept. 1992, p. 12 (extras din cartea lui Ion G. Savin, op. cit); Ion Mihălcescu, „Francmasoneria”, în Ibid., an. 3, nr. 2/26 feb. 1993, pp. 9-10 (extras din cartea sa, Teologia luptătoare (Biblioteca Teologica), Ed. Cugetarea-Georgescu Delafras, Bucureşti, 1941, cap. 27, Francmasoneria.; „Europa la Răscruce”, în Ibid., an. 2, nr. 10-22, oct 1992, p. 16.

78. Edgar Morin, „Le surgissement du total-nationalisme”, în Le Monde, 11 mars 1993. Dacă obiectul articolului lui Edgar Morin este situaţia iugoslavă, noţiunea de „total-naţionalism”, caracterizată prin menţinerea aparatului de stat, militar şi a naţionalismului, poate fi aplicată şi la alte ţări din Est, precum Rusia, cu cazul Frontului Salvării Naţionale, ce reuneşte conservatori comunişti şi ultra-naţionalişti ruşi, dar şi la România, cu toate că aici situaţia este extrem de neclară.

79. Vom cita de exemplu pe istoricul Mircea Muşat, istoric oficial al istoriografiei comuniste, azi principala referinţă a partidului „România Mare”, vezi îndeosebi cartea lui, 1940, drama României Mari, Ed. „Fundaţiei România Mare”, Bucureşti, 1992. Vezi de asemenea o personalitate precum poetul şi politicianul Adrian Păunescu.

80.A. Armbruster, La romanité des Roumains, histoire d’une idée, Ed. ARSR, Bucarest, 1977 (Bibliotheca Historica Romaniae, monographies, 28) ; Mircea Muşat, Ion Ardeleanu, De la statul Geto-dac la statul român unitar, Bucureşti, 1983 ; Stelian Neagoe, Istoria unirii Românilor, de la începuturi la Cuza Vodă, Ed. „ştiinţifică şi enciclopedică”, Bucureşti, 1986 ; L’affirmation des Etats nationaux indépendants et unitaires du centre et du sud-est de l’Europe (1821-1923), dir. Viorica Moisuc, Ion Calafeteneanu (Bibliotheca Historica Romaniae, Etudes, nr. 62), Ed. ARSR, Bucarest, 1980; Unitate şi continuitate în istoria poporului român, Ed. „Academiei”, Bucureşti, 1968. Vezi şi G.I. Brătianu, O enigmă şi un miracol istoric: Poporul român, ed a 2-a (prima ed., 1942), Ed. „ştiinţifică şi enciclopedică”, Bucureşti, 1988; Platon Chirnoagă, Istoria Daciei şi continuitatea daco-romană, Ed. „Traian Popescu”, Madrid, 1971; Nicolae Stoicescu, „O falsă problemă istorică – discontinuitatea poporului român pe teritoriul strămoşesc”, Ed. „Fundaţiei Culturale Române”, Bucureşti, 1993; se va vedea teza maghiară actuală în noua traducere a celor trei volume coord. De Béla Köpeczi, Erdély története, din 1986, Histoire de la Transylvanie, Akadémiai Kiadó, Budapest, 1992 ; vezi şi R.W. Seton-Watson, A history of the Roumanians : From roman times to the completion of unity, Cambridge, England, The University Press, 1934.

81. Catherine Durandin, Despina Tomescu, La Roumanie de Ceausescu, Ed. Guy Epaud, 1988, p. 139-154.

82. Vezi reeditarea cărţii apărute în 1936, C. Rădulescu-Motru, Românismul, catehismul unei noi spiritualităţi, edit. G. A. Gazan, Ed. „ştiinţifică”, Bucureşti, 1992 şi reeditarea filosofului Mircea Vulcănescu, Dimensiunea românească a existenţei, edit. Marin Diaconu, Ed. „Fundaţiei Culturale Române”, Bucureşri, 1991 ; Nae IONESCU, Roza vînturilor, cap. Fascism şi francmasonerie, reed., Bucureşti, 1990, p. 378-382 ; Catherine Durandin, „Roumanité et orthodoxie : Un débat de l’entre-deux-guerres”, în Paper presented at the second international congress of romanian studies, Avignon, 1983 ; vezi îndeosebi : G.T. Marcu, „Orthodoxie şi românism”, în T.R., an. 87, nr. 20, 14 mai 1939, p. 1-2 ; Dumitru Stăniloae, „Rolul ortodoxiei în formarea şi păstrarea fiinţei poporului român şi a unităţii naţionale”, în Ortodoxia, revista Patriarhiei române, t. 30, 1978, p. 584-603.

83.Literatura privitoare la aportul Bisericii ortodoxe românela dezvoltarea naţiunii române şi referitoare la osmoza dintre continuitatea daco-romană şi ortodoxia română este abundentă.

Vezi, printre cele mai recente lucrări : Nestor Vornicescu, Desăvîrşirea unităţii noastre naţionale, fundament al unităţii bisericii străbune, Ed. „Mitropoliei Olteniei”, Craiova, 1988 ; Antonie Plămădeală, Romanitate, continuitate, Unitate (pornind de la un izvor narativ din 1666), Sibiu, 1988; Constantin Voicu, Biserica strămoşească din Transilvania în lupta pentru unitatea spirituală şi naţională a poporului român , Ed. „tipografiei eparhiei Sibiu”, Sibiu, 1989 ; Nicolae Bălan, „Biserica şi Naşiunea”, în Ortodoxia românească, Ed. „Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române”, Bucureşti, 1992.

84. Vezi de exemplu : „Dosarul Antiromânismului”, în RM., an. 3, nr. 91, 3 apr. 1992, p. 10-11 şi 26 iul. 1991, p. 6.

85. Vezi de pildă publicaţii precum : Raoul şorban, Fantasma imperiului ungar şi Casa Europei: „Maghiaromania” în doctrina ungarismului, Ed. „Globus”, Bucureşti, 1990 şi reeditarea conferinţelor susţinute de marele istoric român, Nicolae Iorga, În lupta cu absurdul revizionism maghiar, edit. De Mihai Ungheanu, Ed. „Globus”, Bucureşti, 1991.

86. Vezi, în legătură cu acest subiect, cărţile lui Nicolae Baciu apărute în Occident în timpul războiului rece şi traduse azi în România: Yalta şi crucificarea României, prima edi ’ ie, Ed. „Europa”, Roma, 1983, ed. a 2-a „Fundaţia Europeană Drăgan”, 1990; L’Europe de lEst trahie et vendue. Les erreurs tragiques de Churchill et Roosevelt : Les documents secrets accusent, Ed. La Pensée universelle, Paris, 1984 ; Agonia României (1944-1948) : Documentele secrete acuză, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1990.

87. Vezi în principal cărţile scrise de Anneli Ute Gabanyi, Die Unvollendete Revolution, Piper, Munich, 1990 ; Michel Castex, Un mensonge gros comme le siècle. Roumanie, histoire d’une manipulation, Ed. Albin Michel, Paris, 1990; Catherine Durandin, Nicolae Ceauşescu Vérités etmensonges d’un roi communiste, cap. 1, Autopsie d’un coup d’Etat, Ed. Albin Michel, Paris, 1990, p. 9-24 ; Edward Behr, Baise la main que tu n’oses mordre. Les Roumains et les' Ceausescu : Enquête sur une malédiction de l’histoire, Robert Laffont, Paris, 1991; François Fejtõ, La fin des démocraties populaires. Les chemins du post-communisme, 2-e part. 2/6, Roumanie: révolution, mensonge et télévision. Ed. du Seuil, Paris, 1992, p. 313-327 ; vezi şi mărturia fostului prim-ministru Petre Roman, Le devoir de liberté, Ed. Payot, Paris, 1992, culegerea de mărturii ale unor politicieni în Echipa de Sacrificiu. Din culisele guvernării postrevoluţionare. 5 ianuarie 1990-5 februarie 1991, Ed. „România Azi”, Bucureşti, 1992, şi Dosare ale Revoluţiei, editată de revista „Tribuna” de la Cluj-Napoca.

88. Vezi de exemplu succesul romanului lui Pavel Coruţ, care arată conspiraţia mondială organizată cu prilejul întîlnirii de la Malta dintre George Bush şi Mihail Gorbaciov, la 2-3 decembrie 1989, Quinta spartă, Ed. „Gemenii” SRL, Bucureşti, 1992.

89. Trebuie subliniat de pildă că în bibliotecile din România exista „Fondul secret Ceauşescu”, în care eşuau majoritatea lucrărilor occidentale şi „subversive”.

90. Vezi numărul mare de lucrări antimasonice care figurează în bibliografia cărţii lui Radu Comănescu, Emilian Dobrescu, Franc-masoneria, o nouă viziune… op. cit. ; vezi de asemenea seria „franc-maçonnerie” în magazinul Zig-Zag, constituind un dosar de informatie, dar viu criticat de un grup numit „Grupul de la Paris”, care denunţă sursa de inspiraţie a dosarului, adică lucrarea lui Toma Petrescu, op. cit. : vezi „Totul despre francmasoneria românească. Din culisele istoriei. Strategii masonice pînă la primul răsboi mondial”, în Zig-Zag, magazin, revistă de actualitate şi reportaje săptămînal independent (red. Ion Cristoiu), an. 1, nr. 9, 23-29 apilie 1990, p. 3 : „Totul despre francmasoneria românească. Din culisele istoriei. Activitatea febrilă a masoneriei în timpul primului război mondial pînă la formarea lojei „Marelui Orient”, în Ibid, an. 1, nr. 10, 3-10 mai 1990, p.3 ; „Originele şi organizarea masoneriei”, în Ibid., an.1, nr. 13, 4-10 iun. 1990, p. 8 ; „Cariera mea în masonerie” ; în Ibid., an. 1, nr. 14, 12-17 iun. 1990, p. 8 ;

„Dizolvarea”, în Ibid. , an. 1, nr. 15, 19-26 iun. 1990 ; vezi articolele „Francmasoneria în ţările din Est, istorie şi perspective”, în Ibid., an. 1, nr. 17, 3-4 iul. 1990, p. 9 ; nr. 18, 10-17 iul. 1990, p. 9 ; nr. 19, 17-23 iul 1990, p. 6 ; nr. 20, 24-30 iul. 1990, p. 10.

91. Gérard Serbanesco, op. cit.

92. Ibid., p. 333-343.

93. Petru Rezuş, „Creştinismul şi dragostea de patrie”, în S.T., seria 2, an. 4, 1952, p. 109.

94. M. Chialda, „Creştinism şi patriotism”, în Ibid., seria 2, an. 5, 1953, nr. 1-2, p. 55.

Traducere de Cornelia Cistelecan

*

Olivier GILLET, doctor în istorie, specializat în istoria religiilor. Cercetător la Institutul de Studii Religioase şi ale Laicităţii de la Universitatea Liberă din Bruxelles. Cercetările lui se îndreaptă spre rolul bisericilor în Balcani în procesul de emancipare a popoarelor de sub stăpînirea otomană în secolul al XIX-lea, precum şi spre particularităţile ortodoxiei în ce priveşte raportul biserică – stat de la creerea statelor balcanice independente pînă în zilele noastre. Autor a numeroase articole, studii şi cărţi, dintre care: L’Eglise orthodoxe et l’Etat roumain, 1948-1989. Etude de l’idéologie de l’Eglise orthodoxe: entre traditions byzanines et national-communisme (1995); Religion et nationalisme. L’idéologie de l’Eglise orthodoxe roumaine sous le régime communiste (1997), Europe contre Europe? L’Union européenne au défi des indentités nationales et religieuses de l’Europe orientale (1999); Les Balkans. Religions et nationalisme (2001).

Apărut în: Problèmes d’histoire des religions, editat de Alain Dierkens, Université libre de Bruxelles. Institut d’étude des religions et de la laïcité, nr. 4 / 1993. Publicat cu concursul Direction générale de l’enseignement supérieur et de la recherche scientifique de la Communauté française de Belgique şi publicat cu acordul Revistei Vatra.