Altera

    reviste   » Altera
  autori a b c d g h k l m n p r s t u v w z  
  căutare á é í ó ö ő ú ü ű ă â î ş ţ
  toate numerele » altera ANUL IX. 2003., nr. 20-21 »
 


| observaţii
| listare
| bookmark


 
 
 
     
 
Exodul romilor

Exodul romilor. O problemă
cu adevărat pan-europeană

Edwin Bakker

Romii din Europa de Est

Romii constituie unul din puţinele grupuri etnice sau naţionale care s-au răspîndit în întreaga lume fără să-şi piardă identitatea specifică. Numărul exact al romilor este necunoscut. În multe state, datele referitoare la populaţie sînt manipulate. În plus, adeseori romii nu sînt înregistraţi ca atare sau — din cauza unei discriminări larg răspîndite şi făţişe — preferă să nu fie etichetaţi drept romi. Ca urmare, estimările privind numărul romilor din întreaga lume variază de la doisprezece pînă la nu mai puţin de cincisprezece milioane de persoane.1 Se crede că numărul romilor din Europa se situează undeva între şase şi doisprezece milioane.2 Cea mai mare parte trăiesc în Europa de Est. Numărul lor se ridică la peste o jumătate de milion în România, Bulgaria, Ungaria şi Slovacia. Numărul lor relativ cel mai ridicat este înregistrat în fosta Republică Iugoslavă Macedonia, unde ei alcătuiesc doisprezece la sută din totalul populaţiei. Alte state est-europene cu o populaţie romă semnificativă sînt Uniunea Serbia-Muntenegru, Federaţia Rusă şi Republica Cehă (vezi tabelul 1).

Numărul absolut şi relativ al romilor în statele est-europene în 1998*

State

Numărul absolut în mii

Procent din totalul populaţiei

România

2.083

9,3

Bulgaria

733

8,9

Ungaria

572

5,6

Slovacia

502

9,3

Serbia & Muntenegru

421

4,0

* Sînt incluse doar statele în care romii reprezintă peste unu la sută din totalul populaţiei sau în care numărul lor absolut depăşeşte 100.000 de persoane

Sursă: Minorities at Risk Project (www.bsos.umd.edu/cidcm/mar)


Federaţia Rusă

294

0,2

Republica cehă

267

2.6

Macedonia

241

12,0

Situaţia socio-economică

Termenii folosiţi în rapoartele oficiale ale organizaţiilor internaţionale şi în literatura de specialitate pentru a descrie poziţia socio-economică a romilor din Europa de Est pendulează între „precară”, „marginală”, „mizeră” şi „dezastruoasă”. Astfel de descrieri sînt totuşi arareori bazate pe informaţii statistice concrete. Datele statistice sigure sînt rare, în parte ca urmare a faptului menţionat mai devreme, acela că mulţi romi nu sînt înregistraţi ca membri ai acestui grup specific. Lipsa datelor socio-economice este însă deopotrivă rezultatul integrării limitate a romilor în economia oficială.3 Setul de date al Minorities at Risk Project constituie una din cele mai sigure surse de informaţii referitoare la romii din Europa de Est.4 Datele acestui proiect confirmă imaginea generală a poziţiei socio-economice marginale a romilor. Aceste date, care au fost adunate de-a lungul multor ani, arată că diferenţele dintre această minoritate şi grupurile dominante erau deja însemnate încă din perioada regimului comunist.5 După căderea acestor regimuri, diferenţele s-au adîncit. Astăzi, Minorities at Risk Project vorbeşte de diferenţe „extreme” în aproape toate ţările în care a făcut cercetări — Republica Cehă, Slovacia, Ungaria, România, Croaţia, Serbia şi Muntenegru, Macedonia, Bulgaria şi Federaţia Rusă. Doar în Rusia poziţia romilor este întrucîtva mai puţin marginală. Aceste extreme sau mari diferenţe se găsesc în domeniul veniturilor, al proprietăţii funciare sau de alte tipuri, al accesului la ocupaţii calificate sau de înaltă calificare şi la poziţii în aparatul de stat, al accesului la învăţămîntul superior şi la activităţile comerciale. În ce priveşte condiţiile de sănătate, situaţia este aproape aceeaşi. În majoritatea ţărilor, aceste condiţii erau proaste înainte de căderea regimurilor comuniste, iar de atunci ele s-au înrăutăţit şi mai mult. Minorities at Risk Project nu a adunat informaţii referitoare la rata şomajului. Datele oficiale în această privinţă sînt puţine sau nesigure din cauze menţionate anterior. Rapoartele şi declaraţiile grupurilor susţinătoare precum European Roma Rights Center sau organizaţii internaţionale ale romilor precum Association of Gypsies/Romanies International au la dispoziţie doar indicatori generali pentru un număr limitat de ţări. Acelaşi lucru este valabil şi pentru rapoartele Departamentului de Stat al Statelor Unite şi pentru cele ale Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) sau ale Uniunii Europene (UE). Cele mai uzitate descrieri ale nivelului şomajului în rîndul romilor din Europa de Est în aceste rapoarte sînt „foarte ridicat” şi „disproporţionat de ridicat”. Procentajele menţionate se înscriu între treizeci la sută şi peste nouăzeci la sută.6 Aceste cifre extreme şi situaţia economico-socială marginală în general sînt într-o anumită măsură parte a problemelor economice generale generate de tranziţia economică din Europa de Est. Totuşi, caracterul extrem al inegalităţii şi marginalităţii este deopotrivă rezultatul discriminării economice şi politice făţişe.

Discriminarea politică şi economică

Discriminarea economică a romilor din Europa de Est este larg răspîndită, este o concluzie ce poate fi găsită în rapoartele unor organizaţii precum Amnesty International, Human Rights Watch şi în cele ale Ministerelor Afacerilor Externe din ţările occidentale. De pildă, rapoartele cu privire la drepturile omului ale Departamentului de Stat ale Statelor Unite pentru majoritatea fostelor state comuniste vorbesc de discriminare în domeniile oportunităţii ocupării locurilor de muncă şi al locuinţelor. Minorities at Risk Project a observat forme grave de discriminare economică a romilor în Republica Cehă, Slovacia, Ungaria, Serbia şi Muntenegru, Macedonia, Bulgaria, România şi Federaţia Rusă. El descrie situaţia din anii ’90 din aceste ţări ca una de „sărăcie gravă şi subreprezentare ca urmare a practicilor sociale predominante ale grupurilor dominante. Politicile publice oficiale care au ca ţintă grupul sînt neutre sau, în cazul în care sînt pozitive, sînt inadecvate pentru contrabalansarea practicilor active şi larg răspîndite ale discriminării. În Croaţia, romii sînt supuşi chiar excluderii oficiale sau represiunii repetate”.7 Pe lîngă discriminarea economică, sînt supuşi şi discriminării politice sau se confruntă cu diferite obstacole în calea dezvoltării lor politice. De pildă, un „prag de cinci la sută” le limitează liderilor romi oportunitatea de a intra în parlament. Mai gravă este refuzarea cetăţeniei şi a drepturilor cetăţeneşti pentu romi. În Republica Cehă şi Macedonia, de exemplu, multor membri ai comunităţii rome li s-a refuzat cetăţenia acestor noi state după dezmembrarea Cehoslovaciei i a Iugoslaviei. Limitările politice există şi în ce priveşte votul, înfiinţarea de partide politice pe bază etnică, accesul la funcţii în aparatul de stat, mai cu seamă la cele înalte, şi implementarea procedurilor judiciare. Exemple de astfel de limitări pot fi găsite în toate statele est-europene. Totuşi, potrivit datelor de care dispune Minority at Risk Project, discriminarea politică a romilor este mai puţin gravă dacă o comparăm cu discriminarea economică. Referindu-se la Ungaria şi Macedonia postcomuniste, organizaţia vorbeşte de o „subreprezentare accentuată în deţinerea de posturi politice sau în participarea politică ca urmare a unei neglijări sau restricţii istorice”. Totuşi, “politicile publice actuale (din aceste două state) sînt menite să îmbunătăţească statutul politic al grupului.”8 Această situaţie este cu mult mai rea în Republica Cehă, Croaţia şi Bulgaria. De la căderea regimurilor comuniste, discriminarea politică din aceste ţări a luat amploare. Politicile lor publice „restrîng substanţial participarea politică a grupului în comparaţie cu alte grupuri”.9

Romii şi violenţa fizică

Discriminarea romilor şi violenţa împotriva lor nu este un fenomen nou. Sentimentele anti-rome daţează încă de la venirea romilor în Europa. Ca şi evreii, romii şi-au format grupuri separate care au fost totdeauna socotite „străine” şi care au un statut “separat” faţă de societate în ansamblul ei. Modul nomad de viaţă al majorităţii grupurilor rome a fost socotit a fi o acoperire pentru activităţi infracţionale, autorităţile încercînd de aceea să le restrîngă libertatea de mişcare. Adeseori romii au fost alungaţi din sate şi oraşe de mulţimi furioase şi xenofobe. O încercare de evacuare a romilor odată pentru totdeauna a fost lansată de Germania nazistă. În ochii naţional-socialiştilor, „Zigeuner” erau o rasă inferioară şi erau socotiţi „asociali”.10 Numărul romilor care au murit în holocaust este necunoscut, însă estimările se înscriu între cîteva sute de mii şi peste un milion.11

Epoca comunistă a fost una de relativă pace şi protecţie a romilor din Europa de Est. Ei erau, totuşi, supuşi — uneori forţat — încercărilor de integrare în societate în ansamblul ei. În ciuda acestor încercări, poziţia lor înapoiată deopotrivă cu prejudecăţile şi stereotipurile negative au persistat. Aceste imagini şi credinţe s-au dovedit a fi un sol fertil pentru reluarea violenţei după 1989. În contextul nesiguranţei politice şi economice, atacurile împotriva romilor au devenit în curînd un fenomen familiar. În ultimii doisprezece ani, au fost ucişi sau răniţi cel puţin cîteva zeci de romi.12 Nu există cifre exacte întrucît multe autorităţi, inclusiv poliţia şi aparatul judecătoresc, nu raportează aceste incidente ca avînd o motivaţie rasială sau nu le raportează deloc. Cele mai sigure cifre sînt cele provenite de la organizaţiile neguvernamentale (ONG-uri) precum Amnesty International, Human Rights Watch şi organizaţii guvernamentale internaţionale precum Uniunea Europeană sau Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa. Rapoartele lor confirmă că romii se confruntă cu atacuri individuale sau colective peste tot în Europa de Est. Ele arată totodată că atacurile grupurilor de skinheads sau ale altor grupuri naţionaliste sau chiar ale poliţiei rămîn adeseori nepedepsite. Potrivit ultimelor rapoarte anuale ale Human Rights Watch, acest lucru s-a întîmplat în Republica Cehă, Slovacia, Macedonia, Bulgaria şi România.

Cu toate că violenţa împotriva romilor şi lipsa protecţiei poliţiei şi a aparatului judecătoresc constituie o realitate în toată Europa de Est, situaţia diferă de la o ţară la alta şi de la un an la altul. Datele de care dispune Minorities at Risk Project confirmă faptul că violenţa este larg răspîndită, însă arată şi că situaţia de ansamblu este pe cale de îmbunătăţire. În multe ţări, nivelul violenţei a scăzut după 1996. În Macedonia şi în Federaţia Rusă, de pildă, nu au mai fost raportate acte de violenţă după 1995. Excepţia la această tendinţă generală o constituie Republica Cehă şi Slovacia unde atacuri sporadice asupra romilor au avut ca rezultat cîteva victime în fiecare an. Numărul victimelor violenţei anti-rome este cel mai ridicat în Republica Cehă cu peste douăzeci de victime între 1990 şi 1998.13

Factori de respingere şi atracţie

Romii din Europa de Est care solicită azil în Europa Occidentală sînt aproape întotdeauna trimişi înapoi pe loc sau în cîteva zile. Ţările din care vin ei sînt socotite şi etichetate oficial drept „ţări sigure”. Deşi aceste state sînt sigure pentru majoritatea grupurilor şi indivizilor, acest lucru este mai puţin adevărat pentru romi. Ei trăiesc la marginea politică şi socio-economică a societăţii. În multe din aceste “ţări sigure” ei sînt supuşi unei violenţe cu substrat rasial împotriva căreia lor le lipseşte protecţia autorităţilor responsabile.

Este totuşi îndoielnic că romii trebuie să îşi teamă viaţa. Deşi aceste grupuri se confruntă cu discriminarea politică, ei nu sînt supuşi persecuţiei politice. Cele cîteva zeci de morţi şi de răniţi în decurs de doisprezece ani nu lasă să se întrevadă existenţa unor forme de violenţă masive şi sistematice. Natura sporadică şi nivelul relativ scăzut al violenţei împotriva romilor nu justifică etichetarea situaţiei ca foarte periculoasă sau nesigură în mod special. Totuşi, trebuie făcută distincţia dintre lipsa reală a siguranţei şi nesiguranţa percepută sau imaginată. Mulţi romi se pot simţi într-adevăr ameninţaţi chiar dacă nu au trecut niciodată prin experienţa violenţei anti-rome sau a brutalităţii poliţiei. Se pare totuşi că mulţi solicitanţi romi de azil nu îşi părăsesc ţara doar din cauza factorilor de respingere (push factors) precum nesiguranţa sau discriminarea, ci mai cu seamă din cauza unor factori de atracţie (pull factors) care se pot constitui într-o explicaţie mai bună a „exodului romilor”.

Datorită situaţiei socio-economice marginale a romilor din Europa de Est şi a discriminării economice practicate împotriva acestor grupuri, se poate presupune că principala motivaţie sau cea secundară a multor solicitanţi romi de azil o reprezintă căutarea unor condiţii economice mai bune în Occident. În majoritatea cazurilor, diferenţele dintre condiţiile socio-economice din ţara de destinaţie şi cea de origine sînt extreme. Acest fapt este valabil pentru condiţiile de trai şi de lucru, pentru accesul la asistenţa medicală şi pentru oportunităţile din domeniul educaţiei şi al dezvoltării personale. Informaţiile din mass media şi poveştile despre bunăstarea socială şi serviciile gratuite la care solicitanţii de azil — adeseori în mod greşit — se cred îndreptăţiţi în Europa de Vest adaugă şi ele la atractivitatea economică a Occidentului.14 Pe lîngă factorii economici, mai sînt şi alţi factori care îi atrag pe romi către Occident. Membrii acestor grupuri speră să găsească un loc unde nu este discriminare, intoleranţă şi prejudecăţi faţă de romi. Mai mult, ei speră să nu mai fie supuşi violenţelor verbale şi fizice şi să fie protejaţi de poliţie şi de aparatul judecătoresc.

Pe lîngă factorii de respingere şi atracţie, valul brusc şi mare de romi din Europa de Est sosiţi, printre altele, în Marea Britanie, Finlanda, Belgia şi Suedia se explică totodată prin factori ce nu aparţin nici unei din aceste două mari categorii generale. Aceşti factori pot fi etichetaţi drept o „profitare politică şi financiară de către o a treia parte”. În cele patru cazuri menţionate mai sus, „exodul” se pare că a fost organizat; nu pentru a se găsi azil pentru grupurile de romi, ci din alte motive. Vice-prim minisistrul Slovaciei şi ministru pentru Problemele Minorităţilor, Pál Csáky, crede că anumite grupuri încearcă să se îmbogăţească prin organizarea de călătorii pentru solicitanţii de azil. El a numit anumiţi indivizi şi agenţii de călătorie care nu numai că cumpără bilete de avion pentru soilcitanţii de azil, ci le obţin documentele de călătorie şi îi instruiesc ce să facă şi să spună odată ajunşi în Europa de Vest.15 În cazul romilor din Slovacia care cer azil în Finlanda, aceşti intermediari le arată potenţialilor solicitanţi de azil ce mult au de cîştigat dintr-o călătorie la Helsinki.16 Alte persoane implicate nu încearcă să profite financiar de pe urma solicitanţilor de azil romi, însă speră să căştige de pe urma lor din punct de vedere politic prin iniţierea sau facilitarea de călătorii cu scopul obţinerii azilului. Bela Bugar, vicepreşedintele parlamentului slovac, bănuieşte că în spatele exodului romilor din Slovacia către Finlanda se află anumite forţe politice. El crede că aceste forţe au ca scop diminuarea şanselor Slovaciei de a accede la Uniunea Europeană.17

Temeri în Europa de Vest şi de Est

Atît în Vest cît şi în Est, autorităţile sînt îngrijorate de valul de mii de romi din Europa de Est. Ţările lor de origine se tem de imaginea proastă. Mai cu seamă Republica Cehă, Slovacia şi Ungaria se tem că aceasta le va afecta şansele de a se număra în primul grup de noi membri ai Uniunii Europene. Din motive logistice, financiare şi politice, ţările de destinaţie nu se bucură nici ele de sosirea bruscă a mii de romi. Ele se tem totodată că numărul romilor care îşi vor căuta o viaţă mai bună în Vest va creşte odată ce statele est-europene se vor integra în Uniunea Europeană. Ca urmare, ambele grupuri de state sînt motivate să lupte împotriva recentului flux al romilor.

O politică ad hoc de reîntoarcere nu va fi suficientă. Pentru a opri pe termen lung migraţia internaţională a romilor, trebuie înlăturaţi măcar o parte din factorii de respingere şi de atracţie. Dintre principalii trei factori de respingere — poziţia socioeconomică marginală, discriminarea şi violenţa fizică — există lucruri care pot fi realizate pe termen scurt în ceea ce priveşte ultimii doi factori. Presiunea politică exercitată de Comisia Europeană şi de guvernele vest-europene asupra ţărilor esteuropene candidate la UE poate convinge guvernele potenţialilor noi membri ai UE să elaboreze politici menite să reducă discriminarea economică şi politică precum şi să înceteze violenţa şi să îi urmărească penal pe cei care comit infracţiuni cu substrat rasial. Doar presiunea politică nu va fi îndeajuns. Este necesară sprijinirea organizaţiilor şi autorităţilor est-europene — atît din punct de vedere financiar cît şi al expertizei — întrucît problemele socio-economice, discriminarea şi violenţa anti-romă sînt adînc înrădăcinate în structura acestor societăţi şi nu pot fi rezolvate doar de societăţile în cauză. Programele menite să îmbunătăţească poziţia romilor presupun timp. Mai mult, ele presupun participarea romilor înşişi. Totuşi, chiar şi atunci cînd autorităţile, ONG-urile şi OGI-urile şi organizaţiile romilor colaborează şi dispun de mijloacele financiare necesare, realizările vin doar treptat. Spirala negativă a lipsei de educaţie, a şomajului sau a locurilor de muncă prost plătite, a condiţiilor de trai precare, a criminalităţii, a excluderii sociale, a prejudecăţilor şi a discriminărilor este greu de rupt. Progresul se va realiza încet, prin educaţie şi instruire. Empowerment-ul grupurilor de romi este şi el socotit necesar pentru îmbunătăţirea poziţiei lor în societate. Prin instruire şi pregătire organizarea şi participarea politică a acestor grupuri poate şi trebuie îmbunătăţită pentru a pune la dispoziţia romilor instrumentele pentru combaterea discriminării şi pentru cîştigarea de acces egal la guvernare, educaţie, ocupare a locurilor de muncă, asistenţă medicală, locuinţe şi servicii publice. Acestea ar trebui să facă aceste grupuri mai capabile să îşi proiecteze propriul viitor care le-a fost totdeauna pînă în momentul de faţă proiectat de alţii. Întrucît nu se pot aştepta rezultate imediate, este îndoielnic că măsurile mai sus menţionate pot avea ca rezultat o descreştere a numărului solicitanţilor de azil în anii ce urmează. Diferenţele în dezvoltarea economică din Europa de Est dintre romi şi neromi se pot schimba doar pe termen lung. Mai mult, este probabil şi ca diferenţele în nivelul de dezvoltare dintre Europa de Vest şi cea de Est să se schimbe doar treptat. Ca urmare, factorul econmomic de atracţie va continua să joace un rol important. Acelaşi lucru este valabil pentur factorul „profitării politice şi financiare de către o a treia parte”.

Concluzie

Violenţa împotriva romilor şi marginalizarea politică şi economică a acestor grupuri există în toată Europa de Est, chiar dacă situaţia diferă de la o ţară la alta.

De aceea, nu constituie o surpriză faptul că mii de romi încearcă să fugă de nesiguranţă, discriminare şi condiţii de trai mizere emigrînd în Europa de Vest. Faptul că aceste grupuri sînt atrase şi de (presupusa) bogăţie şi lux din Occident nu este nici el în măsură să mire. Ceea ce surprinde totuşi este că pînă acum nu se poate vorbi de un adevărat „exod” al zecilor de mii de romi.

Deşi romii sosesc în Vest în grupuri relativ mici, autorităţile atît din Europa de Est cît şi din cea de Vest privesc acest flux migraţionist ca pe o problemă serioasă cu consecinţe nedorite în lumina viitoarei extinderi a UE către Est. Reacţiile ambelor părţi au puţine şanse de reuşită. Reintroducerea cerinţei vizelor de către Londra sau Helsinki nu va rezolva problema şi nu va opri fluxul romilor din Europa de Est. Această problemă cu adevărat pan-europeană nu se va rezolva nici prin ignorare, nici prin neglijarea chestiunii rome cum, de pildă, sînt înclinate autorităţile cehe şi slovace să facă. Părţile implicate, inclusiv organizaţiile internaţionale, ONG-urile şi reprezentanţii romilor trebuie să elaboreze şi să implementeze politici menite să reducă problemele cu care se confruntă grupurile de romi în ţările lor de origine. Sînt importante în această privinţă mai cu seamă măsurile ce vizează îmbunătăţirea muncii şi a atitudinii poliţiei şi a aparatului judecătoresc şi îmbunătăţirea acesului la educaţie şi la locuri de muncă. Indiferent că aceste politici vor fi sau nu încununate de succes, diferenţele socio-economice dintre romi şi neromi vor continua să existe pentru mult timp. Acest lucru este valabil şi în ce priveşte diferenţele de dezvoltare dintre Est şi Vest. De aceea, atractivitatea Europei de Vest va continua să existe. Această atractivitate poate fi limitată pe termen scurt prin ridicarea de obstacole legale şi administrative. Totuşi, nici măcar construirea unui nou Zid al Berlinului nu îi va putea împiedica pe mulţi romi să emigreze către Vest. Statele vest-europene vor continua să se confrunte cu solicitanţii romi de azil.

Reflecţie

În vreme ce majoritatea autorităţilor percep „exodul romilor” ca pe o problemă, altele văd în el o oportunitate. Valul de romi care solicită azil contribuie la ridicarea „problemei romilor” în diferite foruri de nivel naţional şi internaţional. Atenţia acordată acestei chestiuni poate contribui la progresul procesului de îmbunătăţire a situaţiei grupului etnic cel mai discriminat, mai slab reprezentat şi mai marginalizat din Europa. Această atenţie şi ideea tot mai pregnantă că problema romilor este una cu adevărat pan-europeană rezervă multă speranţă pentru viitor atît pentru romi cît şi pentru neromi, atît pentru autorităţile din estul Europei cît şi pentru cele din vestul ei. Mai cu seamă cererile repetate ale lui Gunter Verheugen, comisarul UE pentru extindere, în virtutea cărora ţările candidate UE trebuie să adopte „strategii credibile” în tratarea “problemei spinoase şi neliniştitoare” a integrării populaţiilor rome în viaţa societăţii europene, sînt foarte încurajatoare.18 Ţările candidate trebuie să opereze această integrare înainte de accederea lor în UE.

În ce priveşte un viitor mai bun pentru romi, nu numai factorii de decizie politică, ci şi intelectualii, mai ales cei de origine romă, au un rol de jucat. Deşi interesul în rîndul intelectualilor este în creştere, numărul publicaţiilor despre problemele romilor din Europa de Est este relativ mic în comparaţie cu numărul publicaţiilor despre problemele altor minorităţi. Mai mult, mare parte din cercetările actuale — din sfera antropologiei, sociologiei, lingvisticii, ştiinţelor politice, etc — se concentrează pe fenomene foarte particulare referitoare la romi şi identitatea romă. Este nevoie de mai multă cercetare multidisciplinară şi orientată spre aplicare în politici. Cercetarea geografică, cu tradiţia sa multidisciplinară şi orientare spre politici concrete, poate fi de importanţă specială în ce priveşte o mai bună înţelegere a “exodului romilor”. Pe viitor cercetarea ar trebui să se concentreze asupra modalităţilor de îmbunătăţire a cooperării pan-europene în ce priveşte solicitanţii de azil romi şi asupra modalităţilor de diminuare a impulsului şi nevoii romilor de a-şi părăsi casa şi familia din Europa de Est.

Note:

1. RomNews Network Online, la adresa http://www.romnews.com

2. Project on Ethnic Relations, 1997, The Roma in the twenty-first century: a policy, la adresa http://www.websp.com/~ethnic/new/21st_c htm

3. Bakker, E. (1999): ‘The economic situation of Slovakia’s minorities’ în S. Trifunovska (ed.): Minorities in Europe. Croatia, Estonia and Slovakia, T.M.C. Asser Press, The Hague. pp. 189-207, p. 203.

4. Acest set conţine aproape o mie de date diferite despre 275 de grupuri. Între aceste grupului se numără romii din nouă state est-europene.

5. Gurr, T. R. (1993): Minorities at Risk. A global view of ethnopolitical conflict. United States Institute of Peace Press, Washington, D.C., p.342.

6. Vezi, de exemplu, Project on Ethnic Relations, 1996, The media and the Roma in contemporary Europe: facts and fictions, la adresa http://www.websp.com/~ethnic/new/ rommedia.htm

7. Vezi setul de date al Minorities at Risk Project precum şi Ted Robert Gurr, Peoples versus states. Minorities at risk in the new century, Washington D.C.: United States Institute of Peace Press 2000, p. 110.

8. Idem, p. 114.

9. Idem.

10. Cîţiva aşa-zişi „romi puri” au fost consideraţi arieni şi au fost foarte mult studiaţi de savanţii rasiali germani).

11. Barany, Z. (1998): ‘Memory and experience: anti-Roma prejudice in Eastern Europe.’ East European Studies Occasional Paper: No. 50, la adresa

http://wwics.si.edu/PROGRAMS/REGION/ees/occasional/barany4.html

12. Vezi rapoartele întocmite de Documentation Center for Human Rights cu sediul în Praga, la adresa http://www.dchr.cz

13. Idem; Roma Rights Center, Newsletter, No.3, 1999, p.13.

14. Un purtător de cuvînt al celei mai mari organizaţii ale romilor din Republica Cehă a afirmat că emigranţii romi care s-au dus în Marea Britanie sau Canada „... cîştigă în şase luni mai mult decît ar cîştiga în Republica Cehă în toată viaţa”. (RFE/RL, 18-8-1999, Roma leaving Czech Republic).

15.  RFE/RL, 14-7-1999, Autorităţile slovace bănuiesc existenţa unui „complot” dedesubtul exodului romilor în Finlanda. În Suedia, ţară vecină Finlandei, oficialităţile cred că imigraţia în masă a romilor din ţările est-europene este un fenomen organizat. (RFE/RL, 5-6-2002, Suedia reprezintă noua destinaţie pentru romii din Slovacia şi Republica Cehă.)

16. RFE/RL, 7-12-1999, Slovacia vrea ca ţările UE să schimbe legile privitoare la azil.

17. RFE/RL, 14-7-1999, Autorităţile slovace bănuiesc existenţa unui „complot” dedesubtul exodului romilor în Finlanda.

18. RFE/RL, 5-9-2001, comisarul UE afirmă că ţările candidate au nevoie de strategii credibile de integrare a romilor.

Traducere de Doina Baci

*

Edwin BAKKER (n. 1967), doctor în politologie, profesor la Universitatea din Nijmegen, Olanda, membru al Comitetului Helsinki din Olanda. Este specializat în prevenirea şi managementul conflictelor etnice de către organizaţiile transnaţionale în Europa Centrală şi de Est. A publicat numeroase articole, studii, capitole de cărţi de specialitate. Dintre cărţile publicate: The OSCE and The Netherlands As Chairman-in-Office, Netherlands Helsinki Committee (2003), The German minority and the Hungarian state (1998), The development of Slovakia's Hungarian population and its habitat (1998), Minority conflicts in Slovakia and Hungary (1997).

Edwin Bakker, The Roma Exodus. A truly pan-european issue, publicat cu permisiunea autorului.

   

a
f
e
g

 
       


(c) Fundaţia Jakabffy Elemér, Asociaţia Media Index 1999-2006