Altera

    reviste   » Altera
  autori a b c d g h k l m n p r s t u v w z  
  căutare á é í ó ö ő ú ü ű ă â î ş ţ
  toate numerele » altera ANUL XI. 2005., nr. 28 »
 


| observaţii
| listare
| bookmark


 
 
 
     
 
Editorial

Editorial

În pragul aderării sale la Uniunea Europeană – un proiect strategic care a mobilizat forţele intelectuale, civice şi politice în ultimul deceniu –, România prezintă tabloul contradictoriu al unei democraţii semifuncţionale altoite pe un stat centralist, conservat aproape intact din perioada comunistă, în ciuda ajustărilor succesive impuse de adoptarea acquis-ului comunitar. Marea rezistenţă la marile schimbări structurale îşi are originea într-o cultură societală de provizorat permanent, traversată de gesturi mimetice şi mode abandonate cu repeziciune, în care un model propriu de dezvoltare durabilă nu a izbutit nicicînd să concentreze energiile naţionale, seduse mai degrabă de efemer decît de perenitate.

altera oferă, iată, şi prin acest al 28-lea număr al său – ce se înscrie în tradiţia de un deceniu a revistei de a găzdui dezbateri avizate asupra chestiunilor delicate ale realităţii româneşti şi europene –, cîteva sugestii privind posibile reforme ce ar îngădui României, în paralel cu o dinamică pozitivă a economiei şi o limitare a efectelor emigrării masive a forţei de muncă, să se transforme în statul capabil să servească eficient aşteptările diverse ale unei societăţi plurale, în căutarea propriei formule de integrare internă şi externă.

Contribuţiile unor politologi remarcabili ca Peter Lynch şi Frans Schrijver pun din nou pe tapet tema regionalizării şi a rolului partidelor regionale în construirea Uniunii Europene, dar şi a statelor-naţiune viitoare. Dacă în România înfiinţării de partide regionale i s-a opus sistematic întreaga clasă politică, panicată de perspectiva unei competiţii reale, în exemplele aduse de autorii sus-menţionaţi, partidele regionale din Belgia, Marea Britanie sau Italia, a căror „afacere de bază” pare a fi doar autonomia, s-au dovedit extrem de eficiente în a impulsiona reforma instituţională din regiuni precum Galicia, Ţara Galilor sau Scoţia, al căror impact pozitiv la nivel UE şi naţional nu mai este contestat de nimeni.

Într-o abordare consistentă, László Szarka aprofundează situaţia partidelor etnice maghiare din România, Slovacia, Ucraina şi Serbia, insistînd asupra cauzelor care au condus la abandonarea programelor lor autonomiste, în favoarea soluţionării
unor revendicări imediate prin participarea la guvernare în coaliţie cu partidele proeuropene ale majorităţii, proces cu rezultate contradictorii, care lasă să se întrevadă o relansare a mizei minoritare din aceste ţări, în contextul apropiatei regionalizări.

Parte din rezervele, nu rareori interesate, faţă de declanşarea marilor reforme, în pofida evidentei nefuncţionalităţi a statului centralist, ţin de o mare doză de ignoranţă publică, alimentată de-a lungul întregului secolul XX de istoriografia oficială, de extremă dreaptă sau stîngă. Revenind în paginile alterei pe coordonatele aceloraşi contribuţii substanţiale la decantarea unei noi istoriografii a Transilvaniei, Paul Philippi şi Ovidiu Pecican aduc, fiecare cu accentele specifice, o lumină nouă în acest perimetru pustiit de poncife, mituri obligatorii şi laşităţi intelectuale, deschizînd, a cîtea oară, calea unei priviri obiective asupra complexităţii şi diversităţii Transilvaniei, ca realitate statală polimorfă, ce va fi influenţat şi catalizat regiunea sa de referinţă.

Nu în ultimul rînd, altera publică studiul lui István Haller, expert în drepturile omului, privitor la cazul Hădăreni, un caz revelator pentru eşecul instituţionalizării normelor democratice, altminteri incluse în Constituţie. Zguduitorul caz Hădăreni, întins pe o durată de peste un deceniu, relevă abrupt incapacitatea autorităţilor de a depăşi mentalităţi rasiste – în care minoritatea, îndeosebi romii, poate fi linşată la propriu, fără repercusiuni –, altele decît cele impuse pe plan extern. Lamentabil şi trist deznodămîntul acestui caz, în care dreptatea refuzată 12 ani în ţară, dar împlinită la Curtea Europeană a Drepturilor Omului este aplicată cu vădite resentimente de chiar instituţii menite să apere demnitatea umană.

La antipod, în prezentarea lui Pertti Ahonen, descoperim Biserica Ortodoxă Finlandeză, o biserică minoritară naţională. Cum Finlanda ne-a obişnuit cu respectul excepţional pentru diversitate, articolul poate fi o contribuţie importantă mai ales la cunoaşterea de către cei interesaţi a mecanismelor finanţării cultelor într-un stat care se află de ani buni în fruntea topului naţiunilor celor mai necorupte ale lumii.

In fine, altera publică o amplă dezbatere organizată la Cluj, în mai 2005, de Liga Pro Europa, privind reformele necesare pentru adecvarea deplină a statului român la esenţa democraţiei pluraliste europene. Sugestia principală a dezbaterii rămîne aceea că elitele politice şi culturale ar face bine să declanşeze reformele structurale după şi numai după ce o amplă dezbatere publică va fi elucidat tipul de stat şi societate pe care ni le dorim. Fără fixarea acestui ţel final, disputele despre uni- sau bicameralism, regiuni statistice sau administrative, echilibrul puterilor, vot nominal sau mixt, vor rămîne, ca de atîtea ori în istoria noastră, o dezbatere despre forme, nicidecum despre fond.

   

a
f
e
g

 
       


(c) Fundaţia Jakabffy Elemér, Asociaţia Media Index 1999-2006