Revista REGIO

Un instrument de prestigiu

al clarificărilor

conceptuale

Ne aflăm adesea în strania situaţie cînd un proces de clarificare conceptuală întîrzie căutarea de soluţii practice, dar există şi numeroase exemple de eforturi de fundamentare a unor soluţii sociale pe sisteme de argumentare contradictorii, confuze din punct de vedere teoretic, ceea ce duce de asemenea la suspendarea realizării unui consens social. Un exemplu elocvent pentru primul caz este atunci cînd, în locul codificării drepturilor minorităţilor, dezbaterea se desfăşoară pe marginea conceptului de „minoritate”, iar reglementarea trenează pentru că legiuitorii nu sunt capabili să se înţeleagă asupra subiecţilor de drept ai legilor în cauză. Celălalt caz extrem apare atunci cînd părţile vin cu nenumărate propuneri, dar din mulţimea argumentelor lipseşte posibilitatea concluziei teoretice, soluţiile devenind aleatorii, fără posibilitatea de a fi generalizate şi codificate. Desigur, ambele erori pot apărea doar în acel proces social de rezol- vare a conflictelor în care s-a depăşit punctul mort al argumentării pasionale şi a demarat abordarea sociografică, respectiv teoretică, a problemelor.

Ca efect al totalitarismelor de mai multe decenii, în spaţiul nostru apar încă prea puţine publicaţii de specialitate, în care prezentarea minorităţilor să amplifice un proces nu prezumţios, ci de analiză faptică, contribuind astfel la dizolvarea contradicţiilor de mai sus. „Indivizii, ca şi comunităţile, de altfel, suferă un şoc atunci cînd află adevăruri îndelung manipulate despre ei înşişi sau despre vecinii lor” — susţine politologul Joanna Nowicki, profesor la Universitatea din Marne- la-Vallée, al cărei articol intitulat „Stereotipii central-est europene: atracţie, suspiciune şi identitate” poate fi citit în observatorul budapestan dedicat minorităţilor, şi întitulat REGIO (Nr. 1-2/1995). În acelaşi număr, Pedrag Matvejevic, profesor la Sorbona, recunoaşte că „nu întotdeauna este uşoară armonizarea elementelor, diferite sau contradictorii, care reflectă sau creează existenţa noastră individuală sau socială, originea regională, naţională, europeană sau de altă natură; mentalităţile legate de ele intrînd adesea în con- flict unele cu altele. Întîlnim zilnic persoane care se autodefinesc naţionali, dar care de fapt nu sînt decît regionalişti, europeni care rămîn naţionalişti de neclintit, cosmopoliţi care aşează deasupra tuturor valorilor apartenenţa lor religioasă, etnică sau rasială. Noua cultură cetăţenească este mai greu de obţinut decît s-ar putea crede.” Putem observa ca un paradox al spaţiului că, deşi în sistemele sociale anterioare închise oamenii tînjeau spre deschidere şi libertate de expresie şi acţiune, în cadrul noilor structuri caracterizate prin tendinţe de deschidere, mulţi ar dori să-şi păstreze formele anterioare de gîndire: lumea excluderii, a izolării faţă de străini, lumea drepturilor confiscate şi exclusive, care le sugerează o falsă siguranţă. Descrierea acestei situaţii de tranziţie constituie o precondiţie a înţelegerii şi a schimbării. Faptele trebuie privite în faţă chiar dacă evoluează în direcţii contrare aşteptărilor noastre.

Acest lucru a fost asumat în ultimii şase ani de către revista REGIO, dedicată studiului minorităţilor. În chiar numărul inaugural din ianuarie 1990 îşi propuneau să se adreseze cititorilor care nu se mulţumesc cu „...interpretarea problemei minorităţilor cu mijloace literare sau publicistice, ci sînt adepţii unei cunoaşteri sistematice, cu valoare ştiinţifică”. După cum se subliniază în cuvîntul inaugural, scopul lor nu este să facă o politică directă. „In coloanele revistei noastre oferim spaţiu tuturor acelora — slovaci, cehi, germani, români şi de alte naţionalităţi —, care în baza experienţelor de pînă astăzi ale unei istorii parţial comune şi a convieţuirii pot să ne ofere noi puncte de vedere, mai puţin conştientizate de noi, privind analiza complexă a temelor propuse”. Revista a fost înfiinţată cu sprijinul unor fundaţii, instituţii sau persoane private, editată mai întîi de Széphalom Könyvműhely (Atelierul Cărţii Széphalom) al Uniunii Scriitorilor, iar în prezent de Fundaţia László Teleki. Deşi la început intenţia era de a se publica studii şi documente axate pe problematica specifică a fostei Cehoslovacii, — redactorii de atunci aparţineau acestei sfere de interes —, încă de la primul număr sfera s-a lărgit şi la alte ţări din zonă, apărînd documente istorice, analize teoretice şi studii sociologice referitoare la minorităţile din Ungaria şi din ţările învecinate. Cine va căuta, spre exemplu, profunde analize statistice, economice sau dialectale despre românii din Ungaria, va descoperi importante studii despre aceste subiecte în REGIO. Într-unui din ultimele numere, cercetătoarea Anna Borbély publică un studiu voluminos despre folosirea limbii materne la românii din Ungaria, constatînd printre altele că: „Vorbitorii mai vîrstnici ai dialectului local al limbii române, precum şi o parte din cei de vîrstă medie sînt bilingvi, cu limba dominantă româna, în conversaţiile lor folosesc mai frecvent româna decît maghiara. Majoritatea bilingvilor cu limba dominantă maghiară sînt tineri. În cadrul comunităţii, limba română şi limba maghiară au devenit limbile a două generaţii. Româna a celor vîrstnici, maghiara a celor tineri (... ). Astăzi în Ungaria, atitudinea socială şi politică general declarată, este ca minorităţile să-şi folosească într-un registru cît mai larg limba maternă. Realitatea este însă că limba sferei oficiale este maghiara.” (REGIO Nr. 3/1995)

În numărul 2/1993 poate fi citit articolul de mare interes al profesorului clujean Ernő Gáll intitulat „Minoritatea în minoritate”, care ne oferă o analiză istorică de înaltă rigoare despre evoluţia — cuprinzînd asimilarea, integrarea şi excluderea — destinului evreilor din Transilvania.

Este originală şi structura revistei, neexistînd — cu excepţia recenziilor dedicate articolelor şi cărţilor semnificative — o rubricatură permanentă, titlul unei rubrici fiind dat de tema unui ansamblu de texte. În acest fel, în numărul amintit, găsim sub titlul comun „Privindu-ne reciproc”, studii despre maladiile identităţii, despre stereotipiile Europei Centrale şi de Est sau despre ţiganii din Praid. Sub titlul comun „Oraşul şi etnicitatea”, vom putea descoperi studii ale autorilor maghiari şi străini (Elena Mannova) despre „melting pot”-ul urban din Ungaria, despre forţa de asimilare a Budapestei de la începutul secolului, despre organizarea civică a societăţii oraşului Bratislava. Un alt ansamblu de texte se ocupă de experienţele economice din Transilvania, în timp ce rubrica intitulată „Pro Memoria” cuprinde un studiu semnat de Stefan Sutaj despre decretele lui Benes, cercetările lui György Lázár despre rapoartele istoricului Gyula Szekfű, primul ambasador ungar de după război la Moscova, precum şi analizele privind ideologia naţională românească ale lui Ernő Gáll.

Sub zodia cifrelor, a cuantificărilor reale, a confruntărilor cu faptele se găseşte studiul Mariei Mirk despre utilizarea limbii materne a minorităţii germane din comuna Pilisszentiván, analiza „Naţionalităţi, grupuri etnice în Ungaria secolului XX”, semnată de Árpád Mészáros şi János Fóti, bogată în date, sau cea a lui Varban Todorov despre problemele etnice şi religioase ale Balcanilor şi ale Bulgariei (Nr. 3/1995). Putem prevedea un deosebit interes acordat raportului istoricului Nándor Bárdi, care atinge multiple sensibilităţi, referitoare la cercetările consacrate politicii de asistenţă socială de la începutul veacului, ca şi scrierii lui Béla Makkai despre maghiarii stabiliţi în Bosnia-Herţegovina.

În calitatea sa de instrument al clarificărilor conceptuale, de cercetare şi căutare de soluţii, revista şi-a cîştigat deja aprecierea unanimă a specialiştilor.

(Vilmos Ágoston)