In memoriam Adrian Marino

„Chiar dacă, deocamdată cel puţin, «ideea europeană» interesează în mod profund şi activ doar o elită intelectuală, citadină, civică, destul de restrînsă, nu avem nici o îndoială că această idee se va dezvolta pe parcurs, pe măsură ce structura şi condiţiile de viaţă ale ţării se vor modifica (...). Dintr-un fenomen, deocamdată încă predominant intelectual, «spiritul european» va deveni tot mai mult o realitate publică, asimilată în adîncime. Şi, împreună cu toate forţele democratice ale ţării, el va determina şi o nouă politică de tip «liberal» sau «creştin-democrat». Este, de altfel, şi singura alternativă reală şi eficace la statul nomenclaturist actual. Pînă la urmă, raportul fundamental trebuie inversat: statul centralizat, care conduce, coordonează şi distribuie, face loc statului care stimulează şi protejează. Funcţia sa este doar «subsidiară». Pe măsură ce societatea civilă se dezvoltă, rolul său se restrînge progresiv: stat minimal- stat european, ca produs al unei noi evoluţii istorice. Ceea ce impune şi o schimbare profundă de optică ideologică, politică şi socială.” […]

„«Europa» este o «falsă problemă». Ea «nu există» sau nu «ne interesează». Ne simţim foarte bine şi la noi acasă fără Europa. Eu «nu vreau să ştiu de Europa dumitale». Astfel de dialoguri polemice şi de soluţii radicale se dădeau la noi încă de pe vremea lui Caragiale. La polul opus este fuga în Europa. A te expatria, a te pierde în Europa, a spori rîndurile «diasporei». Cei ce rămîn acasă, plini de resentimente şi complexe, «se» dispreţuiesc şi «ne» dispreţuiesc pentru faptul că nu trăim în Europa, că nu sîntem europeni etc. Puţini, foarte puţini, de fapt o infimă minoritate – din care am îndrăzni să spunem că facem şi noi parte – adoptă soluţia inversă, radical opusă: a aduce Europa «acasă». A te comporta, acţiona, lucra, eventual crea, ca români, dar în spirit şi conform standardelor europene. Cît mai înalte posibil. Este soluţia cel mai greu de realizat, cea mai dificilă. Dar şi cea mai constructivă. Ideal vorbind.” […]

„Europa şi-a realizat unitatea în jurul unor valori ideologice esenţiale – democraţie, libertate, drepturile omului, pluralism, economie liberă de piaţă. Această Europă fascinează, obsedează, constituie un adevărat model, un ideal pentru conştiinţele estice. Regimurile totalitare comuniste din Est au combătut cu violenţă tocmai aceste valori. Sistemul lor represiv era prin definiţie antieuropean, în timp ce întreaga rezistenţă din Est era fundamental şi structural europeană. A fi «european», pentru conştiinţa civică a acestor ţări, a însemnat şi înseamnă deci a apăra, introduce şi asimila cît mai repede şi mai multe din aceste valori ideologice, brutal reprimate de comunism.

De unde un alt caracter specific al valorilor europene: ele sunt prin definiţie active, militante, şi în continuă expansiune.”

Adrian Marino, Pentru Europa, Editura Polirom, Iaşi, 1995,

lansată la 9 mai 1995 la Tg-Mureş în cadrul Zilelor Europa

organizate de Centrul Intercultural al Ligii Pro Europa

Un european între români

„Mi-am luat povara, dar şi privilegiul de a-l omagia pe unul din oamenii cei mai respectabili şi cei mai respectaţi, autor cunoscut de la Tokyo la New York, şi de la Timişoara la Botoşani.

Din biblioteca sa clujeană, ne priveşte una din conştiinţele României, patriarhul europenismului. Cu indulgenţă, dar şi criticism, cu spirit vioi, agil, şi alură adolescentină. Eternul rebel, eternul entuziast.

Chiar atunci cînd ne poartă prin faţa ochilor oglinda micimii noastre, moralistul retras în provincia din care a făcut o capitală a reflecţiei, o face cu fair play-ul unui coechipier. Ştie să fie sever fără a fi arogant.  Spre deosebire de cei mai mulţi din intelectualii români, Adrian Marino este un reper sigur, nu ne face surprize şi ca urmare, nu ne decepţionează. Nu-l tentează nici paseismul ruralist, nici cosmopolitismul boiernicesc.

Scrierile sale sunt serene şi limpezi ca valorile pentru care pledează.

Departe de lume, totuşi mai prezent în ea decît majoritatea dintre noi, Adrian Marino nu improvizează un europenism conjunctural, ci clădeşte cu răbdare inflexibilă un program cultural şi civic coerent. Stau mărturie miile de pagini din volumele proeuropene, articole şi studii, rarele, dar pline de miez, intervenţii publice. Îl disting confortul şi alegreţea cu care se preumblă prin culturile Europei, construind poduri peste inutile vrajbe.

Adrian Marino este un om fericit. A traversat închisorile comuniste şi a trăit marginalizarea fără a fi nevoit să le transforme în virtute. Tot ce face, spune sau dă de înţeles stă mărturie a libertăţii. Nici arogant, nici complexat, Adrian Marino urzeşte iţele vechi şi noi ale europenismului la români, îndrumîndu-i spre locuri prin care au mai trecut, dar n-au lăsat destule urme pentru ca poteca să nu fie năpădită de buruieni.”

Smaranda Enache