Altera Pars

Discursul ambasadorului SUA
Michael Guest cu ocazia primirii titlului
de Doctor Honoris Causa al Universităţii
Babeş-Bolyai, Cluj

12 FEBRUARIE 2004

Introducere

Domnule Rector Marga, distinşi membrii ai facultăţii şi studenţi ai Universităţii Babeş-Bolyai, viitori lideri ai României!

În primul rînd, permiteţi-mi să vă spun că sunt încîntat, dar în acelaşi timp primesc smerit această distincţie onorifică ce mi-a fost acordată. Ştiu că Babeş- Bolyai este o universitate de excepţie, care va rămîne mult timp un model de excelenţă pentru studenţii transilvăneni şi nu numai. Cu această distincţie onorifică simt că am devenit colegul dumneavoastră şi că, în acelaşi timp, am devenit un alt ambasador al bunăvoinţei pentru această distinsă universitate.

Îmi face întotdeauna plăcere să mă întorc la Cluj-Napoca, desigur. Unii dintre dumneavoastră poate m-au întîlnit cu alte cîteva ocazii, în momentele în care exploram acest oraş minunat; am avut cîteva conversaţii interesante în cursul acestor vizite. Alţii m-au întîlnit, poate, cînd am participat toamna trecută la deschiderea Festivalului de Muzică Americană. Cluj-Napoca are o istorie fascinantă, îmbogăţită de recunoscuta diversitate etnică şi religioasă. Ştiu că sunteţi mîndri de această moştenire deosebită, pe care o văd ca o sursă de imensă putere, într-un moment în care România se pregăteşte să se alăture comunităţii euro-atlantice.

Mi s-a oferit prilejul să vă vorbesc astăzi despre aspectele politicii externe americane. Există multe subiecte de discuţie, de la Irak la globalizare sau la relaţiile trans-atlantice. Dar, într-un fel, simt nevoia de a purta discuţia noastră în zone mult mai profunde, şi anume, să vă explic cum experienţa Americii de-a lungul istoriei ne-a conturat modul în care noi privim relaţiile cu alte naţiuni, inclusiv cu România. Prin urmare, cu scuzele de rigoare celor dintre dumneavoastră care ar putea cunoaşte mai multe despre istoria Americii decît mine, vă rog să îmi permiteţi, în scurtul timp petrecut împreună, să deschid sufletul Americii în faţa dumneavoastră.

Drepturile cetăţenilor

Aceia dintre dumneavoastră care au citit Declaraţia de Independenţă a Americii îşi amintesc poate de proclamaţia „toţi oamenii se nasc egali şi sunt dăruiţi de creatorul lor cu anumite drepturi inalienabile”. După elaborarea acestor drepturi, acest apel la eliberarea de sub tiranie constituia o declaraţie revoluţionară la acea vreme, o declaraţie care pune temelia Americii şi a tuturor democraţiilor moderne. „Pentru asigurarea acestor drepturi”, se continuă, „au fost constituite guverne care se întemeiază pe consimţămîntul celor care sunt guvernaţi”.

Gîndiţi-vă la puterea conceptelor conţinute în aceste cuvinte! Guvernul trebuie să servească poporul, nu invers. Oamenii din orice ţară dau guvernelor puterea, cu scopul explicit de a le asigura drepturile – cu alte cuvinte, demnitatea sau drepturile statului nu trebuie să primeze în faţa drepturilor oamenilor. Iar guvernele servesc cu consimţămîntul poporului – aceasta însemnînd că orice guvern care ignoră voinţa poporului este sortit pieirii.

Aceste convingeri au fost dezvoltate în Constituţia Americii, care începe cu nişte cuvinte simple, dar celebre: „Noi, poporul”. Ele sunt elaborate, pe mai departe, în Carta Drepturilor – un document care rămîne, după cum cred eu, una dintre cele mai clare exprimări scrise vreodată despre importanţa libertăţilor individuale şi se regăsesc în scrierile pline de semnificaţie ale părinţilor fondatori ai Americii – Benjamin Franklin şi James Madison, Thomas Jefferson şi John Jay. Toate aceste scrieri au evidenţiat mijloacele prin care promisiunile revoluţiei americane au putut fi asigurate – în legile care au dat întîietate drepturilor omului şi în instituţiile desemnate să verifice puterea celor aleşi de popor să îl slujească. În mod remarcabil, liderii care au conceput aceste documente nu s-au concentrat pe definirea privilegiilor sau prerogativelor lor personale, nici pe crearea unei elite cu avantaje interne. Mai degrabă, au încercat să îşi limiteze propria putere - imaginaţi-vă aşa ceva! – şi prin aceasta să asigure puterea, hotărîrea şi dezvoltarea sănătoasă a tinerei democraţii care sfida toate convenţiile acelor vremuri.

Lupta Americii pentru definirea unei relaţii corecte între indivizi şi stat ajută la explicarea multelor dimensiuni ale Americii de azi: fundamentul multor decizii luate de Curtea Supremă, dezbaterea orientată pe diverse probleme, care este o trăsătură atît de vie a procesului nostru politic; sau libertăţile economice care conduc una dintre cele mai de succes economii pe care lumea le-a cunoscut vreodată. Dar această luptă este deopotrivă crucială pentru orice înţelegere reală a politicii externe americane. Noi credem că există o legătură intrinsecă între securitatea şi interesele naţionale ale Americii, pe de o parte, şi sfera extinsă în care valorile noastre democratice sunt împărtăşite, pe de alta. Aşa cum Secretarul de Stat Colin Powell a spus în decembrie anul trecut, cînd s-a adresat Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa, „Respectul pentru libertăţile fundamentale este un factor esenţial pentru pace, dreptate şi bunăstare”. Credem că guvernele cu adevărat democratice – acelea care răspund la nevoile şi aspiraţiile popoarelor lor, sunt fără îndoială mai stabile decît guvernele conduse de elite. Considerăm că guvernele democratice sunt cele mai bune ancore ale stabilităţii şi libertăţii în toate colţurile lumii. Şi ştim că democraţiile reale sunt cei mai buni parteneri ai Americii în extinderea graniţelor libertăţii şi dezvoltării economice – fie în Europa războiului rece sau în Irakul şi Afganistanul de azi.

Supremaţia libertăţilor individuale

Supremaţia libertăţilor individuale este un element important al politicii americane în ce priveşte ţări ca România sau cele din organisme ca OSCE. Credem că libertatea de expresie trebuie păstrată dacă vrem ca democraţia din orice ţară să rămînă „a poporului” – şi ca eforturile nejustificate de a limita această libertate să fie combătute. Preţuim la fel de mult libertatea presei – o libertate care, în unele ţări, rămîne singurul mod cu adevărat eficient de a verifica puterea statului, şi una care este esenţială pentru transparenţă – şi un guvern receptiv. Pentru că o presă liberă are scopul de a informa oamenii, credem că articolele de presă trebuie să se bazeze pe fapte, mai degrabă decît pe opinii, iar materialele de opinie şi articolele plătite de oameni din afara redacţiilor pentru a fi publicate trebuie să fie însemnate ca atare. Mecanismele eficiente de trasare a politicilor proprii sunt, în această privinţă, importante pentru asigurarea încrederii cetăţenilor în mass- media, aşa cum o mass-media informată şi eficientă este importantă pentru asigurarea încrederii în guvern.

Credem, de asemenea, că diferenţa de opinii constructive creează o societate mai sănătoasă şi că o societate civilă puternică – bazată nu doar pe respectul teoretic al guvernului, ci şi pe interacţiunea puternică şi dominată de respect reciproc cu oficialii guvernamentali – este esenţială pentru a te asigura că deciziile politice sunt corecte. Din toate aceste motive, sprijinim ferm libertăţile de asociere şi adunare. Partidele noastre politice încurajează exprimarea punctelor de vedere diferite, fără ameninţarea excluderii. Într-adevăr, astfel de discuţii şi dezbateri deschise reprezintă o diferenţă importantă între societăţile democratice şi cele totalitare. În ultimul rînd, considerăm că fiecare cetăţean este îndreptăţit să aibă propriile convingeri religioase – indiferent că aceste convingeri sunt împărtăşite sau nu de majoritate – şi că nu ar trebui să existe obstacole în înregistrarea religiilor sau în exercitarea liberă a convingerilor religioase.

Egalitatea în faţa legii

Toate aceste libertăţi reprezintă inima democraţiei. La fel este şi principiul fundamental potrivit căruia toţi oamenii sunt egali – şi că sunt egali în faţa legii, indiferent de rasă, etnie, sex sau orice alt factor. Acest principiu, care se regăseşte în Declaraţia de Independenţă a Americii, nu a fost întotdeauna respectat în ţara mea. Într-adevăr, cînd documentul a fost scris nu era vorba de aceleaşi drepturi pentru femei şi bărbaţi, nici de altcineva în afară de proprietari care să fi avut drept de vot. Copiii nu se bucurau de o protecţie specială, ca în ziua de azi. Şi, aşa cum ştim, istoria Americii pe parcursul a 200 de ani conţine eşecuri tragice - ruşinea sclaviei, dezonoarea segregaţiei rasiale şi ruşinea faptului că fiinţe umane erau persecutate – chiar omorîte – pentru că erau negri, sau hispanici, sau homosexuali, sau din cauza convingerilor lor religioase. Acestea nu sunt doar greşeli: în adevăratul sens al cuvîntului, toate sunt adevărate tragedii. Prin ele, America a devenit mai tristă, dar mai înţeleaptă şi, treptat, şi-a întărit devotamentul pentru egalitate sub lege.

Nici unul dintre noi nu poartă personal vina pentru crimele comise de alţii, desigur, nici pentru nereuşitele generaţiilor care ne-au precedat. Dar noi toţi purtăm responsabilitatea de a ne asigura că astfel de tragedii nu se vor repeta - şi, mai explicit, responsabilitatea de a ne asigura că nici o minoritate nu este marginalizată, persecutată, sau chiar să primească un statut mai prejos faţă de ceilalţi cetăţeni, doar pentru că are convingeri diferite de cele ale majorităţii. Acesta este un drept uman elementar. Ar trebui să ne unească pe noi toţi, ca fiinţe umane.

Concentrarea politicii noastre externe pe egalitatea în faţa legii este o prelungire a experienţelor noastre de acasă. Credem că moştenirile şi experienţele prin care au trecut cetăţenii noştri ne-au făcut mai puternici ca ţară şi că intoleranţa poate duce la fisuri care, în cele din urmă, ne vor şubrezi naţiunea. În această privinţă, America nu se deosebeşte de România, care s-a îmbogăţit la rîndul său mult pe parcursul istoriei, prin experienţele diverselor credinţe, naţionalităţi şi grupuri etnice care, împreună, sunt mai mult decît suma părţilor lor. Suntem convinşi că, pentru o democraţie puternică, naţiunea nu se poate situa deasupra legilor care protejează drepturile individului, cu excepţia cazurilor în care motive clare de securitate naţională, care sunt dezbătute şi aprobate de instanţe, cer acest lucru. Suntem, de asemenea, convinşi că nici un oficial, la nici un nivel, nu ar trebui să se plece în faţa a ceea ce James Madison a numit „tirania majorităţii”, prin supunerea drepturilor oricărui grup minoritar celor ale majorităţii. Responsabilitatea de a ne asigura că principiul potrivit căruia „toţi oamenii se nasc egali” nu revine doar judecătorilor, ci tuturor oficialilor, aleşi sau numiţi, de la primărie pînă la preşedinţie. Am încredere că liderii acestei ţări şi, da, ai acestui oraş, împărtăşesc pe deplin acest punct de vedere.

În cele din urmă, dăm o importanţă considerabilă statului de drept, pentru că noi credem că este absolut crucial pentru păstrarea libertăţilor la care ne-am referit – şi este crucial pentru păstrarea democraţiei în sine. Justiţia care este subordonată politicii nu poate, de fapt, să fie considerată cu adevărat justă. Cetăţenii cărora le este refuzată judecata – chiar dacă este vorba de o presupusă crimă şi indiferent de dovezile existente - nu sunt, în fapt, egali potrivit legii, aşa cum ar trebui să fie. Drepturile legale şi garanţiile constituţionale care nu sunt susţinute în practică nu sunt mai mult decît nişte foi de hîrtie. Iar liderii care consideră că sunt mai presus de lege, sau care îşi ţin prietenii departe de atingerea legii sunt ei înşişi nedemocratici. Credem că acest principiu se aplică tuturor liderilor, indiferent de poziţia politică sau situaţia familială sau importanţa economică. Într-adevăr, aplicarea legii în ce îl priveşte pe Preşedintele Statelor Unite pe vremea scandalului Watergate, la începutul anilor ’70, rămîne un moment care mi-a inspirat atît încredere în ţara mea, cît şi apreciere faţă de cît de important este cu adevărat statul de drept.

Credinţa americanilor că statul de drept trebuie să aibă întîietate influenţează, desigur, multe dintre idealurile noastre de politică externă. Criminalii internaţionali şi despoţii trebuie făcuţi responsabili pentru crimele lor – în cadrul sistemelor interne de judecată, acolo unde ele funcţionează, sau potrivit unor aranjamente speciale, în caz contrar. În multe ţări, furnizăm pregătire şi alte tipuri de asistenţă cu scopul de a îmbunătăţi profesionalismul şi capacităţile poliţiei, procurorilor şi judecătorilor care se află în centrul sistemului de justiţie. Ajutăm la întocmirea proiectelor de lege de care este nevoie pentru a asigura drepturile cetăţenilor şi luăm atitudine cînd figuri politice par să se interfereze în sistemul de justiţie. În această ţară, pentru a avea siguranţa că nimeni nu este mai presus de lege, am sprijinit crearea Parchetului Naţional Anticorupţie şi am lucrat la sporirea prerogativelor sale. În final, aici, ca oriunde altundeva, susţinem drepturile de proprietate. A putea stăpîni o proprietate reprezintă un semn de stabilitate în orice democraţie şi economie. Prin urmare, restituirea proprietăţilor către proprietarii de drept este crucială. Într-adevăr, cei care deţin proprietăţi particulare şi acele biserici care şi-au pierdut proprietăţile sunt printre marile victime ale comunismului, în toate statele din această regiune. Drepturile lor legitime trebuie reinstaurate. Dacă drepturile proprietăţii particulare ale cetăţenilor există prin lege, dar nu în practică, statul de drept nu este susţinut, iar drepturile de proprietate nu există cu adevărat.

Forme de guvernămînt

Fiecare dintre aceste drepturi implică responsabilităţi, desigur. Unele dintre aceste responsabilităţi revin cetăţenilor: angajarea în probleme care afectează sănătatea unei ţări; informarea în privinţa subiectelor de interes şi contribuţia la decizii care pot fi luate la nivelul lor, în concordanţă cu principiile democratice. Într-o democraţie funcţională, conceptele de serviciu public şi voluntariat nu sunt doar înţelese – sunt învăţate şi exersate de la vîrste fragede. Cu alte cuvinte, democraţia implică mai mult decît mersul periodic la urne: este muncă serioasă şi cere ca cetăţenilor să le pese suficient de propriul lor viitor şi de cel al comunităţilor în care trăiesc şi al ţării lor, să îşi suflece mînecile şi să se implice în probleme care au importanţă pentru ei.

Alte responsabilităţi revin guvernului: poate cel mai important lucru este că guvernele alese au în primul rînd responsabilitatea de a se asigura că legile sunt construite şi aplicate pentru a proteja drepturile oamenilor pe care îi reprezintă. Pentru a se asigura că aceste din urmă responsabilităţi sunt îndeplinite în concordanţă cu intenţiile democratice, părinţii fondatori ai Americii au instituit limite importante, un control al puterilor exercitate de autorităţile statului asupra puterilor oricărei ramuri a guvernului. Acest control este crucial pentru garantarea libertăţii căreia americanii îi sunt atît de dedicaţi.

Există multe forme de democraţie, desigur, şi recunoaştem şi acceptăm pe deplin că forma aleasă poate fi diferită de la ţară la ţară. Nu se poate, cu alte cuvinte, ca „o singură măsură să se potrivească oricărei democraţii”. Dar în fiecare ţară, un sistem de responsabilitate este necesar pentru garantarea democraţiei, oricare ar fi forma sa. Americanii cred că autorităţile locale pot cel mai bine să înţeleagă nevoile cetăţenilor lor. Respectăm acest principiu al descentralizării autorităţii în eforturile noastre de a încuraja dezvoltarea democraţiei în alte părţi. Credem, de asemenea, că autorităţile alese de popor sunt mult mai receptive la nevoile şi valorile alegătorilor lor. Într-adevăr, mulţi m-au asigurat că oamenii acestei ţări nu i-ar fi ales niciodată pe unii indivizi care, în diferite momente dinainte de 1989, au fost puşi în funcţie pe listele de partid – indivizi care au fost asociaţi cu activităţi nedemocratice în timpul regimului trecut, sau ale căror angajamente faţă de normele democraţiei erau discutabile.

Concluzie

Îmi aduc aminte perfect, pe cînd eram un copil de 4 sau 5 ani, că bunicul meu s-a apropiat de mine în timp ce treceam prin faţa unui magazin unde flutura mîndru steagul american. Mi-a spus: „Băiete, oricînd vei vedea steagul american, să te opreşti şi să îl saluţi şi să spui o rugăciune de mulţumire. Într-o zi vei înţelege ce reprezintă acest steag pentru lumea întreagă”. Bunicul meu a murit cu mult timp în urmă, dar încă mă gîndesc la el cînd văd steagul ţării mele. Patru decenii mai tîrziu, am ajuns să înţeleg binecuvîntarea de a trăi în America şi să apreciez mai puternic libertăţile pe care le avem. Şi ştiu că aceste libertăţi datează din timpul fondării Americii şi din valorile şi principiile care i-au făcut pe cetăţenii acestei ţări să îşi realizeze visurile.

Dacă vi se pare că am pictat un tablou al perfecţiunii sistemului democratic american, vă asigur că nu aceasta a fost intenţia mea. Au fost multe momente în istoria ţării mele – pe unele le-am menţionat – cînd ataşamentul cetăţenilor sau liderilor Americii faţă de democraţia adevărată nu a fost unul ferm. Lăcomia şi ambiţia există în ţara mea ca oriunde altundeva; fără îndoială că acestea vor pune la încercare democraţia noastră pe viitor, aşa cum au făcut-o şi în trecut. Mai mult, democraţia în orice ţară este ceea ce numim noi „o muncă în desfăşurare”. America continuă să dezbată, să perfecţioneze şi să se lupte pentru drepturile enunţate de părinţii noştri fondatori pentru a dobîndi ceea ce Constituţia noastră numeşte „o uniune mai perfectă”.

Dar sper că acest lucru oferă o perspectivă asupra faptului că America ţine atît de mult la reinstaurarea libertăţii şi democraţiei în locuri ca Afganistan şi Irak. Sper că explică puterea angajamentului nostru în timpul războiului rece cînd ne-am împotrivit tuturor lucrurilor reprezentate de comunism. Sper că vă ajută să înţelegeţi de ce dăm atîta importanţă faptului dacă democraţia este înrădăcinată sau superficială sau dacă liderii înţeleg angajamentele pe care trebuie să le ia cînd reprezintă poporul unei societăţi democratice.

Uneori, noi ca americani – inclusiv aceia dintre noi care reprezintă America în străinătate – vorbim direct despre limitările aduse democraţiei, pe care le depistăm în străinătate. Uneori ni se spune că ne depăşim autoritatea diplomatică făcînd asta. Cei care şi-au exprimat această părere, desigur, împrumută de fapt o veche replică din zilele autarhiei şi dictaturii comuniste. Adevărul este că suveranitatea naţională nu poate exclude respectul pentru drepturile şi integritatea oricărei fiinţe umane. Nu mai este acceptabil să spui că diplomaţii şi-au depăşit limitele cînd vorbesc public de probleme asociate cu democraţia, drepturile omului, proprietatea privată, statul de drept în ţările în care sunt acreditaţi.

Mulţi dintre dumneavoastră înţeleg asta, desigur. Dar pentru aceia dintre dumneavoastră care se întreabă de ce vorbesc despre corupţie sau despre o presă liberă sau despre blocajele cazurilor de restituire care sunt plimbate de colo-acolo în procese de apel astfel încît să nu fie făcută dreptate acasă sau la curţile internaţionale, sper ca aceasta ajută la limpezirea lucrurilor. Vedeţi dumneavoastră, ca ambasador, îmi reprezint ţara şi valorile sale, aşa fac şi alţi diplomaţi ai ambasadei noastre din Bucureşti şi ai biroului de informaţii de aici, din Cluj- Napoca. Ştim că, pentru ca relaţia noastră bilaterală să se dezvolte şi să se maturizeze, problemele legate de democraţie trebuie să facă parte din dialogul nostru – mai ales avînd în vedere aspiraţiile euro-atlantice ale României. România este prietenul şi aliatul nostru şi o democraţie tînără, în dezvoltare. Pentru a o ajută să facă faţă problemelor cu care se confruntă, trebuie să discutăm despre aceste probleme – nu pentru a emite judecăţi, ci pentru a face drumul înainte mai uşor. Este datoria noastră să spunem clar ce acţiuni vor ajuta relaţiilor noastre bilaterale şi care sunt cele ce le vor prejudicia.

În timpul petrecut de mine în România, ambasada noastră a lucrat ca echipă pentru a ajuta la ancorarea parteneriatului Americii cu această ţară, avînd ca bază înţelegerea crescîndă din partea României a adevăratului înţeles al unor cuvinte ca „democraţie” şi „economie de piaţă”. Am făcut lucruri minunate împreună şi sunt mîndru de ceea ce am realizat. Dar îmi cunosc ţara şi mai ştiu că tăria şi amploarea parteneriatului nostru bilateral va depinde, în cele din urmă, de ataşamentul României faţă de titlul de democraţie pe care îl pretinde.

Am spus deseori că am încredere în viitorul României şi în viitorul parteneriatului nostru şi nu în mică măsură datorită tinerilor pe care i-am întîlnit în această ţară. Adevărul este că pentru tinerii României – şi aici mă refer la voi - sunt mai multe în joc decît pentru oricine altcineva în rapiditatea cu care are loc dezvoltarea democratică a României. Sper că recunoaşteţi că nu puteţi lăsa ca viitorul României – adică viitorul vostru – să fie decis de alţii. Cu alte cuvinte, puterea de a vă modela viitorul stă în mîinile voastre şi cît de mult va putea creşte pe mai departe parteneriatul dintre ţările noastre va depinde mai puţin de ce ar face un ambasador sau o ambasadă, decît de faptul că vă veţi implica sau nu să ajutaţi dezvoltarea democratică a acestei ţări.

Acest vechi şi frumos oraş Cluj-Napoca are o tradiţie de excelenţă academică, o istorie de schimburi cu lumea şi un respect faţă de diferitele credinţe religioase, care este vizibil în turlele de piatră care delimitează graţios linia cerului. Adăposteşte, de asemenea, o tînără generaţie care este pregătită să gîndească in- dependent – pentru a provoca înţelepciunea convenţională cu o viziune de construire a unui viitor mai luminos. Lecţiile istoriei care mă înconjoară în această sală şi în acest oraş s-au dezvoltat timp de multe sute de ani; lecţiile Americii sunt mult mai tinere, dar nu mai puţin înrădăcinate. Folosiţi-le pe toate pentru a crea viitorul pe care îl doriţi şi pe care oraşul şi ţara voastră îl merită. În această misiune temerară aveţi sprijinul meu deplin şi parteneriatul poporului american.

Vă mulţumesc.

*

Michael GUEST (n.1958), a fost ambasador al Statelor Unite ale Americii în România, în perioada septembrie 2001-mai 2004.