Feţele Europei

Valle d’Aosta/Vallée d’Aoste, regiune cu statut special

Cristina Gheorghe

Valle d’Aosta este regiunea cu cea mai redusă suprafaţă de pe întreg teritoriul Italiei, avînd 3262km² (şi 118.200 locuitori, în 1996), fiind situată în nord-vestul acesteia, la graniţa cu Elveţia şi Franţa. Capitala regiunii este Aosta, aşezare întemeiată de către romani în anul 25 î.H., pe locul vechii aşezări tribale Salasso, fiind numită iniţial Augusta Pretoria. Regiunea a trecut apoi, pe rînd, sub stăpînirea goţilor, a lombarzilor şi a franco-burgunzilor, pentru ca începînd din secolul al XI- lea să rămînă în stăpînirea dinastiei de Savoya, urmînd destinul acesteia şi bucurîndu- se, pînă în 1773, de o anumită autonomie. După cucerirea napoleoniană, Valle d’Aosta a fost înglobată regiunii piemonteze, iar după declinul savoyarzilor a trecut în componenţa Italiei. Ca replică însă la administraţia italiană centralizată, în 1921 a fost creată Liga valdotană. Regimul fascist a reprimat mişcările autonomiste din cadrul regiunii, a colonizat populaţie italiană în zonă şi a birocratizat-o.

De asemenea, Valle d’Aosta este regiunea cu cea mai scăzută densitate a populaţiei, fapt datorat în special reliefului montan. Începînd din secolul al XIX- lea a avut loc o depopulare continuă a zonelor montane în beneficiul văilor, dar şi al regiunii piemonteze, pentru ca după cel de-al doilea război mondial să se producă o migrare către principalele zone turistice, turismul fiind o activitate care va înlocui tot mai mult agricultura. Chiar dacă există o industrie metaliferă şi una a textilelor relativ bine dezvoltate, alături de agricultură (în special vinificaţie, prelucrarea lemnului şi a marmurei), turismul a devenit principala sursă de venit a regiunii. În prezent, Aosta concentrează o mare parte a comerţului şi a finanţelor din zonă.

Statutul special al regiunii Valle d’Aosta/Vallée d’Aoste a fost realizat după cel de-al doilea război mondial, prin elaborarea Legii constituţionale nr. 4 din 26 februarie 1948, care stabilea (şi încă o mai face, cu unele amendamente) principalele competenţe şi atribuţii ale regiunii autonome. Pînă la această dată, Valle d’Aosta fusese parte integrantă a regiunii piemonteze, dar caracteristicile sale lingvistice au determinat-o să solicite un regim administrativ şi juridic special. În plus, noua Constituţie italiană, elaborată după cel de-al doilea război mondial, a dorit să rupă cu concepţia statului autoritar şi cu totalitarismul fascist, cu cele aproape două decenii de centralism absolut, dînd curs revendicărilor autonomiste legislative şi financiare din diverse regiuni (ca de exemplu, Valle d’Aosta, Trentino-Alto Adige, Friuli Venezia Giulia în 1963, Sardinia, Sicilia). Pe lîngă regiunile cu statut special menţionate mai sus (avînd la bază raţiuni lingvistice, etnice sau religioase), în anii ’70 au fost create şi o serie de regiuni cu statut ordinar, procesul descentralizator italian avînd deci un caracter progresiv, dar constituind în prezent o caracteristică fundamentală a statului italian.

În prezent în regiunea valdotană se vorbesc atît limba italiană şi franceză, cît şi dialectul francoprovensal şi cel walser (un dialect german) în regiunea Issime. Toate aceste particularităţi lingvistice au fost considerate suficiente pentru ca Valle d’Aosta să dobîndească un regim autonom şi special.

Regiunea autonomă valdotană creată după cel de-al doilea război mondial este înzestrată cu personalitate juridică proprie, după cum stipulează articolul 1 al Constituţiei regionale, „…în cadrul unităţii politice a Republicii italiene, una şi indivizibilă” (conform unuia dintre principiile fundamentale ale Constituţiei italiene din 1946). Republica italiană, conform articolului 5 al Constituţiei, „recunoaşte şi favorizează autonomiile locale, realizează cea mai amplă descentralizare administrativă în serviciile care depind de stat, adaptează principiile şi metodele legislaţiei sale la exigenţele autonomiei şi ale descentralizării”.

Domeniile în care Regiunii valdotane i-au fost acordate atribuţii sunt prevăzute în articolele 2 şi 3 ale Statutului Special (normă legislativă cu valoare de lege constituţională), printre acestea aflîndu-se şi exercitarea puterii legislative în anumite domenii, şi anume: organizarea de oficii şi birouri privind regiunea şi statutul legal şi administrativ al personalului; ordinea juridică a colectivităţilor locale şi a circumscripţiilor aferente; poliţia locală urbană şi rurală; agricultura şi fondul forestier; străzile şi lucrările publice de interes regional; problemele legate de urbanism şi transportul local; apele minerale şi termale; vînătoare şi pescuit; apele publice pentru irigaţii şi consum casnic; valorizarea produselor tipice regiunii; artizanatul şi industria hotelieră; turismul şi protecţia peisajului; învăţămîntul tehnic şi profesional; bibliotecile şi muzeele; pieţele; problemele legate de toponimie; serviciile de luptă contra incendiilor.

De asemenea, regiunea dispune de capacitatea de a elabora dispoziţii legislative privind integrarea şi punerea în aplicarea legilor Republicii italiene, în vederea adaptării acestora la condiţiile regionale, în următoarele domenii: industrie şi comerţ; crearea instituţiilor de credit cu caracter local; exproprierea pentru cauze de utilitate publică; reglementarea exploatării apelor publice şi minelor; finanţe regionale şi comunale; şcoli de nivel primar, elementar şi mediu; securitate şi asigurări sociale; asistenţă publică şi binefacere; sănătate şi asistenţă spitalicească; antichităţi şi arte; servicii publice.

Conform prevederilor statutare (art. 4), regiunea nu exercită competenţe în domeniile care revin comunelor sau altor colectivităţi locale, dar exercită acele competenţe administrative care îi sunt atribuite de către legile statului. Ea nu are atribuţii în ceea ce priveşte apărarea, care cade în competenţele statului naţional, iar la crearea sa anumite bunuri imobile care aparţinuseră statului naţional au fost transferate în proprietatea regiunii sau au fost concesionate acesteia pe o perioadă determinată, pentru ca la expirarea acesteia să treacă direct în posesia regiunii¹.

Articolul 12 al Constituţiei regionale prevede ca statul să redistribuiască regiunii o cotă parte din impozitele pe care le percepe acesteia, iar regiunea poate crea şi percepe o serie de taxe suplimentare, cu condiţia respectării legislaţiei fiscale în vigoare. De asemenea, în cazul în care regiunii îi sunt atribuite spre realizare obiective care nu îi sunt specifice, textul legii prevede că îi vor fi distribuite şi fondurile necesare realizării acestora. Lista contribuabililor din cadrul regiunii este stabilită de către statul italian şi este apoi supusă verificării şi aprobării Guvernului regional, care are obligaţia de justifica eventualele modificări aduse. Teritoriul regiunii este declarat zonă liberă de taxe vamale (art. 14).

Organele de decizie ale Regiunii sunt calchiate după cele ale statului şi sunt stabilite prin articolele 15-37 ca fiind următoarele:

– Consiliul, compus din 35 de membri aleşi prin vot universal, direct, egal şi secret, pentru o perioadă de cinci ani şi din rîndul cărora sunt aleşi Preşedintele, Biroul şi Comisiile Consiliului. El poate fi convocat în sesiuni ordinare sau extraordinare, deciziile sale fiind valabile doar dacă întrunesc majoritatea membrilor în exerciţiu care asistă la şedinţă şi sunt luate cu majoritatea celor prezenţi, în cazul în care nu este cerută o majoritate specială. Şedinţele acestuia sunt publice, dar la cerere se pot efectua cu uşile închise. Înainte de a-şi începe exerciţiul public, membrii aleşi ai Consiliului depun jurămînt de credinţă şi de exercitare a mandatului lor avînd ca unic scop binele inseparabil al Republicii şi al Regiunii autonome. Principala competenţă a Consiliului este cea legislativă, deşi îi pot fi atribuite şi altele, ca de exemplu aprobarea bugetului.

-    Guvernul regional are drept de iniţiativă legislativă, alături de Consiliul regional, dar principala lui funcţie este una executivă. Totuşi, în caz de necesitate, Guvernul regional poate adopta hotărîri care cad în competenţa Consiliului, cu condiţia ca acestea să fie apoi supuse ratificării acestuia din urmă. În cazul în care aceste acte nu sunt ratificate, ele încetează a mai produce efecte. Guvernul regional, alături de Consiliu, are şi capacitatea (art. 43) „de a dizolva Consiliile comunale, conform dispoziţiilor legilor naţionale” în acest sens.

-    Preşedintele Regiunii, care este şeful Administraţiei regionale şi reprezentantul Regiunii, are ca principale atribuţii promulgarea legilor şi reglementărilor regionale. Funcţia de Preşedinte al Regiunii şi cea de membru al Guvernului regional sunt incompatibile cu alte funcţii publice. Preşedintele regiunii are capacitatea (art. 41), delegată de Preşedintele Republicii, cu condiţia respectării normelor judiciare, de a numi, de a accepta demisia, de a revoca şi de a dispensa de exercitarea funcţiei lor judecătorii şi autorizează (ori demite sau suspendă temporar din funcţie), conform procedurilor judiciare cerute, exercitarea funcţiilor de grefier şi de gardian în cadrul tribunalelor comunale.

Articolul 38 al Constituţiei regionale prevede că „limba franceză şi cea italiană se află la nivel de egalitate” în cadrul regional. Documentele publice pot fi elabo- rate în una din cele două limbi, dar cele judiciare sunt elaborate în primul rînd în italiană. Acelaşi articol prevede că recrutarea funcţionarilor publici se va face, în limita posibilităţilor, din cadrul regiunii sau dintre cunoscătorii limbii franceze.

În ceea ce priveşte învăţarea celor două limbi în şcoli, articolul 39 prevede că acestora le va fi acordat un număr egal de ore săptămînal, unele materii putînd fi studiate în limba franceză. Prin articolul 40 bis se prevede că populaţia de limbă germană din regiune „are dreptul de a-şi păstra caracteristicile şi tradiţiile lingvistice şi culturale”, învăţămîntul în limba germană fiind de asemenea garantat pentru populaţia de această etnie.

Regiunea are, de asemenea, capacitatea (art. 42) de a dispune prin lege „crearea de noi comune sau modificarea numelui acestora ori al circumscripţiilor deja existente”. Controlul asupra actelor eliberate în cadrul comunelor sau asupra diferitelor instituţii publice ori de binefacere, a consorţiilor sau altor tipuri de colectivităţi locale este exercitat de Regiune (art. 43), cu respectarea legilor regionale şi a limitelor impuse de acestea, precum şi în concordanţă cu legile naţionale în domeniu.

O parte foarte importantă a Constituţiei regionale este cea rezervată „relaţiilor dintre Regiunea autonomă şi statul naţional” (art. 44-48 bis). Astfel, Preşedintele Regiunii exercită competenţele administrative delegate de către Guvernul Republicii, în faţa căreia el rămîne responsabil. În capitala Regiunii este înfiinţată o Comisie de Coordonare compusă dintr-un reprezentant al Ministerului Afacerilor Interne, care o prezidează, unul al Ministerului de Finanţe şi unul al Regiunii, desemnat de către Consiliu, dar nu dintre propriii membri. Cheltuielile de funcţionare ale acestei Comisii sunt suportate în mod egal atît de Regiune cît şi de statul italian, principala atribuţie a acesteia fiind aceea de a exercita „controlul asupra legalităţii actelor administrative emise în cadrul Regiunii”, în caz de necesitate putînd sesiza organele competente din cadrul acesteia, în vederea reexaminării actului emis. Pentru alegerea membrilor Camerei deputaţilor şi ai Senatului, „Regiunea formează o circumscripţie electorală unică”.

În cazul în care Consiliul Regional elaborează acte contrare Constituţiei italiene sau a Statutului regional, se face vinovat de încălcări ale legii sau, în ciuda indicaţiilor Guvernului Republicii, nu procedează la înlocuirea Guvernului sau a Preşedintelui regional care au comis acte asemănătoare celor descrise mai sus, el poate fi dizolvat.

Dizolvarea acestuia poate însă interveni şi pentru motive de siguranţă naţională, aceasta realizîndu-se prin decret elaborat de către Preşedintele Republicii şi cu deliberarea Consiliului de Miniştri şi a Comisiei parlamentare pentru probleme regionale, alături de o comisie formată din trei cetăţeni care îndeplinesc condiţiile de eligibilitate în funcţii publice în cadrul Regiunii. Următoarele alegeri sunt stabilite de către Comisia numită mai sus şi trebuie să aibă loc în următoarele trei luni după dizolvarea vechiului organism, Consiliul nou ales fiind convocat în următoarele douăzeci de zile după desfăşurarea alegerilor.

Dacă Preşedintele regiunii, ales prin vot direct şi universal, comite acte contrarii Constituţiei statului italian sau încălcări grave şi repetate ale legii, este de asemenea destituit prin decret emis de către Preşedintele Republicii, în baza aceleiaşi proceduri ca şi în cazul Guvernului Regional. Destituirea poate avea loc şi în acest caz şi în situaţii în care este invocată siguranţa naţională.

Guvernul regional poate delega anumite prerogative celui republican în vederea elaborării unuia sau mai multor decrete legislative privind aplicarea statutului re- gional şi a dispoziţiilor privind armonizarea legislaţiei naţionale cu ordinea juridică din Valle d’Aosta, ţinîndu-se seama de autonomia regională a acesteia. Proiectele legislative sunt elaborate de o comisie paritară compusă din şase membri, trei fiind numiţi de Guvernul Republicii, iar trei de Consiliul Regional.

Modificările Statutului regional (art. 50) nu pot fi realizate decît cu respectarea procedurilor prevăzute de Constituţie şi legile constituţionale, iniţiativa modificării aparţinînd Consiliului Regiunii. Iniţiativele de modificare aparţinînd Guvernului sau Parlamentului Republicii trebuie transmise Consiliului Regional, care urmează a-şi da acordul în termen de două luni de la data transmiterii. Articolul 51 al Statutului prevede că acele domenii care nu cad în competenţa Regiunii, fac obiectul aplicării legii statului italian.

După cum s-a observat, criteriile care au stat la baza creării regiunii autonome valdotane au fost cele lingvistice, şi anume existenţa, în 1921 a unui procent de 88% populaţie de limbă franceză în această regiune (după ce în 1861 procentul fusese de 95%). Un sondaj de opinie realizat în vara acestui an (primul realizat după 1921, după cum informează Fundaţia Emile Chanoux din Aosta) cu tema Plurilingvism administrativ şi şcolar în Valle d’Aosta² ne poate reda situaţia, din acest punct de vedere, în acest moment. Deşi chestionarul este foarte generos cu întrebările, au fost alese doar cele care au fost considerate relevante pentru studiul de faţă, şi anume cele care relevă cel mai bine situaţia limbii franceze în acest moment.

Astfel, în acest moment 71,58% dintre locuitorii regiunii valdotane afirmă că limba lor maternă este cea italiană, 3,21% că aceasta este francoprovensala, şi numai 0,99% că aceasta ar fi franceza. Numai 5,65% dintre intervievaţi cunosc însă doar limba italiană, 7,86% cunosc atît italiana cît şi franceza, iar 23,49% italiana, franceza şi francoprovensala.

În administraţia comunală 68,54% respondenţi folosesc limba italiană, 21,08% italiana şi francoprovensala, 5,09% francoprovensala şi doar 1,78% franceza. Situaţia este asemănătoare şi în ceea ce priveşte adresarea către autorităţile regionale, dar se schimbă privitor la autorităţile statului italian: 85,58% se adresează în limba italiană, în italiană şi francoprovensală 3,30%, iar în italiană şi franceză 0,91%.

Majoritatea intervievaţilor – 54,99% – consideră că aparţin grupului lingvistic italian, 14,30% celui italo-francoprovensal, iar 13,86% celui francez. Prima limbă învăţată este pentru 33,86% dintre respondenţi italiana, pentru 23,03% francoprovensala, iar pentru 0,88% franceza. În şcoală cei mai mulţi valdotani au învăţat italiana şi franceza, 46,82%, italiana, franceza şi engleza 19,46%, numai italiana 16,77%, iar numai franceza 4,53%. În ceea ce priveşte lectura, 58,10% citesc în limba italiană, 31,80% în italiană şi franceză, iar 10,17% în italiană, franceză şi francoprovensală. O mare parte a intervievaţilor (79,02%) consideră că este posibil să trăiască în Valle d’Aosta cunoscînd doar limba italiană, 68,74% cunoscînd doar limba franceză, iar 14,07% cunoscînd doar francoprovensala. A fi valdotan este important pentru 31,83% dintre chestionaţi, fundamental pentru 20,38%, destul de important pentru 12,76%, fără importanţă pentru 7,18% şi puţin important pentru 6,34% (cu menţiunea că 18,95% dintre cei intervievaţi nu erau de origine valdotană).

67,71% dintre intervievaţi nu au simţit niciodată ostilitate faţă de interlocutor pentru faptul că ei vorbeau italiana, 13,97% au simţit uneori această ostilitate, iar 2,86% adesea; 45,40% dintre intervievaţi nu au simţit niciodată ostilitate faţă de in- terlocutor pentru că ei vorbeau franceza, 15,91% au simţit uneori, iar 2,36% adesea, în timp ce 30,69% dintre intervievaţi nu au simţit niciodată ostilitate faţă de interlocu- tor pentru că ei vorbeau francoprovensala, 18,78% au simţit uneori, iar 5,07% adesea.

72,025% dintre cei chestionaţi sunt însă mîndri că vorbesc italiana, 30,13% dintre ei sunt mîndri că vorbesc franceza, iar 37,65% sunt mîndri că vorbesc francoprovensala. Viitorul limbii franceze în Valle d’Aosta este considerat că nu se va modifica de către 40,48% dintre respondenţi, în timp ce 47,47% consideră că folosirea limbii italiene este în creştere, 42,20% că folosirea limbii franceze este stabilă, iar 49,56% că folosirea francoprovensalei este în scădere. Pentru ca o limbă să supravieţuiască, 76,87% consideră că este foarte importantă folosirea ei în familie, 34,58% consideră că este destul de importantă folosirea ei în administraţia publică, 56,83% consideră că este foarte importantă folosirea ei în şcoală, iar 40,60% consideră că este foarte importantă folosirea ei de către media.

Din datele furnizate de dl. Etienne Andrione, preşedintele fundaţiei amintite mai sus şi din cele furnizate de sondajul din acest an se poate observa inversarea aproape totală a procentului populaţiei italofone cu cel francofon de la începutul secolului trecut, în ciuda faptului că au fost create condiţiile necesare conservării particularităţilor lingvistice. Dialogul direct din acest an cu francofonii din regiune a relevat faptul că această stare de lucruri se datorează lipsei tot mai mare de interes, în timp, faţă de limba franceză în familie şi în şcoli, dar nu la nivel oficial, ci personal. Chiar dacă a fost creat cadrul legislativ necesar pentru păstrarea caracteristicilor lingvistice ale zonei, la nivel individual cerinţele s-au îndreptat tot mai mult către limba care oferea posibilităţi de adaptare mai rapide în cadrul populaţiei majoritare, cea italiană.

Note:

1.    Este vorba despre mine, ape publice, păduri, cariere.

2. Sondajul a fost aplicat atît în mediul urban cît şi în cel rural, pe categorii de vîrstă cuprinse între 12 şi 80 de ani.

Bibliografie:

Brokhaus. Die Enzyclopedie in 24 Bänden. Leipzig, Manheim, vol. 1, p. 694, Ed. 20, 1996.

Les systèmes politiques des pays de l’Union européenne, sous la direction d’Yves Guchet, Ed. Armand Colin, 1994.

Statuto speciale per la Valle d’Aosta/Statut spécial pour la Valée d’Aoste, Consiglio regionale della Valle d’Aosta, Direzione affari legislativi, studi e documentazione, Aosta, Aprile 2002.

Fondation Emile Chanoux, Institut d’Etudes fédéralistes et régionalistes. www.fondchanoux.org/site/pages/sondageq1.asp

*

Cristina GHEORGHE (n. 1968), doctorand al universităţilor Marne la Vallée Paris şi Babeş-Bolyai Cluj cu tema: Teoriile federaliste în procesul de construcţie europeană. A absolvit Facultatea de ştiinţe Politice, al Universităţii Lucian Blaga din Sibiu şi cursurile de masterat al Facultăţii de Studii Europene din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai, cu specializarea Studii Europene Comparate. A publicat articole, studii în diferite reviste de cultură socială şi politică.