Altera

    reviste   » Altera
  autori a b c d g h k l m n p r s t u v w z  
  căutare á é í ó ö ő ú ü ű ă â î ş ţ
  toate numerele » altera ANUL VIII. 2002., nr. 19 »
 


| observaţii
| listare
| bookmark


 
 
 
     
 
Élet és halál mezs-

 
Élet és halál mezsgyéjén [La hotarul dintre viaţă şi moarte]

Tibori Szabó Zoltán

Editura Asociaţia Culturală Minerva, 2001,263 p.

Majoritatea evreilor din Transilvania, regiune disputată istoric de Ungaria şi România, au împărtăşit atitudinea pro-maghiară a evreilor unguri, atît din punct de vedere cultural cît şi lingvistic. Parte integrantă a Ungariei Mari, Transilvania a fost alipită României la sfîrşitul primului război mondial, pe baza Tratatului de la Trianon (1920). Ca urmare a penetra-ţiei politice

şi economice, în Europa Centrală şi de Est, a Germaniei naziste, din anii 1930, atît Ungaria cît şi România au fost împinse în orbita Axei. Pe baza prevederilor celui deal doilea Arbitraj de la Viena, impus de Germania nazistă şi de Italia fascistă, la 30 august 1940, Transilvania a fost împărţită: Ungariei i s-a atribuit jumătatea de Nord, cuprinzînd 43.391 kmp, cu o populaţie de 2,5 milioane de locuitori. Dintre aceştia, peste 164.000 au fost evrei, reprezentînd patru cincimi din populaţia totală evreiască a întregii regiuni.

Una dintre ironiile istoriei îl constituie faptul că, în timpul celui de-al doilea război mondial, evreii care s-au identificat cu entuziasm cu cauza maghiară au păţit-o mult mai rău sub regim unguresc decît cei aflaţi sub regim românesc, considerat în mod tradiţional mai xenofob şi mai antisemit. În timp ce atît evreii din Transilvania de Sud, cît şi evreii din Vechiul Regat, au supravieţuit războiului, rămaşi aproape intacţi, evreii de sub stăpînirea ungară din Transilvania de Nord au fost deportaţi la Auschwitz.

Numeroşii factori responsabili pentru acest paradox al istoriei, sînt descrişi şi analizaţi în mod convingător de Zoltán Tibori Szabó, un ziarist foarte respectat şi prolific din Transilvania. Autor al mai multor monografii de succes, el îşi îndreaptă acum atenţia asupra uneia dintre cele mai controversate probleme privind tragedia care s-a abătut asupra evreilor din Ungaria în timpul războiului: posibilităţile de scăpare şi salvare prin frontiera ungaro-română, în special după ocuparea Ungariei de către Germania, la 19 martie 1944. Bazîndu-se pe materiale de arhivă şi interviuri personale cu numeroşi supravieţuitori ai Holocaustului, originari din Transilvania de Nord, Tibori Szabó oferă o descriere bine argumentată: de ce aşa de mulţi evrei nu au reuşit să profite de posibilele (deşi periculoasele) căi de scăpare, cu toate că unele ghetouri mari erau situate relativ aproape de frontiera cu România.

Studiul lui Tibori Szabó demolează în mod eficient afirmaţiile avansate de naţionaliştii români, menite să acopere crimele comise în timpul războiului de către regimul pro-nazist al Mareşalului Antonescu. Recunoscînd răspunderea ungurilor în nimicirea a aproape 600.000 de evrei, el demască în mod hotărît încercările naţionaliştilor români de a denatura istoria României din timpul războiului, prin juxtapunerea „umanitarismului” românilor cu „barbarismul” ungurilor. El demonstrează în mod convingător faptul că revizioniştii istorici români, dornici de a-l reabilita pe Mareşal, se bazează în mare măsură pe poveştile de salvare, în esenţă nefondate, debitate la mijlocul anilor 1980 de doi indivizi, astăzi în etate, cu interese personale proprii: Dr. Moshe Carmilly-Weinberger, fostul şef rabin al unei mici comunităţi de evrei neologi din Cluj, şi Raoul ªorban, un pictor şi academician român controversat, căruia i-a fost decernat, în noiembrie 1986, titlul de Drepţi între Popoare şi care a devenit în mod deschis foarte activ în acţiunea de reabilitare a lui Antonescu. Înlăturînd mitul şi legendele avansate de aceşti indivizi, Tibori Szabó contribuie la salvgardarea adevărului istoric despre Holocaust de pericolul celor ce caută să escamoteze trecutul nazist.

Valoarea cărţii este întărită de cîteva anexe care includ şi supravieţuitori din Transilvania de Nord. Poate cel mai revelator şi cel mai important, din punct de vedere istoric, este interviul cu doamna Eva Pamfil (Semlyén), fosta logodinică a lui ªorban, care fusese deportată la Auschwitz. Cartea mai cuprinde o foarte utilă bibliografie adnotată de cărţi şi articole în mai multe limbi despre Holocaustul din Ungaria, apărute în România între anii 1984 şi 2000, cu index complet de nume.

Élet és halál mezsgyéjén (La hotarul dintre viaţă şi moarte) constituie o contribuţie valoroasă la istoria evreilor din Transilvania. Tibori Szabó merită mulţumirile şi gratitudinea nu numai ale supravieţuitorilor şi cercetătorilor, ci şi a tuturor celor interesaţi de acest capitol relativ necunoscut al Holocaustului.

Randolph L. Braham

 

   

a
f
e
g

 
       


(c) Fundaţia Jakabffy Elemér, Asociaţia Media Index 1999-2006