Altera

    reviste   » Altera
  autori a b c d g h k l m n p r s t u v w z  
  căutare á é í ó ö ő ú ü ű ă â î ş ţ
  toate numerele » altera ANUL VIII. 2002., nr. 19 »
 


| observaţii
| listare
| bookmark


 
 
 
     
 
MEMORANDUM

MEMORANDUM

către Statul Român al credincioşilor greco-catolici din România şi din întreaga lume

Excelenţei Sale Domnului Ion Iliescu - Preşedinte Excelenţei Sale Domnului Adrian Năstase - Prim Ministru Domnului Răzvan Theodorescu - Ministrul Culturii şi Cultelor Doamnei Rodica Stănoiu - Ministrul Justiţiei Domnului Mircea Geoană - Ministrul de Externe Doamnei Hildegard Puwak - Ministrul Integrării Europene Domnului Vasile Puşcaş - Ministrul Negociator şef Domnului Ioan Rus - Ministrul de Interne Domnului Mircea Tănăsescu - Ministrul de Finanţe Domnului Nicolae Văcăroiu - Preşedintele Senatului Domnului Valer Dorneanu - Preşedintele Camerei Deputaţilor Domnului Paul Florea - Preşedintele Curţii Supreme de Justiţie

Subiect:

DISCRIMINAREA LA CARE ESTE SUPUSĂ BISERICA ROMÂNĂ UNITĂ CU ROMA, GRECO-CATOLICĂ, ÎN ROMÂNIA

Scop:

REPUNEREA BISERICII ROMÂNE UNITE CU ROMA, GRECO-CATOLICE, ÎN DREPTURILE SALE FIREŞTI

Memorandum al credincioşilor greco-catolici

Stimaţi Reprezentanţi ai Statului Român,

Cu profundă mâhnire constatăm că, după mai bine de 12 ani de la Revoluţia Anti-Comunistă din 1989, Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, continuă să fie discriminată.

Discriminarea se manifestă prin următoarele forme:

-   Îngrădirea dreptului la justiţie a Bisericii Române Unite cu Roma, GrecoCatolice.

-   Refuzul Statului Român de a înapoia bunurile naţionalizate şi confiscate de la Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică.

-   Acte legislative menite să legifereze şi în prezent naţionalizarea şi confiscarea din anul 1948.

-   Permiterea incitării la ură pe motive religioase.

-   Refuzul Statului Român de a aplica legea şi permiterea încălcării acesteia de către unii dintre funcţionarii săi şi de către diverse grupuri de presiune.

-   Permiterea demolării sau dezmembrării ilegale a lăcaşurilor de cult şi a altor imobile care aparţin Bisericii Române Unite cu Roma Greco-Catolice.

-   Permiterea vânzării sau a distrugerii bunurilor Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice chiar dacă unele sunt obiecte de patrimoniu.

- Marginalizarea reprezentanţilor Bisericii Române Unite cu Roma, GrecoCatolice, în cadrul diferitelor sărbători naţionale şi locale organizate de autorităţi, la care membrii ei marcanţi nu sunt invitaţi sau sunt marginalizaţi.

După 12 ani de la Revoluţie, noi, credincioşii greco-catolici din România şi din afara ei, ne simţim victime ale abuzului de putere al Statului Român, abuz care trebuie să înceteze de îndată.

Cu tristeţe vă atragem atenţia că, credincioşii greco-catolici se simt străini în propria lor ţară, având senzaţia că se doreşte suprimarea Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice, din România.

Datorită lipsei de biserici, de case parohiale şi alte proprietăţi legate de acestea, a lipsei de clădiri în care să ne desfăşurăm activităţile, foarte mulţi credincioşi grecocatolici nu pot să-şi desfăşoare în mod normal viaţa spirituală, neavând mijloacele necesare exprimării libere a propriei identităţi confesionale.

Statul Român actual nu face altceva decât să continue politica Statului Român comunist, care în 1948 a interzis funcţionarea Bisericii Române Unite cu Roma, GrecoCatolice, şi i-a confiscat toate bunurile. Din peste 2030 de biserici nu au fost recuperate decât 136, ceea ce face imposibilă funcţionarea liberă şi normală a Bisericii GrecoCatolice din România, clericii şi credincioşii celebrând Sfintele Taine în mai mult de 350 de locuri improvizate (capele improvizate în cazul cel mai fericit, dar şi garaje, săli de mese, centrale termice...). Nu s-a reuşit recuperarea nici măcar a Bisericilor catedrale la Oradea, Baia-Mare sau Gherla, şi nici a Bisericii Vicariale de la Bucureşti!

Statul Român întreţine, prin instituţiile sale centrale şi locale, o atmosferă de aşa-zisă “neintervenţie activă” prin care încearcă să arunce obligaţia sa legală de restituire a bunurilor Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice, spre beneficiarii actuali ai acestor bunuri, adică fie spre propriile sale instituţii, fie spre Biserica Ortodoxă Română, fie spre terţe părţi. Acest lucru este un abuz care generează dezbinare, amărăciune, confuzie şi uneori chiar violenţă între cetăţenii României.

Ca urmare a politicii ostile a Statului Român faţă de Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, a multiplelor intimidări, a pericolului de a-şi pierde locul de muncă, în rândurile credincioşilor persistă încă teama de a se declara greco-catolici! Acest lucru reiese atât din Raportul pe 2001 al Biroului pentru Democraţie, Libertate Religioasă şi Muncă al Guvernului American, cât şi din raportul Departamentului de Stat American referitor la libertatea religioasă din România, prezentat în anexe.

Suntem conştienţi de faptul că Biserica Ortodoxă Română este majoritară şi că funcţionarii Statului Român sunt în majoritate ortodocşi. Ca minoritari însă, alături de romano-catolici, reformaţi, neoprotestanţi, mozaici, etc, noi ne considerăm cetăţeni liberi ai acestei ţări, având dreptul la o existenţă demnă în România, fiind îndreptăţiţi la protecţia autorităţilor statului şi la repararea abuzului făcut în anii 46-48. Biserica Ortodoxă Română este Biserica noastră soră, şi nu ea este cea care ne-a naţionalizat şi confiscat bunurile, ci Statul Român. De aceea, nu mai putem accepta această dezbinare dintre credincioşii greco-catolici şi cei ortodocşi, făcută direct sau indirect de către Statul Român.

Statul Român actual este moştenitorul de drept şi de fapt al Statului comunist, cel care între anii 1945-1989 a încercat să suprime Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică. I-a confiscat bunurile, i-a lichidat ierarhia, i-a decimat clerul şi o parte din laicii activi. Acelaşi stat comunist a urmărit şi persecutat sistematic, timp de peste patru decenii, Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, organizată în clandestinitate, urmărind eliminarea oricăror urme ale existenţei sale.

Atragem atenţia Statului Român că majoritatea clădirilor episcopale, a şcolilor, academiilor, mănăstirilor, bisericilor şi a proprietăţilor funciare şi forestiere au fost construite fie din fonduri şi cu forţe proprii ale Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice, fie au fost primite din partea unor autorităţi bisericeşti sau laice, altele decât Statul Român, încă dinaintea formării sale în anul 1918.

De asemenea atragem atenţia Statului Român că în toată istoria noastră, nici măcar administraţiile străine sub care a stat Transilvania nu au îndrăznit să confişte lăcaşurile de cult şi nici alte bunuri ale Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice.

Prin acte abuzive, Statul Român şi-a însuşit şi apoi a donat, cu de la sine putere, proprietăţi pentru care şi la care nu a contribuit cu nimic.

Mai mult decât atât, în încercarea de suprimare a Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice, Statul Român permite chiar în prezent demolarea, dezmembrarea, arderea sau vânzarea abuzivă a mai multor biserici greco-catolice şi a altor bunuri mobile sau imobile aparţinând patrimoniului acesteia.

Din aceste motive, partenerul de dialog al credincioşilor greco-catolici este şi va rămâne exclusiv Statul Român până la îndeplinirea tuturor obligaţiilor pe care le are în acestă problemă.

În Secolul XXI, în ajunul intrării României în NATO şi în Uniunea Europeană, astfel de abuzuri nu mai pot fi tolerate nici în drept şi nici în fapt!

Cu toate acestea, în speranţa că situaţia din România va reveni la normal şi că drepturile omului vor fi respectate, românii din ţară şi din afara României, inclusiv cei greco-catolici, sprijină intrarea în NATO a României. Avem în vedere aici atât faptul că reprezentanţii Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice, au rămas fideli documentului semnat la Snagov şi sprijină în continuare integrarea României în structurile europene şi euro-atlantice, cât şi cazul organizaţiei «Romania NATO Alliance» din Chicago, Statele Unite, care are în componenţa sa un număr important de greco-catolici şi care, în luna decembrie a anului 2001, a influenţat în mod hotărâtor moţiunea senatorului Richard Durbin de Illinois pentru ca România să fie admisă în NATO.

Întrucât toate demersurile legitime făcute de către ierarhii Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice, către Statul Român pentru a repune Biserica noastră în drepturile ei legitime au eşuat, noi, enoriaşii Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice, din România şi din întreaga lume, ne simţim obligaţi în conştiinţă să trecem la acţiuni proprii pentru a ne apăra drepturile.

Prin urmare, pe baza principiilor de drept, precum şi pe baza unor argumente istorice, sociale, culturale şi religioase enumerate în completarea acestui document, vă adresăm acest memorandum:

Cerem cu fermitate Statului Român:

Respectarea dreptului constituţional la existenţă al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice, la celebrarea propriului cult în locuri demne, la păstorirea propriilor credincioşi, la exprimarea propriilor convingeri de credinţă. Respectarea dreptului de exprimare liberă a propriei identităţi confesionale a credincioşilor grecocatolici, mai cu seamă a celor care provin din familii greco-catolice.

Încetarea imediată a discriminării şi a încercărilor de suprimare a Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice.

Încetarea de urgenţă a demolărilor şi a dezmembrărilor abuzive a bisericilor greco-catolice şi punerea imediată a celor din secolele XVIII şi XIX sub incidenţa legii nr. 422/18.07.2001, privind protejarea monumentelor istorice.

Restituirea imediată şi necondiţionată către Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică a tuturor bunurilor naţionalizate sau confiscate de către Statul Român comunist prin crearea unui cadru legislativ ferm, în conformitate cu Constituia României şi cu toate tratatele internaţionale la care Statul Român este semnatar.

Restituirea bunurilor să fie rezolvată de Statul Român fără intervenţia vreunei părţi intermediare (parteneri, beneficiarii bunurilor, etc). Dialogul ortodox - grecocatolic, care s-a dovedit ineficient, să intervină numai pentru identificarea modalităţilor practice prin care greco-catolicii îşi vor reprimi în fapt bunurile. Abia după ce Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice îi va fi reconstituit dreptul de proprietate asupra lăcaşurilor de cult şi a proprietăţilor ce îi aparţin de drept, se va putea rezolva, în spiritul dragostei frăţeşti, accesul la aceste lăcaşuri de cult a tuturor credincioşilor, inclusiv a celor care vor să practice cultul ortodox, indiferent cum au ajuns la această alegere. Disponibilitatea în acest sens a fost manifestată de către Ierarhii Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice, încă din 1990.

Abrogarea imediată a Decretul-Lege nr. 126/1990 pe motivul neconstituţionalităţii sale. Transferarea atribuţiilor juridice ale Statului unei comisii ecleziastice mixte, care să efectueze restituirea, este ilegală, abuzivă, îngrădeşte dreptul la justiţie al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice şi eludează in mod nepermis obligaţiile constituţionale ale Statului.

Punerea în practică a consecinţelor abrogării Decretului nr. 358/1948, efectuat prin Decretul-Lege nr. 9 din 31 decembrie 1989, prin care acesta este considerat ca fiind un act “împotriva poporului român” şi prin urmare el nu poate constitui sursă de drept. Nimeni şi nimic, cu atât mai puţin posesia abuzivă, prelungită în timp, sau posesia prin acte legislative neconstituţionale nu pot opera schimbarea proprietăţii.

Urgentarea restituirii dreptului de proprietate (şi punerea efectivă în posesie) asupra terenurilor agricole şi forestiere de care a fost deposedată Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică.

Achitarea unor sume, ca efect reparator, în vederea refacerii infrastructurale a Bisericii Române Unite cu Roma, corespunzătoare sumelor care au fost confiscate în momentul dizolvării ei de către statul comunist şi al altor bunuri care nu mai pot fi retrocedate în natură.

Dacă doriţi o Românie modernă şi stabilă, dacă doriţi integrarea României în NATO şi în Uniunea Europeană, nu admiteţi ca poporul român să fie lipsit de una dintre cele mai europene componente ale sale: Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică. Întreaga responsabilitate va cădea pe umerii dumneavoastră!

Acum 110 ani, cu prilejul Memorandumului din 1892, memorandiştii de atunci, cerând drepturi pentru poporul roman, spuneau:

„Existenţa unei naţiuni nu se discută, ea se afirmă!”

Şi noi, astăzi, cerând drepturi legitime pentru Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, parafrazând faimoasa declaraţie, vă spunem:

Existenţa unei Biserici nu se discută, ea se afirmă!

Considerăm că acestea sunt drepturile noastre legitime şi cerem Statului Român să le respecte în întregime. Nu dorim să apelăm la forurile internaţionale pentru a ne face dreptate în propria noastră ţară! Dacă Statul Român nu intervine de urgenţă în aceste probleme, ne vedem constrânşi să ne adresăm forurilor internaţionale.

Cerem Statului Român să ia exemplul altor state şi să restituie integral proprietăţile confiscate de la Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică.

Menţionăm că dorim rezolvarea situaţiei Bisericii noastre până la data de 25 octombrie a.c. După aceasta dată vom considera că tot ce era de făcut pe cale de negociere a fost făcut şi că nu există altă soluţie pentru noi decât aceea de a face apel la diferite organisme din străinătate pentru ca nedreptăţile să nu mai continue.

Am dori să luaţi aminte la cuvintele IPS Nicolae Corneanu, Arhiepiscop al Timişoarei şi Mitropolit Ortodox al Banatului, care cu multă frăţie şi cu mult curaj spunea:

„Nu am intrat în bisericile voastre ca să vi le furăm,

ci ca să vi le dăm înapoi când va sosi ceasul.”

IATĂ, ACUM A SOSIT CEASUL!

Argumente şi principii

Argumente juridice

Drepturile de proprietate şi libertate religioasă sunt consfinţite de către Constituia României. Statul trebuie să facă dreptate, pe temei strict juridic, şi nu în funcţie de numărul actual al credincioşilor, restrâns după cincizeci de ani de persecuţii. Dacă şi alte State ar aplica aceleaşi principii, ar însemna că atât la Istanbul (Constantinopol) cât şi la Alexandria sau Ierusalim, ortodocşii ar trebui să nu mai existe, întrucât sunt în aceeaşi situaţie ca şi greco-catolicii din România.

Bisericile noastre au aparţinut de drept şi de fapt eparhiilor noastre (ca persoană juridică) şi nu comunităţilor parohiale, iar situaţia bunurilor unui cult, nici chiar în cazul în care credincioşii părăsesc cultul, nu poate fi legiferată de Stat, de vreme ce cultele au legi proprii în acest sens, iar Statul susţine că recunoaşte şi respectă aceste legi. Conform dreptului canonic al Bisericii Catolice şi deci şi al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice, trecerea de credincioşi la un alt cult nu implică transferul de bunuri.

Aşa cum a mărturisit recent însuşi IPSS Nicolae Corneanu, Mitropolitul Ortodox al Banatului, în cartea unuia dintre cei mai mari canonişti ortodocşi, Iorgu Ivan, se arată foarte clar că o biserică, o construcţie, un lăcaş de cult, nu mai aparţine credincioşilor o dată ce a fost sfinţit şi dat în uzul cultic. Aparţine Bisericii ca instituţie. Deci, chiar şi din punctul de vedere al dreptului canonic ortodox, bisericile greco-catolice şi casele parohiale trebuie restituite. Dacă Statul Român apără dreptul canonic ortodox, de ce să nu apere şi dreptul canonic greco-catolic, protestant, iudaic, etc?

Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, definită în «Codul Canoanelor Bisericilor Orientale» ca Biserică Mitropolitană sui iuris, are personalitate juridică , ea şi toate subunităţile ei, şi este reprezentată numai prin mitropolit şi episcopii eparhiali. Deci orice act de diminuare a patrimoniului ei fără acordul mitropolitului sau al episcopilor este lovit de nulitate. Mai mult, Statul are obligaţia constituţională de a interveni prin act normativ pentru respectarea integrală şi luarea în folosinţă a bunurilor confiscate. Aici operează principiul simetriei de drept.

Un principiu elementar de drept spune că în cazul în care o persoană juridică îşi încetează existenţa, bunurile care îi aparţin au o destinaţie fixată în statutul acelei persoane juridice; ori, în momentul în care Statul legiferează asupra destinaţiei bunurilor Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice, încalcă în mod evident un principiu fundamental de drept.

Prin restituirea lăcaşurilor de cult şi a caselor parohiale către Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, nu se împiedică exercitarea dreptului la libertate religioasă pentru un număr mare de credincioşi ortodocşi, aşa cum, în mod greşit, se vehiculează ideea de la cele mai înalte nivele ale Statului Român. Actul de restituire va trebui să aibă o stipulare clară în acest sens (de exemplu folosirea alternativă a bisericilor retrocedate acolo unde va fi cazul), stipulare menită să apere dreptul la libertatea religioasă atât al credincioşilor ortodocşi cât şi al celor greco-catolici.

Restituirea integrală a bunurilor Bisericii Române Unite cu Roma, GrecoCatolice, este o chestiune care ţine de dreptul de proprietate, de onoare, de justiţie şi de echitate socială. Un popor care va admite o astfel de nedreptate va fi supus cu siguranţă şi altor nedreptăţi.

Statul Român trebuie să aplice aceeaşi lege atât în cazul restituirii bunurilor către Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, cât şi în cazul restituirii bunurilor către alte minorităţi etnice sau religioase cum ar fi evreii, germanii, maghiarii, respectiv romano-catolicii, reformaţii, unitarienii, mozaicii etc, în aşa fel încât să fie eliminată discriminarea pe motive etnice şi religioase.

Statul Român este semnatar al „Declaraţiei privind principiile fundamentale de drept cu privire la victimele abuzului de putere”, adoptată de către Adunarea Generală a Naţiunilor Unite, cu nr. 46/34, la 29 nov. 1984, care stipulează: “Membrii Naţiunilor Unite trebuie să introducă în legislaţia lor norme care proscriu abuzurile de putere şi prevăd reparaţii pentru victimele unor astfel de abuzuri. [...] În cazul în care guvernul sub autoritatea căruia au fost comise astfel de acte, nu mai există, Statul sau guvernul care i-a succedat, trebuie să asigure reparaţiile pentru victime...”

Decretul Lege nr. 126 din 24 aprilie 1990 privind anumite măsuri referitoare la Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, îl considerăm un act neconstituţional! Acest Decret conţine prevederi nelegale şi nu a fost amendat cu prevederile Constituţiei României din anul 1991 (a se vedea Anexa 03) care precizează:

1.Dispoziţiile constituţionale privind libertăţile şi drepturile cetăţenilor trebuie să fie interpretate şi aplicate conform cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi conform pactelor la care România a aderat.

2.Dacă există un dezacord între aceste pacte şi tratate, adică între legislaţia română şi drepturile fundamentale ale omului, legea internaţională trebuie să aibă prioritate.

Argumente istorico-religioase

Unirea Transilvaniei cu România a consfinţit legătura spirituală a tuturor românilor cu Europa, cu leagănul civilizaţiei latine şi universale, unire realizată în Transilvania încă din anul 1700 prin Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică. Considerăm că nu există două credinţe, una catolică şi alta ortodoxă, ci doar una singură, credinţa creştină, iar alegerea modului de manifestare al acesteia constituie una dintre libertăţile esenţiale ale fiecărei fiinţe umane.

Prin unirea cu Roma a Bisericii Române din Transilvania, românii de aici au avut acces la cultura şi şcolile apusene iar preoţii lor au fost educaţi la Roma, în limba latină, şi nu la Ţarigrad, în limba slavonă. Episcopul greco-catolic Inochentie Micu, o personalitate emblematică pentru întreaga noastră naţiune, luptând până la moarte pentru drepturile tuturor românilor din Transilvania, indiferent de confesiune.

Din punct de vedere politic, datorită recunoaşterii românilor de către Sfântul Scaun şi de către Europa ca o naţiune europeană de-sine-stătătoare, în cadrul Imperiului Austriac, românii nu mai sunt consideraţi naţiune tolerată în Transilvania, ci devin a patra naţiune recunoscută. Eveniment de mare însemnătate pe atunci, comparabil în prezent cu intrarea României în Uniunea Europeană.

Prin studiile făcute la Roma şi prin accesul la cultura latină, dascălii români greco-catolici au avut revelaţia originilor noastre latine, origini pe care le-au dovedit în multe studii şi lucrări de specialitate. Astfel ia naştere şcoala Ardeleană, generatoare de mândrie patriotică, lumina care provoacă deşteptarea conştiinţei naţionale la români.

Şcoala Ardeleană este prima mişcare, cu adevărat românească, prin care a fost definită în mod clar conştiinţa naţională: originea - daco-romană, limba - de origine latină, alfabetul - latin, numele - Român, tricolorul - cele trei provincii româneşti. Fruntaşi ai acestei şcoli ca: Samuil Micu, Gheorghe şincai, Petru Maior ... , au fost, cu toţii, greco-catolici. Din acest punct de vedere, este demn de remarcat faptul că actul oficial de naştere a poporului român modern, european, a fost scris de către greco-catolicism.

Nimeni până la aceşti mari dascăli ai şcolii Ardelene, nu a evidenţiat atât de clar originea noastră latină. şi nimeni nu ne-a identificat atât de bine ca popor. De aceea, poporul român nu trebuie să uite şi nici să minimalizeze rolul fundamental jucat de greco-catolicism în istoria României.

Şcoala Ardeleană a fost nu numai o mişcare culturală ci şi una politică, cu un impact deosebit asupra dezvoltării poporului nostru, importanţa ei pentru formarea şi emanciparea poporului român modern fiind comparabilă cu momentul etnogenezei noastre de după cucerirea Daciei de către romani.

La începutul secolului al XIX-lea, Gheorghe Lazăr şi Gheorghe Asachi, puternic influenţaţi de şcoala Ardeleană, au înfiinţat primele şcoli publice româneşti de învăţământ sistematic în Muntenia, respectiv în Moldova, cu profesori formaţi la şcoala Ardeleană. Este demn de remarcat că învăţământul românesc din Principate s-a dezvoltat mai târziu, cu contribuţia profesorilor formaţi în spiritul şcolii Ardelene. Este evident că românii din fostele principate datorează greco-catolicismului primele şcoli publice de învăţământ sistematic românesc.

Greco-catolicismul a dat României o listă impresionantă de personalităţi culturale şi religioase: Inochentie Micu, Samuil Micu, Gheorghe şincai, Petru Maior, Gh. Bariţiu, Timotei Cipariu, Andrei Mureşanu, Ioan Raţiu, I.G. Pop de Băseşti, Vasile Lucaciu, George Coşbuc, Liviu Rebreanu, Ion Agârbiceanu, Iuliu Maniu, Iuliu Hossu, Corneliu Coposu şi mulţi, mulţi alţii.

Este de asemenea evident că prin revigorarea Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice, este de fapt servită cauza Bisericii Lui Cristos, această Biserică fiind o punte de legătură între creştinismul de tradiţie occidentală şi cel de tradiţie orientală.

Argumente sociale

Refacerea Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice va conduce cu siguranţă la o însănătoşire a mentalităţii neamului românesc, influenţată de flagelul numit comunism. Tocmai de aceea este necesară revigorarea tuturor instituţiilor care pot contribui la acest proces extrem de necesar.

Prin îndeplinirea cererilor prezentului Memorandum, se va da întregii lumi un mesaj clar privitor la modul în care se respectă proprietatea în România, creându-se premizele pentru o nouă renaştere, pe baze noi, a poporului român redevenit cu adevărat un popor aliniat la valorile europene.

Fără Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, integrarea României într-o Europă catolică şi protestantă va fi mai dificilă. Considerăm că modelul de dezvoltare bazată pe o mentalitate creştină catolică, va face ca România să prospere şi să fie imediat acceptată în rândul ţărilor europene.

Odată cu recuperarea propriilor bunuri, Biserica Greco-Catolică îşi va putea realiza vocaţia socială, prin care s-a remarcat de-a lungul istoriei (burse sociale, implicarea în programele de protecţie a copiilor, a bătrânilor, a persoanelor cu nevoi speciale, ajutorarea săracilor şi alte acţiuni caritabile).

Bazaţi pe aceste argumente, considerăm că acum este momentul şi datoria sacră a Statului Român să recunoască în mod oficial aceste adevăruri şi să pună la loc de cinste Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, in societatea românească actuală, nu să o discrimineze sau să o suprime.

Părerile unor mari personalităţi despre Biserica Română Unită cu Roma:

Ion C. Brătianu (1821-1891) marele nostru bărbat de Stat, de mai multe ori primministru, participant la Revoluţia din Ţara Românească în 1848, declara în Parlamentul României, la 4 Decembrie 1881:

„Şi trebuie să ştiţi că descoperirea noastră naţională ne-a venit de dincolo, de peste Carpaţi, prin acei români care au fost trimişi la Roma, unde au învăţat să fie români!” (O lacrimă fierbinte, I. Şterca Şuluţiu, partea V din Memoriu, Sibiu 1883).

A. D. Xenopol scrie: „Pe lângă îmbărbătarea poporului român prin arătarea unui trecut cu atât mai glorios cu cât era mai îndepărtat, scriitorii cei mari ai Ardealului mai aplică un ridicător puternic... ruşinea de a fi căzut aşa de jos, când neamul se cobora din o aşa mândră obârşie... aceasta idee mântuitoare deveni ridicătorul cel mai puternic al culturii neamului românesc, afundat până atunci în noianul grecismului, aceasta a fost pârghia cea mai spornică a civilizării sale.”

Nicolae Iorga: „...Nu de aici putea să vie acea lumină de care aveam noi nevoie pentru a căpăta conştiinţa despre noi şi a ne ridica din umilinţă... Nota raţională a început să se facă auzită când spiritul cel nou a pătruns biruitor şi aici, acel spirit nou pe care-l predicaseră întâia oară «ereticii» de peste munţi.” (Istoria Literaturii Romane în sec. XVIII, 1901).

Mihai Eminescu (1850-1889), marele nostru poet naţional, mergând la Blaj, a rostit cuvintele memorabile: „Te salut, mică Romă! (Scrieri politice şi literare, Bucureşti, 1910).

Ion Eliade Rădulescu, vizitând şcolile Blajului înainte de 1848, şi-a descoperit capul înaintea lor, zicând: “De aici a răsărit soarele românilor!”. El ştia, căci a luat parte la Revoluţia din 1848

Titu Maiorescu (1840-1917), eminent critic literar şi filosofic, membru al Academiei Române, mentor spiritual al «Junimii», spunea: „Că în sec. XVIII politica dinastiei de Habsburg a încercat să ne aducă sub ascultarea Papei şi neizbutind, ne-a împărţit în două, n-a fost noroc. Dar că din aceasta încercare românii transilvăneni au ajuns în Cetatea Eterna, unde a reînviat în ei simţământul gintei latine, revărsându-se asupra noastră a tuturor: aceasta a fost rara fericire, care dintr-o dezbinare religioasa a înălţat neamul întreg spre o unitate de cultura naţională.” (Familia, 1904).

Eugen Lovinescu spunea: „Prin contactul cu însăşi obârşia neamului nostru, cu Roma, ni s-a întărit conştiinţa naţională. În apărarea rasei lor, cei trei «cavaleri ai idealului naţional» (expresia lui Iorga - n.n.) S. Micu, G. şincai şi P Maior s-au istovit în numeroase lucrări de istorie şi filologie. Din viziunea oraşului etern a pornit, aşadar, curentul latinist ce a fecundat, mai ales, conştiinţa neamului romanesc.” (Istoria civilizaţiei române moderne).

Sextil Puşcariu precizează: „Iar când prin aceleaşi porţi intrară ca nişte apostoli câţiva bărbaţi veniţi de la Roma, care pe lângă ştiinţă mai aveau şi focul entuziasmului şi cuvântul cald care ‘ncinge, atunci a mijit şi pentru noi soarele vremilor noi. Petru Maior, Gheorghe şincai, Samuel Micu şi tovarăşii lor au săvârşit minunea resurecţiunii poporului român şi au imprimat direcţia în care avea să se dezvolte spiritul public în tot cursul deceniilor următoare.” (Istoria Literaturii Române, Epoca veche, vol. I).

Emil Panaitescu, profesor universitar, scrie: „«...suntem stăpâni cu drept de succesiune peste această ţară, începând de la Traian», zise categoric unul din cei dintâi episcopi ai Bisericii Unite, Ioan Inochentie Micu. Trebuie însă să-şi plătească acest curaj... Ideea latinităţii şi al obârşiei române... va deveni în sec. XIX puterea cea mare, care va mişca şi va porni sufletul românesc să desăvârşească independenţa şi unitatea naţională.” (L’origine romana con legue conseguenze...).

Victor Eftimiu, scriitor, membru al Academiei Române, cu ocazia vizitei scriitorilor români din 1923, adresează Blajului următorul omagiu: „Scriitorii români sosesc în Blaj cu inima plină de o sfântă emoţie. Blaj, cuvânt magic, răscolitor de amintiri auguste, cetatea conştiinţei româneşti, nume ales între toate... Aici a vibrat sentimentul, cultura şi idealul naţional! Aici s-au ridicat şi au predicat vlădici, cărturari de frunte, învăţători înţelepţi cu dragoste de neam şi de biserică... Fie numele lor în veci binecuvântate, recunoştinţa pentru tot ce s-a visat, pentru tot ce sa crezut, pentru tot ce s-a înfăptuit între zidurile venerabile ale acestei cetăţi de unde ne-a venit şi arde încă lumina conştiinţei noastre... Salve cetate latină...”

...

Principiile Memorandumului

Principiul restituirii in integrum: acesta rămâne pe deplin valabil, fiind acceptat peste tot în jurisprudenta internaţională. În acest caz se aplică în funcţie de cererile Bisericii Române Unite, Greco-Catolice, şi nu în funcţie de aprecierile Statului sau ale unor instituţii părtaşe la proprietăţile confiscate abuziv.

Principiul respectării Drepturilor omului: Dreptul de proprietate face parte din drepturile fundamentale ale omului, fiind o condiţie indispensabilă vieţii şi oricărei activităţi umane. Acest drept este recunoscut şi de către Constituia României. În cadrul Bisericii Române Unite, Greco-Catolice, dreptul de proprietate revine eparhiilor greco-catolice, singurele îndreptăţite la restituirea integrală a bunurilor care le-au aparţinut.

Principiul de autodeterminare: Biserica Română Unită cu Roma, GrecoCatolică, este autonomă în raport cu Statul, la fel cu orice altă Biserică.

Principiul convieţuirii paşnice: Biserica Ortodoxă Română a fost, este şi va fi Biserica noastră soră, indiferent de poziţiile vremelnice ale unora dintre Ierarhii săi. Acolo unde este cazul, credincioşii ortodocşi vor putea, după retrocedare, să îşi desfăşoare slujbele religioase în aceleaşi biserici, în alternanţă cu credincioşii grecocatolici, din iubire frăţească şi din respectul pe care ni-l datorăm reciproc.

Comitetul de Acţiune pentru Întocmirea şi Răspândirea Memorandumului

Autorul acestui MEMORANDUM este laicatul greco-catolic din România şi din întreaga lume, cuprins în cele 5 Eparhii Greco-Catolice din România, în Eparhia GrecoCatolică Română din Statele Unite ale Americii, în misiuni şi comunităţi greco-catolice din alte ţări, în organizaţii ca ASTRU, AGRU, Asociaţia Juriştilor Greco-Catolici, Asociaţia Medicilor Catolici, Noua Mişcare Memorandistă sau altele similare.

Acest laicat este reprezentat acum şi ad-hoc de un Comitet de Acţiune care cuprinde personalităţi dintre scritori, profesori universitari, ziarişti, medici, jurişti, istorici, ingineri, funcţionari de stat, oameni de afaceri, reprezentanţi ai tuturor eparhiilor mai sus menţionate dar şi membrii ai societăţii civile.

Arhiepiscopia de Alba-Iulia şi Făgăraş

Alexandru Cistelecan - scriitor, cadru universitar

Ioan Buzaşi - scriitor

Sever Mureşan - avocat

Iacob Mârza - istoric, profesor universitar

Vicariatul Bucureşti şi vechiul Regat

Vasile Marcu – avocat

Ioan Făgeţeanu - profesor universitar

Laurenţiu Moisin - inginer, preşedinte AGRU

Episcopia de Maramureş

Gheorghe Pop - scriitor, profesor universitar

Episcopia de Cluj-Gherla

Doina Cornea - cadru universitar

Ioan Paţiu - medic

Nicolae Gudea - istoric, profesor universitar

Marcel Stirban - istoric, cadru universitar

Remus Luca - avocat

Episcopia de Oradea Liviu Gârbea – medic

Petru Daraban - jurist Ioan Lupa - ziarist şi publicist Aurel Rozor - medic Cornel Ardeleanu - judecător Filip Gheorghe - medic Constantin Pantis - inginer Petru Ghilea - economist

Felician Vaida – inginer Episcopia de Lugoj

Preda Iosif - profesor universitar

Episcopia Greco-Catolică Română de America

Dorel Nasui - om de afaceri, inginer, Preşedinte România-NATO Alliance, Chicago, S.U.A. Mircea Sabău - profesor universitar, doctor, Chicago, S.U.A.

Vasile Bouleanu - producător media, Chicago, S.U.A.

Călin Căluşer - doctor, şef departament radiologie Chicago - Cook County Hospital, Chicago, S.U.A. Marius Teodorescu - medic, profesor universitar, University of Illinois at Chicago (ortodox) Silvestru Moraru - profesor, Toronto Eugen Rădăşanu - inginer, Toronto Vanda Cornea-Jones - femeie de afaceri, Aurora,

Illinois, S.U.A.

Ramona Cornea - PhD, inginer, Rockfort, Illinois, S.U.A.

Cristina Mora - femeie de afaceri, Chicago, Illinois, S.U.A.

Biserica Greco-Catolică Română din Paris, Franţa Magda Ioanovici - femeie de afaceri, Paris, Franţa Dan Ioanovici - arhitect, Paris, Franţa.

Acest Memorandum este tradus în două limbi de circulaţie internaţională (engleză şi franceză) şi trimis, spre ştiinţă, tuturor ambasadelor şi misiunilor diplomatice din România, Uniunii Europene, Consiliului Europei, organizaţiei NATO, Sfântului Părinte, Guvernelor Europene, Guvernelor American şi Canadian, Congresului Statelor Unite ale Americii, organizaţiei Amnesty International şi altor organizaţii din ţară sau străinătate.

De asemenea, va fi înaintat, spre ştiinţă, prefecturilor, autorităţilor locale, şi altor instituţii publice din România.

În momentul expedierii textului către aceste foruri, prezentul document va fi făcut public prin intermediul mass-media din România şi din întreaga lume.

În plus, poate fi studiat şi pe Internet la adresa www.greek-catholic.ro/memorandum, unde se adună adeziuni din întreaga lume.

Acest Memorandum rămâne deschis tuturor celor care sunt de acord şi sprijină această acţiune pentru a fi trecuţi pe lista susţinătorilor. Tot în acest interval se pot primi diverse scrisori de solidaritate şi susţinere de la diferite instituţii şi organizaţii din ţară şi de peste hotare.

Cei care răspund acestui Memorandum sunt invitaţi să o facă la următoarea adresă: Comitet de Acţiune Memorandum Biserica Română Unită, Greco-Catolică

O.P. 1 CP. 463

3400 Cluj-Napoca, România

e-mail: memorandum@greek-catholic.ro

ANEXE

1. Situaţia bunurilor Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, la începutul anului 1948

2.    Scurt istoric al încercării de suprimare a Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice, de către Statul Român comunist - Decrete şi legi discriminatorii

3.    Decretul-Lege nr. 126 din 24 aprilie 1990 - un act neconstituţional

4.  Ineficienţa şi lipsa de urmări a „dialogului” cu Ierarhii Bisericii Ortodoxe Române

5.      Listă cu biserici greco-catolice dărâmate, dezmembrate, arse sau lăsate în paragină, cu complicitatea Statului Român

6.      Situaţia comparativă a bunurilor restituite până la data de 1 iulie 2002 în raport cu situaţia existentă în momentul „dizolvării” Bisericii Române Unite

7.Din literatura „restituirii” şi a „persecuţiei post-comuniste” 8. Raport pentru anul 2001 al Biroului pentru Democraţie, Libertate Religioasă şi Muncă al Guvernului American referitor la libertatea religioasă din România

Anexa 1

Situaţia bunurilor Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, la începutul anului 1948

Conform Şematismelor Eparhiale, situaţia patrimoniului întregii provincii mitropolitane care a fost confiscat abuziv odată cu instalarea la putere a Statului comunist, ateu, era următoarea:

peste 2030 biserici şi capele

6 biserici-catedrale şi o Biserică Vicarială

22 mănăstiri

9 ordine religioase cu 28 de case conventuale 1504 case parohiale

700 edificii şcolare

1662 alte edificii (social-culturale, economice...)

4 mari aziluri şi orfelinate 34.446 suprafeţe de teren agricol

31.007 suprafeţe de teren forestier

sume de bani în diferite conturi eparhiale, protopopiale, parohiale sau ale altor asociaţii care activau

în cadrul Bisericii Române Unite

10 biblioteci mari şi câteva sute de biblioteci protopopiale şi parohiale

alte bunuri mobile de inventar: obiecte de cult, colecţii de tablouri, icoane,

ornate preoţeşti...

acţiuni la diferite societăţi comerciale

5 tipografii

Anexa 2

Scurt istoric al încercării de suprimare a Bisericii Române Unite cu Roma,

Greco-Catolice, de către Statul Român comunist

Decrete şi legi discriminatorii

Prin Decretul nr. 358 din 1948, Statul Român comunist a scos în afara legii Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, şi îi confiscă toate proprietăţile. Unele din aceste proprietăţi sunt păstrate în custodia Statului, iar altele sunt date spre folosinţă Bisericii Ortodoxe Române. Episcopii împreună cu un mare număr dintre preoţii şi laicii greco-catolici sunt arestaţi pentru că au refuzat să-şi părăsească credinţa.

Alături de arestarea episcopatului şi a numeroşi clerici şi laici, acesta a fost epilogul unei avalanşe de măsuri şi decrete menite să desfiinţeze Biserica Română Unită cu Roma.

Pe lângă articolele 44 şi 45 din Constituţia Republicii Populare Române au mai fost emise următoarele acte normative discriminatorii:

•   11 iunie 1948 - Legea naţionalizării principalelor mijloace de producţie industriale, bancare, de transport, miniere şi de asigurări. Prin această lege, Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, pierde o primă serie de bunuri: tipografiile, acţiunile în bănci, terenuri petroliere, etc.

•   3 august 1948 - prin decretul 176 (MO partea I A nr. 176) au trecut în proprietatea Statului toate bunurile Bisericii, congregaţiilor şi comunităţilor care au servit pentru funcţionarea şi întreţinerea instituţiilor şcolare.

•   22 august 1948 - Decretul 177 - legea cultelor din perioada guvernării comuniste, care a avut ca scop crearea unui suport legal fărădelegii comise împotriva Bisericii Greco-Catolice din România.

•  2 decembrie 1948 - Decretul-Lege nr. 358/19481 a definit situaţia juridică a fostului cult greco-catolic, acum desfiinţat. (Monitorul oficial nr. 28 din 2 decembrie 1948):

Articolul 1. Ca urmare a revenirii comunităţilor locale (parohii) ale cultului grecocatolic la cultul ortodox român şi conform cu art. 13 din Decretul 177/1948, organismele centrale şi statuare ale acestui cult, cum sunt mitropolia, episcopiile, capitlurile, ordinele, congregaţiile, protopopiatele, mănăstirile, fundaţiile, asociaţiile, ca şi orice fel de instituţii şi organisme, de orice natură şi cu orice nume, încetează, de acum, să mai existe.

Articolul 2. Bunurile mobiliare şi imobiliare aparţinând organismelor şi instituţiilor indicate la art. 1 al prezentului Decret, cu excepţia expresă a bunurilor fostelor parohii, revin statului român, care le va prelua imediat în posesie.

O comisie interministerială, compusă din delegaţi ai Ministerului Cultelor, Finanţelor, de Interne, al Agriculturii şi Domeniilor precum şi al Învăţământului Public, va decide destinaţia acestor bunuri, care vor putea fi atribuite în parte Bisericii ortodoxe române, sau diverselor sale elemente constitutive.

• 29 decembrie 1948 - Legea 1710/1948 (MO partea I B nr. 303 din 29 decembrie 1948) care prevedea organizarea sistematică a împărţirii acestor bunuri şi a celor rămase încă.

• 31 decembrie 1989 - Decretul-Lege nr. 9, privind abrogarea anumitor acte normative (Monitorul oficial nr. 9/1989):

„Cu scopul de a îndepărta imediat din legislaţia ţării noastre anumite legi şi anumite reglementări emise de către fostul regim dictatorial, care, prin caracterul lor discriminator şi nedrept, au adus grave prejudicii materiale şi morale poporului român, intereselor legitime ale tuturor cetăţenilor, dezvoltării relaţiilor normale cu alte state, Consiliul Naţional al FSN, decretează:

Articol unic. Sunt abrogate:

20. Decretul nr. 358/1948 care definea situaţia juridică a fostului cult grecocatolic.

Semnează: Preşedintele Consiliului F.S.N.: Ion Iliescu

În 1989 se părea ca Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, va fi repusă în drepturile ei fireşti. Deşi Statul Român a abrogat Decretul nr. 358/1948 la 31 decembrie 1989, câteva luni mai târziu, tot Statul Român confiscă din nou bunurile Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolice (a se vedea Anexa 03).

•   24 aprilie 1990 - Înainte de a fi votată noua Constituţie, guvernul provizoriu a legalizat confiscarea din 1948 prin Decretul-Lege nr. 126 privind anumite măsuri referitoare la Biserica Română Unită cu Roma (Greco-Catolică):

Consiliul Provizoriu de Uniune Naţională (CPUN), decretează:

Art. 1. Ca urmare a abrogării Decretului 358/1948 prin Decretul-lege 9/1989, Biserica Română Unită cu Roma (Greco-catolică) este recunoscută în mod oficial. Biserica Română Unită cu Roma (Greco-catolică) se organizează şi funcţionează conform cu regimul juridic al cultelor religioase din România.

Art. 2. Bunurile preluate de către stat, ca urmare a decretului 358/1948, şi care există acum în patrimoniul statului, cu excepţia marilor proprietăţi agricole, sunt restituite, în starea lor actuală, Bisericii Române Unite cu Roma (Greco-Catolică).

Pentru identificarea lor, inventarierea şi restituirea lor, se constitue o Comisie formată din reprezentanţi ai statului şi ai Bisericii Romane Unite cu Roma (Greco-Catolică), numiţi de către guvern.

Art. 3. Situaţia juridică a lăcaşurilor de cult şi caselor parohiale, care au aparţinut Bisericii Române Unite cu Roma (Greco-Catolică) şi care au fost preluate de către Biserica ortodoxă română, va fi stabilită de către o Comisie mixtă, formată din reprezentanţi clericali ai celor două culte religioase, ţinându-se seama de dorinţa credincioşilor din comunităţile care deţin aceste bunuri.

Art. 4. În localităţile în care numărul de lăcaşuri de cult este insuficient, faţă de numărul de credincioşi, Statul va sprijini construcţia de noi lăcaşuri de cult şi va pune la dispoziţia cultelor respective terenul aferent. În cazurile în care acestea nu dispun de teren, statul va contribui la constituirea de resurse financiare necesare.

•    Decretul-Lege 126 din 1990 nu numai ca nu a rezolvat problema proprietăţilor Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice, confiscate de către Statul comunist, dar reprezintă chiar o nouă legiferare a acestei confiscări. Ca urmare a acestui decret, după 12 ani, doar aproximativ 5% din proprietăţile iniţiale ale Bisericii Române Unite cu Roma i-au fost restituite de către Statul Român. De compensaţii nici nu poate fi vorba (a se vedea Anexa 06).

Anexa 3

Decretul-Lege nr. 126 din 24 aprilie 1990 - un act neconstituţional

Analiza juridică a Decretului Lege nr. 126 din 24 aprilie 1990 conduce la concluzia că acesta este un act neconstituţional! Acest Decret conţine chiar şi prevederi nelegale şi nu a fost amendat cu prevederile Constituţiei României votată în 1991.

În primul rând, pentru că o mare parte din proprietăţile Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice, şi anume domeniile acesteia, nu se dau înapoi.

În al doilea rând, toată această „restituire” se afla tot sub controlul aceluia care a făcut confiscarea iniţială, adică a Statului, care numeşte „prin hotărâre de guvern” pe cei care vor face parte din comisie (vezi Art. 2).

În al treilea rând, Statul Român îşi deleagă autoritatea statală unei comisii formate din clerici. Art. 3 al aceluiaşi decret stipulează următoarele:

„Situaţia juridică a lăcaşurilor de cult şi a caselor parohiale care au aparţinut Bisericii Române Unite cu Roma (Greco-Catolică) şi au fost preluate de Biserica Ortodoxă Română se va stabili de către o comisie mixtă, formată din reprezentanţi clericali ai celor două culte religioase, ţinând seama de dorinţa credincioşilor din comunităţile care deţin aceste bunuri.”

Acest lucru este în mod evident neconstituţional întrucât puterea legislativă a Statului (în ce priveşte stabilirea situaţiei juridice a unor bunuri) nu poate fi delegată unei comisii mixte formate din reprezentanţi clericali ai unor culte religioase! Mai mult decât atât, reglementarea juridică nu se poate face ţinând seama de „dorinţa credincioşilor din comunităţile care deţin aceste bunuri” întrucât nu poate fi vorba de organizarea unui referendum în ceea ce priveşte dreptul de proprietate al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice.

Inclusiv formularea „credincioşilor din comunităţile care deţin aceste bunuri” este ilegală, nu numai pentru că încalcă dreptul canonic al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice, dar şi pentru că, aceste bunuri nu au fost niciodată deţinute de credincioşii în chestiune şi cu titluri legale de proprietate, ci au fost confiscate de către Statul Român şi date în folosinţă Bisericii Ortodoxe Române.

Este evident că nu poate fi vorba aici despre credincioşi - căci ei sunt liberi să-şi mărturisească credinţa pe care o preferă, fapt garantat de însăşi Constituţia României - ci despre posesia bunurilor imobile.

În plus, acest Decret-Lege pretinde că lăcaşurile de cult „au fost preluate” de către Biserica Ortodoxă Română (ceea ce este în contradicţie cu art. 2 al DecretuluiLege 358/1948).

Articolul 3 din Decretul 126/1990 scoate din competenţa instituţiilor judecătoreşti rezolvarea dreptului de proprietate asupra lăcaşurilor de cult şi a caselor parohiale şi instituie o „rezolvare” prin dialog de către aşa-zisele comisii mixte care trebuie, însă, să ţină seama de dorinţa credincioşilor care deţin aceste bunuri.

Astfel, printr-un alt abuz de putere, Statul Român mai conferă şi dreptul de judecată tocmai celui care stăpâneşte bunurile Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice, obţinute prin confiscarea lor tot de către Stat!

Este pur şi simplu o monstruozitate juridică ce trebuie abrogată!

Este evident că prin prevederile sale, Decretul-Lege 126/1990 îngrădeşte dreptul la justiţie a Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice, fapt care contravine articolului 21 din Constituţia României conform căruia:

“Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţii şi intereselor sale legitime. Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.”

În concluzie, Decretul Lege nr. 126, din 24 aprilie 1990, este un act neconstituţional şi trebuie înlocuit cu legi clare prin care Statul Român să repare nedreptăţile săvârşite împotriva Bisericii Române Unite!

Anexa 4

Ineficienţa şi lipsa de urmări a „dialogului” cu Ierarhii Bisericii Ortodoxe Române

Soluţia propusă în Decretul-Lege 126/1990 ca diferendele să se rezolve prin dialog cu Biserica Ortodoxă Română au acutizat şi mai mult problemele. Nu s-a rezolvat aproape nimic, iar cramponarea Ierarhilor Bisericii Ortodoxe Române şi a Statului de şantajarea printr-un dialog în care Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice, nu i se recunoşte dreptul de proprietate asupra propriilor bunuri, a dus la o prelungire a nedreptăţilor şi la apariţia a numeroase situaţii conflictuale pe care autorităţile le-au tratat cu superficialitate şi părtinire în favoarea majorităţii ortodoxe.

Decretul 126/1990 nu a făcut altceva decât să creeze tensiuni sociale între credincioşii ortodocşi şi cei greco-catolici, a generat o serie de acţiuni în justiţie pe banii contribuabilului şi nu a condus, în nici un fel, la soluţionarea problemei proprietăţii Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice.

Toate acţiunile Ierarhiei Greco-Catolice, fie cu Statul, fie cu Ierarhii Bisericii Ortodoxe Română, s-au dovedit inutile (Nici acţiunile laicatului nu au dus la rezultate mai bune, deşi au fost numeroase şi multilaterale). O demonstrează clar procentul bunurilor restituite şi folosite, procent în cadrul căruia ponderea proprietăţilor recuperate prin instanţă sau prin acţiuni în forţă a laicatului este covârşitoare în raport cu ponderea pe care o au cele câştigate prin lucrările Comisiei Mixte de Dialog.

Astfel în cele şase runde ale întâlnirilor Comisiei Mixte de Dialog la nivel înalt dintre greco-catolici şi ortodocşi s-a reuşit retrocedarea efectivă a doar unui număr de şase biserici (în anul 2002 au mai fost restituite încă trei în acest cadru al dialogului), slujirea alternativă fiind refuzată în toate cazurile cerute de Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică. Acest lucru s-a întâmplat în timp ce prin alte mijloace, procese sau forţă, s-a reuşit recuperarea a peste 100 de lăcaşuri de cult, în afara acţiunii cadrului creat de decretul 126.

Prezentăm mai jos situaţia reală a raportului cereri-rezultate din cadrul celor şase runde de dialog:

1. Biserici revendicate, în această etapă de refacere a Bisericii Greco-Catolice din România, în cadrul Comisiei Mixte de Dialog, la întâlnirea din 4 noiembrie 1999, ce a avut loc la Oradea:

Episcopia

Oradea

Maramureş

Cluj- Gherla

Alba- Făgăraş

Lugoj

Total

Catedrale

1

1

1

-

-

3

Protopopiale

4

11

7

18

8

48

Biserici

5

17

24

34

29

109

Total

10

29

32

52

37

160

2. Localităţi în care s-a cerut să se facă slujbe alternative:

Episcopia

Oradea

Maramureş

Cluj- Gherla

Alba- Făgăraş

Lugoj

Total

 

43

59

40

75

10

227

3. Biserici reprimite în urma celor hotărâte de Comisia Mixtă de Dialog:

Episcopia Oradea

1- Biserica din Baia de Criş, jud. Bihor

Episcopia Maramureş

0

Episcopia Cluj- Gherla

2- Biserica din Unirea şi Biserica din Ocna Dej, jud. Cluj

Episcopia Alba- Făgăraş

2- Biserica din Petelea, jud Mureş

Biserica dinCetatea de Baltă, jud.Alba

Episcopia Lugoj

1- Ghelari, jud. Hunedoara

Total

6 biserici

4. Localităţi în care s-a aprobat folosirea alternativă a fostei biserici grecocatolice:

Total:                                     0 biserici

În anul 2002 au mai fost retrocedate trei biserici: la Visag - jud. Maramureş, la Pricaz - jud. Hunedoara şi la Decea - jud. Alba (biserica ortodoxă).

În cei 12 ani ce s-au scurs de la căderea comunismului s-au înregistrat:

•  cereri sau plângeri locale ale parohiilor reînfiinţate pentru biserică, case parohiale, pământuri bisericeşti;

•  cereri ale episcopilor pentru restituirea marilor clădiri, sedii episcopale, bisericicatedrale, clădiri şcolare (grădiniţe, şcoli de meserii, licee, academii teologice);

•  acţiuni în forţă ale laicatului, dar bazate pe decizii judecătoreşti (când organele Statului nu au fost în stare să aplice legea). Ultimul caz mult mediatizat: Ocna Mureş;

•  memorii în presă, memorii la instituţiile Statului, lucrări cu scop „retrocedant”, aşa-zisa literatură a restituirii (primul, la 29.1.1990 către Ministerul Cultelor şi apoi, în serie, către guverne, ministere, preşedintele Statului şi chiar guvernelor străine: vezi A. Moisin, Mărturiile prigoanei contra Bisericii Romane Unite cu Roma (GrecoCatolică) între anii 1990-1995, Sibiu, 1995.

Anexa 5

Listă cu biserici greco-catolice dărâmate, dezmembrate, arse sau lăsate în paragină, cu complicitatea Statului Român

Cadrul legal existent în România nici măcar nu conservă patrimoniul Bisericii Române Unite cu Roma, care poate fi în continuare înstrăinat terţilor, se află într-o degradare continuă sau chiar poate fi şters de pe faţa pământului.

În acest sens, vă prezentăm mai jos o listă cu câteva biserici aparţinând patrimoniului Bisericii Greco-Catolice din România, care au fost dărâmate-demontate, urmează a fi dărâmate, sau sunt în pericol de dărâmare-dezmembrare:

Biserici care au aparţinut Bisericii greco-catolice şi au fost demolate, dezmembrate sau arse, fiind dispărute:

1.      Biserica din Tritenii de Jos, jud. Cluj, de piatră, 1838 (anul edificării), Sfinţii Arhangheli (Hramul), monument istoric - dărâmată în anul 1995

2.      Biserica din Băişoara, jud. Cluj, de lemn, 1852, renovată în 1894, Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril - dezmembrată în anul 2001, 14 septembrie

3.      Biserica din Vadu-Izei, jud. Maramureş, de piatră, 1884, Sf. Nicolae, prima biserică românească de piatră din Maramureşul istoric într-o perioadă în care românii puteau construi doar biserici de lemn - dărâmată în anul 2001, începând cu 21 septembrie

4.  Biserica din Şmig, jud. Sibiu, de piatră, 1866, terminată în 1892, Sf. Ioan Botezătorul - dărâmată în anul 2000

5.      Biserica din Craiova, jud. Olt, de piatră, 1938, „Buna Vestire” - dărâmată în anul 1995, 18 septembrie (într-o noapte cu ajutorul armatei)

6.      Biserica din Valea Largă, jud. Mureş - de lemn, 1695, Adormirea PF Maria, monument istoric - dezmembrată în jurul anului 1994

7.      Biserica din Ghirolt, jud. Cluj, de lemn, 1809, Sfinţii Arhangheli, monument istoric - dezmembrată în jurul anul 1990

8.      Biserica din Bonţ , jud. Cluj, de lemn, 1829, renovată în 1898 şi 1932, Sfinţii Arhangheli, monument istoric - dezmembrată în anul 1996

9.    Biserica din Călăraşi, jud. Cluj, de lemn, 1804, Sfinţii Arhangheli, monument istoric - dezmembrată în jurul anului 1992

10. Biserica din Solona, jud. Sălaj, de lemn, 1984-1985, Sf. Nicolae - arsă de localnici în anul 2001, noiembrie.

...

De fapt, după anul 1989, s-a continuat o practică folosită şi în perioada comunistă. Câteva exemple aflate întâmplător, fără să existe cercetări temeinice în acest sens:

Biserica din Chiherul de Jos, jud. Mureş, de lemn, 1837, Sf. Nicolae, monument istoric - dezmembrată înainte de revoluţie

Biserica din Valea Groşilor, jud.Cluj, de lemn, 1887, Sfinţii Arhangheli, monument istoric - dezmembrată înainte de revoluţie (~ anul 1980)

Biserica din Codreni, jud. Sibiu, de lemn, 1877, Sfinţii Arhangheli - dezmembrată înainte de revoluţie (aici exemplele pot fi mult mai numeroase)

Biserica din Goganvarolea, jud. Sibiu, de piatră, 1889, Sfinţii Arhangheli dărâmată în anul 1976 (aici a fost demolată şi casa Parohială)

...

Biserici construite de greco-catolici peste care se construiesc în prezent noi şi mari biserici ortodoxe ca să se justifice demolarea celor existente:

1. Biserica din Ungheni, jud. Mureş, de piatră, 1858, Preasfânta Treime

2. Biserica din Urca, jud. Cluj, de piatră, 1862, Sfinţii Arhangheli

Menţionăm faptul că Statul nu a dispus până în prezent încetarea lucrărilor în aceste două cazuri, şi nici nu a luat nici o măsură împotriva încălcării legii, la cele care au fost dărâmate, dezmembrate.

Biserici construite de greco-catolici lângă care se construiesc în prezent noi şi mari biserici ortodoxe ca să se justifice demolarea, dezmembrarea celor existente:

1.     Capela greco-catolică din Sibiu, cartierul Lazaret - edificiu construit de înalţi Prelaţi Greco-Catolici - în prezent la o mică distanţă se construieşte o biserică ortodoxă

2.     Biserica din Iara, jud. Cluj, de lemn, 1851, Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril - în prezent la o mică distanţă se construieşte o biserică ortodoxă

3.     Biserica Mănăstirii de la Nicula, jud. Cluj, de piatră, 1879, Adormirea Maicii Domnului - în prezent la o mică distanţă se construieşte o mare Biserică ortodoxă, lucrări care afectează vechea biserică; aici instanţa a oprit lucrările, dar ortodocşii ignoră hotărârea instanţei. Mai mult, la 25 aprilie a.c, Guvernul alocă şantierului de la Nicula 2 miliarde de lei pentru continuarea lucrărilor, ignorând hotărârea instanţei.

Biserici în pericol de dărâmare (lăsate în paragină) care sunt revendicate de Biserica Română Unită, dar decât să fie retrocedate mai bine sunt lăsate, sau chiar ajutate, să se distrugă, fiind închise şi nefolosite de comunităţile ortodoxe:

1.      Biserica din Sănduleşti, jud. Cluj, de piatră, 1702, Sf. Arhangheli, monument istoric - părăsită, neutilizată de ortodocşi

2.      Biserica din Rodna, jud. Bistriţa Năsăud, de piatră, 1825, renovată în 1859, Sf. Gheorghe, monument istoric - părăsită, neutilizată de ortodocşi (Parohia grecocatolică are toate autorizaţiile necesare restaurării ei)

3.      Biserica din Sângeorzul Nou, jud. Bistriţa Năsăud, de lemn, Sf.Nicolae părăsită, neutilizată de ortodocşi

4.  Biserica din Ungureni, jud. Maramureş, de piatră, 1985, Cuvioasa Paraschiva  - părăsită, neutilizată de ortodocşi, într-un stadiu avansat de degradare

5.      Biserica din Vima Mare, jud. Maramureş, Sf. Gheorghe - utilizată doar o singură dată pe lună

6.      Biserica din Pintic, jud. Cluj, de lemn, 1822-1827, Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril - este nefolosită

7.  Casă Parohială şi Biserică din Baia de Arieş, de piatră, Sf. Anton şi sf. Maria - lăsate în paragină, acum sunt o ruină

...

Biserici renovate necorespunzător, descompletate, sau în curs de „renovare”:

1. Biserica din Săliştea Nouă, jud. Cluj, de lemn - a fost renovată necorespunzător

2. Biserica din Târgu Mureş, jud. Mureş, de piatră - a fost renovată necorespunzător (pictură unică în România fiind o copie a Catedralei „Sf. Petru” din Roma) - str. Cuza Vodă nr. 81

3.    Biserica din Bistriţa, jud. Bistriţa Năsăud, de piatră, Intrarea în Biserică a PF Maria, monument istoric, fosta mănăstire benedictină apoi franciscană - a fost renovată necorespunzător (iconostasul şi pictura au fost înlocuite)

4.    Biserica mare din Maieru, jud. Bistriţa-Năsăud, de piatră, 1873 - se pregăteşte schimbarea vechiului iconostas (realizat la Viena) cu unul care corespunde iconografiei ortodoxe

5. Biserica mică din Maieru, jud. Bistriţa-Năsăud, de lemn, 1835, Cuvioasa Paraschiva aparţinând patrimoniului UNESCO - au dispărut fără urmă 8 icoane

Anexa 6

Situaţia comparativă a bunurilor restituite până la data de 1 iulie 2002

în raport cu situaţia existentă în momentul

„dizolvării” Bisericii Române Unite

Arhieparhia de Alba-Iulia şi Făgăraş (inclusiv bunurile din Vicariatul de Bucureşti)

Situaţia actuală - 2002

 

Situaţia în anul 1948

42

Biserici şi capele din totalul de

Mănăstiri din totalul de

Case parohiale din totalul de

Edificii şcolare din totalul de

Alte edificii din totalul de

Suprafeţe de teren agricol din totalul de

Suprafeţe de teren forestier din totalul de

Sume de bani în diferite conturi din totalul de

Biblioteci din totalul de

686

0

10

8

471

0

306

17

474

850 hectare

12800 hectare

30 hectare

9500 hectare

0 lei ca fond reparatoriu

Au existat dar nu se cunoaşte valoarea totală

0

3 mari si numeroase altele parohiale

0

Alte bunuri mobile de inventar din totalul de

Au existat dar toate

inventarele au fost

confiscate

Eparhia de Oradea

Situaţia actuală - 2002

 

Situaţia în anul 1948

9

Biserici şi capele din totalul de

266

0

Mănăstiri din totalul de

7

11

Case parohiale din totalul de

184

7

Edificii şcolare din totalul de

8

12

Alte edificii din totalul de

82

380 hectare

Suprafeţe de teren agricol din totalul de

920 hectare

0 hectare

Suprafeţe de teren forestier din totalul de

8779 hectare

0 lei ca fond reparatoriu

Sume de bani în diferite conturi din totalul de

Au existat dar nu se cunoaşte valoarea totală

0

Biblioteci din totalul de

2 mari si numeroase altele parohiale

0

Alte bunuri mobile de inventar din totalul de

Au existat dar toate

inventarele au fost

Confiscate

Eparhia de Cluj-Gherla

Situaţia actuală - 2002

 

Situaţia în anul 1948

19

Biserici şi capele din totalul de

537

0

Mănăstiri din totalul de

1

6

Case parohiale din totalul de

387

6

Edificii şcolare din totalul de

220

7

Alte edificii din totalul de

943

320 hectare

Suprafeţe de teren agricol din totalul de

10377,64 hectare

10 hectare

Suprafeţe de teren forestier din totalul de

3768,32 hectare

0 lei ca fond reparatoriu

Sume de bani în diferite conturi din totalul de

Au existat dar nu se cunoaşte valoarea totală

0

Biblioteci din totalul de

3 mari si numeroase altele parohiale

0

Alte bunuri mobile de inventar din totalul de

Au existat dar toate

inventarele au fost

confiscate

Eparhia de Maramureş

Situaţia actuală - 2002

 

Situaţia în anul 1948

23

Biserici şi capele din totalul de

312

0

Mănăstiri din totalul de

2

17

Case parohiale din totalul de

268

7

Edificii şcolare din totalul de

93

3

Alte edificii din totalul de

49

176 hectare

Suprafeţe de teren agricol din totalul de

3726 hectare

12 hectare

Suprafeţe de teren forestier din totalul de

2257 hectare

0 lei ca fond reparatoriu

Sume de bani în diferite conturi din totalul de

Au existat dar nu se cunoaşte valoarea totală

0

Biblioteci din totalul de

7 mari si numeroase altele parohiale

0

Alte bunuri mobile de inventar din totalul de

Au existat dar toate

inventarele au fost

confiscate

Eparhia Lugoj

Situaţia actuală - 2002

 

Situaţia în anul 1948

43

Biserici şi capele din totalul de

229

0

Mănăstiri din totalul de

2

24

Case parohiale din totalul de

194

17

Edificii şcolare din totalul de

187

0

Alte edificii din totalul de

-

221,8 hectare

Suprafeţe de teren agricol din totalul de

6622 hectare

35 hectare

Suprafeţe de teren forestier din totalul de

6702 hectare

0 lei ca fond reparatoriu

Sume de bani în diferite conturi din totalul de

Au existat dar nu se cunoaşte valoarea totală

Biblioteca eparhială recupartă parţial

Biblioteci din totalul de

1 mari si numeroase altele parohiale

Recuperate în proporţie mai mică de 5%

Alte bunuri mobile de inventar din totalul de

Au existat dar toate

inventarele au fost

confiscate

Anexa 7

Din literatura “restituirii” şi a “persecuţiei post-comuniste”

Alexandru Raţiu “Persecuţia Bisericii Române Unite”, editura Imprimeriei de Vest, Oradea, 1994.

Anton Moisin “Mărturiile prigoanei contra Bisericii Române Unite (GrecoCatolice) între anii 1990-1995”, Victoria, 1995. p. 96-106 poziţii oficiale ale conducerii Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, referitoare la persecutarea acestei biserici p. 107-173 - noua Mişcare Memorandistă... demască prigoana p. 633-695 - clerici şi laici din toată România şi din ţări europene protestează în scris...

Anton Moisin “Biserica Româna Unită cu Roma, Greco-Catolică, sub regimul democratic instaurat în noiembrie 1996 (noiembrie 1996 - octombrie 1998)”, Victoria, 1998. p. 72-82 - proteste la foruri internaţionale şi guvernele străine

Ioan M. Bota, Cicerone Ioniţoiu, „Martiri şi mărturisitori ai Bisericii din România (1948-1989)”, Editura Patmos, Cluj-Napoca, 1998.

Silvestru Augustin Prunduş, Clemente Plăianu, „Catolicism şi ortodoxie românească, Scurt istoric al Bisericii Române Unite”, Casa de Editură Viaţa Creştină, Cluj-Napoca, 1994.

Vasile Marcu „Drama Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice”, Bucureşti, 1996.

Anexa 8

Raport pentru anul 2001 al Biroului pentru Democraţie,

Libertate Religioasă şi Muncă al Guvernului American

referitor la libertatea religioasă din Romania

Două Rapoarte ale Departamentului de stat S.U.A., cu privire la anul 2001, punctează cu minus prestaţia Guvernului în dreptul respectării libertăţilor religioase şi de conştiinţă din România (26 octombrie 2001, respectiv 4 martie 2002 - un raport mai general cu privire la respectarea drepturilor omului în România). În ambele rapoarte se recunoaşte că, deşi libertatea religioasă este asigurată de Constituie, există unele abuzuri din partea unor reprezentanţi ai autorităţilor locale şi respectiv ai clerului ortodox, care nu sunt încă suficient de pregătiţi să înţeleagă dimensiunea europeană a libertăţii religioase.

Prezentăm în continuare modul în care libertatea religioasă din România este percepută la Washington:

Raport privind libertatea religioasă în România

Biroul pentru Democraţie, Libertate Religioasă şi Muncă al guvernului american a publicat la 26 octombrie 2001, un raport privind libertatea religioasă în România (disponibil în engleză aici.) Acest raport face o analiză amplă şi competentă a situaţiei religioase din ţara noastră, structurată în patru mari capitole. În introducerea la raport, încă din primul paragraf se recunoaşte că, deşi libertatea religioasă este asigurată de Constituţie, există unele probleme din partea autorităţilor locale şi respectiv a clerului ortodox. De asemenea, se mai afirmă că: „Opoziţia Bisericii Ortodoxe Române în restituirea proprietăţilor religioase către alte culte, în special a bisericilor greco-catolice, rămâne o problemă.”

Demografia religioasă

Primul capitol, „Demografia religioasă”, prezintă un tablou al cultelor din România, fiind enumerate toate cele 15 culte recunoscute oficial, precum şi câteva din cele nerecunoscute, dar care activează pe teritoriul ţării noastre. Interesante sunt datele unui sondaj preluat de acest raport: „Conform unui sondaj naţional efectuat în februarie 2001, 23% dintre cei chestionaţi au spus că merg regulat la biserică; 24% afirmă că merg de câteva ori pe lună; 29% merg de câteva ori pe an; 13% o singură dată pe an sau mai puţin; 11% nu merg de loc la biserică. Acelaşi sondaj indică faptul că 86% dintre cetăţeni consideră că Biserica este instituia în care au cel mai mult încredere.”

Statutul libertăţii religioase

Capitolul al doilea, cu titlul „Statutul libertăţii religioase”, cuprinde mai multe secţiuni. Prima, „Cadrul legal”, subliniază faptul că „Constituia asigură libertatea religioasă”, dar, în mod straniu, în principal pe baza unui decret datând din timpul regimului comunist, şi anume decretul 177 din 1948. Acest decret, se spune în raport, „permite statului un considerabil control asupra vieţii religioase”. „Din punct de vedere tehnic”, se continuă în raport, “nici unul dintre articole nu a fost abrogat”. Decretul din 1948 recunoştea 14 culte, la care un decret din 1989 a mai adăugat cultul greco-catolic. Raportul continuă: „Secretariatul de Stat pentru Culte afirmă că datorită unei clauze a decretului 177 din 1948, recunoaşterea unor noi culte o poate decreta doar Prezidiul Marii Adunări Naţionale, o instituţie din epoca comunistă care nu mai există acum. Deoarece legislaţia nu a mai fost actualizată, Secretariatul de Stat consideră că înregistrarea oricărui alt nou cult este imposibilă.”

Numărul de credincioşi ai fiecărui cult, conform controversatului recensământ din 1992, determină procentul alocat din buget fiecărui cult. Astfel, „în 2000, guvernul a alocat Bisericii Ortodoxe 235 de miliarde de lei, Bisericii Romano-Catolice 14 miliarde de lei, Bisericii Greco-Catolice 20 miliarde de lei, şi Bisericii Reformate 6 miliarde de lei, pentru construcţii şi reparaţii de biserici”. Raportul analizează în continuare problema misionarilor şi a vizelor pentru ei, precum şi proiectul legii cultelor, respins în februarie 2000 şi repropus exact în aceeaşi formă în februarie 2001.

A doua secţiune a primului capitol poartă titlul „Restricţii ale libertăţii religioase”. Este preluată ideea din introducere, şi anume a problemelor cauzate de autorităţile locale şi clerul ortodox. „Se pare că din partea autorităţilor nu există o înţelegere clară a conceptului de prozelitism”. Raportul mai arată că, confesiuni precum ortodocşii de rit vechi, martorii lui Iehova sau mormonii nu au reuşit să se înregistreze legal. În urma unui proces din martie 2000, Curtea Supremă a stabilit că martorii lui Iehova reprezintă un cult creştin, cerând Secretariatului pentru Culte să îi recunoască. Secretariatul a refuzat, Curtea Supremă obligând Ministerul Culturii şi Cultelor să plătească o amendă zilnică de 500 de lei, până pe 9 mai 2001.

Raportul continuă cu o analiză a problemei lăcaşurilor de cult. Astfel, se afirmă că mai multe culte nerecunoscute au făcut eforturi pentru a achiziţiona proprietăţi, întâmpinând piedici şi amânări succesive. Începând din mai 2001, noul guvern a instituit noi legi care nu mai fac diferenţe între cultele recunoscute şi nerecunoscute în problema lăcaşurilor de cult. Procesul de obţinere a aprobărilor necesare s-a îngreunat însă, apărând şi un factor subiectiv: o comisie decide „oportunitatea” construirii unui lăcaş de cult.

Sunt raportate şi încălcări ale libertăţii religioase. Astfel, Biserica Adventistă declară că a întâmpinat dificultăţi în obţinerea aprobării pentru anumite manifestări publice. „Chiar şi atunci când Biserica a obţinut aprobarea, preoţii ortodocşi au incitat populaţia locală împotriva evenimentelor organizate de Biserica Adventistă.” În ianuarie 2001, unui director al unei şcoli din Târgu Neamţ, la presiunea preotului ortodox din localitate, i s-a cerut să demisioneze deoarece aparţinea cultului martorii lui Iehova.

În problema retrocedărilor este menţionat decretul 94 din 2000, conform căruia trebuia să se retrocedeze 10 clădiri fiecărei unităţi teritoriale, aparţinând fiecărui cult, ale cărui proprietăţi au fost sechestrate. Până acum însă, se scrie în raport, „nu a fost retrocedată nici o proprietate” (de altfel aceasta a fost abrogată de noul guvern instalat în România).

Cazul Bisericii Greco-Catolice este prezentat pe larg. „Biserica Greco-Catolică a avut mai puţin succes decât alte grupuri în recâştigarea proprietăţilor.” Se aminteşte că şi în acest an, există aproximativ 105 locuri în care Biserica Greco-Catolică îşi desfăşoară cultul în locuri publice (şcoli, spitale, săli de cultură, altele). Este dat ca exemplu bun Eparhia de Lugoj, care se bucură de cele mai multe biserici retrocedate, mulţumită în mare măsură Mitropolitului ortodox Corneanu. „Ca şi consecinţă a acestui gest însă, Sfântul Sinod l-a marginalizat pe Mitropolitul Corneanu”, se spune în raport. Este analizată şi activitatea comisiei mixte ortodoxo - greco-catolice, care, constată raportul, este ineficientă.

Ultima secţiune a capitolului al doilea, „Convertiri religioase forţate”, informează că, în România, din fericire, nu au existat asemenea cazuri în anul 2001.

Atitudini sociale

Capitolul al treilea, „Atitudini sociale”, porneşte de la constatarea că „în general relaţiile dintre diferitele culte sunt paşnice”. Totuşi sunt amintite unele cazuri triste: „În mai 2001 de exemplu, un preot ortodox a bătut un misionar mormon pe străzile Piteştiului. [...] În 20 iunie 2001, membri ai Noii Drepte au bătut patru misionari mormoni în Bucureşti.”

Raportul continuă afirmând că: „Dominaţia de secole a Bisericii Ortodoxe, şi statutul ei de religie majoritară, au condus la împotrivirea acestei Biserici la ideea de existenţă a altor culte. Astfel, acţiunile altor culte de a-şi atrage membri sunt percepute de Biserica Ortodoxă ca şi încercare de a-i diminua numărul de credincioşi. Datorită influenţei ei puternice, puţini politicieni au curajul să susţină legi sau măsuri care ar fi în defavoarea Bisericii Ortodoxe.”

Mai multe culte se plâng de faptul că asistenţa religioasă în spitale, case de copii şi azile este făcută în general de preoţi ortodocşi, accesul clerului altor culte fiind îngreunat. Greco-catolicii, baptiştii şi penticostalii au raportat cazuri în care clerul ortodox s-a împotrivit înmormântării propriilor credincioşi în cimitirele ortodoxe, care de cele mai multe ori aparţin de drept Bisericii Greco-Catolice. Întrun alt caz, preoţi ortodocşi au bătut copii pentru că au mers la întâlniri adventiste.

Din nou este tratat pe larg cazul Bisericii Greco-Catolice, subliniindu-se că tensiunile s-au diminuat n mare parte datorită deciziei greco-catolicilor de a-şi construi noi biserici. Raportul citează cazuri în care ortodocşii preferă să ţină o biserică închisă, deşi ei folosesc o alta, sau demolează fosta biserică decât să o dea greco-catolicilor. În Bixad, greco-catolicii au obţinut pe hârtie mănăstirea, dar oficialităţile locale nu pun în aplicare decizia legală.

În continuarea raportului este analizată problema anti-semitismului, a rasismului şi a xenofobiei. Astfel, se notează în raport, „continuă publicarea de articole antisemite [...] se încearcă reabilitarea dictatorului Mareşal Antonescu. Trei cărţi despre secte şi ecumenism, semnate de un diacon ortodox, pentru uz şcolar, conţin idei anti-semite, pro-fasciste şi anti-ecumenice.” Este amintită şi publicarea de către Corneliu Vadim Tudor a două glume anti-semite - în final liderul PRM a trebuit să trimită comunităţii evreieşti o scrisoare prin care îşi cerea scuze.

Politica guvernului american

Ultimul capitol al raportului informează asupra modului în care Statele Unite s-au informat despre situaţia religioasă din România. Se subliniază totodată faptul că, la începutul anului 2001, guvernul american şi-a repetat obiecţiile faţă de proiectul de lege a cultelor. Pentru a face cunoscută situaţia religioasă din România în SUA, în organizarea Ambasadei din România, în iunie 2001, un grup de clerici aparţinând mai multor culte a călătorit prin Statele Unite timp de trei săptămâni.

   

a
f
e
g

 
       


(c) Fundaţia Jakabffy Elemér, Asociaţia Media Index 1999-2006