Altera

    reviste   » Altera
  autori a b c d g h k l m n p r s t u v w z  
  căutare á é í ó ö ő ú ü ű ă â î ş ţ
  toate numerele » altera ANUL V. 1999., nr. 10 »
 


| observaţii
| listare
| bookmark


 
 
 
     
 
Legea nr

Legea nr. 151 din 07.15.1998
privind dezvoltarea regională în România

 

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

CAPITOLUL I

Dispoziţii generale

Art. 1. – Prin prezenta lege se stabilesc cadrul instituţional, obiectivele, competenţele şi instrumentele specifice politicii de dezvoltare regională în România.

Art. 2. – Obiectivele de bază ale politicii de dezvoltare regională în România sînt următoarele:

a) diminuarea dezechilibrelor regionale existente, prin stimularea dezvoltării echilibrate, prin recuperarea accelerată a întîrzierilor în dezvoltarea zonelor defavorizate ca urmare a unor condiţii istorice, geografice, economice, sociale, politice, şi preîntîmpinarea producerii de noi dezechilibre;

b) pregătirea cadrului instituţional pentru a răspunde criteriilor de integrare în structurile Uniunii Europene şi de acces la fondurile structurale şi la Fondul de coeziune ale Uniunii Europene;

c) corelarea politicilor şi activităţilor sectoriale guvernamentale la nivelul regiunilor, prin stimularea iniţiativelor şi prin valorificarea resurselor locale şi regionale, în scopul dezvoltării economico-sociale durabile şi al dezvoltării culturale a acestora;

d) stimularea cooperării interregionale, interne şi internaţionale, a celei transfrontaliere, inclusiv în cadrul euroregiunilor, precum şi participarea regiunilor de dezvoltare la structurile şi organizaţiile europene care promovează dezvoltarea economică şi instituţională a acestora, în scopul realizării unor proiecte de interes comun, în conformitate cu acordurile internaţionale la care România este parte.

Art. 3. – Finanţarea programelor pentru realizarea obiectivelor prevăzute la art. 2 se asigură prin Fondul naţional pentru dezvoltare regională, care se constituie potrivit prevederilor prezentei legi.

CAPITOLUL II

Regiunile de dezvoltare

Art. 4. – (1) Consiliile judeţene şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti pot hotărî, cu acordul consiliilor locale interesate, ca zona care cuprinde teritoriile judeţelor în cauză, respectiv al municipiului Bucureşti, să constituie regiune de dezvoltare.

(2) Regiunile de dezvoltare nu sînt unităţi administrativ-teritoriale şi nu au personalitate juridică.

Art. 5. – (1) Constituirea regiunii de dezvoltare se face printr-o convenţie semnată de reprezentanţii consiliilor judeţene şi, respectiv, ai Consiliului General al Municipiului Bucureşti.

(2) Regiunile de dezvoltare astfel constituite vor deveni, cu avizul Guvernului, cadrul de implementare şi de evaluare a politicii de dezvoltare regională.

CAPITOLUL III

Structuri teritoriale pentru dezvoltarea regională

Art. 6. – (1) Pentru coordonarea activităţilor de promovare a obiectivelor care decurg din politicile de dezvoltare regională, la nivelul fiecărei regiuni de dezvoltare, în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi se înfiinţează Consiliul pentru dezvoltare regională ca organ deliberativ.

(2) Consiliul pentru dezvoltare regională are următoarele atribuţii principale:

a) analizează şi hotărăşte strategia şi programele de dezvoltare regională;

b) aprobă proiectele de dezvoltare regională;

c) prezintă Consiliului Naţional pentru Dezvoltare Regională propuneri privind constituirea Fondului pentru dezvoltare regională;

d) aprobă criteriile, priorităţile, alocarea şi destinaţiile resurselor Fondului pentru dezvoltare regională;

e) urmăreşte utilizarea fondurilor alocate agenţiilor pentru dezvoltare regională din Fondul naţional pentru dezvoltare regională;

f) urmăreşte respectarea obiectivelor regionale.

(3) Consiliul pentru dezvoltare regională este alcătuit din preşedinţii consiliilor judeţene şi cîte un reprezentant al consiliilor locale municipale, orăşeneşti şi comunale, desemnaţi din fiecare judeţ, pe durata mandatului. În cazul municipiului Bucureşti, în Consiliul pentru dezvoltare regională va fi desemnat un reprezentant al Consiliului General al Municipiului Bucureşti şi cîte un reprezentant al consiliilor locale de sector.

(4) Consiliul pentru dezvoltare regională va avea un preşedinte şi un vicepreşedinte. Aceste funcţii vor fi îndeplinite, prin rotaţie, pentru cîte un mandat de un an, de către reprezentanţii judeţelor, desemnaţi de acestea.

(5) La lucrările Consiliului pentru dezvoltare regională participă, fără drept de vot, prefecţii judeţelor. De asemenea, pot fi invitaţi şi reprezentanţi ai consiliilor locale, municipale, orăşeneşti şi comunale, precum şi ai instituţiilor şi organizaţiilor cu atribuţii în domeniul dezvoltării regionale, în funcţie de problematica supusă dezbaterii.

(6) Consiliul pentru dezvoltare regională adoptă propriul regulament de funcţionare, pe baza regulamentului-cadru elaborat de Guvern.

Art. 7. – (1) În cadrul fiecărei regiuni de dezvoltare, în termen de 30 de zile de la înfiinţarea Consiliului pentru dezvoltare regională, se va constitui o agenţie pentru dezvoltare regională, coordonată de acesta.

(2) Agenţiile pentru dezvoltare regională sînt organisme neguvernamentale, nonprofit, de utilitate publică, cu personalitate juridică, care acţionează în domeniul specific dezvoltării regionale. Acestea se organizează şi funcţionează în condiţiile prezentei legi şi ale statutului de organizare şi funcţionare, aprobat de Consiliul pentru dezvoltare regională.

(3) Directorul Agenţiei pentru dezvoltare regională este numit pe bază de concurs şi este eliberat din funcţie de către Consiliul pentru dezvoltare regională.

(4) Finanţarea cheltuielilor de organizare şi funcţionare a Agenţiei pentru dezvoltare regională se asigură din Fondul pentru dezvoltare regională, nivelul acestora fiind aprobat de Consiliul pentru dezvoltare regională.

(5) Consiliul pentru dezvoltare regională aprobă organigrama, astfel încît fiecare judeţ să fie reprezentat în mod egal.

Art. 8. – Agenţia pentru dezvoltare regională are următoarele atribuţii principale:

a) elaborează şi propune Consiliului pentru dezvoltare regională, spre aprobare, strategia de dezvoltare regională, programele de dezvoltare regională şi planurile de gestionare a fondurilor;

b) pune în aplicare programele de dezvoltare regională şi planurile de gestionare a fondurilor, în conformitate cu hotărîrile adoptate de Consiliul pentru dezvoltare regională, cu respectarea legislaţiei în vigoare, şi răspunde faţă de acesta pentru realizarea lor;

c) identifică zonele defavorizate din cadrul regiunii de dezvoltare, împreună cu consiliile locale sau judeţene, după caz, şi înaintează documentaţiile necesare, aprobate, în prealabil, de Consiliul pentru dezvoltare regională, Agenţiei Naţionale pentru Dezvoltare Regională şi Consiliului Naţional pentru Dezvoltare Regională;

d) asigură asistenţă tehnică de specialitate, împreună cu consiliile locale sau judeţene, după caz, persoanelor fizice sau juridice, cu capital de stat sau privat, care investesc în zonele defavorizate;

e) înaintează Agenţiei Naţionale pentru Dezvoltare Regională propuneri de finanţare, din Fondul naţional pentru dezvoltare regională, a proiectelor de dezvoltare aprobate;

f) acţionează pentru atragerea de surse financiare la Fondul pentru dezvoltare regională;

g) gestionează Fondul pentru dezvoltare regională, în scopul realizării obiectivelor prevăzute în programele de dezvoltare regională;

h) răspunde faţă de Consiliul pentru dezvoltare regională şi faţă de organele abilitate prin lege pentru corecta gestionare a fondurilor alocate.

Art. 9. – (1) Programele de dezvoltare regională se finanţează din Fondul pentru dezvoltare regională, administrat de Agenţia pentru dezvoltare regională.

(2) Fondul pentru dezvoltare regională se constituie, anual, din:

a) alocaţii de la Fondul naţional pentru dezvoltare regională;

b) contribuţii de la bugetele locale şi judeţene, în limitele aprobate de consiliile locale sau judeţene, după caz;

c) surse financiare atrase din sectorul privat, de la bănci, investitori străini, Uniunea Europeană şi de la alte organizaţii internaţionale.

(3) Operaţiunile financiare privind executarea proiectelor de investiţii sînt derulate de agenţiile pentru dezvoltare regională, prin unităţile teritoriale ale trezoreriei statului.

(4) Fondurile pentru dezvoltare regională nu pot avea altă destinaţie decît cea prevăzută de prezenta lege.

(5) Fondurile neutilizate în execuţia bugetară curentă se reportează în anul următor.

CAPITOLUL IV

Structuri naţionale pentru dezvoltarea regională

Art. 10. – (1) În termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi se înfiinţează Consiliul Naţional pentru Dezvoltare Regională, în vederea promovării obiectivelor politicii de dezvoltare regională prevăzute la art. 2.

(2) Consiliul Naţional pentru Dezvoltare Regională are în componenţa sa preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor pentru dezvoltare regională şi, la paritate cu numărul acestora, reprezentanţi ai Guvernului, desemnaţi prin hotărîre a Guvernului.

(3) Preşedintele Consiliului Naţional pentru Dezvoltare Regională este primul-ministru.

Art. 11. – Consiliul Naţional pentru Dezvoltare Regională are următoarele atribuţii:

a) aprobă strategia naţională pentru dezvoltare regională şi Programul naţional pentru dezvoltare regională;

b) prezintă Guvernului propuneri privind constituirea Fondului naţional pentru dezvoltare regională;

c) aprobă criteriile, priorităţile şi modul de alocare a resurselor Fondului naţional pentru dezvoltare regională;

d) urmăreşte utilizarea fondurilor alocate agenţiilor pentru dezvoltare regională din Fondul naţional pentru dezvoltare regională;

e) aprobă utilizarea fondurilor de tip structural, alocate României de către Comisia Europeană în perioada de preaderare, precum şi a fondurilor structurale după aderarea la Uniunea Europeană;

f) urmăreşte realizarea obiectivelor dezvoltării regionale, inclusiv în cadrul activităţilor de cooperare externă a regiunilor de dezvoltare, de tip transfrontalier, interregional, la nivelul euroregiunilor.

Art. 12. – Consiliul Naţional pentru Dezvoltare Regională funcţionează pe baza unui regulament propriu de organizare şi funcţionare, elaborat în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.

Art. 13. – (1) În scopul promovării şi coordonării politicii de dezvoltare regională, se înfiinţează Agenţia Naţională pentru Dezvoltare Regională, organ executiv al Consiliului Naţional pentru Dezvoltare Regională, cu personalitate juridică, condusă de un preşedinte, cu rang de secretar de stat.

(2) Statutul, sediul, modul de organizare şi funcţionare ale Agenţiei Naţionale pentru Dezvoltare Regională se aprobă prin hotărîre a Guvernului, în termen de 30 de zile de la înfiinţarea Consiliului Naţional pentru Dezvoltare Regională, la propunerea acestuia.

(3) Finanţarea cheltuielilor de organizare şi funcţionare a Agenţiei Naţionale pentru Dezvoltare Regională se asigură, anual, din Fondul naţional de dezvoltare regională, nivelul acestora fiind aprobat prin hotărîre a Guvernului, la propunerea Consiliului Naţional pentru Dezvoltare Regională.

Art. 14. – Agenţia Naţională pentru Dezvoltare Regională are următoarele atribuţii principale:

a) elaborează strategia naţională pentru dezvoltare regională şi Programul naţional pentru dezvoltare regională;

b) elaborează principiile, criteriile, priorităţile şi modul de alocare a resurselor Fondului naţional pentru dezvoltare regională;

c) propune Consiliului Naţional pentru Dezvoltare Regională constituirea Fondului naţional pentru dezvoltare regională;

d) asigură managementul financiar şi tehnic al Fondului naţional pentru dezvoltare regională;

e) promovează diferite forme de cooperare între judeţe, municipii, oraşe, comune;

f) asigură asistenţă de specialitate consiliilor pentru dezvoltare regională în procesul de construcţie instituţională;

g) propune Consiliului Naţional pentru Dezvoltare Regională nominalizarea unor zone drept zone defavorizate, pentru a fi susţinute economic şi financiar prin instrumentele specifice politicii de dezvoltare regională;

h) îndeplineşte funcţia de negociator naţional în relaţiile cu Direcţia de Politică Regională şi Coeziune din cadrul Comisiei Europene pentru Fondul European de Dezvoltare Regională şi Fondul de coeziune;

i) gestionează fondurile alocate României din Fondul European de Dezvoltare Regională;

j) gestionează fondurile alocate României din Fondul de coeziune;

k) coordonează aplicarea Planului naţional de dezvoltare regională, care stă la baza negocierilor cu Comisia Europeană şi a finanţărilor pentru diferite programe comunitare.

Art. 15. – (1) Pentru finanţarea programelor de dezvoltare regională în România, se constituie Fondul naţional pentru dezvoltare regională din suma care se alocă anual prin bugetul de stat ca poziţie distinctă pentru politica de dezvoltare regională.

(2) La Fondul naţional pentru dezvoltare regională pot fi atrase şi alte surse de finanţare interne şi internaţionale:

a) asistenţă financiară permanentă din partea Uniunii Europene, în cadul Programului PHARE;

b) sumele provenite din fondurile de tip structural, care vor fi asigurate României de către Uniunea Europeană în perioada în care va avea statutul de stat asociat;

c) sumele provenite din fondurile structurale, care vor fi asigurate României din momentul aderării sale la Uniunea Europeană;

d) asistenţă financiară nerambursabilă din partea unor guverne, organizaţii internaţionale, bănci;

e) alte resurse financiare din fondurile aflate la dispoziţia Guvernului.

Art. 16. – (1) La solicitarea consiliilor locale sau judeţene, după caz, şi în baza documentaţiilor prezentate de agenţiile pentru dezvoltare regională, consiliile pentru dezvoltare regională pot solicita Consiliului Naţional pentru Dezvoltare Regională să propună Guvernului declararea unor zone drept zone defavorizate, pentru a fi susţinute economic prin instrumente specifice politicii de dezvoltare regională.

(2) Facilităţile de care beneficiază zonele defavorizate, criteriile şi condiţiile în baza cărora acestea pot fi acordate se stabilesc prin lege specială.

(3) Pe baza criteriilor prevăzute la alin. (2), Guvernul, la propunerea Consiliului Naţional pentru Dezvoltare Regională, stabileşte facilităţile fiscale concrete de care va beneficia fiecare zonă în parte.

CAPITOLUL V

Dispoziţii finale şi tranzitorii

Art. 17. – Comisia Naţională pentru Statistică colectează din regiunile de dezvoltare, constituite potrivit prezentei legi, datele statistice specifice, necesare fundamentării şi monitorizării politicilor de dezvoltare regională.

Art. 18. – Utilizarea sumelor primite din Fondul pentru dezvoltare regională pentru proiectele de dezvoltare regională, cu nerespectarea destinaţiei şi a termenelor pentru care au fost acordate beneficiarilor, se constată şi se sancţionează, potrivit legii, de către organele de control abilitate.

Art. 19. – Pentru anul 1998, finanţarea cheltuielilor de organizare şi funcţionare a Agenţiei Naţionale pentru Dezvoltare Regională se asigură din bugetul de stat, pe seama Fondului de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, nivelul sumelor urmînd a fi aprobat prin hotărîre a Guvernului.

Art. 20. – În termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, Guvernul va aproba prin hotărîre, la propunerea Consiliului pentru Reformă şi a Departamentului pentru Administraţie Publică Locală, normele metodologice de aplicare a acesteia, precum şi regulamentul-cadru prevăzut la art. 6 alin. (6).

 

Această lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 18 iunie 1998, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.

Preşedintele Camerei Deputaţilor,

ANDREI IOAN CHILIMAN

Această lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 6 iulie 1998, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.

Preşedintele Senatului

PETRE ROMAN

Publicat în Monitorul Oficial nr. 265 din 07.16.1998 privind dezvoltarea regională în România.

   

a
f
e
g

 
       


(c) Fundaţia Jakabffy Elemér, Asociaţia Media Index 1999-2006