Altera

    reviste   » Altera
  autori a b c d g h k l m n p r s t u v w z  
  căutare á é í ó ö ő ú ü ű ă â î ş ţ
  toate numerele » altera ANUL IV. 1998, nr. 8 »
 


| observaţii
| listare
| bookmark


 
 
 
     
 
Un t�rgumureşean pentru istorie:

Un t�rgumureşean pentru istorie:

Endre Antalffy

Mih�ly Spielmann-Sebesty�n

Acum 120 de ani, la 3 februarie 1877, �n Răstoliţa comitatului Mureş-Turda de-odinioară,� a văzut lumina zilei dr. Endre Antalffy, de la a cărui trecere printre umbrele unui etern Orient se vor �mplini patruzeci de ani.

Biografia sa poate fi citită de oricine �n Lexiconul Literaturii Maghiare din Rom�nia sau �n paginile primului volum al Vieţii şi operei scriitorilor maghiari redactat de P�l Guly�s.1 Iată şi motivul pentru care renunţ la o prezentare detaliată, păstr�nd doar acele fapte biografice care au relevanţă pentru filonul principal al subiectului propus. De-a lungul istoriei unei comunităţi se ivesc adesea situaţii critice sau, după expresia lui Stefan Zweig, ore astrale. La fel au fost şi acele c�teva săptăm�ni �n care Antalffy, devenit om al destinului, a influenţat prin voinţa sa soarta unei comunităţi aruncate �n v�ltoarea istoriei, a fr�nat sau accelerat derularea unor evenimente. Antalffy nu a fost niciodată �n centrul preocupărilor istoricilor, nu a avut dec�t roluri episodice, fiind doar pilda oric�nd la �ndem�nă, din care reieşea că, vezi doamne, �n 1918 s-au găsit şi intelectuali maghiari progresişti ... Nici măcar K�lm�n Osv�th �n Lexiconul Transilvan editat la Oradea �n 1928 nu scrie dec�t că �Făcuse parte, prin g�ndirea sa politică, dintre cei curajoşi şi statornici�.2

Dacă cineva ar fi curios să scruteze universul spiritual al �nceputului de secol, ar fi surprins de legenda sau tradiţia orală căreia �i plăcea să-l prezinte pe dr. Endre Antalffy ca pe un orientalist ne�nţeles şi singuratic, pierdut �ntr-un orăşel prăfuit, neput�nd �mpărtăşi cu nimeni tezaurul său de cunoştinţe şi experienţa pe care o acumulase. Mai exact, nu avea adevăraţi parteneri de discuţie �n acest oraş regal liber, rezugrăvit de secession, care se urnise totuşi pe calea progresului.

Profesor de limbi străine �ntr-o şcoală comercială superioară, apoi la gimnaziul de stat, iar ca pensionar, profesor suplinitor la liceul de artă, etal�ndu-şi naraţiunile captivante junelor talente, ar fi putut să fie un recunoscut profesor universitar, căci conferinţele sale publice cuceresc toată admiraţia sufletelor mai cultivate sau un traducător de renume, �n sertarul căruia răm�ne �nsă nepublicată versiunea maghiară completă a Coranului şi a Celor o mie şi una de nopţi. Scrie valoroase studii care văd lumina tiparului �n publicaţii de prestigiu din ţară şi străinătate datorită sprijinului moral al profesorului Nicolae Iorga, dar s-a lăsat aşteptată marea operă, cea care să �nsumeze experienţa de o viaţă, căci vremurile nu i-au fost prielnice �n primii şaizeci de ani ai acestui veac. Toate acestea s�nt tot at�t de adevărate, pe c�t s�nt de contestabile. Publică �n reviste literare de provincie, dar este şi colaborator intern al Lexiconului Literaturii Universale al lui D�zsi, �n calitate de expert �n literatură arabă, persană, turcă. Teza sa de doctorat despre Petr�czy Kata Szid�nia răm�ne p�nă astăzi cea mai bună interpretare a activităţii literare a poetei; este membru al Societăţii Kem�ny Zsigmond şi Deutsche Morgenl�ndische Gesellschaft, dar nici o academie nu catadicseşte să-l invite �n r�ndurile sale...

Există �n viaţa sa un moment despre care Lexiconul Literaturii Maghiare din Rom�nia pomeneşte doar �n treacăt: [�n 1918] ��n calitate de membru al Consiliului Naţional a reprezentat linia democratică consecventă�.3 �mpotriva cui? Mai mult de at�t, �ntr-un volum editat de Kriterion �n 1980-81, cu greu s-ar fi putut spune. Ca şi �n alte texte, numele său este fie abia pomenit �n legătură cu rolul asumat �n 1918, ori tăcerea deplină se aşterne peste acest episod.

Or, chiar şi �n privinţa presupusei sale solitudini, la o analiză mai atentă, s-ar putea atenua mult din tonurile sumbre, alături de Antalffy mai trăind �n acest orăşel secuiesc de 30-35 de mii de locuitori �ncă doi orientalişti: dr. P�l B�chler (1877-1946), bun cunoscător al literaturii şi istoriei sanscrite, unul dintre primii traducători maghiari şi totodată europeni ai legilor lui Manu, colaborator la Lexiconul Literaturii Universale de la Budapesta; celălalt, dr. Ferenc L�vy (1869-1944) rabinul �neolog� al sinagogii din Strada Şcolii, renumit ebraist, cercetător al Bibliei, dar şi al fenomenului sabatarian şi al activităţii lui Simon P�chy. După modelul personalităţii lui L�vy, ar fi modelat Zsigmond M�ricz figura lui Simon P�chy din Trilogia Ardealului.�

Conform memoriei contemporanilor � autorul acestor r�nduri av�nd mereu senzaţia că din naraţiunile celor cu vreo două generaţii mai �n v�rstă adie �n mod implacabil aerul �nebunaticului orăşel� (K�roly Molter) dispărut pentru totdeauna, o atmosferă imposibil de reconstituit pe cale istorică �, cei trei bărbaţi formau un cerc relaxat de dezbateri, av�nd chiar şi un numeros auditoriu (inclusiv snobi!), discipoli care urmau să devină mai t�rziu ştiutori ai Orientului. Ştiinţa eruditului nu a fost aşadar un lac glaciar fără comunicare. Dacă ne-am �ndoi de relatările contemporanilor, n-am avea dec�t să răsfoim documentele Societăţii Kem�ny Zsigmond. Reputata societate literar-artistică t�rgumureşană l-a cooptat �n 1912, după ce s-a re�ntors la T�rgu-Mureş. Aceasta este perioada �ntineririi Societăţii care, după o lungă carieră �ngust provincială, a pătruns �n spaţiile mai largi şi mai aerisite ale transilvanismului. �n aceşti ani, �şi ţin aici alocuţiunile folcloristul J�nos Seprődy, arhitectul K�roly K�s, profesorul clujean dr. Istv�n Ap�thy (aproape laureat al premiului Nobel), istoricul literar Farkas Gyalui şi mulţi alţii.4

�n acest cerc ilustru, Antalffy �şi face intrarea cu o conferinţă de investitură despre drepturile şi situaţia socială a femeilor mahomedane.5 �n 1914, prezintă poezii ale poeţilor turci �n traducere proprie. �n 1930 este prezent cu transpuneri din poezia chineză �n cartea festivă a Societăţii. �ncă �n 1912 se prezintă cu noi interpretări din O mie şi una de nopţi şi din poeţi orientali. Odată apare �n faţa auditoriului chiar �mpreună cu dr. Ferenc L�vy la o sesiune a Societăţii, cu un referat despre ştiinţele orientale.6

Totodată el este şi persoană publică. �ncep�nd din 1924 este funcţionar de stat, devenind profesor de limbi moderne la liceul rom�nesc din localitate, �Alexandru Papiu Ilarian�. Pentru a-şi putea �ntreţine familia, este nevoit să dea şi ore particulare, ceea ce dăunează activităţii sale ştiinţifice.

Este colaborator al revistei Zord Idő (Vremuri aspre) �ncă de la apariţie, mai t�rziu publică regulat��n Erd�lyi Helikon (Heliconul Ardelean) şi Vas�rnapi �js�g (Foaia de Duminică). Apare frecvent pe scena Palatului Culturii sau a Căminului Muncitoresc. Se cade să-l cităm pe K�roly Molter, contemporan şi coleg de breaslă, al cărui subiectivism poate fi mult mai autentic: �Cu c�teva zile �n urmă � nota acesta �n numărul din 17 noiembrie 1918 al jurnalului local de st�nga T�k�r (Oglinda) oraşul �l cunoscuse doar ca pe un profesor cu o largă deschidere culturală şi ca pe un rafinat orator.�

P�nă la acest punct nu este �n viaţa doctorului Antalffy nici un episod excepţional, nimic ieşit din comun �n cariera unui intelectual maghiar latinist, ancorat �ntr-un statut social mediu şi liniştit. �n viaţa spirituală �n formare a unui oraş ardelean este un fel de �bun-la-toate� alături de istoricul Elek Farcz�dy, scriitorii K�roly Molter, M�ria Berde sau Erna Kapdeb�. Dacă nu intervenea primul război mondial, ar fi obţinut probabil o catedră la Cluj, Debreţin, Bratislava sau chiar Budapesta.

�n aceste vremuri excepţionale, cu mari şi dureroase schimbări, care au destrămat viaţa continentului şi au dus la prăbuşirea definitivă a sistemului politic burghez al secolului� al XIX-lea, pe c�nd doar nostalgia �fericitelor vremuri de pace franz-jozefiene� mai anestezia publicul transilvan, către sf�rşitul războiului, �n această ţară �nfr�ntă, cvadragenarul Antalffy se trezeşte dintr-o dată �n fruntea urbei. �mprejurările �l catapultează �ntr-unul din posturile cheie ale istoriei mari, ale unei istorii consemnate p�nă şi �n paginile manualelor. Nu putem nega că n-ar fi făcut-o din proprie voinţă.

�n articolul anterior citat, Molter mai nota: �Şi dacă mă-ntreabă cineva de ce urbea noastră nu-l văzuse pe Antalffy �n r�ndurile acelora puţini care clătinaseră �n agora pilonii regimului, şi cum de� apărea doar acum, �ndrăznesc să spun că dr. Endre Antalffy� făcea parte dintre aceia, numeroşi, care �n cercul lor familial sau de prieteni nu-şi ascundeau sc�rba faţă de vechiul politicianism pervers, de micii tirani locali şi de numeroşii lor lăudători analfabeţi [...] Nici nu puteau fi luaţi �n considerare pentru vreo funcţie decizională pentru că nu erau, desigur, destul de calificaţi pentru aşa ceva. Nu aveau case, păm�nturi, nu-şi căutau popularitatea �n t�rguri...�. �Aceşti puritani, cu un trecut curat, din cap p�nă-n picioare bărbaţi, ca Antalffy, răsar pe neaşteptate ca din păm�nt, ei fiind aceia care, tăcuţi şi perseverenţi, au pregătit tineretul pentru această renaştere de secol al XX-lea al sufletelor.�7

Monarhia expiase. Vestea revoluţiei crizantemelor a ajuns rapid şi pe malurile Mureşului. La 26 octombrie 1918, tineretul Colegiului Reformat, �n cadrul unei demonstraţii cu lampioane, cere pace şi schimbare. Se deplasează la statuia lui Kossuth din centru şi, �n acordurile imnului, aclamă guvernul K�rolyi, Ungaria independentă şi democraţia. De pe soclul statuii lui Kossuth, li se adresează avocatul radical dr. S�ndor Turnowszky, el fiind cel care introduce elementul politic �n aceste demonstraţii. Apoi, tinerii �nfierb�ntaţi se deplasează �n faţa cazarmei de pompieri din strada Baross G�bor (azi, Strada Horea, n.trad.), după care se risipesc �n ordine.8

��n oraşele mai mari ale Transilvaniei au loc adunări, manifestaţii largi ale populaţiei civile şi militare care doreşte schimbări radicale. Situaţia este foarte tensionată �n toată ţara, revendicările politice şi sociale s�nt la ordinea zilei. Constituirea de noi partide politice devine un fapt cotidian.

�n aceste condiţii, comitele suprem de Mureş-Turda, N�ndor Incz�di-Joskman anunţă o adunare populară generală pentru data de 31 octombrie 1918. Scopul unic al �ntrunirii: formarea Consiliului Naţional Maghiar pe raza �judeţului�. �n Transilvania, mai toate grupările etnice şi-au constituit consiliile naţionale proprii: rom�nii, şvabii, saşii, evreii, rutenii, slovacii, pornind de la ideea autodeterminării naţionale proclamată de preşedintele S.U.A., Woodrow Wilson.

La T�rgu-Mureş se formează, de exemplu, o secţiune a Partidului Radical-Democrat (la 27 octombrie 1918), care grupează adepţii lui Oszk�r J�szi, dar �n care � cum se �nt�mplă mai �ntotdeauna �n vremuri tulburi � pătrund şi elemente oportuniste, străine ideilor şi scopurilor mărturisite ale� fondatorilor.9

La 31 octombrie are loc, precum se anunţase �n presă şi prin afişe publicitare, o adunare populară �n sala mare a Palatului Culturii (instituţia purta �ncă numele fostului suveran austro-ungar, decedat �n 1916). Au fost mobilizate aproximativ 1500 de suflete care au umplut luxoasa sală festivă p�nă la refuz. Nimeni, nici măcar Antalffy �nsuşi, nu visa că printr-o intervenţie verbală bine plasată, puternică şi sarcastică va curma mersul adunării, va răsturna raporturile de forţe nu numai �n sală, dar şi �n municipiu, �n favoarea progresului. Prin protestul său energic �mpotriva discursului fals al lui Hofbauer, �i-a obligat să iasă pe pseudo-revoluţionari din sală� aşa cum afirmă un martor ocular al evenimentelor de acum 79 ani.10Cameleonismul politic al fostului viceprimar era revoltător, spune Antalffy, Hofbauer devenise peste noapte progresist şi extrem de demofil, sau mai bine zis demagog. Trebuia redus la tăcere, conchide �n memoriile sale eroul nostru.11 Rezultatul intervenţiei sale este surprinzător: �n loc să fie evacuat din sală, este purtat de auditoriu la masa oratorilor şi ales �n unanimitate preşedintele Consiliului Naţional Maghiar.12 Compoziţia noului organ colectiv de conducere reprezintă fidel acele grupări sociale care s-au implicat �n politica locală �n toamna anului 1918: intelectuali � profesori gimnaziali şi �nvăţători, avocaţi, publicişti, preoţi, ingineri �, alături de care găsim un negustor şi editor de cărţi, un director de bancă (adeptul lui K�rolyi � pe nume J�zsef Hal�sz � socialist erudit, esperantist, bibliofil, francmason), comercianţi, mici �ntreprinzători, muncitori social-democraţi, un fost ofiţer, maghiari, evrei şi şvabi-saşi asimilaţi.

Programul Consiliului este de acord �n principiu cu linia politică a guvernului burghezo-democratic al contelui Mih�ly K�rolyi: menţinerea ordinii publice, �nt�mpinarea, hrănirea şi trimiterea la vatră a soldaţilor �ntorşi de pe fronturi, reţinerea ţăranilor de la acte samavolnice �mpotriva autorităţilor locale şi contra moşierilor.13 �n acelaşi timp, Antalffy a schiţat şi un program de perspectivă conform aşteptărilor generale: desfiinţarea exploatării, manifestarea nestingherită a suveranităţii poporului (adică drepturi egale, vot universal, alegeri parlamentare democratice, alegerea organelor administraţiei locale pe baza unei largi reprezentări democratice, etc.), ştergerea privilegiilor de clasă, dreptul şi exercitarea dreptului la autodeterminare, inclusiv pentru popoarele nemaghiare ale monarhiei. Consiliul s-a arătat adept al federalizării, cantonizării Ungariei pe baze etno-teritoriale: s-a cerut independenţa ţării, ruperea alianţei cu Germania imperială, readucerea trupelor ardelene �n ţară. Totodată, Consiliul a cerut energic desfiinţarea cenzurii, eliberarea deţinuţilor politici, �nfăptuirea reformei agrare generale şi echitabile, restructurarea din temelii a societăţii.14

Consiliul a trecut la fapte. A desfiinţat �ntr-adevăr cenzura la T�rgu-Mureş, dar peste o lună ea va fi introdusă de alte forţe militare� S-a format garda naţională municipală pentru menţinerea liniştii, ordinii publice, c�t şi pentru asigurarea integrităţii avutului cetăţenilor. La �nceput, nimeni nu s-a g�ndit la separarea gărzilor pe criterii etnice, maghiarii şi rom�nii serveau alături cauza comună a oraşului. Membrii poliţiei, jandarmeriei, cei rămaşi pe loc din regimentul de infanterie de honvezi nr. 62 au format �mpreună corpurile de pază, s-au �ngrijit de aprovizionarea populaţiei �ngrozite de teribila epidemie de gripă �spaniolă�.15Atunci c�nd la Reghin se formează Consiliul Naţional Rom�n la 5 noiembrie 1918, Consiliul Naţional Maghiar din T�rgu-Mureş contactează organizaţia rom�nă: la 8 noiembrie vor stabili sarcinile comune cu conducătorul acesteia, avocatul Harşia.15a

Nu doar ca fapt divers trebuie amintit şi faptul că, alungat de ţărani de pe moşiile sale din C�mpie, de la Şamşud (azi comuna Şincai), contele Istv�n Bethlen (1874-1946), viitorul prim-ministru al lui Horthy, �n 1918 fost deputat al comitatului Mureş-Turda �n Camera Superioară a Parlamentului de pe malul Dunării, soseşte la T�rgu-Mureş. Locuieşte �n casa lui de pe Strada Gecse (azi Ştefan cel Mare, n.trad.), şi de aici �ncepe să organizeze forţele conservatoare din zonă. El va fi adversarul principal (acţion�nd din umbră) al lui Antalffy şi al tinerei democraţii maghiare.16 Numărul din 12 noiembrie al ziarului Sz�kely Napl� (Jurnalul Secuiesc) ne �nştiinţează că �n ziua precedentă, la iniţiativa Partidului Social-Democrat, avusese loc �n Palatului Culturii o �ntrunire cu participarea a aproximativ o sută de oameni, unde Endre Antalffy a pledat pentru noua formă de stat a Ungariei, republica. �n baza dreptului universal, la vot secret şi egal, opinia muncitorimii va fi hotăr�toare � schiţa el optimist viitorul apropiat � cu privire la introducerea noii forme de stat, republica, cu ocazia viitoarelor alegeri parlamentare. Muncitorii din T�rgu-Mureş s-au �ntors �mpotriva instituţiei regale �n parte şi sub influenţa argumentelor lui Antalffy.17

La acea dată �nsă (14 noiembrie), trupele regale rom�ne, trecuseră pasul dinspre Moldova, ajunseseră deja �n Ardeal şi ocupaseră comuna de graniţă, Tulgheş.18

Comitetul Naţional Rom�n de la Reghin profită de acest moment psihologic şi, �ntrunindu-se fără �nt�rziere, decide ca şi �n judeţul Mureş-Turda să fie �nfiinţate gărzile naţionale rom�ne, cer�nd de la autorităţile judeţene �narmarea lor (14 noiembrie 1918). Dau publicităţii şi un apel prin care cheamă cetăţenii rom�ni să se alăture �n număr c�t mai mare gărzii naţionale pentru păstrarea ordinii şi a liniştii, pentru apărarea naţională şi a libertăţii. �Singura voastră putere supremă astăzi este Comitetul Naţional Rom�n� se scrie �n apel.19 După patru zile, ia fiinţă comandamentul rom�n al Gărzii Naţionale, cu sediul la Reghin, care �şi extinde puterea foarte repede asupra tuturor satelor şi plaselor din judeţ locuite de rom�ni. Comandantul gărzii este locotenentul Nicolae C�ndea, care locuieşte la T�rgu-Mureş, şi se străduieşte să organizeze garda şi �n acest oraş. �n afară de el, preotul Ştefan Rusu şi medicul Titu Rusu, ambii cetăţeni ai oraşului nostru (Tg.-Mureş, n. red.), s�nt membrii consiliului rom�n de apărare, ai Senatului. Cererea lor constantă este să primească arme şi să aibă un loc de �ntrunire �ntr-una din cazărmi. Asaltează cu aceste cereri toate oficialităţile cercuale din comitat.20 Consiliul Naţional Rom�n de la T�rgu-Mureş este doar o filială a organizaţiei de la Reghin, dat fiind faptul că �n reşedinţa de judeţ trăiesc mult mai puţini cetăţeni vorbitori de limba rom�nă. (Preşedinte este preotul Ştefan Rusu, cel mai activ organizator al conducerii este Ioan Roman, iar majoritatea membrilor s�nt preoţi şi �nvăţători, cu toate că găsim printre ei şi un director de bancă � Eugen Vancu �, doi avocaţi, dr. Aurel Baciu şi dr. Valer Ghibu, un funcţionar de la bancă, un contabil şi căpitanul Ioan Nicolae C�ndea, amintit anterior. Notarul corpului este Ion Chinezu din S�ntana de Mureş, care ulterior va deveni istoric literar).21

Pentru contracararea Consiliul Naţional aflat sub influenţa celor de st�nga, mai cu seamă a social-democraţilor (J�nos Csetri, Antalffy, M�ty�s Ehrenfeld, Tam�s Csergő), s-a ivit ideea creării unui alt (al doilea) consiliu naţional, chiar mai mult dec�t at�t, au apărut �n presă şi voci care sugerau �nfiinţarea, �n baza principiilor wilsoniene, a unei republici autonome a secuilor �n judeţele estice ale Ardealului. Elaborarea ideii şi iniţierea organizării a fost stimulată mai ales de faptul că �nsărcinatul guvernului K�rolyi, B�la Linder, a semnat la 13 noiembrie la Belgrad acordul de armistiţiu cu reprezentanţii francezi ai Antantei. Conform acestui acord, o linie de demarcaţie a fost trasată la est, respectiv la sud-sud-vest de r�urile Someş şi Mureş (T�rgu-Mureşul se situa la est de această linie de demarcaţie), delimit�nd un teritoriu pe care guvernul maghiar a trebuit să-l evacueze. Nelu�nd �n seamă dreptul declarat la autodeterminare, judeţele evacuate vor fi ocupate de rom�ni şi de trupele Antantei. Statul secui de sine stătător (autonom) ar trebui �nfiinţat aici, urgentează Consiliul Naţional de la Budapesta iniţiatorii celui de-al doilea (contra)consiliu. Ideea de bază provenea de la Consiliul Naţional Secui �nfiinţat la 9 noiembrie la Budapesta (printre membrii căruia �l găsim şi pe Elek Benedek care trăia pe atunci la Pesta)22, cu care acum Bethlen şi ceilalti t�rgu-mureşeni se grăbesc să fie de acord. La marea adunare ţinută �n capitală la 17 noiembrie fusese iniţiată formarea unui Consiliu Naţional Secui-Maghiar şi fuseseră sprijinite şi concepţiile lui J�szi �n privinţa unei reorganizări teritoriale �cantonale�, care ar ţine seamă şi de relaţiile etnice.23

Autorităţile comitatului Mureş-Turda consideră �n schimb oportun �să fie invitat un membru al familiei prinţului englez Thaeck, care, cum este binecunoscut, este �n relaţii de rudenie cu familii maghiare � se menţionează �n telegrama trimisă guvernului � şi se bucură de popularitate deosebită mai ales �n Ardeal, să accepte coroana maghiară, deoarece noi aşa vedem asigurată păstrarea integrităţii teritoriale a Ungariei istorice milenare şi restabilirea ordinii interne, pentru care �n aceste zile responsabil este �n primul r�nd domnul preşedinte al guvernului�.24 Mulţi zăresc, şi �n spatele acestei propuneri, umbra contelui Istv�n Bethlen, care nu răm�ne inactiv nici la T�rgu-Mureş, �ncep�nd să organizeze �n aceste zile de sf�rşit de noiembrie Consiliul Naţional Secui-Maghiar. Declar�nd apărarea intereselor secuimii, av�nd teama ocupaţiei iminente, �n organizare s�nt antrenaţi şi membrii aristocraţiei ardelene, G�bor Ugron, baronul Mikl�s B�nffy, contele P�l Teleki şi geograful Lajos L�czy.25

La 10 noiembrie lua fiinţă şi Consiliul Naţional Maghiar al judeţului Mureş-Turda care, �n comparaţie cu organizaţia-soră din oraşul regal liber, avea o poziţie mai moderată, dat fiind faptul că �n judeţ forţele sociale şi componenţa etnică erau mai variate şi nici raportul forţelor nu putea fi prevăzut de la bun �nceput. Aur�l Hofbauer a propus ca şi reprezentanţii aristocraţiei moşiereşti să aibă locuri �n Consiliu, el de exemplu nu concepea ca comitele suprem Incz�di Joksman să nu poată figura printre membrii CNM. St�nga, Consiliul Muncitoresc, �nsă nici nu voia să audă despre o asemenea �imixtiune�. Astfel, Hofbauer şi ceilalţi se retrag, dar din cauza �nfr�ngerii suferite, sabotează activitatea Consiliului ori de c�te ori li se iveşte ocazia.26 Cu toate acestea, ideea integrităţii teritoriale a ţării şi-au asimilat-o şi ei şi s�nt de acord cu planurile de federalizare ale lui J�szi. �n această privinţă nici grupul lui Istv�n Bethlen nu avea o părere diferită p�nă c�nd li s-a părut că este posibilă o oarecare �nţelegere cu Comitetul Naţional Rom�n, şi chiar şi după aceasta, p�nă la mijlocul lunii decembrie, Bethlen este adeptul politicii naţionale a guvernului, pentru că nu poate născoci un concept mai bun ca al acestuia, iar folosirea violenţei ar aduce cele 26 de judeţe revendicate de Comitetul Naţional Rom�n �ntr-o situaţie disperată.27

La data de 17 noiembrie, Istv�n Bethlen �i invită pe Istv�n Ap�thy, G�bor Ugron, N�ndor Urm�nczy şi pe mulţi alţi politicieni ardeleni să se �nt�lnească la Tg.-Mureş la o consfătuire cu privire la viitorul Ardealului. Pe data de 19, la iniţiativa aceluiaşi moşier izgonit din Şamşud, se �nfiinţează o comisie la T�rgu-Mureş, a cărei atribuţie ar fi fost organizarea pe data de 28 noiembrie a unei mari adunări care să �ntrunească reprezentanţii �ntregului Ardeal, şi aici ar fi fost anunţată formarea Consiliului Naţional Secui-Maghiar din Ardeal de care am amintit. Adunarea de la T�rgu-Mureş, la care toate straturile maghiarimii din Ardeal ar fi fost reprezentate, ar fi trebuit să se transforme, după modelul celei din 1848 de la Lutiţa, �ntr-o adunare naţională şi ar fi avut ca atribuţie proclamarea Republicii Secuieşti autonome, �n cazul �n care trupele rom�ne şi cele ale Antantei nu ar fi respectat principiile de autodeterminare anunţate de preşedintele american Wilson.28

Antalffy şi ceilalţi �nsă nici nu vroiau să audă de formarea unui al doilea consiliu. Jenő Kert�sz, politician social-democrat clujean, trat�nd problema Consiliului Naţional Secuiesc �n memoriile sale din 1929, scrie: �oric�t m-aş strădui să-mi aduc aminte, nu reuşesc să prind nici un cr�mpei al trecutului, care pe acea vreme ar fi justificat existenţa acestei formaţiuni�. Puţin mai �ncolo, �şi continuă memoriile astfel: ��n legătură cu Consiliile Naţionale ale Secuilor putem aminti adunările de la T�rgu-Mureş, care erau ţinute deja �n primele zile ale ocupaţiei. [...] O contribuţie la istoria acelei perioade este faptul că at�t �nainte c�t şi după adunări s-a vehiculat intens ştirea conform căreia o minoritate �nsemnată a Consiliilor Naţionale ale Secuilor avea intenţia declarării independenţei regiunilor locuite de secui, dar conducătorii realişti, printre care se afla poate şi contele Istv�n Bethlen, au pus capăt la timp şi energic acestor �ncercări� (sic!).29 �n memoria lui Kert�sz evenimentele din urmă cu zece ani se suprapun, contururile se şterg. �n realitate, conducătorii Consiliului Naţional Maghiar dau publicităţii �n presă la data de 20 noiembrie 1918 un protest energic: �Am fost rugaţi să publicăm următoarele r�nduri � anunţă resemnat ziarul Sz�kely Napl�Dr. Endre Antalffy, J�nos Csetri, Dr. J�zsef Erőss, M�ty�s Ehrenberger şi Tam�s Csergő au protestat ieri [�n data de 19] la şedinţa Consiliului Naţional de la T�rgu-Mureş faţă de faptul că au fost aleşi �n comitetul de iniţiativă al Alianţei Secuieşti-Maghiare (!) din T�rgu-Mureş �mpotriva voinţei lor exprimate�.30 �n opinia lor, forţele locale care vor să �nfiinţeze Alianţa, nu simpatizează cu ideea revoluţiei, ei devenind astfel cei care destramă unitatea naţională. �nsă, dacă guvernul ar fi de acord cu acest plan, iar grupul Antalffy ar primi garanţii că ţelurile lor democratice nu s�nt şterse de pe agenda marii adunări din 28 noiembrie, atunci s�nt dispuşi să �nceapă negocierile cu comitetul de iniţiativă.31

La data de 19 noiembrie, deci cu o zi �naintea publicării comunicatului grupului Antalffy, �n celălalt cotidian, T�k�r (Oglinda), apare un editorial vehement, scris probabil de redactorul şef, Zolt�n Morvay, cunoscut pentru simpatia sa faţă de radicali, cu titlul �Reacţiunea se organizează�. �n acele vremuri frăm�ntate, nici tonul ziarului nu este prea bl�nd. Nu se poartă deloc cu mănuşi cu �reprezentantul local al reacţiunii�, a se �nţelege Istv�n Bethlen, al cărui nume este totuşi revelat doar spre mijlocul articolului, ziarul �ncerc�nd să păstreze aparenţa unui cotidian independent, dat fiind faptul că T�k�r se autorecomandă �n felul următor: �ndată ce Ungaria a� scăpat de povara vechiului regim, �observăm deja mişcări care, �n spatele devizelor viclene, prezentabile, vizează re�nvierea nefericitei dominaţii egoiste de clasă, �nmorm�ntată pentru totdeauna�. Mai apoi, făc�nd aluzie fără echivoc la contele Bethlen, declamă: �Un pumn de cetăţeni ai acestui oraş se străduieşte să aducă la rampă numele unui �om de stat� falit, compromis de numeroase ori din punct de vedere politic, reacţionar din creştet p�nă-n tălpi, care sub masca politicii promovează interesele proprii şi ale altor magnaţi�. Ca să nu existe nici un fel de dubiu privitor la persoana �omului de stat� reacţionar, adaugă: �Nici nu mai e nevoie să o spunem că �omul de stat� salvator al naţiunii este contele Istv�n Bethlen, acel Istv�n Bethlen al cărui comportament politic prepotent nejustificat, a cărui poziţie neiertat de rigidă faţă de chestiunea naţională şi a cărui insistenţă �n a impune menţinerea odioasei dominaţii de clasă a �mpins la marginea prăpastiei această necăjită naţiune maghiară care a suferit at�tea p�nă acum�. Autorul articolului fusese crescut �n spiritul luptei de clasă al cotidianului N�pszava, retorica lui sună puţin cam dezorganizat, �nsă pe l�ngă vehemenţă trebuie să avem �n vedere şi temerile sale. �Cuv�ntul �secui� nu ne �ndreptăţeşte să ne autodeclarăm salvatori ai naţiunii. Dacă avem vreo năzuinţă valoroasă, să apelăm la Consiliul Naţional Maghiar, care este bine organizat şi prezent peste tot �n Ardeal�, ne propune el, �pentru că nu există interese separate ale maghiarilor şi ale secuilor�. Se �ncrede mai mult �n J�szi, fiindcă guvernul lui Mih�ly K�rolyi, �guvernul popular�, cu abilitate, politică sinceră şi onestitate va reuşi mult mai bine � �n măsura posibilităţilor � să salveze �integritatea teritorială şi naţională� a acestui colţ de ţară, dec�t �un oarecare Consiliu Naţional Secuiesc, Asociaţie sau Alianţă a Secuilor�.32 �n opinia noastră cele de mai sus pot fi socotite ca un punct de vedere conform cu poziţia de principiu a grupului Antalffy. Fireşte că refuzul categoric se poate să fi fost datorat unor orgolii personale sau prevalării intereselor unui grup, dar totuşi avem convingerea că acest CNM a fost desemnat ca singurul reprezentant autentic al guvernului K�rolyi, nefiind nevoie de �nfiinţarea unei alte organizaţii similare care doar ar fi �ncurcat oamenii şi ar fi �mpărţit opinia publică. Ign�c Romsics, autorul biografiei lui Bethlen, crede că relaţia politicianului cu guvernul de la Budapesta se caracteriza printr-o dualitate particulară. Nu este de acord cu obiectivele fundamentale ale revoluţiei din octombrie 1918, viz�nd politica internă, concepţia lui de dinainte nu s-a schimbat o iotă �n această privinţă, şi nici nu �şi ascunde reţinerile faţă de democratizarea vieţii publice. �Unele elemente ale politicii naţionale şi poziţia partidului lui K�rolyi faţă de graniţele ţării au fost totuşi � chiar şi de nevoie � asimilate de el, �ncă la �nceputul lunii octombrie, şi bine�nţeles că a dorit foarte mult restaurarea ordinii, care era una din năzuinţele fundamentale din noiembrie ale guvernului... P�nă la mijlocul lunii decembrie nu numai că nu-l atacase pe K�rolyi, dar chiar �ncerca din planul al doilea să şi ajute eforturile făcute pentru păstrarea Ardealului.�33

La 21 noiembrie, Antalffy �l roagă �ntr-o telegramă pe J�szi să �mpiedice ca adunarea care urma să aibă loc �ntr-o săptăm�nă să se mai ţină sau cel puţin să �ncerce să convingă organizatorii să am�ne �ntrunirea.34 Mutarea politică a lui Bethlen, alegerea grupului Antalffy �n comitetul de iniţiativă nu a dat deci rezultate. Cert este că �ncrederea majorităţii populaţiei oraşului a fost c�ştigată de CNM, �n timp ce �n spatele lui Bethlen stau doar acele puteri politice ardelene care nu gravitează numai �n jurul oraşului T�rgu-Mureş, ci se g�ndesc �ntr-o perspectivă mai largă. Dat fiind faptul că situaţia se tensionase foarte mult, ceea ce punea �n pericol şi succesul adunării naţionale din 28 noiembrie, �n data de 22, vineri seara, reprezentanţii CNM şi ai Consiliului Naţional Secuiesc se �ntrunesc la sediul CNM, la Colegiul Reformat, sub conducerea lui S�ndor Bod�. (Bod�, procurorul general al Parchetului Regal, fusese ales de grupul Bethlen �n fruntea comitetului de iniţiativă.) Pe parcursul schimbului de păreri, Consiliul Secuiesc este acuzat şi anunţă, conform reporterului cotidianului T�k�r, că �acest Consiliu Secuiesc, �n curs de constituire, doreşte să devină o organizaţie socială � scutită de orice fel de tendinţe politice �, care �şi asumă poziţia reprezentată de Consiliul Naţional Maghiar de la T�rgu-Mureş� şi formaţiunea nouă care se va �nfiinţa la 28 noiembrie �intenţionează să ia denumirea de Consiliu sau Alianţă Maghiară Naţională din Centrul Ardealului�. Pune capăt conflictului faptul că �n 24 noiembrie, duminică seara, comitetul de iniţiativă secuiesc se autodizolvă, �mai bine zis �şi transferă atribuţiile CN orăşenesc şi judeţean, respectiv Consiliului Muncitoresc�, anunţă ziarul Sz�kely Napl�.35 Pe parcursul tratativelor, mai slăbise şi poziţia grupului Antalffy, astfel că rezultatul final este mai mult dec�t promiţător, dat fiind faptul că din organizaţia dizolvată la 24 noiembrie mulţi trec �n tabăra condusă de Antalffy. Dacă din oportunism sau din convingere, ar fi greu de spus astăzi cu certitudine.36

Marea adunare nu putea fi am�nată. Nici nu ar fi avut sens după �nţelegerea făcută. Autorităţile, oraşele, judeţele, consiliile naţionale maghiare din Ardeal şi-au semnalat pe r�nd dorinţa de participare. La T�rgu-Mureş, conform planurilor lor, �n baza dreptului la autodeterminare doreau să-şi facă publică opinia. Chiar şi Consiliul Naţional Secuiesc de la Budapesta l-a căutat pe J�szi şi l-a invitat la T�rgu-Mureş. Probabil că datorită telegramei lui Antalffy din 21 noiembrie, �n ultima clipă, renunţă la participare, dar nu creează nici un obstacol �n calea organizării adunării. Guvernul nu putea să piardă simpatia, sprijinul maghiarimii din Ardeal tocmai �n problema cea mai delicată a integrităţii teritoriale.37 �n timp ce activităţile febrile de pregătire se desfăşoară, şi se trimit şi sosesc telegrame ce modelează cursul adunării, coloanele ziarelor s�nt pline cu relatări anunţ�nd avansarea armatei rom�ne. �n �naintarea lor, trupele nu �nt�mpină rezistenţă serioasă, şi odată cu capitularea Secuimii se apropie pe zi ce trece de T�rgu-Mureş. Primele unităţi � dacă ne mai aducem aminte � trec pasul Ghimeş şi Tulgheş pe data de 13-14 noiembrie. Schimbarea at�t de rapidă şi ireversibilă a circumstanţelor, a pus serios sub semnul �ntrebării folosirea liberă a dreptului la autodeterminare.

La 28 noiembrie, sala mare a Palatului Culturii s-a dovedit a fi ne�ncăpătoare pentru reprezentanţii care se adunaseră �n număr mare. �Cinci mii de oameni, gospodari, mici meseriaşi, organizaţii muncitoreşti, funcţionari, reprezentanţi ai douăzeci de judeţe demonstrau la data de 28, [...] susţin�nd hotăr�rea sf�ntă a maghiarimii din Ardeal să revendice păstrarea integrităţii teritoriale a Ungariei, şi �n acest cadru aplicarea strictă a punctelor wilsoniene, autodeterminarea totală a naţionalităţilor.�38 Cauza statului secuiesc nici nu a fost adusă �n discuţie aici pentru că marea parte a regiunilor Secuimii erau deja sub comandamentul regal rom�n. �nsă lumea mai credea orbeşte că Ungaria nu poate fi dezintegrată. Conform concepţiilor iniţiale, acea republică de sine stătătoare urma să fie formată din judeţele Trei Scaune, Ciuc, Odorhei, Mureş-Turda, T�rgu-Mureş oraş regal liber, Turda-Arieş, Braşov, T�rnava Mare, T�rnava Mică, respectiv Bistriţa-Năsăud, av�nd o populaţie de un milion trei sute de mii de locuitori, din care proporţia maghiarimii ar fi fost, pe baza calculelor, 51%, cea a saşilor 11,5%, �n timp ce rom�nii, pe baza recensăm�ntului din 1910, ar fi reprezentat 35,23%, adică 460.083 de suflete.39

Onoarea pronunţării discursului de bun venit �i reveni lui Endre Antalffy. El mulţumi tuturor celor care susţinuseră ideea adunării şi �mpărţiseră activităţile de pregătire Consiliului Naţional orăşenesc, judeţean şi Consiliului Muncitoresc. Acesta fusese probabil unul din punctele majore ale agendei de lucru ale convorbirilor ţinute cu o săptăm�nă �n urmă �n cancelaria Colegiului Reformat şi care aduseseră victoria grupului Antalffy. Drept este că �n seara zilei �n care s-a ţinut marea adunare, contele Istv�n Bethlen a părăsit oraşul, ca apoi să nici nu se mai poată re�ntoarce �n Ardeal timp de douăzeci şi doi de ani. �Aşa o adunare naţională n-a mai avut Ardealul�, spuse Antalffy, �trebuie să ne decidem asupra destinului nostru �n ceasul al doisprezecelea.� �n numele celor trei consilii, a anunţat demisia comitetului de iniţiativă şi a invitat publicul la alegerea unui nou prezidiu. Marea adunare a decis �nsă �n unanimitate ca el să-şi continue mandatul.40

După acestea, urma să ia cuv�ntul profesorul de istorie a maghiarilor de la �Universitatea din Cluj, Lajos Sz�deczky-Kardoss (1859-1935). Microfon nu exista �ncă, şi deşi acustica sălii era excelentă, pentru că Gy�rgy Bern�dy angajase cei mai buni arhitecţi să facă planurile sălii de concert, totuşi �n faţa a cinci mii de oameni, bărbaţii de odinioari trebuie să fi fost buni oratori de vreme ce au avut� mare succes� cu fiecare cuv�nt rostit. (Accentul �n acest caz cade pe audibilitatea cuvintelor.) Sz�deczky se ocupa de decenii cu cercetarea trecutului secuilor � puţini profesori de istorie, cercetători at�t de agili, impulsivi, avusese Universitatea de ştiinţe �Franz Joseph� care abia �mplinise cincizeci de ani de existenţă. Nici nu putea să ţină un alt fel de discurs politic, dec�t unul �n care spunea că această parte de popor �băştinaş, fusese dintotdeauna parte integrantă a naţiunii�. Cotitura obligatorie a discursului său fusese privarea majorităţii rom�ne de continuitatea istorică. Se cuvenea şi adaosul unei doze de actualitate din devizele care erau la modă �n Ungaria �n schimbare, pe timpul guvernării K�rolyi. Conform reporterului ziarului Sz�kely Napl�, Sz�deczky făcuse referire la �meritele democratice şi culturale �nsemnate şi unitatea compactă a maghiarimii din Ardeal�. Numise călcare �n picioare a idealurilor wilsoniene, dacă acest popor ar trebui să fie subordonat regatului rom�n. Discursul profesorului universitar clujean �nfăţişase cu exactitate �n faţa auditoriului părerea lui Istv�n Bethlen şi a politicienilor din tabăra lui. Dar probabil că a avut succes, pentru că marea adunare a decis ca discursul lui Lajos Sz�deczky-Kardoss să fie publicat �n toate limbile europene şi să fie �naintat şi Conferinţei de pace.41

Mai luară cuv�ntul şi L�szl� Ravasz, pe vremea aceea doar episcop reformat supleant, doi conducători social-democraţi, clujeanul J�nos Szőts şi activistul sindical, extrem de activ �n acele zile, J�nos Csetri.42 La T�rgu-Mureş este adoptată o hotăr�re �n cinci puncte, care �consideră că, �n conformitate cu principiile wilsoniene, privitor la esenţa şi modalitatea rezolvării problemei naţionalităţilor, care afectează �ntreg teritoriul ţării [...], atitudinea de p�nă acum a ministrului naţionalităţilor [Oszk�r J�szi] al guvernului popular prezintă toate garanţiile că soluţionarea problemei naţionale a părţilor ardelene se va face cu păstrarea integrităţii teritoriale a ţării�.43

�n celelalte puncte c�ştigă �nsă realismul amar, domină luciditatea judecării situaţiei: evenimentele militare ar putea face puterea guvernului de la Budapesta doar una de formă sau chiar nulă �n teritoriile de dincolo de Piatra Craiului, şi din această cauză marea adunare consideră necesar ca maghiarimea din Ardeal să �nfiinţeze, respectiv să extindă, Consiliul Naţional Maghiar Ardelean, care ��n ultimă instanţă să apere şi să promoveze interesele maghiarimii din Ardeal, rămasă singură�. Dat fiind că există deja un organ de acest fel la Cluj � şi cu aceasta s-a realizat voinţa grupului Istv�n Ap�thy, maghiarimea din Ardeal are un singur centru politic, Clujul � cel din secuime �şi defineşte propriul scop şi propria identitate ca reprezentantul teritorial al celui dint�i. Mai este şi un al cincilea punct, care poate fi socotit ca una dintre iluziile �companiei istorice de jertfă�: �interesele fiind identice cu ale fraţilor saşi din teritoriile Ardealului�, Consiliul Naţional Maghiar din Cluj �să stabilească imediat contactul �n vederea �nfăptuirii scopurilor comune�.44

Apelul către POPOARELE LUMII cere respectarea drepturilor şi principiilor la autodeterminare pentru toate naţiunile din Ardeal, deci şi pentru maghiari. Se făcea referire că 15% din populaţia Ungariei nu poate să ceară 35% din teritoriul ţării. Rom�nii din Ardeal, conform apelului, constituie o minoritate, �n comparaţie cu populaţia maghiară şi germană din Ardeal, Banat, Crişana şi Maramureş. Considerau necesară şi accentuarea faptului că cer ocupaţia trupelor Antantei şi nu a celor rom�ne.45 �n ziua de astăzi, referirile de acest gen ar putea doar să-i determine pe cei moderaţi să dea din cap �n semn de dezacord, �nsă la sf�rşitul lunii noiembrie 1918, �n miezul unor relaţii incredibil de schimbătoare, c�nd nici comandanţii forţelor Antantei nu erau �ntru totul de acord unul cu altul, participanţii la marea adunare credeau �ncă mult �n posibilitatea de realizare a intereselor, dorinţelor lor. La fel cum, peste o lună, �n ultimele clipe, şi mulţimea de o sută de mii de clujeni, care se adunase �n faţa consiliului orăşenesc, �n Piaţa Regele Mathias, �ncerca să-şi facă auzită dreptatea, dar degeaba: peste două zile, �n seara din ajunul Crăciunului, intră trupele rom�ne. Iar fraţii lor ardeleni, care se găseau �n număr destul de mare �i primiră cu urale.

Celălalt universitar clujean, care venise �mpreună cu Sz�deczky la T�rgu-Mureş, Bal�zs B�r�, a luat de asemenea cuv�ntul la �adunarea naţională�. El �şi �ndreptă privirea mai mult spre viitor, �ndemnă la planificarea psihologică a viitorului. Esenţa cuvintelor sale este de optzeci de ani subiect de analiză privitor la atitudinea pe care maghiarii din Ardeal trebuie să o urmeze sub ocupaţie,� sfătuindu-ne să trăim cu toţii cu stăp�nire de sine, abnegaţie şi �ncredere �n sine.46

Se va constitui şi comitetul de iniţiativă, care va acţiona �n vederea extinderii CNM din Ardeal şi integrării maghiarimii din Secuime. Nu poate lipsi dintre membrii comitetului nici numele lui dr. Antalffy. Ign�c Romsics scrie �n biografia lui Bethlen că Antalffy formase secţiunea din Secuime, din T�rgu-Mureş, a CNM din Ardeal, mai ales din adepţii săi, �ca să apere şi să promoveze interesele maghiarilor din teritoriile deja ocupate de rom�ni şi din cele care, conform tratatului de la Belgrad, urmau să fie ocupate�.47

�n acelaşi număr al ziarului Sz�kely Napl�, din care am citat descrierea adunării populare de mai �nainte, putem citi şi următorul anunţ, care calmează mult atmosfera �ncinsă: �Cazarea ofiţerilor trupelor ocupante. Primarul oraşului face apel către toţi cei care s�nt dispuşi să cazeze ofiţerii trupelor care vor ocupa oraşul, să anunţe grabnic intenţia lor �n acest sens la primărie�.48

Cu o zi �naintea adunării maghiarilor, miercuri, avocatul dr. Romulus Boilă prevenise telefonic de la T�rnăveni Comitetului Naţional Rom�n de la Blaj, că sosirea la T�rgu-Mureş a trupelor rom�ne este de aşteptat vineri, 29 noiembrie.49 Domnul avocat greşise doar cu c�teva zile. P�nă atunci �nsă succesiunea rapidă a zilelor aduce numeroase �nt�mplări printre zidurile istorice ale T�rgu-Mureşului. Iar evenimentele militare aproape că mătură elita politică ocupată cu redactarea de manifeste. Deciziile de la Alba-Iulia de la �nt�i decembrie intraseră �n vigoare datorită sprijinului necondiţionat al trupelor rom�ne şi ale Antantei, definitiv�ndu-le p�nă la urmă, pentru că fără puterea armelor ar fi rămas probabil documente la fel de nobil concepute ca şi punctele redactate la T�rgu-Mureş. Dacă este cineva care �ntr-adevăr doreşte să şi facă ceva �n acele zile, acea persoană este tocmai Endre Antalffy. Nu degeaba este �n fruntea Consiliului Naţional. Legitimitatea puterii sale a primit-o de la comunitatea oraşului, toate privirile se �ndreaptă asupra lui. Gripa spaniolă face victime, primarul Ferenc Marthy este bolnav ori pretinde că este bolnav, fostul primar Gy�rgy Bern�dy probabil nu este acasă, delegatul guvernului, J�zsef Hal�sz, �n ciuda funcţiei sale, aruncă vizibil povara lucrurilor asupra lui Antalffy, trimiţ�ndu-l la tratative. Acesta, fiind localnic, vorbeşte perfect rom�neşte, �n timp ce el, funcţionarul de bancă, ajuns aici din vestul Ungariei, de la Gam�s, avea să �nceapă să �nveţe rom�neşte doar la bătr�neţe, după consumarea acestor evenimente.

Trupele rom�ne care �naintau dinspre Tulgheş pătrund deja la 26 noiembrie cu un efectiv de aproximativ 1800 de soldaţi (trupe de infanterie, cavalerie şi artilerie) �n Topliţa.50 Nu schimbă administraţia locală, consideră doar că datoria lor imediată de ocupanţi este reprimarea �mişcărilor bolşeviste�, vr�nd să acţioneze doar �mpotriva persoanelor suspecte. Ziarul de la T�rgu-Mureş află că �colonelul [Gherescu] este cazat �n castelul Urm�nczy. �n comună ordinea este desăv�rşită�. Ofiţerii rom�ni au declarat că �nu au primit ordin de continuare a �naintării�.51 După Topliţa urmează pe 29 Deda şi Lunca Bradului52, iar la 1 decembrie Reghinul.53 Toate acestea se petrec la o aruncătură de băţ de T�rgu-Mureş, la 30-40 km. Obiectivul imediat al acţiunii rapide a lui Antalffy este evitarea confruntărilor dintre trupele rom�ne şi autorităţile maghiare, dintre rom�ni şi maghiari �n zona T�rgu-Mureşului. Trebuiau prevenite toate pretextele posibile, motive reale sau false care ar fi putut duce, sub orice fel de justificare, la acţiuni mai severe din partea autorităţilor militare ocupante. Drept e că �n oraş nu se află o putere militară maghiară �nsemnată, soldaţii regimentului de infanterie 62 fuseseră retraşi, şi fiind lăsaţi la vatră, oştenii s-au răsp�ndit prin ţară. Ordinea este menţinută doar de garda naţională rom�nă şi maghiară precum şi de către organele de poliţie. Dacă �n seara ultimei zile a lui noiembrie ziarul Sz�kely Napl� putea să anunţe, cit�nd surse sigure ale cotidianului Est, că �armata rom�nă, conform armistiţiului, poate să �nainteze p�nă la T�rgu-Mureş�54, atunci, pe �nt�i decembrie devenea clar că acestei situaţii i se potriveşte �ntocmai acea vorbă, că nimic nu este mai �nvechit pe lumea aceasta ca ziarul de ieri. (Trebuie să vă spunem de altfel că �n noaptea din 30 noiembrie spre �nt�i decembrie, reprezentanţii rom�nilor din T�rgu-Mureş şi din �mprejurimi s-au deplasat la Alba Iulia pe cheltuiala Căilor Ferate Maghiare de Stat.)55 Editorialul jurnalului Sz�kely Napl� din �nt�i decembrie spune fără �nconjur: �Probabil, sau e chiar mai mult ca sigur, că �n c�teva zile sosesc trupe rom�ne şi la T�rgu-Mureş..., pentru că noi nu ne-am asumat faptul de a fi ocupaţi de ei, nici nu �i vom privi ca pe inamici dacă nu sosesc �n acea ipostază... Ne aşteptăm din partea celor care vin să asigure cu omenie ordinea şi liniştea şi cursul firesc al vieţii civile paşnice, muncitoare. Restul �l lăsăm liniştiţi pe seama viitorului, pentru că este imposibil ca toată lumea să-şi găsească dreptatea, numai noi nu.� Apoi, cu c�teva r�nduri mai jos, luarea de poziţie a colegiului de redacţie purt�nd titlul �Soarta T�rgu-Mureşului� se termină astfel: �Orice acţiune nechibzuită, orice demers nesocotit ne va aduce năpastă şi prăpăd, nenumărate nenorociri... Soarta T�rgu-Mureşului depinde �n aceste zile de comportamentul locuitorilor săi.�56 Dar nu numai. �n ciuda ştirilor alarmante � există şi părerea că �trupele rom�ne ocupante se �ndreaptă prin regiunile locuite de populaţie de limbă rom�nă mai degrabă spre Cluj, şi nu spre T�rgu-Mureş�57 � Consiliul Naţional Maghiar decide că va iniţia tratative cu comandamentul ardelean al trupelor regale ale lui Ferdinand, care pot apărea din clipă �n clipă. Ei consideră că nu celelalte regiuni creează probleme rom�nilor, ci obţinerea şi păstrarea unui oraş mare, de importanţă strategică, care a fost plasat �n spatele liniei de demarcaţie �ncă de Acordul de la Belgrad.

Eroul nostru, preşedintele CN, este complet cufundat �n problemele vieţii publice care nu par a �nceta să existe, deşi afară viscoleşte şi drumurile s�nt rele, alunecoase. Ca membru al biroului central al autorităţilor locale participă şi votează la acea adunare care, av�nd �n vedere inflaţia galopantă, alocă o compensare de salariu funcţionarilor oraşului şi acceptă introducerea pe anul 1919 a taxei pe loturile de teren private.58

�n data de 2 decembrie ziarul scrie că �n ziua precedentă �Dr. Endre Antalffy, preşedintele CN,... cu ofiţerul de poliţie J�zsef N�methi şi căpitanii Kindea şi Stefi Pop s-au deplasat cu maşina la Topliţa �n vederea unor tratative cu comandantul rom�n de acolo.�59 Ştirea scurtă echivalează cu recunoaşterea situaţiei disperate. După �tratativele� duse sau mai bine zis după luarea la cunoştinţă a condiţiilor regimentului VII regal rom�n de infanterie, Antalffy trimite două telegrame �n cursul nopţii la T�rgu-Mureş. �n prima dă de ştire că s-a �nţeles cu colonelul Gherescu, comandantul trupelor de avanpost care ocupaseră Reghinul, şi că delegaţia de patru persoane se �ntoarce �nsoţită de acesta. �A doua telegramă anunţa că sosesc 100 de ofiţeri şi 1000 de soldaţi, reprezent�nd trupele ocupante desemnate de Antantă şi că garda naţională nu trebuie �ncă dezarmată.�60 Această ultimă decizie, relativ favorabilă, are fără �ndoială legătură cu faptul că şi C�ndea, comandantul gărzii naţionale rom�ne, căpitanul fostului regiment 62 infanterie, făcea parte din delegaţie, precum şi cu faptul că judeţul Mureş-Turda nu fusese teatrul unor altercaţii mai serioase de natură etnică. Antalffy face o alegere bună c�nd decide să fie �nsoţit de C�ndea �n cuşca leului � la Topliţa, unde era instalat comandamentul regimentului.

Gherescu porneşte la drum de la Topliţa totuşi mai devreme, pentru că a doua zi, la 3 decembrie �soseşte la consiliul orăşenesc o telegramă din Reghin �n care colonelul Genersiu [de fapt: Gherescu], comandantul brigăzii corpului de armată 13, cere primarului, ca �n vederea unor convorbiri, să se deplaseze numaidec�t la Reghin, �n caz de neprezentare acţiunea va fi apreciată ca gest de nesupunere faţă de armata rom�nă�.61 Tonul este poruncitor, nu există nici un pretext, pentru că nu a mai rămas altceva dec�t clarificarea detaliilor tehnice ale intrării trupelor, dat fiind faptul că acordul de principiu dintre Gherescu şi Antalffy luase deja fiinţă. �n locul primarului Ferenc Marthy, care anunţase că este bolnav, vice-primarul Imre Nagy, notarul Endre Oroszl�ny şi un membru maghiar şi rom�n al gărzii naţionale urcă �n maşină şi ajung doar �ntr-o oră la Reghin. Teoretic. Pentru că pe drum trebuiau să se �nt�lnească cu avanpostul format din soldaţi călare, care la ora 11, �n cursul amiezii, apăruse deja la Gorneşti, şi pornise spre �capitala secuilor�.62 �La vama de la S�ngeorgiu (de Mureş) avanpostul fusese �nt�mpinat de garda naţională rom�nă şi maghiară � anunţa cele �nt�mplate la intrarea trupelor rom�ne ziarul �Sz�kely Napl� � şi fusese �ndrumat către cazarmă� primul grup de soldaţi rom�ni.63

Cu puţin �nainte de ora 12 apăruse prima dată dinspre strada Szentgy�rgy (astăzi Revoluţiei) o patrulă de cincisprezece călăreţi, conduşi de un ofiţer, care a alergat p�nă la poştă căut�ndu-l pe şeful postului. �n jurul orei unu, solia a fost urmată de mai multe sute de infanterişti, cu muzică şi steag naţional �şi astfel �ncepu ocupaţia T�rgu-Mureşului�.64 Toate acestea � să notăm � s-au �nt�mplat la 3 decembrie 1918. Nici vorbă de hotăr�rile de la Alba Iulia (�mpotriva declarării lor unilaterale, CNM a protestat la guvernul maghiar �ncă la data de 2 decembrie)65, de voinţă populară sau de principiile wilsoniene. Este vorba de oastea al cărui comandament era la Piatra Neamţ, şi mai este vorba de autorităţi civile şi de două feluri de gărzi naţionale pentru asigurarea liniştii. Telegrame, ordine şi ultimatumuri deghizate �n tratative şi intrare festivă.

Editorialul ziarului local ce altceva poate să facă dec�t să repete g�ndurile din ziua precedentă, dorind să le �ntipărească �n memoria cititorilor: trupele regelui Ferdinand �nu sosesc ca inamici, nu avem nici un motiv să-i privăm de respectul cuvenit, p�nă c�nd nu dovedesc contrariul�. �Trebuie să �ndurăm doar c�teva luni cerinţele (corect: consecinţele?!) războiului, ca după aceea soarele minunat al păcii şi seninătăţii să strălucească deasupra capetelor noastre pentru totdeauna.�66 Optimismul şi promisiunile s�nt demne de admiraţie �n clipele cele mai sumbre ale maghiarimii din Ardeal... �ntre timp, soldaţii fuseseră cazaţi �n cazărmile părăsite de �honvezi�, iar ofiţerii �n casele civililor, �n schimb comandantul trebuia să se mulţumească doar cu modesta vilă a �prefectului� N�ndor Incz�di Joksman. Izvorul de� nesecat al informaţiilor noastre este cotidianul Sz�kely Napl�, fiindcă numărul următor al ziarului T�k�r apare doar la 8 decembrie, dată la care calitatea de noutate a informaţiei dispăruse de mult.

Antalffy şi ceilalţi sosesc duminică, 1 decembrie, la comandamentul din Topliţa, la generalului Moşoiu ��n vederea unor discuţii preliminare�. �Generalul este trecut de cincizeci, foarte politicos şi complezent, un soldat extrem de cult, care �l primise �n locuinţa sa amenajată �n castelul Urm�nczy cu foarte multă bunăvoinţă pe preşedintele CN şi a promis din partea trupelor care intraseră �n T�rgu-Mureş garanţia totală a siguranţei proprietăţii private şi a nevătămării corporale a locuitorilor şi a accentuat disciplina remarcabilă a soldaţilor săi�.67 Delegaţia oraşului a primit promisiuni că şcolile vor fi scutite de supliciile cazării trupelor, �nsă articolele, informaţiile, corespondenţa şi convorbirile telefonice referitoare la circumstanţele ocupaţiei oraşului vor fi puse sub controlul cenzurii militare. (Certitudinea acestui fapt este confirmată, pe l�ngă porţiunile albe ale coloanelor ziarului T�k�r, şi de tonul bl�nd, aproape idilic al cotidianului Sz�kely Napl�.)

Se pare că �n timpul discuţiilor, care de altfel au decurs �n limba franceză, deşi �n salonul castelului Urm�nczy stăteau faţă �n faţă doi ardeleni, şi nimeni nu putea avea nici o obiecţie privitor la limba rom�nă vorbită de Antalffy, pe deasupra mai era prezent şi traducătorul generalului Moşoiu �n cursul dialogului, deci �n timpul tratativelor iniţiativa este de partea generalului, ceea ce nici nu este surprinzător cunosc�nd raportul forţelor. Dar tonul european de la Topliţa, renumită pentru izvoarele sale termale, se transformă �n cordialitate, pentru că generalul Moşoiu vroia să afle o părere personală despre relaţiile din T�rgu-Mureş şi �pusese acea �ntrebare surprinzătoare dacă vechiul său amic, judecătorul Cz�mpa (Guszt�v)mai este aici [la T�rgu-Mureş]? Fiind originar din Ardeal, generalul Moşoiu �l cunoaşte pe judecătorul Cz�mpa �ncă de la Zărneşti�.68 După t�rgumureşeni, generalul i-a primit pe reprezentanţii direcţiunii Căilor Ferate Maghiare de Stat din Cluj şi au discutat despre modalităţile de restabilire şi menţinere a transportului feroviar. Miza este asigurarea funcţionării liniei ferate dintre Secuime şi Cluj, respectiv asigurarea livrării cotidienelor de la Budapesta cititorilor din Ardeal, care fusese c�nd �mpiedicată sau oprită de autorităţile militare, c�nd lăsată fără nici o obiecţie să intre �n Ardeal.

Deci� �n timp ce la Topliţa s-a decis soarta viitoare a oraşului, iar consecinţele imediate nu erau at�t de aspre, condiţiile cooperării fiind clarificate, ocupaţia reală avuse loc şi T�rgu-Mureşul capitulase. Autorităţile civile puteau să răm�nă �n funcţie, �nsă c�rma oraşului era preluată de soldaţii din brigada comandată de colonelul Gherescu.

Viceprimarul Imre Nagy a anunţat telefonic consilierii oraşului că vor fi primiţi luni, la data de 2 decembrie, de către Moşoiu. Le spusese că bunurile aparţin�nd armatei, respectiv patrimoniul public rămas �n oraş vor fi sechestrate de către armata rom�nă. A doua zi va sosi cu trenul un număr de 500 de soldaţi, dar pentru ca primirea lor să fie festivă şi solemnă şi să corespundă regulilor� jocului capitulării, la Dumbrăvioara vor cobor� din tren şi vor ajunge la T�rgu-Mureş pe jos, prin postul de vamă de la S�ngeorgiu.

�n �nt�mpinarea lor ieşise pe l�ngă un grup de curioşi şi populaţia rom�nă a oraşului, precum şi o parte a oficialităţilor locale, şeful poliţiei, dr. Varga, şi locotenentul-major Popescu, �mpreună cu ofiţerii gărzii naţionale rom�ne. Şi bine�nţeles că i-a acompaniat şi norocosul judecător t�rgu-mureşean, care �l cunoaştea personal pe Traian Moşoiu � Gustav Ţampa sau Cz�mpa.69 �n realitate, �n ziua a treia a lunii decembrie, marţi după masa la ora 3: �intrase prin strada Szentgy�rgy �n oraş un detaşament de 150 de mitraliori care se �ndrepta spre cetate�.70 Deşi nu am găsit nicăieri nici o aluzie, ferestrele erau pline de oameni curioşi, pentru că civilii dezorientaţi şi �nspăim�ntaţi de perspective puteau să asiste la un spectacol ieşit din comun. �n �nt�mpinarea rom�nilor ieşise de asemenea comandantul gărzii naţionale maghiare, maiorul G�bor B�ckel, la capătul nord-estic al oraşului. Comandantul plutonului a ordonat ca magazinele să se �nchidă după masa la 5, iar cafenelele şi restaurantele seara la 8. �n seara aceea alcoolicii cei mai �nrăiţi băteau degeaba la uşile c�rciumilor, localurilor şi birturilor rău famate. �n afară de membrii gărzii naţionale, toţi ceilalţi aveau obligaţia să predea armele. Aceste măsuri, ne linişteşte ziarul, s�nt valabile doar pentru ziua de 3 decembrie, a doua zi comandamentul oraşului va dispune intrarea �n vigoare a regulilor efective de ordine.71 Noaptea trece fără evenimente notabile. Populaţia nu voia să-i irite pe noii stăp�ni ai oraşului. Un oraş speriat, intimidat, se afla la picioarele lor. La 4 decembrie, Gherescu s-a �nt�lnit la primărie cu persoanele importante din T�rgu-Mureş, cu reprezentanţii autorităţilor şi cu cei ai Consiliului Naţional. Imre Nagy, viceprimarul, precum şi comandanţii gărzilor naţionale raportează situaţia. �n această zi, ocupanţii primesc şi �ntăriri de trupe, formaţiunile nou venite defilează prin strada S�ndor J�nos [azi strada Gheorghe Doja] de la gara mare p�nă la cetate. �n acest răstimp, drapelul rom�n şi maghiar flutură paşnic unul l�ngă celălalt pe clădirea prefecturii, la colţul străzilor Kazinczy [azi Kogălniceanu] şi Gecse.72

Totuşi despre ce discutaseră oare demnitarii, soldaţii şi civilii acolo la consiliul oraşului?

Se �ncheiase un acord deplin, scrie cotidianul cenzurat Sz�kely Napl�, armata nu doreşte să se implice �n treburile administrative ale oraşului, dar colonelul Gherescu a declarat că �nu va tolera nici un fel de bolşevism�. Luase măsuri referitoare la orarul instituţiilor publice, şi obţinuse promisiunea primarului că oraşul va satisface nevoile de aprovizionare ale armatei, deci fuseseră aduse pe masa discuţiilor doar treburi plictisitoare, nesemnificative. Cordialităţile nu puteau fi lăsate de o parte nici de această dată, presa poruncită la pas era nevoită să roadă acest ciolan: �Mulţumind aprecierilor primarului, colonelul Gherescu i-a răspuns că ei veniseră cu sentimente de prietenie, şi doresc să trăiască aici �n aşa fel, �nc�t, dacă după tratatul de pace va trebui să părăsească oraşul, să se poată despărţi cu o str�ngere de m�nă prietenească...�73

Tot �n această zi soseşte la T�rgu-Mureş şi o delegaţie de la Cluj. Rom�ni şi maghiari o pornesc la drum, străbăt�nd distanţa de aproape o sută de mile cu maşinile, pe un drum rău, impracticabil. Pe l�ngă steagul maghiar şi rom�n, din motive de securitate, mai este şi un steag alb care flutură pe maşină. Deşi din considerente diferite, toţi vor să ştie ce-i aşteaptă, dacă trupele rom�ne trec linia de demarcaţie. Se nutresc din ce �n ce mai mici speranţe legate de respectarea tratatului de la Belgrad, comandamentul armatei rom�ne declar�nd pe tot parcursul evenimentelor că acordul din septembrie dintre Antantă şi guvernul K�rolyi luase fiinţă fără ca ei să fie prezenţi sau să fi fost �ntrebaţi. Jenő Kert�sz, care raportează cele �nt�mplate, povesteşte că �la T�rgu-Mureş am ajuns �n faţa comandantului brigăzii, colonelul Gherescu. Delegaţia p�nă atunci �nsă se �mpuţinase la două persoane [iniţial porniseră cinci], pentru că cei doi domni rom�ni nu considerau că este necesar să se informeze �n prezenţa noastră�74. Colonelul rom�n a fost surprins că nu primarul fusese trimis să ofere capitularea oraşului. A mai adăugat că �n privinţa trecerii liniei de demarcaţie comandamentul armatei regale apelase la francezi, pentru că �acest lucru este necesar pentru siguranţa vieţii rom�nilor din Ardeal�. Dintre pretextele care motivau această măsură erau amintite atrocităţile de la Beliş, de pe moşia Urm�nczy, tocmai cercetate de o comisie mixtă maghiaro-rom�nă. Răspuns �ncă n-au primit din partea Antantei, susţinea fără să clipească din ochi. Vor obliga autorităţile la depunerea unui jurăm�nt de loialitate, iar toate forţele, altele dec�t cele rom�neşti, vor fi dezarmate. �Degeaba �ncercam să vorbim despre armistiţiu sau despre condiţiile armistiţiului, colonelul ne spunea că el este soldat şi are ordine de executat.�75

Eşecul tratativelor fusese semnalat telefonic şi lui Jenő Janovics, vice-preşedintele CNM din Cluj. Jenő Kert�sz, care ţinea legătura din partea CNM cu consiliile naţionale rom�ne, fiind un social-democrat convins, credea �ncă �n cuv�ntul dat, dar probabil că iluziile sale s-au �mpuţinat semnificativ după �nt�lnirea de la T�rgu-Mureş. Consideră necesar să noteze: �Atunci am văzut pentru prima oară trupe regulare rom�ne, care se plimbau ţanţoş �n opinci prin piaţa centrală�.76

Kert�sz şi Gy�rgy Rusz fuseseră asiguraţi verbal că ministerul forţelor armate maghiare poate recruta de pe teritoriul Ardealului cinci contingente (maghiare) �n vederea completării diviziei secuieşti de la Cluj, dar după c�teva zile autorităţile militare rom�ne fie că distrugeau arhivele militare maghiare de completare a armatei, fie pur şi simplu interziceau călătoriile pentru bărbaţii cuprinşi �ntre 18 şi 35 de ani.77

Ca urmare a acestor evenimente, precum şi datorită ştirilor alarmante care veneau de la Budapesta, şi de teama posibilităţii �nrăutăţirii stării de război, �n fruntea Clujului va fi numit un nou comandant, colonelul K�roly Kratochwill, iar �n data de 7 decembrie ministrul de interne a �nfiinţat Comisariatul Guvernului pentru Ungaria de Est, �n frunte cu profesorul dr. Istv�n Ap�thy (9 decembrie). Putere deplină nu-i dăduse �nsă lui Ap�thy, despre care oricum se spunea că era �ntruchiparea postavului roşu �n ochii rom�nilor ardeleni.78

Dacă �nsă ne �ntoarcem �n oraşul, despre a cărui schimbare la culoare ne vom strădui să vă informăm printr-o panoramă, atunci trebuie să ne oprim la data de 5 decembrie 1918, dat fiind faptul că ştirea cea mai importantă a zilei este sosirea la T�rgu-Mureş a generalului Traian Moşoiu. �n dimineaţa acelei zile, la ora 12, generalul rom�n Moşoiu sosise de la Reghin, fiind �nt�mpinat �n gara mică, din partea oraşului, de către viceprimarul Imre Nagy şi de consilierii L�szl� So�s şi Albert Csisz�r... Din partea CN Maghiar a fost prezent preşedintele Endre Antalffy, iar din partea CN Rom�n s-a prezentat preotul Russu. �n numele locuitorilor oraşului generalul a fost salutat de către judecătorul Guszt�v Cz�mpa, iar apoi de către preotul Russu �n numele consiliului rom�n.79 Generalul a fost cazat la vila prefectului şi �n numele statului major a invitat consilierii oraşului şi subprefectul judeţului să participe la un dineu amical la restaurantul M�der, aflat la �nceputul străzii Szentgy�rgy.80 Şi pentru ca nu cumva atmosfera cordială să ne �nalţe �n al nouălea cer, aşa cum ne-am obişnuit deja, autorităţile militare, ca să clarifice situaţia � av�nd sau nu motive �ntemeiate � p�nă la 20 decembrie emit mai multe sentinţe marţiale, de internare sau arestare.81 Activitatea Consiliului Naţional Maghiar s-a restr�ns treptat de la �nceputul lunii decembrie �n privinţa eficienţei administrării vieţii publice.82 Nu-i de mirare că reuşea să-şi �ndeplinească atribuţiile doar cu preţul unor mari greutăţi fiind complet la cheremul raporturilor de forţe schimbate. Cu toate acestea, reuşeşte să menţină, mai mult sau mai puţin, legătura cu guvernul de la Budapesta, atunci c�nd telefoanele şi telegraful s�nt puse �n funcţiune de către m�nuitorii lor �n uniforme.

Citim �n numărul din 19 decembrie al cotidianului Sz�kely Napl� că preşedintele Consiliului Naţional Maghiar, dr. Endre Antalffy a fost trimis cu o �nsărcinare importantă la Cluj de către comandamentul militar rom�n.83 De altfel, numele lui Antalffy fusese pomenit şi la Budapesta �n acele zile de la mijlocul lui decembrie, c�nd guvernul discuta numirea cuiva �n postul rămas vacant �n fruntea prefecturii judeţului Mureş-Turda.84 Nu, nu este vorba de nici o greşeală. Deşi stăp�nul �n T�rgu-Mureş şi �n judeţ este deja armata rom�nă şi cu toate că la Alba-Iulia se proclamase unirea/unificarea Ardealului cu Rom�nia, guvernul K�rolyi privea prezenţa trupelor rom�ne �n Ungaria de Est ca o ocupaţie temporară, ce �nsoţeşte consecinţele neplăcute ale unui război pierdut. Era convins că forţele armate precedente vor fi �nlocuite cu trupele Antantei şi că soarta celor 26 de judeţe se va decide definitiv la Conferinţa de pace.

Oraşul devine sediul comandamentului diviziei rom�ne, aici soseşte după zece decembrie generalul Neculcea. �Comandamentul a fost instalat �n Gimnaziul de Fete�85, deşi Consiliului Naţional i se promisese, să ne amintim, că şcolile oraşului vor fi scutite să suporte starea de război. Acest lucru n-a fost �nsă posibil şi din cauză că �n clădirea Şcolii Normale funcţiona tocmai un spital de răniţi. (Această clădire este aceeaşi �n care va funcţiona ulterior Liceul Papiu Ilarian, acolo, unde cu un deceniu mai t�rziu, tatăl autorului acestor r�nduri va �nvăţa limba franceză cu dr. Endre Antalffy). Dar acum, dintr-odată, trebuie să mărim scara la care povestim �nt�mplările, pentru că misiunea lui Endre Antalffy poate fi �nţeleasă mai clar doar �n contextul politicii mari.

Generalul H. M. Berthelot, conform ordinului dat de prim-ministrul francez G. Clemenceau �n data de 21 noiembrie, trebuia să pregătească şi să elaboreze intervenţia Antantei �n sudul Rusiei. Teritoriul operaţiunilor militare trebuia să se �ntindă p�nă �n dreptul Kievului. �nsă una dintre condiţiile de bază ale operaţiunilor militare �mpotriva ruşilor era asigurarea teritoriilor rom�neşti din spatele frontului, lucru conceput de generalul Berthelot doar prin satisfacerea pretenţiilor teritoriale � �n conformitate cu �nţelegerile preliminare cu Antanta � ale Bucureştiului (Iaşiului). Astfel, devine clar de ce comandantul general Franchet d�Esperey dăduse permisiunea trupelor rom�ne de a trece linia de demarcaţie �ncă la data de 17 noiembrie şi de ce generalul Berthelot a şi ordonat executarea trecerii la data de 12 decembrie, fără să discute cu comandamentul general. I-a informat pe superiorii săi de la Paris despre această acţiune, transmiţ�nd �nsă informaţia doar �n ziua �n care avansarea trupelor rom�ne �ncepuse deja, adică la 15 decembrie. A anunţat că emisese o �mputernicire pentru ocuparea oraşelor Cluj, Dej, Carei, Satu-Mare, Oradea şi Arad.

�n spatele acţiunii generalului Neculcea stau neconcordanţele apărute �n activitatea comandamentului francez al Antantei, mai exact �ncercările de eliminare a acestora. Ordinul de trecere al lui Berthelot, permisiunea şi mărinimia lui se găseşte faţă �n faţă cu contra-ordinul dat de locotenent-colonelul Vix. (Acesta din urmă negocia, ţinea legătura cu guvernul K�rolyi.) Berthelot probabil �i sugerase lui Neculcea ca şi comandamentul trupelor rom�ne să ceară de la guvernul maghiar evacuarea Clujului, predarea oraşului. Vix se �mpotriveşte şi tărăgănarea mai durează o săptăm�nă, p�nă la 22 decembrie, pentru că Vix somează comandamentul rom�n să nu �mpiedice organizarea marii adunări de la Cluj, anunţată pe 22 decembrie, căreia organizatorii i-au imprimat un caracter �anti-Alba-Iulia�. Parisul nu şi-a dat acordul la acţiunea lui Berthelot, �nsă generalul francez reţinuse at�ta timp decizia lui Clemenceau, p�nă ce trupele regelui Ferdinand trecuseră şi de Cluj.86

Misiunea din 18 decembrie a lui Antalffy este dată publicităţii de ziarul t�rgumureşean cu patru zile mai t�rziu: la cererea generalului Neculcea, dr.Endre Antalffy, preşedintele Consiliului Naţional Maghiar orăşenesc, s-a deplasat miercuri [18 decembrie] la Cluj ca să comunice cu comisariatul general de acolo [dr. Istv�n Ap�thy, 1863-1922] şi cu comandamentul militar [colonelul K�roly Kratochwill] că Antanta a �mputernicit trupele rom�ne să treacă linia de demarcaţie şi să şi ocupe Clujul. Din aceste motive, generalul l-a rugat pe Antalffy� să transmită mesajul să nu fie �mpiedicată intrarea trupelor rom�ne �n Cluj, pentru că �n caz contrar, el ar fi nevoit să tragă asupra oraşului şi să intre �n oraş cu mari forţe.87 �n memoriile sale nepublicate, eroul nostru afirmă: �chiar �n primele zile [adică după intrarea trupelor rom�ne] generalul Neculce[a] l-a chemat pe autorul acestor r�nduri �n faţa lui şi i-a comunicat următoarele: Dat fiind faptul că are informaţii potrivit cărora Divizia Secuiască, care staţionează �n Cluj intenţionează să �mpiedice cu arme ocuparea paşnică a Clujului de către armata rom�nă, preşedintele Consiliului Naţional din T�rgu-Mureş [adică el, Antalffy, care vorbeşte despre sine modest, la persoana a treia, respect�nd regula oratio obliqua] trebuie să călătorească la Cluj şi să-l convingă pe Istv�n Ap�thy, preşedintele Consiliului Naţional de acolo, să renunţe la planul opunerii cu arme... Autorul acestor r�nduri, adaugă cu capul plecat, şi-a luat doar angajamentul să transmită mesajul�.88

P�nă c�nd �nsă omul lui Neculcea a ajuns la Cluj, comandamentul maghiar primise deja ordinul ministrului de interne Bartha de �ncetare a rezistenţei, şi colonelul Kratochwill atenţionase batalioanele secuieşti, garda naţională maghiară şi studenţii �narmaţi să evite vărsarea inutilă de s�nge, iar �n adunările publice se anunţa că populaţia oraşului Cluj se va preda �n condiţii paşnice. Ministerul maghiar al forţelor armate �l trimite pe secretarul de stat L�szl� F�nyes �n Ardeal �n vederea comunicării deciziei de cedare a guvernului maghiar. �n timp ce la Războieni reuşise cu preţul unor mari greutăţi să-i convingă pe soldaţii secui să cedeze podul de pe Mureş, la Ocna Mureş chiar el este arestat de trupele rom�ne, astfel că nu mai poate ajunge la Sibiu, unde ar fi dorit să ducă tratative �n numele guvernului său cu conducătorii naţionali rom�ni, respectiv cu Consiliul Dirigent.89 La aflarea ştirilor aduse de Antalffy, Consiliul Naţional clujean, continuă ziarul, imediat s-a re�ntrunit �n plen, lu�nd o decizie �mpotriva rezistenţei armate, care, chiar dacă promitea succes militar, ar fi avut consecinţe nefaste.90 Prin cercetările sale, Ernő Raffay a reuşit să descopere că generalul Neculcea trimisese vorbă prin Antalffy: oraşul nu poate evita ocupaţia, de aceea Ap�thy şi ceilalţi să dispună retragerea trupelor germane şi maghiare, precum şi a gărzii naţionale, pentru că este suficientă existenţa gărzii naţionale rom�ne, respectiv a Senatului Militar Rom�n, care funcţiona �n oraş şi care avea ca atribuţie organizarea şi coordonarea activităţii gărzilor naţionale. ��n seara aceea [adică �n 18 decembrie] se reuneşte consiliul naţional maghiar şi secuiesc, şi redactează răspunsul� pentru generalul de la T�rgu-Mureş. �Conform acestuia, acceptă ocupaţia, �nsă retragerea forţelor maghiare este de competenţa ministerului forţelor armate. Clujul fiind oraş maghiar, cer ca ordinea să fie menţinută de garda naţională maghiară. Răspunsul a fost dus de Antalffy �n noaptea zilei de 18, �n compania unui delegat clujean, av�nd misiunea de a-i cere generalului rom�n cruţarea tezaurului de artă al oraşului.�91 După �ntoarcerea sa, Antalffy a raportat despre rezultatul favorabil al misiunii sale, iar generalul i-a mulţumit pentru osteneală.92

Asum�nd răspunderea misiunii delicate, la urma urmei Antalffy prelungise existenţa CNM la T�rgu-Mureş. Antalffy fiind un conducător pe a cărui colaborare se putea pune bază şi care reprezenta demn interesele oraşului, s-a ajuns ca CNM să fie dizolvat doar anul următor, �n jurul zilei de 20 ianuarie.93

Atunci, �n Ajunul Crăciunului se termină misiunea istorică a lui Endre Antalffy. Sau mai bine zis, primul său rol istoric asumat, pentru că la sf�rşitul celui de-al doilea război mondial, istoria va apela �ncă odată la el, �n 1944-45 el fiind prefectul judeţului Mureş-Turda. Dar aceasta este o altă poveste, cum s-ar spune �n O mie şi una de nopţi.

NOTE

1. Rom�niai Magyar Irodalmi Lexikon. Sub redacţia: Edg�r Balogh. Bucureşti, Ed. Kriterion, 1981, vol. I., p. 67-68; Guly�s P�l: Magyar �r�k �lete �s munk�i. Budapest, 1939, vol. I., col. 660-661. �n rom�neşte de V. Niţu: Endre Antalffy �n: Profiluri mureşene. T�rgu-Mureş, 1971, p. 269-271.

2. Erd�lyi Lexikon. Redactor: dr. K�lm�n Osv�th. Oradea-Nagyv�rad, 1928, p. 11. Antalffy a redactat vedetele referitoare la literatura rom�nă din acest lexicon.

3. vezi nota nr. 1.

4. A marosv�s�rhelyi Kem�ny Zsigmond T�rsas�g levelesl�d�ja. Redactat: Ildik� Marosi, Bucureşti, Ed. Kriterion, 1973, p. 317, 27.

5. idem p. 28.

6. idem p. 28, 327, 372.

7. T�k�r. 27 noiembrie 1918, nr. 51, Molter K�roly: Dr. Antalffy Endr�ről

7a. Revoluţia burghezo-democratică maghiară �ncepută �n octombrie 1918. Soldaţii purtau crizanteme pe bonetă.

8. T�k�r. 27 octombrie 1918, nr. 43.

9. Sz�kely Napl�, 29 octombrie 1918, nr. 167.

10. Molter K�roly: Antalffy Endre első meg�nnepl�se �n: Igaz Sz�, anul V, 1957, p. 298.

11. Citat de Fuchs Simon, Munk�smozgalom a Marosv�lgy�ben. Bucureşti, Ed. Politică, 1975, p. 127-128.

12. Fuchs, idem, p. 128. Şi S�ndor Turnowszky �şi aminteşte de �nt�mplarea scandaloasă a adunării. El spune că �n Palat mai �nt�i vorbise conducătorul social-democraţilor, J�nos Csetri, apoi �n numele partidului radical se adresase mulţimii chiar el. Din partea partidului lui K�rolyi vorbise redactorul Elek Kov�cs. După acestea urma cuv�ntarea lui Hofbauer, care ar fi ţinut o prelegere despre revoluţie dacă intervenţia lui Antalffy nu l-ar fi redus la tăcere pe primarul pensionar. După părerea lui Antalffy, conducătorii revoluţiei pot veni doar din r�ndul oamenilor cinstiţi, nepătaţi, iar despre domnul Hofbauer nu aceasta este opinia locuitorilor oraşului. Galeria primise cu aclamaţii puternice rectificările lui Antalffy, mai ales studenţii organizaseră o manifestare frumoasă de simpatie �n sprijinul domnului profesor. Deşi era să fie dat afară din sală, publicului i-a plăcut acţiunea curajoasă, şi l-au chemat pe podium să-şi continue de acolo g�ndurile �nţelepte. Citat de P�l-Antal S�ndor: Consiliul Naţional Maghiar din T�rgu-Mureş şi atitudinea sa faţă de Unirea Transilvaniei cu Rom�nia �n: Marisia IX, 1979, p. 385.

13. Sz�kely Napl�. 16 noiembrie 1918, nr. 176.; P�l-Antal, op. cit., p. 392.

14. P�l-Antal, op. cit. , p. 389.

15. P�l-Antal, op. cit. p. 391. Garda era formată iniţial din 400 de membrii.

15a. Sz�kely Napl�, 9 noiembrie 1918, nr. 172.

16. Romsics Ign�c, Bethlen Istv�n. Politikai �letrajz. Budapest, Magyars�gkutat� Int�zet, 1991, p. 71, 75. Ziarul Sz�kely Napl� scrie (�n numărul din 12 noiembrie 1918), că Istv�n Bethlen este chemat de guvern la Budapesta, K�rolyi ar fi vrut să le trimită mesaj telefonic prin Consiliul Naţional din Cluj şi T�rgu-Mureş, �nsă n-a putut să ia legătura dec�t cu Ap�thy la Cluj, şi li se va pune la dispoziţie un tren special. �Probabil că invitaţia a fost adresată lui Istv�n Bethlen cu scopul unor convorbiri referitoare la Ardeal, �nsă circumstanţele actuale familiale şi personale �l �mpiedică să călătorească.

17. Sz�kely Napl�. 14 noiembrie 1918, nr. 175.

18. idem; Pe baza datelor din arhivele ministerului forţelor armate de la Budapesta Raffay apreciază că evenimentul s-ar fi produs la 12 noiembrie, c�nd o formaţiune de 35 de oameni trecuse graniţa şi �ndată l-a alungat pe primarul satului Corbu, de religie mozaică. Raffay Ernő, Erd�ly 1918-1919-ben. Tanulm�nyok. Szeged, Ed. JATE, [1990]., p. 133, 330 (nota nr. 16), p. 134.

19. Unc, Gh.-Deac, A., 1918. Gărzile Naţionale Rom�ne din Transilvania, Bucureşti, Editura Militară, 1979, p. 65.

20. Popa, Traian, Monografia oraşului T�rgu-Mureş, Tg. Mureş, 1932, p. 198; 1918 la rom�ni. Documentele unirii, Bucureşti, Editura ştiinţifică şi Enciclopedică, 1989, vol. VII, p. 442. Scrisoarea de acreditare a căpitanului Nicolae C�ndea fusese �ntocmită deja la 11 noiembrie 1918 de către Consiliul Naţional Rom�n al judeţului Mureş-Turda, de preşedintele dr. Augustin Cheţiu şi secretarul dr. Ioan Harsia, �comisarul militar�. idem, p. 267.

21. ibidem. Avocatul Ioan Harşia raportează de la Reghin Consiliului Naţional Rom�n Central din Transilvania cu sediul la Arad, că recent avuseră loc şi �n judeţ adunările rom�nilor. Sediul Consiliului Naţional Rom�n din judeţul Mureş-Turda este la Reghin, pentru că la T�rgu-Mureş �abia dispunem de doi-trei intelectuali �n prezent�. v. 1918 la rom�ni, vol. VII., p. 442.

22. Raffay, idem, Budapesta, Ed. Magvető, 1987, p. 148.

23. Romsics, op. cit., p. 73.; P�l-Antal, op. cit., notele nr. 304 şi 45.

24. Sz�kely Napl�, 12 noiembrie 1918, nr. 174. Romsics, op. cit., p. 72.

25. Raffay, ibidem.

26. P�l-Antal, op. cit., p. 391.

27. Romsics, op. cit., p. 72.; P�l-Antal, op. cit., p. 391.

28. P�l-Antal, ibidem.

29. Kert�sz Jenő, A t�z �v előtti Erd�ly napjai �n Korunk , anul IV, 1929, nr. 2., p. 92-93.

30. Sz�kely Napl�, 20 noiembrie 1918, nr. 179.

31. ibidem.

32. T�k�r, 19 noiembrie 1918, nr. 52, ediţie specială.

33. Romsics, op. cit., p. 72.

34. idem, p. 74.

35. Sz�kely Napl�, 23 noiembrie 1918, nr. 180; T�k�r, 24 noiembrie 1918, nr. 54.

36. Sz�kely Napl�, ibidem.

37. Ziarul Sz�kely Napl� publică �n numărul său din 23 noiembrie 1918, nr. 180, textul telegramei trimise de J�szi procurorului general S�ndor Bod�, preşedintele Consiliului Secui-Maghiar. Printre altele O. J. scrie, că �datorită unor treburi ce nu suferă am�nare nu pot onora� invitaţia. �n opinia lui Ign�c Romsics ideea proclamării republicii secuie nu-i era străină nici lui J�szi. Romsics, op. cit., p. 73.

38. T�k�r, 1 decembrie 1918, nr. 55.

39. Raffay, op. cit., Ediţia II. Szeged, JATE, (1990), p. 149 şi p. 339, nota nr. 56.

40. Sz�kely Napl�, 30 noiembrie 1918, nr. 184.

41. ibidem.

42. ibidem.

43. ibidem.

44. ibidem.

45. Romsics, op. cit., p. 74.

46. Sz�kely Napl�. ibidem.

47. Romsics, op. cit, p. 72; Printre membri �i găsim şi pe S�ndor Bod�, procurorul Tablei Regale, care iniţial trebuia să fie numit �n fruntea Consiliului Secui Maghiar, social-democratul J�nos Csetri, profesorul G�bor Sz�gy�rt� şi delegatul guvernului la T�rgu-Mureş, proaspătul numit J�zsef Hal�sz. Celelalte nume �nsă nu spun prea multe astăzi cercetătorului istoriei politice: Ign�c K�llő, Alad�r Balla, dr. L�szl� Szoboszlai, Mikl�s Patrub�ny, J�zsef Szenner, L�szl� Kov�cs, J�zsef Abos, K�lm�n T�r�k, Vilmos W�gner, Samu K�vesdi, M�rton Hoffmann, redactorul Elek Kov�cs, notarul oraşului T�rgu-Mureş Endre Oroszl�ny. Sz�kely Napl�, ibidem.

48. ibidem.

49. Consiliul Naţional din Blaj (1918-1919), Cluj, Ed. Dacia, 1980, vol. II., p. 143. La 26 noiembrie 1918, marţi, �n cursul amiezii, rom�nii din T�rgu-Mureş şi din satele din apropiere votaseră deja pe circumscripţii (circumscripţia I şi II din T�rgu-Mureş, circumscripţia din Acăţari şi Miercurea Nirajului precum şi Asociaţia �nvăţătorilor greco-catolici din judeţ), aleg�ndu-şi delegaţii la marea adunare naţională de la Alba-Iulia. vezi 1918 la rom�ni. Documentele unirii. Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1989, vol. IX., p. 9-10, 13-14, 17-19; vol. X, p. 69-70.

50. Sz�kely Napl�, 30 noiembrie 1918, nr. 184. Guvernul K�rolyi vroia să obţină ca: dacă ocupaţia Ardealului şi a Părţilor (Partium) oricum se va produce, atunci �n marile oraşe, printre care la Cluj, T�rgu-Mureş, Arad, Alba-Iulia, Satu-Mare, Oradea şi �n alte cinci localităţi, să intre trupele Antantei şi să exercite ele controlul. Colonelul francez Vix a transmis superiorilor săi cererea maghiarilor, dar la 5 decembrie, după cum era de aşteptat, Budapesta a primit un răspuns negativ. Raffay, op. cit., p. 150.

51. Sz�kely Napl�, nr. citat.

52. idem: �Avanposturi rom�ne la Deda şi la Lunca Bradului. Se relatează din Reghin: patrule rom�ne de soldaţi călare, respectiv avanposturi au intrat ieri după amiază �n comunele Deda şi Lunca Bradului.

53. idem, 1 decembrie 1918, nr. 185.

54. idem, 30 noiembrie 1918, nr. 184.

55. Unc-Deac, op. cit., p. 176.

56. Sz�kely Napl�, 1 decembrie 1918, nr. 185.

57. ibidem.

58. ibidem. Consiliul este dominat de reprezentanţii st�ngii, de exemplu redactorul şef al ziarului T�k�r, Zolt�n Morvay, muncitorul feroviar, M�ty�s Ehrenberger, avocatul dr. R�bert Farkas, cumnatul delegatului guvernului din oraş J�zsef Hal�sz, G�bor Sz�gy�rt� etc.

59. ibidem, 3 decembrie 1918, nr. 186.

60. ibidem.

61. ibidem.

62. ibidem. �S�mbătă seara [30 noiembrie] se răsp�ndise deja ştirea, că �n satele vecine au apărut patrule rom�ne de soldaţi călare. Duminica dimineaţa [1 decembrie] s-a anunţat şi oficial, că la Gorneşti s�nt 15, la Ernei s�nt 5 soldaţi călare şi că au sosit şi la Dumbrăvioara. Ordinea nu fusese tulburată nicăieri, soldaţii rom�ni ceruseră de la populaţie p�ine şi alimente, dar s-au comportat ireproşabil.� vezi nota nr. 69. Tot la �nt�i decembrie lua fiinţă la Cluj Divizia Secuiască, av�nd ca scop primordial apărarea teritoriilor �fidele guvernului maghiar� din spatele liniei de demarcaţie, adică a regiunilor dintre Someş şi Mureş. v. Erd�lyi magyar �vk�nyv 1918-1929. Redactat de: dr. Istv�n Sulyok şi dr. L�szl� Fritz. Anul I, Cluj, 1930, p. 236.

63. Sz�kely Napl�, ibidem.

64. ibidem.

65. Raffay, op. cit., p. 165.

66. Sz�kely Napl�, ibidem.

67. idem, 5 decembrie 1918, nr. 187.

68. ibidem.

69. idem, nr. 186. Conform datelor din arhive, populaţia din Gorneşti a fost �mpărţită �n ceea ce priveşte �nt�mpinarea trupelor. Unii �i primiseră cu apă şi alimente. Evident, ei s�nt rom�ni, de simţire rom�nească. Erau �nsă şi ţărani maghiari, care �i mustrau pe soldaţii �n trecere, chiar mai mult dec�t at�t, pe unul �l loviseră cu o piatră �n aşa fel �nc�t �şi pierduse cunoştiinţa şi căzuse �n şanţ;� vezi Ioan Silviu Nistor, Contribuţii mureşene la Marea Unire din 1918, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1918, p. 135. Trebuie să notăm faptul că �n materialul de specialitate parcurs de noi, autorii rom�ni se ocupă foarte puţin cu treburile, sentimentele, situaţia politică şi socială a maghiarilor din Ardeal şi Părţi, tocmai cu acea sferă politică maghiară de care aceştia se rup definitiv �n zilele acestea. Nu prea s�nt capabili să facă diferenţa sau neglijează voit diferenţele esenţiale dintre obiectivele, orientarea ideologică şi intenţiile guvernelor Tisza pe o parte şi K�rolyi pe de altă parte. Subiectivitatea istoriografiei rom�neşti nu s-a atenuat nici după schimbările de după 1989.

70. Sz�kely Napl�, 5 decembrie 1918, nr. 187.

71. id. Evenimentele din urmă cu treisprezece ani s�nt povestite şi de Imre Mikes. Autenticitatea informaţiilor sale este �nsă destul de �ndoielnică datorită timpului scurs, inexactităţilor numelor şi a datelor: de ex. după părerea lui ocuparea oraşului a avut loc deja la 25 noiembrie. �La miezul zilei soseşte dinspre Reghin cu trenul o forţă armată rom�nă mai �nsemnată. Ei s�nt �nt�mpinaţi �n numele Consiliului Naţional de dr. Endre Antalffy, care cere trupelor ocupante să dea �n scris intangibilitatea administraţiei maghiare. Deşi această cerere se bazează pe acordul de armistiţiu [tratatul de la Belgrad din 13 noiembrie], comandamentul rom�n nu este dispus să dea �n scris nimic.� Mikes Imre, Erd�ly �tja Nagymagyarorsz�gt�l Nagyrom�ni�ig, Brass�, Imprimeria Brass�i Lapok, 1931, vol. II., p. 44-45.

72. Sz�kely Napl�, 5 decembrie 1918, nr. 187.

73. ibidem.

74. Kert�sz, op. cit. , p. 94-95.

75. ibidem

76. ibidem

77. Raffay, op. cit., p. 246.

78. Erd�lyi Magyar �vk�nyv..., p. 236.

79. Sz�kely Napl�, 5 decembrie 1918, nr. 187.

80. ibidem. Fanfara armatei a c�ntat o săptăm�nă �ntr-una �n piaţa Centrală sau Sz�chenyi, iar soldaţii şi populaţia dansau Hora Unirii, susţine Ioan Silviu Nistor, fără să precizeze mai �ndeaproape care este sursa acestei informaţii interesante. Nistor, op. cit., p. 135.

81. Raffay, op. cit., p. 361, nota nr. 58.

82. P�l-Antal, op. cit., p. 389.

83. Sz�kely Napl�, 19 decembrie 1918, nr. 193.

84. idem, 21 decembrie 1918, nr. 194. �Ministrul J�szi �i ceruse recent lui dr. Antalffy să accepte postul de prefect al judeţului, care �nsă a refuzat oferta.�

85. Ormos M�ria, Padov�t�l Trianonig 1918-1920, Ediţia II, Budapest, Ed. Kossuth, 1984, p. 113-117.

86. ibidem.

87. ibidem.

88. Citat de Fuchs Simon, Munk�smozgalom a Marosv�lgy�ben..., p. 129-130.

89. Sz�kely Napl�, 21 decembrie 1918, nr. 194. După corespondentul ziarului L. F�nyes s-ar fi �ndreptat spre T�rgu-Mureş şi nu spre Sibiu, informaţia fiind �nsă o greşeală tipografică.; Raffay, op. cit., p. 178.

90. Sz�kely Napl�, ibidem. Mikes scrie acelaşi lucru �n eseul său politic citat mai sus, pretinz�nd şi următoarele: �Dat fiind faptul că �n conformitate cu punctul opt al armistiţiului vrajba a luat sf�rşit � trimitea Ap�thy răspunsul � Clujul nu va opune rezistenţă. Dar cererea de evacuare militară nu este justificată. Generalul Neculcea să se mai g�ndească.� Mikes, op. cit., vol. II., p. 49. P�nă atunci �nsă trupele germane ale generalului Mackensen trecuseră deja de Cluj. (v. Sz�kely Napl�, 21 decembrie 1918, nr. 195.)

91. Raffay, op. cit., p. 178-179.

92. Sz�kely Napl�, ibidem.

93. idem, 22 decembrie 1918, nr. 195.; P�l-Antal, op. cit., p. 389.

Traducere de Tibor Sz�sz

*

SPIELMANN-SEBESTY�N Mih�ly (n.1947) � bibliotecar principal la biblioteca Teleki-Bolyai (T�rgu-Mureş), lector universitar al Academiei de Artă Teatrală (T�rgu-Mureş) şi Universităţii Babeş Bolyai (Cluj). A publicat peste 250 de studii despre istoria Transilvaniei din secolele XV-XVIII, a �ngrijit volumul� Bethlen G�bor Levelek (Scrisorile lui Gabriel Bethlen), Kriterion 1981, şi Izvoare şi mărturii referitoare la Evreii din Rom�nia (vol. II/1 şi II/2, Ed. Hasefer, 1988, respectiv 1990). Autor al volumelor Erd�lyi fejedelmek (Principii Transilvaniei) (biografii), Ed. Mentor, T�rgu-Mureş, 1993 şi 1994 (reeditare) şi M�lt �s m�lt (Trecut şi trecut), Ed. Impress, T�rgu-Mureş, 1995.

   

a
f
e
g

 
       


(c) Fundaţia Jakabffy Elemér, Asociaţia Media Index 1999-2006