Human Rights — the new consensus

Regency Press, 1994

Primul lucru care atrage atenţia asupra cărţii editate de Regency Press în colaborare cu înaltul Comisariat al Refugiaţilor de pe lîngă ONU este aspectul deosebit (excelentele poze color subliniază conţinutul textelor), şi amploarea (peste 300 de pagini de format A4). Dar uitîndu-Se la conţinut, cititorul îşi dă seama rapid, că nu numai exteriorul este promiţător, ci se află în faţa unei lucrări complexe, care îl iniţiază în toate problemele legate de drepturile omului, de la drepturile de bază (civile şi politice) pînă la cele economice, sociale sau culturale, fiecare capitol fiind scris de un specialist autorizat în domeniu (de ex. Pierre Sané, secretar general al Amnesty International; Roberto Savio, director general al Inter Press Service; Kumudini Samuel, scriitoare şi activistă în domeniul drepturilor omului; Catherine Lalumière, fost secretar general al Consiliului Europei), foarte multe dintre ele fiind elaborate de ONG-uri recunoscute pe plan mondial.

După ce sînt abordate problemele cheie (secţiunea 1). legăturile dintre politică, societate şi drepturile omului (secţiunea 2), influenţele economice asupra drepturilor omului (secţiunea 3). lucrarea prezintă unele documente şi tratate internaţionale importante în domeniu: Declaraţia de la Viena. Raportul final al ONG-urilor cu ocazia reuniunii reprezentanţilor guvernamentali la Viena, Declaraţia universală a drepturilor omului, Protocoalele opţionale la Convenţia drepturilor civile şi politice, etc.

Unul dintre articolele care merită atenţie deosebită — pentru cititorul din această parte a lumii — este intitulat „Perspectiva europeană — spre secolul XXI.”, şi este semnat de Catherine Lalumière. În introducere, autoarea prezintă avantajele oferite de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, punctînd însă şi lacunele acesteia, cum ar fi lungimea procedurii prin care victima trebuie să treacă pînă la rezolvarea cazului său. Autoarea articolului consideră că nu numai statul este cel care încalcă drepturile omului, dar orice abuz din partea unor puteri politice, economice, sociale, militare, ale mass-mediei, ştiinţei, tehnologiei sau chiar a unor puteri spirituale trebuie considerată ca încălcare a drepturilor omului. Doamna Lalumière evidenţiază totodată că a venit timpul de a se adopta o apropiere fără pasiuni spre relaţia dintre drepturile individuale şi drepturile colective. Este nevoie de abordarea drepturilor colective, din moment ce anumite drepturi nu pol fi exersate individual (dreptul la libertatea religiei, la asociere. la organizarea alegerilor libere, etc). Aceste drepturi au dimensiuni colective. Atrage atenţia şi asupra pericolului, ca interesele colectivităţilor mari (popoare) să fie identificate cu interesele statului, astfel drepturile individuale ale omului să fie înlocuite de drepturile statelor, care să aibă „idealuri supreme” celor ale oamenilor care-l alcătuiesc (exemplul autoarei în acest sens aminteşte de Germania nazistă). Fostul secretar general al Consiliului Europei evidenţiază faptul că drepturile omului sînt indivizibile. Persoanele se simt în siguranţă doar într-un stal care respectă toate aspectele drepturilor omului, şi nu numai anumite părţi mai „convenabile”. Critică poziţia acelora, care sînt adepţii „marxismului inversat”, considerînd că rezolvarea problemelor economice atrage după sine rezolvarea problemelor drepturilor omului. Mai mult, dezvoltarea economică forţată a adus după sine încălcarea, şi nu respectarea drepturilor omului (autoarea îl citează pe renumitul jurist african, Kéba M’Baye: „Dezvoltare, cîte crime au fost şi vor fi încă comise în numele tău!”).

În unison cu această constatare, sub titlul „Drepturile popoarelor indigene”. Secretariatul Anului Internaţional al Popoarelor Indigene critică mecanismele ONU. incapabile de a oferi un ajutor eficient popoarelor distruse în numele dezvoltării economice. Organizaţia Naţiunilor Unite fiind o organizaţie a statelor, reprezentanţii popoarelor indigene, care nu au formaţiuni statale, au doar un rol de observator în cadrul ONU. ca şi reprezentanţii ONG-urilor. Între propunerile făcute cu scopul de a reglementa această situaţie figurează şi instalarea unui avocat al poporului („ombudsman”) care să supravegheze respectarea drepturilor popoarelor indigene.

Dintr-un volum atît de vast, cum este „Drepturile omului — un nou consens” pol fi selectate multe părţi spre prezentare. Scopul lui este de a iniţia pe cei interesaţi în această latură a vieţii sociale şi să formeze cunoştinţe în domeniul drepturilor omului (pentru cei nespecialişti, termenele mai puţin uzuale sînt ex- plicate într-un scurt glosar). Şi dacă totul pare prea teoretic, să nu uităm, că fără această fundamentare nu poate exista practica de ocrotire a drepturilor. □

(István Haller)