Statutul juridic special al Găgăuziei (Gagauz Yeri)

Eugen Ρatraş

Treptele autonomiei găgăuze în timp. La 23 decembrie 1994, Parlamentul Republicii Moldova, constituit în majoritate din reprezentanţi ai Partidului Demo- crat Agrar, precum şi ai Blocului Partidului Socialist şi ai Mişcării „Unitate–Edinstvo”, a adoptat Legea organică privind statutul special al Găgăuziei (Gagauz Yeri) (în traducere „Ţara găgăuzilor”). Adoptarea ei a fost o consecinţă directă a prevederii Articolului 111 din Constituţie, potrivit căreia „unor localităţi din sudul Republicii Moldova le pot fi atribuite forme şi condiţii speciale după statute speciale”¹.

Scurt istoric al problemei. Potrivit datelor istorice, găgăuzii, neam de origine turcică şi religie ortodoxă, s-au constituit în comunitate etnică între secolele XIV–XV în nord–estul Bulgariei². Faptul că acest etnos nu dispune de un teritoriu naţional propriu a fost recunoscut anterior şi de unii specialişti găgăuzi³. Sub presiunea imperiului otoman, dar şi la invitaţia ţarului rus care, la 19 decembrie 1809 a semnat decretul privind colonizarea Bugeacului de către bulgaro–găgăuzi, o parte considerabilă a acestei seminţii s-a aşezat în sudul Basarabiei. La recensămîntul din 1989 în Republica Moldova locuiau 153,5 mii de găgăuzi, care alcătuiau 3,5% din întreaga populaţie a Republicii. Dintre ei. 135,6 mii locuiesc în 5 raioane sudice, constituind 47% din populaţia acestora (raionul Basarabeasca — 13,3 mii, 30%; raionul Vulcăneşti — 22,3 mii, 36%; raionul Comrat — 44,7 mii, 64%; raionul Taraclia — 12,2 mii, 27%, raionul Ceadîr– Lunga — 42,9 mii, 64%). Populaţia totală a acestor raioane reprezintă 287,8 mii locuitori aşezaţi în 93 de localităţi, elementului găgăuz aparţinîndu-i, în numai 27 din ele, mai mult de 50%.

Începînd cu 1989, la diferite întruniri ale reprezentanţilor comunităţii găgăuze s-a înaintat cererea formării unei autonomii teritoriale naţionale⁴, pentru ca la 19 august 1990, Congresul Deputaţilor de toate nivelele, organizat la Comrat, să autoproclame crearea Republicii Autonome Sovietice Socialiste Găgăuze, hotărîndu-se „libertatea de orice obligaţiuni politico–juridice faţă de R.S.S. Moldova, dat fiind faptul că Sovietul Suprem al R.S.S. Moldoveneşti a declarat ca nelegitimă crearea R.S.S. Moldoveneşti la 2 august 1990”. Deşi această Hotărîre a fost anulată chiar a doua zi de Sovietul Suprem ca fiind ilegală, tendinţa de separat- ism în sudul republicii, cu spijinul direct al Moscovei, căpăta proporţii tot mai mari. Fostul for legislativ preconiza, în cadrul reorganizării administrativ–teritoriale a republicii, includerea raioanelor de sud cu populaţie găgăuză şi bulgară într-un singur judeţ, pentru a ţine mai bine seama de necesităţile culturale ale acestor minorităţi. Proiectul nu a fost însă realizat. Prin Hotărîrea actualului Parlament din 1 aprilie 1994 s-a constituit o comisie specială pentru pregătirea proiectului de lege privind statutul juridic al localităţilor populate preponderent cu găgăuzi⁵, activitatea căreia s- a finalizat prin adoptarea Legii Republicii Moldova privind statutul juridic special al Găgăuziei (Gagauz Yeri)⁶. Oportunitatea acordării unei autonomii teritoriale comunităţii găgăuze o vom analiza mai jos.

Găgăuzii — minoritate naţională sau popor? Un răspuns ştiinţific la această întrebare are o maximă importanţă, deoarece, în funcţie de el, pot exista diferite consecinţe juridice ale statutului acestei comunităţi. Or, dreptul la autode- terminare, conform dreptului internaţional explicitat şi în cele două Pacte inter- naţionale de bază ale ONU (p.1)⁷, este rezervat doar popoarelor. Nici un docu- ment internaţional sau regional nu recunoaşte dreptul la autonomie naţional– teritorială pentru minorităţile naţionale. Dacă asupra noţiunii de „popor” există un oarecare consens, faţă de interpretarea termenului de „minoritate naţională”, părerile sînt diferite, fapt constatat şi în Raportul explicativ la Convenţia–Cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale a Consiliului Europei.

Dincolo de discuţiile teoretice, cîteva elemente constitutive, fundamentale pentru un popor, sînt unanim recunoscute. În contextul care ne interesează, ne vom referi doar la două dintre ele: teritoriul şi criteriul numeric al populaţiei.

Majoritatea specialiştilor recunosc că găgăuzii nu au un teritoriu istoric naţional în Republica Moldova, locul lor de constituire etnică fiind Bulgaria.

Dacă găgăuzii din Republica Moldova — 153,5 mii — sînt un „popor puţin numeros” (după cum formulează Legea) atunci cine sînt cei 300.000 de găgăuzi din Bulgaria sau cei 32.000 din Ucraina? Or, a afirma că există trei popoare găgăuze în trei state diferite este cel puţin neştiinţific. Experţii Consiliului Europei care, la rugămintea Parlamentului Republicii Moldova, au efectuat expertiza a două proiecte de lege privind statutul comunităţii găgăuze, au demonstrat în unanimitate că aceştia nu reprezintă altceva decît o minoritate naţională. Vom cita o constatare a unuia dintre ei, profesor la Facultatea de Drept a Universităţii din Geneva, domnul Giorgio Malinverni: „Moldova nu este nici într-un fel obligată, nici în conformitate cu dreptul internaţional în vigoare, nici în conformitate cu diversele proiecte de convenţii şi declaraţii din ultimii ani, de a crea în sudul ţării o regiune autonomă pentru minoritatea găgăuză. Consider, şi nu mă îndoiesc de aceasta, că găgăuzii sînt o minoritate naţională. Situaţia lor pare într-adevăr a fi diferită de cea a altor minorităţi din Europa Centrală. Prin urmare, nu se vede nici un motiv pentru ca găgăuzii să ceară să le fie recunoscut statutul de popor”⁸.

Prevederile Legii privind statutul juridic special al Găgăuziei (Gagauz Yeri). Fiind o parte componentă a Republicii Moldova. Articolul 1 menţionează că Găgăuzia este „o unitate teritorială autonomă şi reprezintă o formă de autodeterminare a găgăuzilor”⁹. Ea se creează „în scopul satisfacerii necesităţilor naţionale şi păstrării găgăuzilor, dezvoltării lor plenare şi multilaterale, prosperării limbii şi culturii naţionale, asigurării autostatorniciei politice şi economice.”¹⁰ În limitele competenţei sale, Găgăuzia poate soluţiona de sine stătător şi în interesul întregii populaţii toate problemele dezvoltării politice, economice şi culturale. Toate drepturile şi libertăţile prevăzute de Constituţie şi legislaţia Republicii Moldova, cu excepţia celor prevăzute de legea în cauză, sînt garantate şi în Găgăuzia (...).

În temeiul Hotărîrii pentru punerea în aplicare a Legii privind statutul juridic special al Găgăuziei (Gagauz Yen), adoptată de Parlament în 23 decembrie 1994. decretul prezidenţial din 13 ianuarie 1995 pentru promulgarea Legii a dispus guvernului o serie de măsuri în vederea realizării acestor prevederi¹⁴. Controlul asupra procesului de punere în aplicare a Legii privind statutul juridic special al Găgăuziei (Gagauz Yeri) este exercitat de către o comisie mixtă formată din reprezentanţi ai Guvernului Republicii Moldova şi autorităţilor publice locale ale unor localităţi din sudul republicii.

În urma referendumului efectuat la 5 martie 1989 în 37 de localităţi (inclusiv 27 cu populaţie preponderent găgăuză şi 10 cu populaţie neomogenă), 29 au votat pentru a fi incluse în unitatea teritorială autonomă Găgăuzia. După referendumul repetat din 26 martie din satul Svetlîi, raionul Taraclia, şi această localitate a intrat în noua autonomie¹⁵. Prin Hotărîrea din 21 martie a.c. Parlamentul a luat act de rezultatele referendumului, iar în zilele de 28 mai şi 11 iunie au avut loc alegerile în Adunarea Populară a Găgăuziei, a guvernatorului şi referendumul în problema stabilirii centrului administrativ al Găgăuziei (Comrat).

Concluzii. Întregul conţinut al Legii privind statutul special al Găgăuziei (Gagauz Yeri) urmăreşte, de fapt, crearea unui stat în stat cu un asemenea grad de autonomie care i-ar permite în orice moment să se separe. De altfel, acest drept este prevăzut în Alineatul 3 din Articolul 1 din Lege care stipulează că „în cazul schimbării statutului Republicii Moldova, de stat independent. Găgăuzia are dreptul de autodeterminare externă”¹⁶. La ce schimbare se referă Legea este uşor de înţeles. Totuşi, după ce referirea dată a primit forţă de lege, domnul Ion Ungureanu, preşedintele Comisiei parlamentare pentru definirea proiectului de lege menţionat că apreciază această prevedere ca non-sens¹⁷. Stipularea din Articolul transmite de facto o parte din suveranitatea Republicii Moldova către noua formaţiune autonomă teritorială. Or, suveranitatea naţională în Republica Moldova, conform Articolul 2 al Constituţiei adoptată de acelaşi Parlament, aparţine întregului popor¹⁸. Deci, transferul unui volum oarecare de suveranitate putea fi realizat numai cu consimţămîntul întregului popor, adică prin referendum.

În continuarea acestui fapt, crearea vreunei autonomii teritoriale în Republica Moldova, care în practică nu înseamnă altceva decît o federalizare, vine în contradicţie şi cu prevederile Articolul 1 al Constituţiei care stabileşte că „Republica Moldova este un stat suveran şi independent, unitar şi indivizibil”¹⁹. Acelaşi deziderat conţine şi declaraţia despre independenţa Republicii Moldova²⁰. În cazul dat avem însă de-a face cu o fisură serioasă atît în caracterul unitar cît şi în cel indivizibil al republicii. Statul unitar presupune doar „un singur centru de impulsiuni politice şi guvernamentale”²¹. Legea dată vine în contradicţie şi cu rezultatele sondajului sociologic din 6 martie 1994, în care majoritatea absolută a populaţiei s-a pronunţat pentru un stat independent şi unitar. Totodată, faptul că 3,5% din populaţie deţine 11% din teritoriul republicii poate constitui, în perspectivă, un motiv serios de instabilitate interetnică.

Referitor la textul ca atare al Legii ne vom limita la cîteva observaţii:

a) în cazul în care legile Parlamentului Republicii Moldova şi legile locale, în limitele de competenţă ale Adunării Populare, nu vor coincide, care din ele vor acţiona pe teritoriul Găgăuziei?

b)delimitarea competenţei autorităţilor republicane şi a celor autonome fiind imperfectă, în funcţie de conjunctura politică existentă, se poate ajunge la interpretări diferite, cu consecinţe dintre cele mai nefaste. Aceasta şi datorită faptului că forţele de ordine care se vor afla pe teritoriul Găgăuziei sînt într-o mai mare măsură subordonate autorităţilor locale decît celor republicane:

c) dat fiind faptul că noua autonomie reprezintă o formă de autodeterminare exclusivă a găgăuzilor (Articolul 1 din Lege), ar fi fost cazul de a se stabili mai desfăşurat drepturile altor etnii care, de altfel, constituie o cotă considerabilă a noii formaţiuni teritoriale, devenind minoritari faţă de găgăuzi. Drepturile acordate prin această lege sînt de natură colectivă, constituind astfel un precedent european²². Prin acordarea unor asemenea drepturi se creează o situaţie pe care instrumentele juridice internaţionale şi regionale nu le recunosc. Luînd în considerare forţa juridică a acestei legi apreciem că ea este una mai mult constituţională decît organică. Oportunitatea ei, în general, este cu atît mai discutabilă cu cît cel mai recent şi mai valoros document juridic care reglemen- tează problematica dată în Europa — Convenţia Cadru privind protecţia minorităţilor naţionale — adoptată la 10 noiembrie 1994, deci pînă la promulgarea legii în cauză, nu prevede acordarea de drepturi colective şi, cu atît mai mult, de autonomie teritorială pe criterii etnice.

Adoptarea Legii privind statutul juridic special al Găgăuziei (Gagauz Yeri) poate declanşa un lanţ de autonomii etnice atît în Republica Moldova, cît şi în afara ei. De altfel, Ivan Zabunov, preşedintele Societăţii de cultură bulgară „Vozrojdenie” (Renaşterea), a şi înaintat cererea „formării unei circumscripţii naţionale, administrativ–teritoriale cu sediul la Taraclia, ceea ce va permite să se creeze premise pentru rezolvarea multor probleme ale populaţiei bulgare²³. Tot mai mult se discută, în cadrul acordării unui statut special pentru raioanele din stînga Nistrului, despre existenţa unui oarecare „popor transnistrean”. O astfel de desfăşurare a evenimentelor ar putea periclita într-o mare măsură stabilitatea şi integritatea teritorială a Republicii Moldova, iar perspectiva unui confederaţii devine tot mai reală. Subiectul, de altfel, nu este străin unor forţe centrifuge din republică.

Intelectualitatea, forţele democratice din Republica Moldova, se pronunţă hotărît împotriva tendinţelor de separatism teritorial şi crearea diferitelor autonomii pe criterii etnice²⁴.

Devine tot mai evident faptul, că la baza creării unităţilor teritoriale autonome cu „statul special” stau nu atît motivele de ordin cultural sau juridic cît presiunile politice. Evoluţia actuală a evenimentelor în Republica Moldova este de o aşa natură că protecţia populaţiei majoritare devine tot mai actuală.

În acelaşi timp, nu putem să nu remarcăm că autorităţile centrale au depus eforturi care vizează restabilirea unui climat de concordie naţională, încurajînd şi sprijinind procesele de renaştere naţională a minorităţilor. O dovadă a unei depline loialităţi faţă de dezvoltarea culturilor acestora este şi faptul că la data de 1 ianuarie 1995, în republică activau 25 de societăţi naţional–culturale.

Drepturile minorităţilor naţionale sînt privite ca un principiu fundamental al societăţii democratice şi statului de drept, iar protecţia lor — o parte integrantă a drepturilor omului în general.

Prevederile constituţionale (Articolul 4) privind prioritatea reglementărilor internaţionale, precum şi necesitatea interpretării dispoziţiilor privind drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului reprezintă o angajare fermă de promovare a standardelor internaţionale în acest domeniu, inclusiv pentru minorităţile naţionale.

Edificarea statutului de drept în care vor fi garantate şi aduse la nivelul stan- dardelor internaţionale drepturile şi libertăţile persoanelor aparţinînd minorităţilor naţionale reprezintă şi una din priorităţile politicii externe a Republicii Moldova²⁵.

NOTE

1.  Constituţia Republicii Moldova.

2.  Ion Ţurcanu, Găgăuzi MSSR neskoliko istoriceskih soobrajenii, în Κ voprosu o gagauzskooi avtonomii, Chişinău, Cartea Moldovenească, 1990. p.40.

3.  Guboglu M.N., Tanasoglu D.N., Gagauzî. Sovielskaia Moldavia, Kratkaia Enţiklopedia, Chişinău, 1982, p.121.

4. Kuroglu S.S., Tamadji G.A., Marunevici M.V, Dimoglo A.S., Iakovlev VN., O sozdanii Gagauzskoi Avtonomii Sovietskoi Soţialisticeskoi Respubliki ν sostave Moldavskoi S.S.R., Comrat, 1989.

5. Monitorul oficial, 1994, nr.4, p.49.

6. Monitorul Oficial, 1995, nr.3–4, p.46.

7. Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale şi, respectiv, Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, în Drepturile Omului, pp.62, 71;

8. Giorgio Malinverni, Raportul expertizei privind proiectele de lege asupra statutului juridic al comunităţii găgăuze din Republica Moldova.

9. Monitorul Oficial, 1995, nr.3–4, p.46.

10. Idem.

11. Idem, p.47–18.

12. Idem, p.48.

13. Idem, p.49.

14. În acest sens s-au adoptat următoarele hotărîri: Hotărîre cu privire la organizarea şi desfăşurarea referendumului local în unele localităţi din sudul Republicii Moldova, în Monitorul Oficial, 1995, nr.2, p.4; Hotărîre cu privire la aprobarea Regulamentului provizoriu privind organizarea şi efectuarea referendumului local în unele localităţi din sudul Republicii Moldova şi la fixarea datei referendumului, în Monitorul Oficial, 1995, nr.11, p.1; Hotărîre cu privire la aprobarea Regulamentului provizoriu privind alegerea guvernatorului (Başcanului) Găgăuziei (Gagauz Yeri) şi Regulamentul provizoriu cu privire la alegerile în Adunarea Populară (Halc Topluşu) a Găgăuziei (Gagauz Yeri), în Monitorul Oficial, 1995, nr.19, p.3.

15. Localităţile incluse în unitatea teritorială autonomă Găgăuzia (Gagauz Yeri) potrivit referendumului din 5 martie şi 26 martie 1995 sînt: Ceadâr–Lunga, Comrat, Vulcăneşti (oraşe), Alexeevca, Avdarma, Baurci, Beşalma, Beşghioz, Bugeac, Carbalia, Cazaclia, Cioc–Maidan, Cişmichioi, Chioselia–Ruse, Chiriet–Lunga, Chirsova, Congaz, Congazcicul de Jos, Congazcicul de Sus, Copceac, Cotovscoe, Dezghincea, Duduleşti, Etulia, Etulia Nouă, Ferapontievca, Gaidar, Joltai, Tomai, Svetîi (sate) — conform Monitorului Oficial, 1995, 25 martie.

16. Monitorul Oficial, 1995, nr.3–4, p.46.

17. La spartul gheţurilor, în rev. Moldova Suverană, Chişinău, 1995, 10 ianuarie.

18. Constituţia Republicii Moldova, p.4.

19. Idem.

20. Declaraţia de independenţă a Republicii Moldova, în Republica Moldova în cifre şi fapte, 1991, Chişinău, p.4.

21. Mihai Constantinescu, Ion Deleanu, Antonie Iorgovan, Ioan Morarii, Florin Vasilescu, Ioan Vida, Constituţia României, comentată şi adnotată, Bucureşti, 1992, p.7.

22. Acordarea unor drepturi colective pentru minorităţile naţionale nu constituie un prece- dent, ele fiind aplicate în unele ţări din Europa de Vest. Chiar şi dreptul de autodeterminare a popoarelor, asigurat de Carta ONU poate li considerat un drept colectiv (n. red.).

23. Speranţe ale bulgarilor din Moldova, în rev. Literatura şi Arta, Chişinău, 1992, 2 iunie.

24. „Consiliul Uniunii Scriitorilor din Moldova îşi exprimă protestul său hotărît în legătură cu adoptarea de către actuala coaliţie guvernamentală agrariano–interfrontistă a Legii despre statutul juridic special al Gagauz Yeri — Găgăuzia. Pledînd de la începuturile mişcării de renaştere naţională pentru respectarea drepturilor minorităţilor naţionale aflate pe teritoriul Republicii Moldova, în conformitate cu standardele internaţionale, Consiliul Uniunii Scriitorilor constată cu stupefacţie ignorarea acestor standarde, inclusiv a avizelor Consiliului Europei, şi consideră că tendinţele şi predispoziţiile oficiale de acordare, la stînga şi la dreapta a unor statute juridice speciale (!?) aduc prejudicii grave echilibrului politic din sud–estul european. Fiind îndreptate împotriva integrităţii şi unităţii statale, ele echivalează cu o trădare a intereselor naţionale şi sînt în fapt un act anticonstituţional de federalizare a Republicii Moldova în scopul menţinerii acesteia în sfera intereselor imperiale. Consiliul Uniunii Scriitorilor din Moldova consideră că problemele integrităţii şi unităţii teritoriale statale depăşesc prerogativele oricăreia dintre puteri – fie parlamentară, prezidenţială sau guvernamentală — soluţionarea lor definitivă ţinînd numai de competenţa poporul exprimată printr-un plebiscit general, în mod liber şi nestingherit de prezenţa armatelor străine.” (Declaraţia Consiliului Uniunii Scriitorilor din Moldova din 6 ianuarie 1995, în rev. „Literatura şi Arta”, 1995, 12 ianuarie). „Congresul Frontului Popular Creştin–Demo- crat califică discuţiile politice despre o eventuală federalizare, lăţişă sau mascată sub denumirea de «statute speciale», drept o diversiune menită să submineze integritatea teritorială a Republicii Moldova în scopul menţinerii acesteia în sfera de influenţă a Rusiei.” (Rezoluţia Congresului IV. al Frontului Popular Creştin–Democrat din Republica Moldova, in rev. „Ţara”, 1994, 26 aprilie)

25. Concepţia politicii externe a Republicii Moldova, în Monitorul Oficial, 1995, nr.20. p. 10.

*

Eugen PATRAŞ — Jurist, Cernăuţi, Ucraina. A deţinut funcţia de vice-preşedinte al Societăţii „Mihai Eminescu”. În prezent este doctorand in ştiinţe politice al Şcolii Naţionale de înalte Studii Politice şi Administrative din Bucureşti.