Evreii khazari

Adrian Majuru

Motto: „Se ştie că atunci când e să dispară un popor,
întîi dispare înalta societate şi o dată cu ea şi literatura.”

Milorad Pavici, Dicţionarul khazar

Istoriografia de dată recentă este deosebit de numeroasă, variată ca tematici abordate şi bogată în subiecte de mare dificultate istorică privind istoria khazarilor.¹ Demersul meu acoperă un segment restrîns, atît spaţial cît şi temporal. Teritoriul locuit de români deşi s-a aflat în vecinătatea Imperiului medieval Khazar², este destul de rar abordat în lucrările de specialitate şi de aceea este dificil de argumentat o teorie sau alta³; rămîne desigur arealul vast şi dinamic al etnografiei care se hrăneşte cu numeroase elemente de civilizaţie, conservate foarte bine în eşafodajul său cultural.⁴

Am construit studiul de faţă pe două elemente principale: istorică şi etnografică, elemente prin care încerc să prezint eventuale influenţe de civilizaţie ale evreilor khazari, primite de români la începutul evului mediu. Elementul istoric va fi grefat pe influenţa maghiară în Transilvania în veacurile IX-XI iar elementul etnografic, pe cercetările de teren realizate în ultimele două decenii ale veacului XIX în Oltenia de filologul Lazăr Şăineanu.^*

Nu voi insista asupra elementelor constitutive de istorie khazară, ele fiind în cuprinsul a sutelor de cărţi care au apărut cel puţin de la 1900 încoace.⁵ Statul khazar s-a constituit la nord de munţii Caucaz, între Marea Caspică şi Marea Neagră, începînd cu veacurile VI-VII. În veacurile VIII şi IX, acesta s-a extins spre nord, est şi vest, cucerind noi teritorii. Spre nord influenţa lor a atins regiunea Vladimirului şi a Moskovei, spre vest linia Nistrului iar spre est, munţii Ural şi lacul Aral, unde

^* În acest număr al revistei publicăm prima parte a studiului, cea istorică, dedicată prezenţei khazarilor în Transilvania (n. red.).

Evreii Khazari

locuiau turcii oghuzi. La sud de Caucaz, influenţa khazară a fost oprită cu greu de califatele arabe care stăpîneau Armenia şi platoul Iranului. Cea mai importantă cucerire a imperiului khazar a rămas peninsula Crimeea, unde vor supravieţui comunităţi khazare pînă în perioada modernă. Acest imperiu controla spaţiul carpatic, cîmpia panonică şi linia Dunării mijlocii şi de jos.⁶ Această situaţie a durat pînă către secolele X-XI, cînd imperiul khazar cunoaşte un recul teritorial, pe fondul invaziilor neamului rhus, originar din Scandinavia. Cu acest prilej, sînt pierdute teritoriile aflate la nord de Marea Neagră. Invazia mongolă din veacurile XII-XIII va distruge statul khazar care supravieţuia între Marea Caspică şi Marea Neagră.⁷ Elementul istoric fundamental al khazarilor a fost trecerea la religia iudaică în veacul al VIII-lea; iudaismul fiind singura religie care desfiinţează etnia⁸ pe cînd celelalte religii le acceptă ca atare. De aici şi extraordinara coeziune internaţională a sionismului. Dar, cea mai mare parte a poporului khazar (khazarii negri sau kara-khazarii) „au fost, desigur, tot timpul turci, tribali, analfabeţi, păgîni şi călăreţi nomazi (o excelentă sursă de soldaţi pentru o armată de călăreţi). Clasa înaltă, khazarii albi sau Aq-Khazarii, nobili (taidsi), nucleul de ridicare şi formare a statului khazar, au fost purtători şi mediatori ai culturii elenistice. Ei au fost cultivaţi, au avut puternice relaţii cu lumea elenistică şi erau bine organizaţi. Erau de asemenea evrei, în înţelesul de urmaşi israeliţi cu relaţii, cunoştinţe şi tradiţii iudaice!”⁹

Oficial, un khazar putea fi atît de origine turcă cît şi de altă origine etnică precum: grec, slav, rhus, arab, „goth”, maghiar, „roman” (posibil de origine romanică n.a.); statul khazar era aşadar pluri-lingv şi pluri-confesional.¹⁰ Khazaria era o ţară „cosmopolită, deschisă influenţelor culturale şi religioase de tot felul; era o ţară surprinzător de modernă în raport cu vecinii ei.”¹¹

Începînd cu secolul al IX-lea şi îndeosebi în veacurile X şi XI, numeroase comunităţi khazare emigrează şi se stabilesc în Polonia, Rhutenia, Ungaria, România şi în Balcani, formînd aşezări durabile; migrare petrecută pe fondul retragerii teritoriale a statului khazar în spaţiul de origine, dintre mările Caspică şi Neagră.¹²

Evreii khazari şi Transilvania. O dispută istoriografică

Penetrarea unor mici comunităţi khazare în Transilvania prin vastul proces de transmigare prin Europa Centrală şi de Sud-Est a populaţiei din fostul imperiu al Khazariei, este amintită într-o serie de lucrări.¹³ Punctul de plecare al acestui studiu a fost de fapt, o expresie preluată de Arthut Koestler dintr-o lucrare precedentă: „O legendă românească ne vorbeşte de o invazie – în această ţară – a unor evrei înarmaţi la o dată necunoscută.”¹⁴ Precedenta lucrare este de fapt o impresionantă operă în patru volume, publicată în 1957 la New York, A Social and Religious History of the Jews, semnată Baron S.W.. Cum această carte îmi este inaccesibilă în România, nu a rămas pentru identificarea acestei legende, decît puţinele repere istorice şi etnografice publicate în limba română.

O posibilă interpretare a acestei invazii a unei armate evreeşti în evul mediu timpuriu, armată a evreilor khazari indubitabil, ar fi putut fi ancorată în spaţiul vestic al Transilvaniei unde, au penetrat cîndva în secolul al X-lea, tribul cabarilor de origine khazară. Acest controversat şi delicat subiect al istoriografiei româneşti contemporane, formează conţinutul primei părţi al studiului de faţă.

Numeroşi istorici sînt de părere că în 896, maghiarii „au fost conduşi în Panonia de un trib khazar dizident, cunoscut sub numele de kabari care s-au aşezat împreună cu ungurii în noua lor vatră. Khazarii-cabari erau bine cunoscuţi ca aurari şi argintari iscusiţi; maghiarii (iniţial mai primitivi) au deprins aceste meşteşuguri abia în noua lor ţară.”¹⁵ În cadrul imperiului Khazar, maghiarii erau folosiţi ca „perceptori” iar în cursul veacurilor de existenţă comună cu khazarii, maghiarii „primiseră – metaforic, dar poate chiar şi ad litteram o transfuzie de sînge din partea khazarilor” iar asta „i-a afectat în mai multe feluri”, cel puţin în privinţa limbii.¹⁶

Faptul că maghiarii au fost conduşi în Panonia de un trib de khazari, aceasta se datorează „cunoaşterii drumului pe care aceştia îl mai parcurseseră anterior, cu ocazia primei lor intrări în Pannonia alături de huni, drum prin care se ţinea legătura între Pannonia şi centrul lor politic din nordul Caucazului.”¹⁷

Árpád, primul conducător al maghiarilor a fost investit în funcţie, „după datinile şi obiceiurile khazarilor, prin ridicarea pe scuturile luptătorilor.”¹⁸ Árpád era fiul lui Almus sau Almutzes, „turc-cabar de origine, conducător al celor trei triburi de turci-cabari şi şapte de unguri în drumul lor din Atelkuz spre Pannonia; el a fost ucis în Erdeuelu (Ardeal, n.a.).”¹⁹ Aşadar, ungurii „au fost supuşi de cabari, care făceau parte din neamul mai mare al chazarilor de origine turcică. Sub conducerea celor trei triburi de cabari cărora le erau supuşi şi care aveau ca şef pe cabarul Almutzes, ungurii au fost dirijaţi spre Pannonia.”²⁰

Numele conducătorului lor era Kanda (în maghiară Kende) şi acesta este titlul regelui lor mai mare, deşi rangul care îi conduce cu adevărat este Jula (în maghiară Gyula). şi magharii fac tot ce le porunceşte acest Jula al lor.”²¹ Astfel Almutzes a fost Gyula iar conducătorul principal a fost Leved. Almutzes a predat puterea fiului sau Árpád.

Din această strînsă comuniune cabaro-maghiară, a rezultat o caracteristică interesantă a tînărului stat maghiar; în cadrul său, astfel că, „cel puţin pînă la 950 se vorbeau atît maghiara cît şi khazara.” Astfel Bury, J.B. (A History of the Eastern Roman Empire, London, 1912) scria: „rezultatul acestei limbi duble îl constituie caracterul amestecat al maghiarei moderne, care a furnizat argumente false, dar atrăgătoare pentru cele două opinii opuse referitoare la afinităţile etnice ale maghiarilor.” Toynbee, A (Constantine Porphyrogenitus and his World, London, New York and Toronto, 1973) afirma: „ungurii au fost bilingvi la începuturile statului lor, după cum dovedesc cele 200 şi mai bine de împrumuturi din vechiul dialect ciuvaş al limbii turce pe care-l vorbeau khazarii.”²²

Istoricul maghiar Erik Molnár în opera sa consacrată etnogenezei ungurilor, a atribuit o mare importanţă influenţei khazare care ar fi durat timp de 200 de ani, opinie argumentată înaintea sa şi de Gyula Moravcsin. Potrivit lor, triburile cabare „au jucat un rol important în compoziţia etnică a ungurilor.”²³

Pe măsură ce statul maghiar se consolida, „cîmpia Alföld a fost ocupată de neamul nomad al kabarilor, adevăraţi turci, crescători de vite, călăreţi şi luptători”; această „seminţie a kabarilor îi prăda pe slavii şi ruşii din stepă.”²⁴

Aşezarea cabarilor în Alföld, corespunde de fapt cu un spaţiu mai vast, al cărui nucleu ar fi fost Tisa mijlocie. De aici, spaţiul locuit sau controlat de chazari s-ar fi întins pînă la Munţii Apuseni, cu Dunărea la sud şi rîul Someş la nord.²⁵ În centrul acestui spaţiu se află vechiul areal al Bihorului. Dealtfel, acest toponim este de origine khazară iar derivatele sale sunt: Bihor, Biheros, Bihar, Virhor.²⁶

István Erdély, afirma că „triburile cabarilor s-au aşezat în nordul Ungariei, la poalele Carpaţilor, pe cursul superior al Tisei”.²⁷ Este interesant, căci Victor Neumann descrie o particularitate a diasporei iudaice moderne în Maramureş: păstoritul evreiesc. Stînile oierilor evrei erau „o realitate economică imposibil de neglijat”, atît în Maramureş cît şi în Bucovina, „pînă la începutul veacului XX”.²⁸ Este posibil, ca una dintre principalele trăsături de civilizaţie cabară, creşterea animalelor să fi devenit preponderentă cu trecerea timpului, în detrimentul caracterului militar. Autorul totuşi afirmă că aceste comunităţi evreieşti rurale sînt colonii migrate din Galiţia poloneză în perioada modernă dar, marea majoritate a evreimii galiţiene este de origine khazară. Apoi, autorul menţionează acelaşi areal al Tisei mijlocii unde au locuit evrei şi „unde se formaseră deja primele voievodate medievale”.²⁹

Alături de toponimul Bihar se află un omonim considerat a fi şi el de origine khazară. Este vorba de Menumorut. Derivatele sale sunt: Menumarot, Menu Marot. El este fiul unui anume Morut sau Marot, şi el de origine khazară.³⁰

O altă ocupaţie a evreilor khazari era legată de transportul sării pe Mureş, comunităţi care dispuneau de mijloace şi depozite în Transilvania; situaţie care va rezista dincolo de secolul al XI-lea. Pe de altă parte, khazarii „practicau o religie necunoscută, venerau sarea, îşi ciopleau templele în saline ori în munţi de sare”.³¹ Se ştie că singurele zone cu zăcăminte de sare din cadrul Khazariei, cu excepţia Caucazului, se aflau în munţii Carpaţi.

În afară de asta, în prezent, sînt două situri arheologice, aflate în vecinătatea spaţiului descris mai sus şi atribuite evreilor khazari. Unul se află „în partea de sud a Ungariei”³² iar celălalt în Voivodina-Banatul sîrbesc, la Celarevo. Celarevo este un sit arheologic datat pentru veacurile VII-IX, „în apropierea Dunării, în Jugoslavia, adăpostind o necropolă medievală. Nu s-a găsit însă şi aşezarea care a hrănit cimitirul. Nu se ştie cu certitudine cine erau cei înhumaţi la Celarevo, cert este însă că s-au observat unele paricularităţi cu ale avarilor, influenţa perşilor asupra unor obiecte găsite în morminte,menorele (reprezentarea unor sfeşnice ritualice iudaice cu şapte braţe) şi alte simboluri ori laconice însemnări în ebraică. Siturile arheologice de la Cherson, din Crimeea, adăpostesc de asemenea plăcuţe de acelaşi tip de menore de la Celarevo. Aceasta i-a determinat pe specialişti să tragă concluzia că în împrejurările Novi Sadului (unde se află şi Celarevo) există vestigii arheologice care se diferenţiază de vestigiile avare, ceea ce poate sugera prezenţa unui alt substrat, aşadar a unui popor strămutat în cîmpia Panonică înaintea venirii ungurilor. (Fapt subliniat şi de Paul Lazăr Tonciulescu n.a.). În acest sens ar exista mărturii scrise. Un scrib anonim al regelui Béla, Abdul Hamid de Andaluzia şi Kinam socotesc că acest ţinut dunărean a fost locuit de popoare de origine turcă (ismailiţi) care socoteau a fi urmaşii triburilor migratoare din Cherson. Faptul în sine ar putea dovedi că necropola de la Celarevo aparţine, în parte, khazarilor iudaizaţi. Doctorul Isajlo Suk, arheolog şi arabist, originar din această zonă, aflat printre primii la săpăturile arheologice de la Celarevo, avea să facă o însemnare găsită după moartea sa. Această însemnare nu privea doar situl Celarevo, fiind mai degrabă o reflecţie personală. Textul sună astfel: „Pe cei îngropaţi la Celarevo, ungurii îi voiau unguri sau avari, evreii îi voiau evrei, musulmanii îi voiau mongoli, dar nimeni nu-i voia khazari. Cînd de fapt ei asta erau… Cimitirul e plin de cioburile ulcelelor cu menore încrustate. şi cum la evrei o ulcică spartă înseamnă un om decăzut, un om pierdut, tot aşa şi acest cimitir este al celor decăzuţi şi pierduţi, aşa cum au fost khazarii pe aceste meleaguri în acele vremuri.”³³

La Sînnicolaul Mare, localitate din judeţul Timiş, s-a descoperit în 1799 un tezaur datat din secolul al X-lea. Pe unul din principalele vase ale tezaurului, apare „figura prinţului victorios care tîrîie de păr un prizonier” iar „scenele mitologice de pe spatele vasului de aur conţin afinităţi cu Sarkelul khazar.”³⁴

Un al toponim de rezonanţă khazară este Semender, reşedinţa de vară a kaghanului khazar de pe malul mării Caspice; ori, pe malul sudic al Dunării, în aval de Belgrad, se află vechea cetate medievală a Semendriei.

Aceste descoperiri demonstrează o prezenţă khazară în spaţiul delimitat de Dunăre, Someş, Munţii Apuseni şi Tisa. Deşi personajul reprezentat pe vasul de aur al tezaurului amintit „tîrîie de păr un prizonier”, se pare că „nici la geograful Bavarez şi nici la Anonymus nu se consemnează conflicte sau războaie între chazari şi populaţia daco-română autohtonă. Este cert că relaţiile dintre cele două popoare au fost paşnice, căci altfel cronicarii timpului ar fi consemnat ceva dacă ar fi existat conflicte, aşa cum au făcut în situaţii asemănătoare.”³⁵ Dacă este să dăm curs reprezentărilor mitologice româneşti, lucrurile stau tocmai invers.

Pe de altă parte, prezenţa khazară în regatul arpadian atît prin numele unor regi cu nume iudaice precum Aba Sámuel „care, pentru propriul său respect, se numea Oba. Oba se referă la Aba Sámuel, căsătorit cu sora regelui ştefan cel Sfînt. El vine la conducerea regatului ungar între 1041-1044. Numele său confirmă că era turc-chazar, deoarece în ebraică aba înseamnă tată.”³⁶ Apoi, regele Andrei (1046-1060) a avut un fiu pe nume Salamon (1063-1074), în timpul căruia „Biharvár a fost practic a doua capitală a Ungariei”³⁷, deci centrul teritoriului dintre Tisa, Mureş şi Apuseni locuit de triburile cabare.

Mai mult, în secolul al X-lea, conducătorul ungar Taksony „a poftit un al doilea val de emigranţi khazari să se instaleze pe domeniile lui”³⁸, fapt semnalat şi de Anonymus.³⁹ Două secole mai tîrziu de la invitaţia conducătorului Taksony (947-970), Ioan Cinnamus, „cronicarul bizantin vorbeşte de trupe care păstrau legea mozaică, dar luptau în cadrul armatei maghiare din Dalmaţia în anul 1154 . (…) nu încape îndoială că majoritatea evreimii moderne îşi are originea în valurile migratoare de kabari-khazari, care joacă un rol de amploare în istoria timpurie a Ungariei. Nu numai că ţara era la început bilingvă dar şi guvernarea ei se baza pe dualismul monarhic (regim acceptat de unguri şi în modernitate. Cu 1867 prin dualismul austro-ungar, împăratul Austriei (Kende) era şi Gyula al Ungariei, adică rege. Probabil că nobilimea maghiară de atunci au văzut în acest nou regim şi o revenire la tradiţie), adică o variantă a sistemului khazar: regele de Jula sau Gyula (foarte popular şi astăzi ca nume de botez unguresc). Sistemul a durat pînă la sfîrşitul secolului X cînd Sf. ştefan a îmbrăcat credinţa romano-catolică şi l-a învins pe un Gyula răzvrătit (care stăpînea voievodatul Transilvaniei n.a.) – după cum ne putem şi aştepta un khazar, «trufaş în credinţa lui, care nu vroia în ruptul capului să se creştineze». Acest episod a pus capăt dualismului monarhiei, dar nu şi influenţei comunităţii khazaro-evreieşti în Ungaria.”⁴⁰

O ipoteză amintită de István Erdély şi susţinută de Moor E., este legată de o presupusă originie cabară a secuilor de astăzi, care ar fi venit în regiunea Bihor la invitaţia ducelui Taksony în cursul veacului al X-lea.⁴¹ Paul Lendvai presupune că „în bazinul carpatic secuii au imigrat iniţial ca un trib bulgaro-turanic împreună cu kabarii sau înaintea maghiarilor, şi că deja luptele de dinaintea descălecatului ei ar fi stat de partea ungurilor. Oricum ar fi, sigur este că secuii au mai folosit la începutul epocii moderne o variantă a scrierii turceşti.”⁴²

O altă versiune afirmă că secuii „ar putea fi identificaţi cu un popor turc care a migrat în bazinul carpatic în preajma lui 670” însă „evidenţa arheologică nu a fost verificată lingvistic”. La mijlocul secolului al X-lea erau „încă bilingvi, vorbeau ambele limbi materne: limba turcă şi limba ungară finno-ugrică. Numele lor în general a derivat din numele tribului turco-bulgar Eskil, dealtfel, acest lucru este foarte disputat.” Constantin Porfyrogenetul afirma că secuii „descind dintr-un trib numit al cabarilor”. Oricum, originea secuilor „ar putea fi turcică”, păstrîndu-şi organizarea turcică tribală pînă în vremurile moderne.⁴³

În 1990, istoricul Kevin Alan Brook a vizitat ţinutul secuiesc din Transilvania într-o expediţie privind evreii ardeleni. În acest spaţiu, Alan Brook a primit confirmarea că evreii transilvăneni, sînt potrivit tradiţiei, de origine turcică. Dar „aceasta nedovedind că au fost khazari. Ei ar puteau fi tătari, cumani sau oghuzi.

Dar, cel mult ei ar fi putut fi khazari, precum khazarii convertiţi la principiul iudaismului în număr mai mare decît oricare al grup turcic.”⁴⁴

În consecinţă, atît problema originii etnice a secuilor cît şi chestiunea evreimii ardelene rămîne deschisă. În ceea ce priveşte legenda românească amintită de Koestler legată de o invazie evreiască, poate fi localizată undeva în Transilvania de vest. Deşi Lazăr Tonciulescu afirmă că sursele documentare contemporane epocii nu amintesc conflicte între khazari şi autohtoni, acelaşi autor discută pe larg scrisoarea regelui khazar Iosif adresată rabinului Chasdai/Hasdai din Cordoba în anul 960. Acolo regele khazar afirmă că Dumnezeu i-ar fi spus: „Fii tare şi puternic, pune-te în fruntea vitejilor tăi şi pleacă în ţara Rudlas şi în ţara Ardial (Ardeal - după părerea lui Tonciulescu), căci eu am băgat frică şi teamă de tine în inimile acelor locuitori şi ţi-îi voi preda pe mîna ta.”⁴⁵ şi apoi avem şi tezaurul de la Sînnicolaul Mare cu cavalerul khazar trăgînd de păr un prizonier. Reperele arheologice şi istorice îi arată prezenţi pe culoarul Tisei şi mai la est de aceasta, între Someş, Munţii Apuseni şi Dunăre. Reperele etnografice şi mitologice au păstrat prezenţa evreilor khazari, într-o regiune apropiată Banatului şi Transilvaniei şi legată de acestea prin schimburile comerciale şi pendulările pastorale.□

Note:

1. Din vasta bibliografie pentru acest subiect amintesc selectiv: Artamonov, M.I., Khazar History , Leningrad, 1962; Bartha, A., A IX-X Szazadi Magyar Tarsadalomn (Hungarian Society in the 9th –10th Centuries), Budapest, 1968; Dunlop, D.M., The History of the Jewish Khazars, Princeton, 1954; Frazer, Sir James, The Killing of the Khazar Kings, Folklore, XXVIII, 1917;Graetz, H.H., History of the Jews, Philadelphia, 1891-1898; Kokovtsov, P., The Hebrew-Khazar Correspondence in the Tenth Century, Leningrad, 1932; Kutschera, Hugo Freiherr von, Die Chasaren, Wien, 1910; Landau, The Present Position of the Khazar Problem”, Zion, Jerusalem, 1942; Poliak, A.N., The Khazar Conversion to Judaism, Zion, Jerusalem, 1941 şi Khazaria - The History of a Jewish Kingdom in Europe, Mossad Bialik, Tel Aviv, 1951; Roth, C, The World History of the Jewish People, vol.II: The Dark Ages, London, 1966; Shapiro, H., The Jewish People: A Biological History”, UNESCO, Paris, 1953; Vetulani, A., The Jews in Medievael Poland, Jewish J. of Sociology, December, 1962; Zajackowski, The Khazar Culture and its Heirs, Breslau, 1946 şi The Problem of the Language of the Khazars, Proc.Breslau Soc. Of Sciences, 1946; Zborowski, M., and Herzog, E., Life Is With People – The Jewish Little-Town of Eastern Europe, New York, 1982.

2. În cursul secolului X, Imperiul Khazar a atins ca frontieră vestică linia fluviului Nistru.

3. Din cele cîteva lucrări apărute în limba română care abordează în subsidiar chestiunea khazară amintesc: Victor Neumann, Tentaţia lui Homo Europaeus, Geneza ideilor moderne în Europa centrală şi de sud-est, Editura All, 1997, Bucureşti; VSpinei, P.Diaconu şi I.Ferenczi, Migratori la cumpăna dintre milenii: ungurii, pecenegii, uzii şi cumanii apud Istoria Românilor, vol.III, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2001. Mult mai documentată este lucrarea : Paul Lazăr Tonciulescu, Ardealul pămînt şi cuvînt românesc, Editura Miracol, 2001, Bucureşti. Între lucrările de ficţiune amintesc aici pe Milorad Pavici, Dicţionarul khazar, roman-lexic în 100 000 de cuvinte, exemplar feminin, Editura Nemira, 1998, Bucureşti. Milorad Pavici a publicat şi exemplarul masculin al Dicţionarului khazar, dar acesta nu a fost tradus în limba română.

4. Între cele mai importante lucrări ale filologului Lazăr şăineanu, amintesc selectiv: Elemente turceşti în limba română, Bucureşti, 1885; Studiu dialectologic asupra graiului evreo-german, Bucureşti, 1889; Istoria filologiei române. Studii critice, Bucureşti, 1892; Basmele române în comparaţiune cu legendele antice clasice şi în legătură cu basmele popoarelor învecinate şi ale tuturor popoarelor romanice. Studiu comparativ, Bucureşti, 1895; Studii folclorice. Cercetări în domeniul literaturii populare, Bucureşti, 1896; Influenţa orientală asupra limbii şi culturii române, Bucureşti, 1900.

5. Lucrarea care a impulsionat cercetarea evreilor khazari a fost aceea scrisă de Arthur Koestler, Al XIII-lea trib. Imperiul khazarilor şi moştenirea sa. Pentru versiunea în limba română (singura), vezi exemplarul publicat la Editura Nagard, Roma, 1987.

6 .“In the early Middle Ages a powerful state, inhabited by the Khazars, existed on the coast of the Black Sea.” (Raymond Leslie Buell, Polland: Key to Europe, New York, N.Y.:A.A.Knopf, 1939, p.288) „The immigration (originally transmigration) of fews to Poland started in the middle of the IX century. (…) Chazars was situated in the vicinity of Kiev and extended to the Dniestr(Nistru n.a.), it ceased to exist in 1969.” (Michal M.Borwicz, A Thousand years of Jewish Life in Poland, Paris, 1955, p.18)

7. vezi Khazaria (586-1083 A.D.), essay bassed on Dennis A.Leventhal’s article, Suggested Modifications to an MW Army List: The Khazars, Saga, no.73, February 2000, pp.31-35

8. „(…) kaghanul se îndreptă spre trimisul evreilor întrebîndu-l ce avea de zis despre religia sa. Rabinul Isaac Sangari îi răspunse că, de fapt, khazarii nici nu trebuiau să treacă la o nouă credinţă. Să se ţină de cea veche. Cum toţi păreau miraţi de gîndirea lui, rabinul le explică: Voi nu sunteţi khazari. Sunteţi nişte evrei care vă întoarceţi acolo unde vă e locul: către adevăratul Dumnezeu al străbunilor voştri.” (Milorad Pavici, op.cit, pp. 228-229) Răspunsul teologului grec de la universitatea din Constantinopol, a fost următorul: „Noi grecii, dîndu-vă crucea, n-o să vă luăm şi cuvîntul ca zălog, aşa cum ar face-o sarazinii ori evreii. Nici n-o să vă cerem ca o dată cu crucea să vă însuşiţi şi limba noastră greacă. Dimpotrivă, ţineţi-vă sănătoşi limba voastră khazară. Dar aveţi grijă, dacă veţi trece la legea iudaică ori la cea mahomedană, n-o să mai fie tot aşa. Căci o dată cu credinţa lor o să trebuiască să le însuşiţi şi limba.” (idem, p. 130)

9. vezi site-ul The Khazar Heritage, cap. The Jewish Kingdom of Khazaria. Despre teritoriul imperiului khazar, aflăm: “The geographical expansion did not decrease until the khazar empire covered an area from Hungary-Austria in the west to the Aral sea in the east, Kiev-Upper in the North and the Black and Caspian seas and Caucasus in south. They installed counts (the so called Jewish princes) in Hungary-Austria, they taxated Goths in Crimeea and Greek-Byzantine towns and laudlords at the northern shores of the Black sea, they taxated Rhus merchands and raiders and all other trading through their territory.”

10. “A khazar official could be of Turk, Slav, Greek, Rhus, Arab, Goth, Roman and Magyar ethnical origin, as well as a confessional Christian, Jew, Muslim or maybe just pagan. They then just had to be multilingual and capable of communicating with all these nationalities.” (ibidem)

11. Arthur Koestler, op.cit., pp.45-47. „(…) În capitala khazară, după datină, sînt şapte judecători. Dintre aceştia doi sînt pentru musulmani, doi pentru khazari – care judecă după Tora, doi pentru creştini – care judecă după Evanghelie şi unul pentru saqualiti, neamul rhus şi alţi păgîni, care judecă după legea păgînească. În oraşul lui (al kaganului, n.a.), sînt mulţi musulmani, negustori şi meşteşugari care au venit în ţara asta datorită dreptăţii şi adăpostului de primejdii pe care le asigură.” (ibidem, p. 52) Khazaria era singurul refugiu, singura „formă de îndurare manifestată în istorie faţă de cei care au luat calea surghiunului, sau au fost împinşi pe ea”. Khazaria devenise un adevărat „cămin naţional” pentru toţi bejenarii din Bizanţ, din califatul arab sau de aiurea, imagine pe care a avut-o şi continuă să o aibe S.U.A, astăzi.

12. “After 900, in an attempt to escape Russia and keep their sovereignity, small detachments of Khazars with their families, especially from the splinted and distrupted army, fled westward to Crimeea, Roumania and Hungary. A northern group, penetrating Russia, went out of reach tu Prussia/Lithuania.” (The Khazar Heritage, The Jewish Kingdom of Khazaria, p.1)

13. “The Khazar kings, nobility and many tribesmen converted to Judaism and the khazars became a sedentary nation. Together with their Judaic compatriots they advanced civilization throughout Russia and Transylvania. (…) The art thereafter spread with the advancing khazar Judaic influence up the Volga, Don, Danube, Dniester and Dniepr rivers into Transylvania and Silesia.” (Samuel Kurinsky, The Jews and the Khazars ) Victor Neumann aminteşte despre „prezenţa mai mult sau mai puţin întîmplătoare a unor evrei în regiunea dintre Mureş şi Dunăre, acolo unde se formaseră deja primele voievodate medievale. Informaţiile ne parvin din însemnările lui Eustathies, Gerhardus de Sagredo, Benjamin de Tudela şi Petahija din Ratisbona. Documentele amintesc pentru secolele medievalităţii timpurii relaţiile evreilor cu maghiarii, românii, bulgarii, respectiv, cu ruşii, sîrbii, grecii.” (Victor Neumann, op.cit, p. 82)

14. “A Rumanian legend tells of an invasion – the date unknown – of armed Jews into that country.” (Arthur Koestler, op.cit., p. 176 quoted by Baron, S.W., A Social and Religious History of the Jews, vol.IV, New York, 1957, p. 77).

15.Ibidem, p. 50. „Maghiarii fuseseră aliaţii khazarilor şi aparent, vasalii lor, de bună voie, încă dela ivirea Imperiului Khazar. Maghiarii, la origine nu erau înrudiţi cu naţiunile slave şi turcice din stepe, în mijlocul cărora au venit să trăiască; aşadar o curiozitate etnică şi asta au rămas pînă în zilele noastre. La o dată necunoscută din primele secole ale erei creştine, acest trib nomad a fost alungat de pe arealul său iniţial din Urali şi a migrat spre sud prin stepe, într-un tîrziu stabilindu-se în regiunea dintre rîurile Don şi Kuban. Astfel au ajuns vecini cu khazarii încă dinainte ca aceştia din urmă să devină importanţi. O vreme au făcut parte dintr-o federaţie de populaţii seminomade, onogurii (cele zece săgeţi sau zece triburi); se crede că numele de ungar sau ungur reprezintă o versiune slavă a cuvîntului respectiv, în timp ce maghiar este numele pe care şi l-au dat ei înşişi din vremuri străvechi şi l-au păstrat pînă astăzi.” (ibidem, p. 98)

16. Mai mult, „khazarii le-au dat un rege care a întemeiat prima dinastie maghiară; în al doilea rînd, mai multe triburi khazare s-au unit cu maghiarii şi le-au transformat fundamental caracterul etnic.” (ibidem, p. 99 şi 101) „În timpul cît au suportat dominaţia chaganatului chazar, ungurii au fost nevoiţi să se conformeze îndatoririlor militare şi de altă natură impuse de acesta. Durata exactă a perioadei cît s-au aflat în subordinea chazarilor nu este cunoscută.” (V.Spinei, P.Diaconu şi I.Ferenczi, op.cit, p. 252)

17. Paul Lazăr Tonciulescu, op.cit., pp. 304-305 „(…) ungurii au aparţinut vreme mai îndelungată imperiului khazar turanic dintre Volga mijlocie şi cursul inferior al Dunării. (… )Tradiţia maghiară mai tîrzie a trecut însă sub tăcere atît relaţiile strînse cu khazarii, a căror pătură conducătoare s-a convertit în secolul al VIII-lea la iudaism, cît şi motivele reale ale migraţiei, care a condus triburile împreună cu aliaţii lor de origine khazară sau turanică pînă în coastele Carpaţilor.” (Paul Lendvai, Ungurii, Humanitas, Bucureşti, 2001, pp. 21-22)

18. Constantin Porfyrogenetul, 950, apud Arthur Koestler, op.cit., p.100.

19. István Erdély, Teza de candidat în ştiinţe, Budapesta, 1959.

20. Cronica notarului Anonymus, Faptele ungurilor, traducere: Paul Lazăr Tonciulescu, Editura Miracol, Bucureşti, 1996, p. 16. „Álmos a murit în timpul călătoriei şi, pe nesimţite, a dispărut din istorie.” (Paul Lendvai, op.cit., p. 23).

21. Gardezi cit. Arthur Koestler, op.cit., p. 102. „Există motive care îndeamnă să credem că primii Jula ai Ungariei erau kabari.” Vezi şi Gergely András, Istoria Ungariei, Odorheiu Secuiesc, 1993.

22. Bury şi Toynbee cit. Ibidem, p. 101. Iată şi o referire recentă: “Magyars and Khazars learned each others languages, such that the khazar language was spoken in Hungary until at least the middle of the tenth century.” (Kevin Alan Brook, The Jews oh Khazaria, 1999, p. 208 – referring to the fact that Khazars living in Hungary taught their language to their Hungarian neighbours.); Marczali N., în Histoire de la nation hongroise, Budapest, afirmă că ungurii vorbeau o limbă mixtă.

23. István Erdély, Les Relations Hungaro-Khazares, Studia Et Acta Orientalia, IV, Bucarest, 1962, pp.40-41 şi 42-43

24. Arthur Koestler, op.cit., p. 105 „Kabarii care erau mai vrednici la război şi mai vîrtoşi, au ajuns tribul conducător şi au adus gazdelor lor o infuzie de spirit de aventură care avea să-i prefacă foarte curînd într-un flagel al Europei. (…) Ei i-au învăţat pe maghiari acele tactici cu totul deosebite şi caracteristice, folosite din vremuri străvechi de toate neamurile turcice, şi de nimeni altcineva. (…) khazarii au jucat un rol important în înfiinţarea statului ungar.” (Macartney, CA., The Magyars in the Ninth Century, 1930, Cambridge, quoted in idem)

25. Paul Lazăr Tonciulescu, op.cit, p. 302 „(…) Această zonă corespunde Tisei mijlocii, fiind identică cu cea descrisă de Geograful Bavarez ca fiind locuită de chazari la sfîrşitul secolului al IX-lea (866-890), deci înainte de intrarea ungurilor migratori în Pannonia. De aici putem trage concluzia că poporul chazar, sub forma mai multor triburi exista pe Tisa mijlocie, deci între Dunăre şi Munţii Apuseni încă de la mijlocul secolului al IX-lea, formînd ramura cea mai occidentală a întinsului imperiu chazar.” (ibidem, pp. 302-303)

26.    Armenian version of the life of Saint Stephen of Sugdaia, cited in Gero, p. 22

27. István Erdély, op.cit., p. 46

28. Victor Neumann, op.cit., p. 103

29. Ibidem, p. 82

30. Anonymus, cited in Douglas Dunlop’s article The Khazars in The Dark Ages: Jews in

Christian Europe, 711-1096, 1966, p. 348

31. Milorad Pavici, op.cit, p. 237. Vezi şi pp. 240-241: Sare şi vis

32. “(…) In southern Hungary, archaeologists discovered a khazar ring engraved with Hebrew letters. These Khazars joined the pre-existing Jews of Hungary and formed communities in the main cities, including Buda.” (Eli Valley, The Great Jewish Cities of Central and Eastern Europe, Northvale, New York: Jason Aronson, 1999, p. 377)

33. Milorad Pavici, op.cit., pp. 59-60. „(…) Zac în morminte de familie risipite pe malul Dunării, iar în fiecare mormînt capul e orientat spre Ierusalim. Zac în morminte duble, dimpreună cu caii, doar că stau cu ochii închişi şi întorşi spre o altă lume decît aceea a dobitoacelor; zac sub femeile lor care stau ghemuite pe pîntece, încît ei nu le mai văd faţa ci sînii. Uneori sînt îngropaţi în picioare şi arată îngrozitor de bătrîni, cu o figură descompusă cu atîta scrutare a cerului, avînd cu ei cîte o plăcuţă de teracotă încrustată cu numele lui Yehuda ori cu cuvîntul shahor – negru. La colţurile mormintelor ard focuri, la picioare ţin hrana, la cingătoare pumnalele. Lîngă ei zace şi cîte un animal, mereu altul, de la mormînt la mormînt: aici o oaie, un bou sau o capră, acolo o găină, un porc sau un cerb, iar în mormintele de copii sînt depuse ouă. Alteori lîngă ei dai de uneltele lor, securi sau tot soiuri de cleşti de aurar. Ochii, urechile şi gurile le sînt astupate cu căpăcele din cioburi de teracotă încrustate cu sfeşnice evreieşti cu şapte bra păj, teracota fiind de provenienţă romană datînd din secolul al III-lea sau al IV-lea. (…) Aceste capcele cu încrustaţii pentru ochi, gură şi urechi îi apărau de demoni şi şedini, ca nu cumva să li se furişeze în morminte, doar că cioburile erau risipite în tot cimitirul (…).” (Ibidem, pp. 109-110)

34. Arthur Koestler, op.cit., p. 49

35. Paul Lazăr Tonciulescu, op.cit, p.303

36. Cronica…, p.63

37. History of Transylvania, General Editor Béla Köpeczi, Akadémiai Kiadó, Budapest, 1999, pp. 142

38. Arthur Koestler, op.cit, p. 146

39. „(…) din ţara Bular au venit oarecari stăpîni foarte nobili cu o mulţime mare de ismaeliţi al căror nume fuseseră Billa şi Bocsun. Cărora, ducele Toscun le-a dăruit pămînturi în diferite locuri ale ungurilor şi pe deasupra le-a cedat pe veci o fortăreaţă care se numeşte Pest.” Cronica…, p. 109

40. Arthur Koestler, op.cit., pp. 146-147. Astfel, de pildă în veacul al XIII-lea, custodele veniturilor Curţii Regale sub Andrei II (1205-1235) „era şambelanul conte Teka, un evreu de origine khazară, mare moşier, un geniu al finanţelor şi diplomaţiei”. Apoi, pînă către 1222, “evreii erau fie şefi de tarapane, perceptori(ceea ce fuseseră şi ungurii la rîndul lor în Khazaria n.a.) sau controlori ai monopolului regal asupra sării” (idem) lucru confirmat şi de Victor Neumann op.cit., p. 82. O altă sursă afirmă că „ (…) the last khazars who fled into Hungary in 1200-1300, where they received by their former vassals, the Magyar kings.” (Monroe Rosenthal and Isaac Mozeson, Wars of the Jews: A Military History from Biblical to Modern Times, New York, N.Y.:Hippocrene Books, 1990, p. 224

41. Moor, E., L’etablissement des Hongrois de la conquète arpadienne et l’origine des sicules, Szeged, 1944 vezi şi Györffy Gy., Du clan hongrois jusqu’au comitat, de la tribu jusqu’au pays, II Századok, 1958

42. Paul Lendvai, op.cit., p. 31. Despre scrierea veche a secuilor, vezi articolul: Dr. Hosszú Gábor, The Bug Symbols in the Sekler-Hungarian Rune Writing.

43. The Formation of the Szekely Settlements, in History of Transylvania…, pp.178-179. „(…) regiunea Bihar a fost complet ocupată de aşezări ungureşti în cursul secolului X, ceea ce explică de ce secuii s-au maghiarizat în veacul al XI-lea şi vorbesc numai maghiara în timp ce s-au mişcat prin Transilvania, păstrîndu-şi totdeodată şi alfabetul lor runic.” (idem)

 “(…) A relative of a Transilvanian Jew who has been in touch with we once told him We are not Semites – we are white Turks from far to the East, and our homes were destroyed by the Russians. These are the Jews of the town Sfîntul Gheorghe in what is now Romania. Though their community had intermingled with some Hungarians and Romaninans, they remained a cohesive community with knowledge of its Turkic origins for centuries. In the 1999 a genealogical expedition hired by my Transylvanian Jewish acquitance found confirmation of the tradition that these Jews are Turkic. That does not prove that they were khazars. They could have been Tatars or Kipchakes (Cumans) or Oghuzes. But most likely they were khazars, as the khazars converted to standard Judaism in larger numbers than any other Turkic group.” (Kevin Alan Brook, Are Russian Jews Descended from the khazars? A Reassessment Based upon the Latest Historical, Archeological, Linguistic and Genetic Evidence.

44. Paul Lazăr Tonciulescu, op.cit., p. 189

*

Adrian MAJURU, doctorand, este licenţiat al Facultăţii de Istorie din Bucureşti, MA din 1998 cu lucrarea Regele Carol al II-lea: mitul omului politic vs. miturile României „veşnice”. A publicat studii şi articole în revistele 22, Magazin istoric şi A Hét. În prezent este istoric la Muzeul Municipiului Bucureşti.