Altera

    reviste   » Altera
  autori a b c d g h k l m n p r s t u v w z  
  căutare á é í ó ö ő ú ü ű ă â î ş ţ
  toate numerele » altera ANUL XII. 2006., nr. 30-31 »
 


| observaţii
| listare
| bookmark


 
 
 
     
 
Untitled-1

Moţiune pentru o rezoluţie a
Parlamentului European
pe marginea unei noi strategii cadru
pentru multilingvism

Bernat Joan i Mari

Parlamentul European,

avînd în vedere Articolul 192, paragraful doi, din Tratatul CE,

-    avînd în vedere Articolele 149, 151 şi 308 din Tratatul CE,

-    avînd în vedere Articolele 21 şi 22 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene,

-    avînd în vedere propria rezoluţie din 14 ianuarie 2003 cu privire la păstrarea şi promovarea diversităţii culturale: rolul regiunilor europene şi al organizaţiilor internaţionale precum UNESCO şi Consiliul Europei1 şi referirea la diversitatea lingvistică din Europa în documentul respectiv,

-    avînd în vedere Decizia nr. 1934/200/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 17 iulie 2000 cu privire la Anul European al Limbilor 20012,

-    avînd în vedere Rezoluţia Consiliului din 14 februarie 2002 cu privire la promovarea diversităţii lingvistice şi a însuşirii limbilor în cadrul implementării obiectivelor Anului European al Limbilor 20013,

-    avînd în vedere Carta europeană a limbilor regionale şi minoritare a Consiliului Europei, intrată în vigoare la 1 martie 1998,

-    avînd în vedere Convenţia-cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale a Consiliului Europei, intrată în vigoare la 1 februarie 1998,

-    avînd în vedere propria rezoluţie din 4 septembrie 2003 care cuprinde o serie de recomandări către Comisie pe marginea limbilor regionale şi a celor mai puţin folosite – limbile minorităţilor din UE – în contextul extinderii uniunii şi al diversităţii culturale4,

-    avînd în vedere Regula 45 din propriul Regulament de procedură,

-    avînd în vedere raportul Comisiei pentru Cultură şi Educaţie (A6-0372/ 2006),

A. întrucît respectul faţă de diversitatea lingvistică şi culturală constituie un principiu de bază al UE şi este consfinţit în Articolul 22 al Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europen după cum urmează: „Uniunea respectă diversitatea culturală, religioasă şi lingvistică”,

B. întrucît multilingvismul este, pe de o parte, o caracteristică a UE făcînd din aceasta, fără îndoială, un exemplu, iar pe de altă parte o componentă fundamentală a culturii europene,

C. întrucît în propria rezoluţie mai sus menţionată din 14 ianuarie 2003, Parlamentul cerea includerea în Tratatul CE a următorului Articol: „Comunitatea respectă şi promovează, în cadrul sferei sale de competenţă, diversitatea lingvistică din Europa, inclusiv limbile regionale şi minoritare ca expresie a acestei diversităţi, prin încurajarea cooperării între Statele Membre şi folosirea altor instrumente adecvate în atingerea a acestui obiectiv”,

D. întrucît promovarea multilingvismului într-o Europă pluralistă reprezintă un factor esenţial de integrare culturală, economică şi socială, de sporire a competenţelor cetăţenilor şi facilitare a mobilităţii lor,

E. întrucît unele limbi europene sunt vorbite şi în multe State non-Membre şi constituie o legătură importantă între popoare şi naţiuni din diferite regiuni ale lumii,

F. întrucît unele din limbile europene au capacitatea deosebită de a stabili o comunicare directă şi imediată cu alte părţi ale lumii,

G. întrucît diversitatea lingvistică poate fi un element de coeziune socială şi o sursă de toleranţă, de acceptare a diferenţelor, de identificare şi înţelegere reciprocă între popoare,

H. întrucît multilingvismul ar trebui să caute totodată să promoveze respectul pentru diversitate şi toleranţă în vederea prevenirii apariţiei oricăror conflicte active sau latente între diferitele comunităţi lingvistice din Statele Membre,

I. întrucît toate limbile, ca mijloace primordiale de acces la o cultură, reprezintă o modalitate distinctă de a percepe şi descrie realitatea şi trebuie, de aceea, să aibă posibilitatea de a se bucura de condiţiile necesare dezvoltării lor,

J. întrucît este importantă cunoaşterea principiilor care stau la baza învăţării vorbirii şi formulării precum şi la baza însuşirii conceptelor de bază din fragedă copilărie, care constituie fundamentul competenţelor lingvistice ale limbii materne, pentru a încuraja însuşirea altor limbi şi pentru a atinge astfel obiectivul „limba maternă + alte două limbi”,

K. întrucît limbile regionale şi minoritare constituie o bogăţie culturală majoră şi, dat fiind faptul că ele reprezintă o moştenire culturală comună, sprijinirea păstrării lor ar trebui îmbunătăţită,

L. întrucît Parlamentul şi Comitetul Regiunilor au abordat în mai multe rînduri chestiunea importanţei limbilor mai puţin folosite, iar în momentul de faţă nu există nici o prevedere legală la nivelul UE referitoare la limbile regionale şi mai puţin folosite din Europa,

M. întrucît ar trebui acordată o atenţie deosebită promovării accesului la însuşirea unei limbi de către persoanele aflate în situaţii dificile sau dezavantajoase sau de cele handicapate.

Comentarii specifice pe marginea strategiei cadru

1. Salută angajamentul Comisiei, şi mai cu seamă noua strategie cadru, faţă de cultivarea cunoaşterii limbilor şi faţă de profitul cultural şi socio-economic de pe urma acestei cunoaşteri;

2.Consideră că, pentru atingerea obiectivelor stabilite de strategia de la Lisabona, este esenţială îmbunătăţirea calităţii, eficienţei şi accesibilităţi sistemelor educaţionale şi de pregătire din Uniunea Europeană prin promovarea însuşirii de limbi străine;

3 .Recunoaşte importanţa strategică a limbilor europene de circulaţie mondială ca vehicul de   comunicare şi ca mijloc de solidaritate, cooperare şi investiţie economică şi, de aceea, ca una din principalele directive politice ale strategiilor politice europene cu privire la multilingvism;

4. Salută obiectivul pe termen lung al Comisiei de îmbunătăţire a abilităţilor lingvistice individuale, făcînd referire la ţinta fixată în 2002 la Consiliul European de la Barcelona, şi anume ca cetăţenii să înveţe cel puţin două limbi străine pe lîngă limba maternă;

5.Aminteşte Statelor Membre UE că, în acest scop, este necesar să se ia măsurile adecvate pentru a promova o strategie autentică de însuşire de competenţe într-o limbă străină; mai mult, reafirmă că învăţarea de la o vîrstă fragedă a limbilor este de o importanţă considerabilă şi ar trebui să se bazeze pe metode eficiente în concordanţă cu cele mai bune tehnici disponibile;

6.Deplînge lipsa unor date amănunţite şi de încredere şi a unor indicatori adecvaţi referitori la situaţia actuală a competenţelor într-o limbă străină în Statele Membre şi, de aceea, salută propunerea de creare a unui Indicator European de Competenţe Lingvistice; acest indicator ar trebui să includă toate limbile oficiale ale UE şi, în măsura în care procedurile o permit, ar putea fi extins dincolo de cele cinci limbi de mare circulaţie pentru a include alte limbi ale UE, pentru a obţine un tablou real al competenţelor lingvistice;

7.    Are convingerea că propunerile vizînd multilingvismul nu ar trebui să se limiteze la principalele limbi oficiale/ale Statelor Membre;

8. Salută angajamentul Comisiei de a da acces cetăţenilor la legislaţia, procedurile şi informaţiile UE în propria lor limbă; totuşi aceasta ar trebui să includă cît de multe limbi posibil ale Statelor membre folosite de cetăţenii UE; astfel, declaraţia Comisiei potrivit căreia cetăţenii au dreptul de a contacta UE în propria lor limbă fără nici un obstacol ar deveni o realitate; acesta ar fi un pas important în reducerea prăpastiei dintre UE şi mulţi din cetăţenii ei, ceea ce constituie principalul scop al Planului D pentru Democraţie, Dialog şi Dezbatere;

9. Consideră că în concordanţă cu Comunicatul Comisiei către Consiliu şi către Parlamentul European cu privire la limbile folosite pentru informarea consumatorilor din Comunitate (COM (1993)0456), UE trebuie să respecte principiul subsidiarităţii în strategiile politice lingvistice, în virtutea căruia UE, prin implementarea propriului regim lingvistic sau prin legislaţia sectorială, nu modifică legislaţia referitoare la limbi existentă în fiecare Stat Membru pe întreg sau pe o parte a teritoriului lui;

10.      face apel la Comisie şi la alte instituţii europene să folosească la maximum potenţialul noilor instrumente digitale şi tehnologice de traducere pe siteurile lor de Internet pentru a da posibilitatea cetăţenilor europeni de a avea acces la şi de a obţine de pe Internet informaţii despre Europa în propria limbă;

11.      Consideră că ar trebui oferite cele mai vaste oportunităţi imigranţilor pentru a învăţa limba sau limbile ţărilor gazdă, aşa cum sunt definite de legislaţia acelor

ţări,   pentru integrarea lor socială şi culturală în măsura în care este  necesar, folosind metode care s-au dovedit eficiente în învăţarea limbilor şi pentru integrarea cetăţenilor imigranţi şi pentru a le da posibilitatea de a li se preda în limba lor maternă ca pe o modalitate de a-şi păstra legăturile cu ţara lor de origine;

12.      Salută ideea de a încuraja Statele Membre să elaboreze planuri naţionale, deoarece recunoaşte necesitatea planificării lingvistice la nivelul Statelor Membre; o asemenea iniţiativă este de natură să îmbunătăţească situaţia multor limbi vorbite pe o arie restrînsă şi să sporească conştiinţa importanţei diversităţii lingvistice; sugerează că asemenea planuri ar trebui să includă limbile mai puţin folosite din cadrul fiecărui Stat Membru şi să examineze posibilitatea învăţării acestor limbi de către adulţii interesaţi, şi să reţină aceste proiecte ca exemple de bună practică;

13.      sprijină iniţiativa vizînd pregătirea profesorilor, atît a celor care nu predau limbi cît şi a celor de specialitate, şi adaugă că numărul limbilor predate atît în şcoală cît şi în afara ei ar trebui mărit pentru a da posibilitatea viitorilor profesori să înveţe şi apoi să predea o mai mare diversitate de limbi în aceleaşi condiţii, cu condiţia să fie exprimat un interes în acest sens; aminteşte, legat de acest fapt, că pregătirea lingvistică este esenţială pentru promovarea şi facilitarea mobilităţii nu doar pentru cîţiva studenţi ci şi pentru toţi muncitorii care doresc să îşi continue profesia într-unul din Statele Membre;

14.      Face apel să se acorde o atenţie deosebită promovării învăţării limbilor de către persoane aflate în situaţii dificile sau dezavantajoase, precum şi de cele cu handicapuri;

15.        Salută faptul că se recurge mai des la Învăţarea Integrată a Conţinutului şi Limbii, graţie căreia elevii învaţă un obiect de studiu prin intermediul unei limbi străine şi face apel la Statele Membre să formeze o reţea a bunelor practici, în special prin analizarea rezultatelor obţinute în ţările multilingve în cadrul cursurilor de tip imersiune;

16.        Salută faptul că instituţiile de învăţămînt superior joacă un rol mai activ în promovarea multilingvismului nu numai în rîndul studenţilor şi al personalului didactic, ci şi în cel al comunităţii locale mai largi, şi are de aceea convingerea că ar trebui încurajate legăturile dintre universităţi şi autorităţle naţionale, locale şi regionale;

17.        Consideră că limba folosită în cursurile Erasmus ar trebui să fie limba oficială din sistemul de învăţămînt al ţării sau regiunii gazdă, şi că ar trebui să se asigure faptul că studenţii Erasmus ating un nivel de performanţă în limba respectivă care să le dea posibilitatea să urmeze corespunzător cursurile oferite în acea limbă;

18.        Salută concentrarea activităţilor de cercetare şi dezvoltare tehnologică asupra tehnologiilor informaţionale din domeniul lingvistic în cadrul Celui de-al şaptelea Program-cadru de cercetare avînd ca scop extinderea multilingvismului prin noua tehnologie informaţională;

19.        Sprijină propunerile de multilingvism în societatea informaţională şi crearea şi vehicularea de conţinut şi informaţie multilingvă; există o serie crescîndă

de tehnologii care vor contribui la o mai mare folosire a tuturor limbilor, inclusiv a celor folosite în prezent pe o arie mai mică; tehnologia oferă cel mai mare potenţial pentru asigurarea spaţiului lingvistic social pentru toate limbile Europei;

20. Sprijină propunerea de dezvoltarea a profesiilor şi industriilor din domeniul lingvistic; toate limbile europene vor avea nevoie de noi tehnologii precum procesarea vorbirii, recunoaşterea vocii ş.a.m.d., precum şi de muncă în domeniul terminologiei, dezvoltării predării limbilor, autorizării şi testării; altfel, limbile mai puţin folosite vor fi lăsate în urmă, spaţiul lor social lingvistic fiind preluat de limbi cu o mai mare circulaţie – mai cu seamă engleza;

21.  Sprijină un Standard European pentru Servicii de Traducere şi are convingerea că ar trebui să existe o politică proactivă pentru dezvoltarea serviciilor de traducere pentru limbile de mai mică circulaţie;

22.  Salută propunerea de mai mare transparenţă în predarea, testarea şi certificarea limbilor prin publicarea unui inventar al sistemelor disponibile în momentul de faţă;

Măsuri propuse

23.  Face apel la instituţiile şi organismele europene să îşi îmbunătăţească comunicarea cu cetăţenii în limbile naţionale ale acestora, indiferent dacă limbile respective au sau nu statut oficial la nivel de Stat Membru sau al UE;

24.  Face apel pentru un plan lingvistic şi o legislaţie lingvistică clare şi coerente ale UE; este nevoie de un act legislativ al UE cu privire la limbă care să confere o bază legală drepturilor lingvistice atît din punct de vedere colectiv, cît şi individual; pe baza unei asemenea legislaţii ar putea fi elaborat un plan lingvistic al UE, care să garanteze diversitatea lingvistică şi drepturile lingvistice;

25.         Încurajează Comisia să continue implementarea propunerilor prezentate în Raportul Ebner în măsura în care acestea sunt fezabile, şi să notifice regulat Parlamentul cu privire la rezultate;

26.         Face apel la Comisie să faciliteze şi promoveze accesul la informaţie şi finanţare pentru organismele candidate care doresc să promoveze multilingvismul prin reţele şi/sau proiecte finanţate de Comisie începînd din 2007;

***

27. îşi însărcinează Preşedintele să înainteze această rezoluţie Comisiei, Consiliului şi Statelor Membre.

Expunere de motive

Rezumat la Comunicat

Comunicatul reafirmă devotamentul Comisiei faţă de multilingvism şi propune acţiuni concrete. Membrii Comisiei remarcă faptul că UE este întemeiată pe „unitate în diversitate” şi că, pe lîngă cele 21 de limbi „oficiale” ale UE, există în jur de 60 de limbi autohtone plus limbile imigranţilor. Această diversitate este considerată o „sursă de bogăţie” care duce la o „mai mare solidaritate” şi „înţelegere reciprocă”.

Făcînd referire la definiţia lor a multilingvismului care include „coexistenţa diferitelor comunităţi lingvistice într-o zonă geografică”, membrii Comisiei propun strategii politice care caută să „promoveze un climat propice expresiei depline a tuturor limbilor în care poate să înflorească predarea şi învăţarea unei varietăţi de limbi”.

Referindu-se la limbile mai puţin vorbite, Comisia remarcă faptul că Comunitatea este principalul sprijin financiar pentru Biroul European pentru Limbi Puţin Folosite şi reţeaua Mercator. Comisia remarcă studiul făcut pentru eventuala creare a unei agenţii europene pentru învăţarea limbilor şi diversitate lingvistică şi care a avut sprijinul total al Parlamentului European, însă Comisia a optat pentru o Reţea a Centrelor pentru Diversitate Lingvistică pentru care, oarecum neconvingător, va „examina posibilitatea finanţării pe o bază multianuală prin programul propus de Învăţare Permanentă”.5

Printre propuneri, ei subliniază că va fi nevoie de „planuri naţionale” pentru a promova multilingvismul şi – mai degrabă fără tragere de inimă – că „predarea limbilor regionale sau minoritare ar trebui să fie luată şi ea în considerare ca adecvată”.

În plus, ei enumeră o serie de măsuri binevenite incluzînd folosirea noilor tehnologii, un nou Indicator al competenţei lingvistice la nivel UE, un studiu al bunelor practici, cercetarea şi folosirea mai mare a Învăţării Integrate a Conţinutului cu Limba.

Secţiunea a III-a abordează economia multilingvă şi felul în care competenţele lingvistice fac UE mai competitivă şi recunoaşte că este folositor pentu o afacere să vorbeşti limba clientului. Textul pare a avea ca ţintă „doar limbile oficiale”.

Secţiunea a IV-a evidenţiază multilingvismul în relaţiile Comisiei cu cetăţenii. Deoarece UE adoptă legislaţie care are caracter obligatoriu pentru cetăţenii săi, este indispensabil pentru legitimitatea şi transparenţa Uniunii ca cetăţenii să poată comunica cu instituţiile sale şi să poată citi legislaţia UE în propria lor limbă „naţională” (acesta e termenul folosit în comunicat) şi să poată participa la proiectul european „fără să se lovească de nici o barieră lingvistică”. Totuşi, chiar recomandabilă fiind, aceasta pare să aibă în vedere doar limbile „oficiale”. Este o greşeală să se afirme că toţi cetăţenii au acces universal la proiectul UE atîta vreme cît limbi regionale sau care nu sunt limbi de stat, unele din ele avînd mai mulţi vorbitori decît limbi ale statelor membre, sunt în realitate excluse. Este incredibil că tocmai atunci cînd UE se străduiesşte să se apropie de cetăţeniii săi ea exclude de la bun început 10%6 din ei din cauza lipsei unei strategii politice lingvistice cuprinzătoare.

Altfel propunerile formulate sunt binevenite, însă numai dacă ele includ limbile „regionale” sau minoritare.

Consideraţii pe marginea multilingvismului real

Diversitatea lingvistică din Europa este recunoscută în prezent (de pildă, în Carta UE a drepturilor fundamentale, în proiectul de constituţie) şi sprijinită (de pildă, criteriile de la Copenhaga din 1993), însă pe teren există multe limbi care îşi pierd vorbitorii, o întrerupere a transmiterii de la o generaţie la alta, o lipsă a învăţămîntului în anumite limbi şi numeroşi vorbitori care nu au nici un drept să îşi folosească limba la nivel oficial.

În plus, eşecul Constituţiei UE, care conţinea mai multe prevederi care asigurau sprijin pentru limbile mai puţin folosite, nu a fost suficient analizat în ce priveşte impactul său asupra promovării limbilor mai puţin folosite şi obţinerii de drepturi pentru aceste limbi. Acum, în absenţa unui proiect constituţional – situaţie care a lăsat limbile mai puţin folosite fără o bază legală adecvată pentru a desfăşura campanii sau pentru a strînge fonduri, este timpul pentru o reevaluare a tacticii. Aceasta înseamnă că ONG-uri precum EBLUL (Biroul European pentru Limbi Mai Puţin Folosite) trebuie să se concentreze acum asupra a noi modalităţi de asigurare a unei diversităţi lingvistice semnificative.

Lucrul de care este nevoie, pe lîngă tratatele internaţionale existente precum Carta limbilor regionale sau minoritare a Consiliului Europei şi Convenţia-cadru pentru protecţia minorităţile naţionale a Consiliului Europei, este o legislaţie cu caracter obligatoriu care să consfinţească drepturile, atît colective cît şi individuale, ale vorbitorilor de limbi mai puţin folosite de a-şi duce viaţa în limba lor, dreptul de beneficia de educaţie în limba lor şi dreptul de fi protejaţi de statele membre ostile ale căror strategii politice ameninţă limbile mai puţin folosite şi care acţionează în sensul asimilării naţiunilor fără state şi/sau minorităţile naţionale.

Cercetări recente ilustrează că faptul de a avea o limbă regională sau minoritară într-un stat este un lucru benefic din punct de vedere economic pentru statul respectiv. Avînd în vedere avantajele bilingvismului de tip limbă mai puţin folosită/ limbă oficială, studiul demonstrează că persoanele bilingve au aptitudini cognitive mai mari şi formează o populaţie cu competenţe sporite. Investiţia în bilingvism şi multilingvism este, de aceea, o investiţie în capitalul social.

Comunicatul, deşi bineinteţionat şi conţinînd mai multe propuneri inovatoare binevenite, rămîne în cel mai bun caz ambiguu în chestiunea limbilor neoficiale, iar în cel mai rău caz ignoră gravitatea situaţiei multor limbi europene periclitate. În plus, din punctul de vedere al planificării şi dezvoltării lingvistice, el nu reuşeşte să înregistreze nici un progres clar în direcţia instaurării unei diversităţi lingvistice semnificative care, ca valoare intrinsecă a UE, este esenţială dacă UE ţinteşte să realizeze un multilingvism real.

Reglementările în vigoare pe baza cărora se obţine finanţare UE acţionează în sensul excluderii grupurilor limbilor mai mici, fie sau nu din statele membre. În logica Planului de Acţiune, Communicatul cu privire la multilingvism semnalează o ruptură finală evidentă de orice noţiune de finanţare rezervată pentru proiectele pentru limbile mai puţin folosite, lucru care va marginaliza încă şi mai mult limbile mai puţin folosite, mai cu seamă pe cele mai periclitate. Propunerile Comisiei semnalează o îndepărtare paradigmatică faţă de strategia UE iniţială, de dinainte de 2000, de la sprijinirea directă a limbilor mai puţin folosite (în cadrul liniei bugetare B) la o paradigmă în care comunităţile lingvistice minoritare trebuie să concureze pe „piaţa deschisă” cu limbile mari. Cum ar urma să se realizeze acest lucru rămîne neclar. Limbile mai mari deţin organizaţii substanţiale cu bugete mari, de pildă British Council a avut 750 de milioane de euro pentru a promova engleza – de departe mai mult decît pentru limbile estonă, suedeză, galeză sau gaelică scoţiană.

Este nevoie de o simplificare administrativă a aplicaţiilor la fonduri proporţională cu mărimea fondurilor, de o politică proactivă în favoarea limbilor mai puţin folosite în alocarea fondurilor şi revenirea la finanţarea directă rezervată (inclusiv prefinanţarea) fără cofinanţare. În plus, în contextul dezvoltării tehnologiilor informaţionale, toate limbile de mai mică circulaţie ratează finanţări din cauza accentului pus pe limbile de largă circulaţie.

Dacă „limba ne face umani” după cum afirmă Comisarul Figel, limbile mai puţin folosite şi vorbitorii lor au nevoie de un statut pe măsura acestei afirmaţii. Dacă UE crede în sloganurile „unitate în diversitate” şi „toate limbile sunt egale”, atunci sînt necesare o politică şi o legislaţie coerente şi semnificative cu privire la limbi, precum şi recunoaşterea unor drepturi lingvistice care să permită tuturor limbilor europene să fie protejate şi să se bucure de spaţiul socio-lingvistic de care au nevoie pentru a se dezvolta. Chiar dacă există prevederi şi reglementări referitoare la limbi, pînă în momentul de faţă nu există o politică lingvistică cu statut de legislaţie obligatorie pentru UE nici la nivelul propriilor instituţii nici la cel al statelor membre.

Prevederile privind drepturile lingvistice ale omului nu sunt uniforme în UE. Această anomalie este şi mai accentuată de faptul că statele care aderă trebuie să îndeplinească criterii minime ţinînd de drepturile limbilor mai puţin folosite şi ale minorităţilor naţionale. Totuşi, există „vechi” state membre care, dacă s-ar afla azi în procesul aderării la UE, nu ar îndeplini cîtuşi de puţin aceste criterii. Este o anomalie care este nedreaptă pentru noile state membre şi nedreaptă faţă de comunităţile limbilor regionale sau minoritare, iar ea ilustrează în plus standardele duble ale UE.

Pentru că un mai mare multilingvism înseamnă că există politici proactive în favoarea limbilor mai puţin folosite ale Europei, inclusiv limbi ale Statelor Membre ca limba estonă sau daneză precum şi limbile naţionale ca basca şi galeza.

Este de prea puţin folos, după cum Comisia recunoaşte, faptul că un număr mai mare de oameni sunt multilingvi atîta vreme cît a doua sau a treia limbă vorbită de aceştia este engleza. Aceasta va duce la o predominanţă şi o extindere încă şi mai mari a folosirii englezei ca lingua franca a UE. Ceea ce ar trebui să fie încurajator, de pildă, ar fi cazurile în care oamenii pot învăţa limbi dintr-o familie diferită de limbi, cum ar fi ca galezii să înveţe limba poloneză. Învăţarea limbii engleze este o industrie în sine, dinamică şi aducătoare de profit, statele în care engleza este limbă maternă (de exemplu, Marea Britanie, Statele Unite ale Americii) deja profită de ea, engleza nu are nevoie de sprijin suplimentar din partea UE.

În plus, trebuie întocmită o listă a limbilor europene periclitate, astfel încît să poată fi identificate limbile aflate în cele mai dificile situaţii şi, prin politici proactive, să poată primi cel mai mult ajutor.

Este necesar un Avocat al Poporului pentru limbile din UE după modelul Comisarului Lingvistic din Canada. În Canada, Comisarul pentru Limbile Oficiale promovează şi sprijină obiectivele Legii limbilor oficiale din Canada; cercetează plîngerile referitoare la drepturile lingvistice; face auditul instituţiilor guvernului federal pentru a garanta că acestea respectă Legea limbilor oficiale; se asigură că drepturile lingvistice rămîn o preocupare prioritară a liderilor guvernului; şi promovează folosirea ambelor limbi oficiale în guvernul federal şi în societatea canadiană.7

Deşi Comisia s-a pronunţat împotriva Agenţiei pentru Diversitate Lingvistică şi Învăţarea Limbilor, merită insistat din nou în direcţia înfiinţării acesteia, sub titulatura de Agenţia pentru Multilingvism. Printre obiectivele acesteia ar fi înfiinţarea unei reţele de centre specializate în cercetarea şi promovarea diversităţii lingvistice.

Toate limbile europene ar trebui să fie declarate oficiale în UE. Acest lucru ar fi parte a unui plan lingvistic al UE şi poate fi realizat prin reducerea numărului de limbi de lucru din UE cum de facto se şi întîmplă deja. Limitarea la limbile Statelor Membre este inacceptabilă. Statutul oficial al fiecărei limbi semnalează tuturor cetăţenilor UE că trebuie să fie trataţi egal şi nu poate decît să acţioneze în sensul unei mai bune conectări a UE cu cetăţenii săi. În jur de 10% (46 de milioane) din populaţia UE vorbitorii de limbi regionale sau minoritare din UE – sunt siliţi să folosească în contactele lor cu UE limba Statului Membru ai cărui cetăţeni sunt, iar nu limba lor maternă.

Comunicatul stipulează că cetăţenii ar trebui să poată să comunice cu UE „în propria lor limbă naţională” şi să participe la proiectul UE „fără să se lovească de vreo barieră lingvisitcă”, însă se contrazice imediat restrîngînd aceste limbi doar la limbile oficiale8 ale statelor membre. El exclude în jur de 10% din populaţia UE dintr-o singură lovitură. Galeza este limba naţională a Ţării Galilor, basca este limba naţiunii basce, însă ele nu pot fi folosite. Pentru a obţine legitimitate democratică şi transparenţă, UE trebuie să fie accesibilă tuturor cetăţenilor săi în toate limbile europene. Această afirmaţie ridică întrebări uriaşe în legătură cu ce anume defineşte Comisia drept „multilingvism”, se referă doar la limbile oficiale? Dacă da, această definiţie este inacceptabilă.

Traducere de Doina Baci

Note:

1.OC 92 E, 16.4.2004, p. 322.

2.       OJ L 232, 14.9.2000, p. 1.

3.       OJ C 50, 23.2.2002, p. 1.

4. OC C 76 E, 25.3.2004, p. 243.

5. Totuşi, discursul domnului Figel la recenta conferinţă despre limbile regionale şi minoritare în educaţie sugera că este mai probabil ca acest proces să continue.

6. În Europa există în jur de 46 de milioane de vorbitori de limbi regionale sau minoritarre, ceea ce înseamnă aproximativ 10% din populaţia UE.

7.Vezi http://www.ocol-clo.gc.ca/rights_droits.asp?Lang=English, http://canadaonline. about.com/cs/bilingualism/g/commol.htm.

8. Limbile care se folosesc în UE sunt hotărîte în prezent de regula nr.1 a Tratatului CEE din 1958.

*

Bernat JOAN i MARÍ, europarlamentar, membru al Comisiei pentru Cultură şi Educaţie, doctor în filologie catalană, lector la Institutul de ªtiinţe Pedagogice din cadrul Universităţii din Insulele Baleare şi în cadrul Universităţii de Vară Catalane, cercetător în domeniul sociolingvisticii, scriitor: Integracio nacional i evolucio electoral (2004), Integracio sociocultural a eivissa i progres academic (2001), Un espai per a una llengua (1998).

Bernat Joan i Marí, Moţiune pentru o rezoluţie a Parlamentului European pe marginea unei noi strategii cadru pentru multilingvism (2006/2083(INI)).

   

a
f
e
g

 
       


(c) Fundaţia Jakabffy Elemér, Asociaţia Media Index 1999-2006