Ecumenica

O biserică de stat minoritară
într-o democraţie liberală.
Cazul Finlandei de interfaţă Est-Vest¹

Pertti Ahonen

1. Sarcina cercetării

1.1. Problemele cercetării

Finlanda, pe de o parte, nu are doar una, ci două biserici de stat, iar pe de altă parte, spre deosebire de vecinii săi scandinavi, statul finlandez nu a mai avut nici o confesiune religioasă deosebită de la adoptarea reformelor din anii ’20, la puţin timp după declararea independenţei (anumite aspecte ale acestor reforme prefigurîndu-se încă de pe vremea Marelui Ducat al Finlandei din cadrul Imperiului Rus în secolul al XIX-lea). În Norvegia şi Danemarca statul e încă, în 2005-2006, luteran din punct de vedere confesional. În Suedia, din contră, biserica majoritară, Biserica Luterană, e din 2000 un caz sui generis printre alte asociaţii religioase în urma măsurilor cunoscute ca „deconsacrarea“ unei „biserici de stat“ consacrate. (Heikkilä et al. 1996, U.S.Department of State, 1999, Seppo 1999)

Atenţia studiului de faţă este concentrată asupra bisericii de stat minoritare a Finlandei, Biserica Ortodoxă Finlandeză (de aici înainte „BOF“). Studiul are două obiective speciale:

1.     Realizarea unei analize comparative a regimurilor bisericilor de stat. Scopul acestei analize este (a) de a plasa regimul din Finlanda în categoria adecvată de regimuri, (b) de a decela natura particulară a soluţiei finlandeze în cadrul acestei categorii de regimuri şi (c) de a contura contextul acestei soluţii pentru a-i explica apariţia, persistenţa şi evoluţia.

2.     Realizarea unei analize comparative a aspectelor apartenenţei, reglementărilor, managementului şi reprezentării în ce priveşte biserica în cauză, BOF. În măsura în care este necesar, unele dintre aceste aspecte sînt abordate şi în ce priveşte alte culte organizate din Finlanda.² Printre celelalte culte, Biserica Luterană Finlandeză (de aici înainte „BLF“) este singura care se poate compara cu BOF.

Analizarea unei biserici de stat minoritare promite să reveleze date despre „regimurile cultelor de stat“ într-o manieră deosebită. Analizînd o biserică de stat minoritară, se decelează cunoştinţe despre implicaţiile de ansamblu ale reglementărilor statului cu privire la cultele minoritare.

BOF se află într-o „interfaţă Est-Vest“ europeană, lucru foarte important dacă avem în vedere extinderile către Est din 2004 şi cele aşteptate în 2007 ale Uniunii Europene. Laborioasa resurecţie, de la sfîrşitul blocului puterii sovietice şi pînă în prezent, a creştinismului ortodox acceptat oficial în Europa Centrală şi de Est a contribuit de asemenea la acutizarea acestei interfeţe. Legislaţia finlandeză cu privire la BOF implică şi dimensiuni internaţionale deosebite care sînt importante de analizat.

Acest studiu este alcătuit din trei părţi:

•  Conţine o schiţă pentru cadrul de lucru teoretic şi o specificare a metodologiei.

•  Conţine o analiză comparativă a tipurilor de regimuri de culte de stat cu o inserţie a Finlandei într-unul dintre tipurile de regim. Conţine, de asemenea, o analiză comparativă a BOF-ului şi a BLF-ului în ce priveşte aspectele apartenenţei, reglementărilor, managementului şi reprezentării.

•  Conţine un capitol cu concluzii şi o discuţie pe marginea rezultatelor cercetării pentru dezvoltarea lor în cercetarea viitoare.

1.2 Teorie. Statele vis-à-vis de culte, democraţie politică, structură şi evoluţie instituţională

Mare parte din lucrurile scrise şi publicate despre relaţiile stat-culte este lipsită de un cadru decelabil teoretic. Din contră, există dezbateri relevante în ştiinţele politice cu privire la relaţiile dintre stat şi culte în general, şi în particular relevante în analizarea presupusei „himere“ a separaţiei dintre biserică şi stat. În acest sens, este suficient să ne referim la trei asemenea dezbateri:

•  dezbaterea pe marginea gradului dezirabil de separare sau de integrare a cultelor religioase în stat,

•  dezbaterea pe marginea democraţiei politice ca temă perenă în ştiinţele politice cu prelungiri ce pot fi găsite de asemenea sub tema „politică şi religie”;

•  dezbaterea pe marginea proiectării, dezvoltării şi menţinerii instituţiilor pentru a respecta şi susţine principiile democraţiei politice şi pentru a pune în practică aceste principii, ce pot să se refere şi la contexte religioase.

A insista asupra unei separări stricte între „stat“ şi oricare cult este echivalent cu a îmbrăţişa principiile liberalismului clasic în formulele sale originare sau contemporane. Vocile ce se opun liberalismului clasic insistă că democraţia liberală trebuie să fie mai mult decît simpla aplicare a principiilor liberaliste. Aceste voci subliniază că democraţia liberală poate şi trebuie să fie făcută să implice anumite mecanisme de control reciproc ale instituţiilor pentru a garanta că o separare de jure nu va implica de facto sprijinirea unui cult majoritar sau a unui grup de culte majoritar.³

În ce priveşte tema democraţiei politice, relaţia dintre orice cult, inclusiv orice cult creştin, pe de o parte, şi democraţia politică, pe de alta, este ambivalentă. Unele dintre rădăcinile democraţiei sînt fără îndoială creştine, referinţa obişnuită în acest sens fiind micile comunităţi ale creştinismului timpuriu. Există anumite aspecte ale democraţiei politice, inclusiv vocabularul disponibil pentru lămurirea lucrurilor ce ţin de democraţie, ce îşi au originea în limbajul teologic. Creştinismul a jucat chiar de curînd roluri-cheie în emanciparea politică din diverse părţi ale lumii, cum ar fi Africa de Sud, anumite ţări din America de Sud, sau în Germania de Est şi în Polonia. Totuşi, două milenii, fără să excludem secolul XX, cuprind exemple însemnate de sprijinire de către doctrinele creştine a dictaturilor, represiunii, şovinismului şi discriminării etnice şi de gen. (Williams, 1999; De Gruchy, 1995.) Mai există şi subtema democraţiei interne care o include pe cea a democraţiei din sînul bisericii. În cadrul acestei teme, democraţia este înţeleasă în sensul său larg, care cuprinde drepturile omului şi gradul lor de implementare.⁴

Ştiinţele politice resimt lipsa unei teorii unice adecvate discutării structurii instituţiilor şi capacităţii de a face posibilă şi de a îmbunătăţi democraţia politică, abundînd însă în teorii şi abordări parţiale. În principiu, nu contestăm în studiul de faţă valoarea abordărilor instituţionale ale economiei reglementării şi opţiunii publice. Există însă şi teorii sociologice, antropologice, culturale şi politice care au acelaşi obiectiv. (Ahonen, 1994) În caz că sîntem pregătiţi să acceptăm şi perspective ce nu sînt străine de aplicaţiile practice, literatura pe marginea dezvoltării instituţionale şi de capacităţi este şi ea relevantă aici. (Honadle, 1986; Eade, 1997; Grindle, 1997; James, 1998)⁵

Principiile de bază la care se face adesea trimitere, ale dezvoltării instituţionale şi capacităţii includ democraţia, egalitatea, drepturile omului şi buna guvernare (de ex., UNDP, 1997). Echivalente ale acestor criterii au devenit şi ele foarte familiare candidatelor la UE din 2004 şi posibilelor candidate din 2007 datorită criteriilor de la Copenhaga. În unele cazuri, aceste principii sînt reduse la un simplu rol instrumental de promovare a fluxului comerţului internaţional şi stabilităţii naţionale şi internaţionale. Din contră – în cazurile în care aceste principii implică tendinţe de extindere a ariei minimale de aplicare a democraţiei liberale către o versiune de „democraţie puternică“ ce presupune idealul cetăţenilor angajaţi care percep o miză crucială în problemele publice (Barber, 1984).

Relevanţa celor trei dezbateri de mai sus pentru studiul BOF iese la iveală, în primul rînd, din faptul că BOF este o biserică minoritară pentru un mic cult minoritar. Dacă statutul ei de biserică de stat ar fi anulat, ea ar putea fi dezavantajată în comparaţie cu Biserica Luterană majoritară, BLF.

În al doilea rînd, sistemul de guvernare al BOF este unul de democraţie politică în pofida anumitor premise prezente în orice biserică creştină, care are un cler profesional ce îi apără doctrina şi aplicarea ei. Există, de asemenea, premise ce îşi au originea în tradiţiile doctrinei ortodoxe stabilite încă de sinoadele ecumenice din primul mileniu după Hristos. Totuşi, democraţia politică din BOF nu este un simplu implant impus de statul finlandez ambelor biserici de stat ca o condiţie pentru ca ele să-şi păstreze poziţia. Dimpotrivă, tradiţia creştină generală⁶, împreună cu anumite trăsături ale interpretării ei ortodoxe⁷, nu exclud democraţia cu un rol laic clar. Aplicarea regimului democratic în bisericile de stat finlandeze îşi exercită influenţa de circa treizeci de ani (Cf. Bader, 1999).⁸

În al treilea rînd, BOF are doar 60.000 de membri şi doar un număr mic de profesionişti, şi un management general şi financiar împărţit în 24 de parohii ce acoperă întreaga suprafaţă a Finlandei de 338.000 de km². Din punct de vedere economic, acest lucru implică o considerabilă „risipă la scară mare“ care impune exigenţe speciale pentru instituţiile BOF. Aceste instituţii, prin urmare, sînt supuse unor grele încercări pentru a face posibilă aşa-numita „economie de obiectiv“.⁹

1.3 Metodologie. Comparaţia şi analiza regimurilor

Cele două capitole ample ale acestui studiu implică o cercetare de tip comparativ. Aceste capitole implică o analiză comparativă într-un sens foarte precis definit (De Meur & Berg-Schlosser, 1994). Astfel, comparaţia priveşte puţine, însă mai mult de două unităţi de analiză, în puţine, însă mai mult de două dimensiuni.

Carter (1998) subliniază că simpla descriere nu este adecvată deocamdată pentru o cercetare comparativă propriu-zisă. În acest sens, studiul de faţă implică o derivare a bazei de comparaţie precum şi a dimensiunilor în funcţie de care se compară unităţile de analiză de la nivele de consideraţie ce sînt mai mari în abstracţiune decît nivelul imediat al observaţiei.

Bazele comparaţiei dintre „regimurile cultelor de stat“ derivă, în studiul de faţă, din prezenţa sau absenţa unui rol apreciabil al statului în astfel de regimuri şi din prezenţa sau absenţa aranjamentelor contractuale dintre stat şi culte. Mă bazez în acest sens pe Williamson (1991) în ce priveşte termenii „piaţă“, „ierarhie“ şi „contract“ ca forme de guvernare. Atît teoretic cît şi metodologic, dezvolt conceptele propuse de Williamson pentru a analiza situaţiile cu diferite numere de actori proeminenţi. În economie, conceptul de „competiţie potenţială“ este folosit frecvent pentru a analiza situaţii precum cea de faţă (de exemplu, FTC 1999). „Competiţia potenţială“ constă în posibilitatea reală de intrare în joc a altor actori decît cei cu o puternică prezenţă reală, de exemplu, într-o anumită piaţă dată. Competiţia potenţială implică prin urmare şi posibilitatea realistă ca actorii dominanţi să cunoască, în oricare moment, provocări serioase din partea altor actori în pofida faptului că cei din urmă trebuie să îşi înceapă progresul de la un nivel foarte scăzut. În sfîrşit, în stadiul actual al cercetărilor există echivalente la ceea ce se numeşte „căutare de chirie“ în economia opţiunii publice.¹⁰ Stiglitz (1998, 4)¹¹ evidenţiază că o parte din căutarea de chirie poate fi folosită ca ameninţare într-o competiţie „politică“ viguroasă,¹² dar el evidenţiază şi posibilitatea opusă. El observă că nici măcar o competiţie potenţială puternică nu poate duce la risipirea competiţiei imperfecte a căutării de chirie atît timp cît costurile pierdute ale celor mai puternici competitori sînt formidabile.¹³

Studiind BOF în comparaţie cu alte culte din Finlanda – şi înainte de toate cu BLF – principala bază de comparaţie este aici una politică. O primă dimensiune principală de comparaţie o reprezintă reglementările naţionale şi internaţionale. Ambele tipuri de reglementări determină împreună contextul politic de ansamblu al BOF. A doua dimensiune principală implică managementul, cu o concentrare pe guvernarea treburilor interne ale BOF la nivelul întregii Biserici, al diocezelor şi parohiilor ei. A treia dimensiune priveşte reprezentarea, cu concentrare asupra includerii şi excluderii politice esenţiale a intereselor ce îşi găsesc sau nu reuşesc să îşi găsească reprezentare în BOF.

Comparaţia este inserată şi în alt context. Acesta este unul cantitativ, ce priveşte apartenenţa la cultele din Finlanda şi tendinţele de creştere/descreştere a numărului de aderenţi ai acestora.

2. Regimul bisericii de stat din Finlanda

2.1 Tipul de regim de biserică de stat din Finlanda

Există diferite clasificări de regimuri ce prevalează între stat şi culte sau biserici. Robbers (1996b) oferă o clasificare¹⁴ utilă, care poate fi pusă în legătură cu consideraţiile teoretice ale lui Williamson (1991) şi, totodată, care poate fi dezvoltată. În acest sens, disting trei regimuri. Există unul bazat pe ierarhia între stat şi culte, pe care îl numesc „regim etatist“. La cealaltă extremă, statul nu are nici un rol semnificativ, de ca şi cum ar prevala „pieţele“ cultelor. Numesc acest regim un „regim liberal“. Între cele două extreme, însă tot cu trăsături unice, se găseşte un regim bazat pe un contract de un tip sau altul, între stat şi unul sau mai multe culte. Numesc acest regim un „regim contractual“. (Figura 1.)

Introduc şi altă dimensiune, ce ia în considerare cîte culte există de fapt. În cazul unui „regim etatist“, trasez linia de demarcaţie în funcţie de prevalenţa unui singur „cult de stat“ sau a două, sau, a mai multor astfel de culte. În cazul unui „regim contractual“ linia de demarcaţie este trasată între cazul în care contractul „dintre cult şi stat“ prevalează doar în relaţia dintre stat şi unul dintre culte sau un cult dominant, şi cazul în care contractul prevalează în relaţia dintre stat şi mai mult de un cult. Într-un „regim liberal”, trasez linia de demarcaţie între cazul în care există un cult sau un grup de culte dominante de facto, şi cazul în care există două sau mai multe culte fără prevalenţa vreunuia dintre ele.

	Unul sau mai multe „culte de stat”	Contract între stat şi unul sau între stat şi unul sau mai multe	Nici o reglementare specială de stat a cultelor, nici vreun contract culte
Un cult sau un grup de culte dominante fără nici un concurent de pe poziţii de egalitate	1. REGIMUL „STAT ETATIST – CULT UNIC“	3. REGIMUL „STAT CONTRACTUAL – CULT UNIC” (CU O ORIENTARE DOMINANT? A CULTELOR SAU A UNUI CULT DOMINANT)	5. REGIMUL „STAT LIBERAL – CULT UNIC” (CU O ORIENTARE DOMINANTĂ SAU UN CULT DOMINANT)
	Grecia (un cult de stat, Biserica Ortodoxă), Anglia (Biserica Anglicană), Norvegia şi Danemarca, şi, de asemenea, Suedia, dar numai pînă în 2000 (Bisericile Luterane respective)	Italia, Spania, Portugalia, Austria	Statele Unite (cultele protestante în ansamblu)
		Belgia într-o manieră unică (Biserica Catolică rămîne dominantă numeric)	Irlanda (Biserica Catolică)
			Franţa (Biserica Catolică)
		Rusia şi Serbia într-o manieră şi mai diferită (Biserica Ortodoxă), dar fără reglementări complete pînă în momentul de faţă	Suedia (Biserica Luterană) din anul 2000 încoace
			Bulgaria (Biserica Ortodoxă), fără reglementări complete pînă în momentul de faţă
Doi sau mai mulţi concurenţi pe poziţii de egalitate pe baza legii sau a numărului de membri sau ambele	2. REGIMUL „STAT ETATIST – CULTE MULTIPLE”	4. REGIMUL „STAT CONTRACTUAL – CULTE MULTIPLE” (CU DOU? SAU MAI MULTE ORIENT? RI ALE UNUI CULT SAU DOU? , SAU MAI MULTE CULTE)	6. REGIMUL „STAT LIBERAL – CULTE MULTIPLE” (FĂRĂ O ORIENTARE SAU UN CULT DOMINANT)
	Finlanda (două culte de stat, Biserica Luterană şi Biserica Ortodoxă)	Germania (grupul protestant mai cu seamă, Biserici Luterane pe de o parte, iar pe de alta Biserica Catolică)	Olanda
			Elveţia
			Estonia (Biserica Luterană, Biserica Orthodoxă supusă Constantinopolului, Biserica Orthodoxă supusă Moscovei şi Biserica Orthodoxă de Rit Vechi ca biserici de frunte)15
			Ucraina, România (situaţii nereglementate pînă în momentul de faţă)

Figura 1. O schiţă a regimurilor cultelor de stat vis-à-vis de numărul efectiv de culte.

Inserarea ţărilor în acest tabel se arată a da rezultate ce sînt ambigue într-o anumită măsură (Robbers 1996a, b; Boyle & Sheen, 1997; US Department of State, 1999). Grecia pe de o parte Norvegia şi Danemarca intră în aceeaşi categorie doar dacă se dă o definiţie foarte laxă regimului. Acolo, nivelul de formalizare a statutului bisericii de stat este diferit, cu o formalizare mai mare în Grecia decît în celelalte două ţări.¹⁶ Acelaşi lucru e valabil şi în clasificarea Statelor Unite împreună cu Irlanda, Franţa şi Suedia, dintre care ultimele trei au o Biserică dominantă în pofida unei separări oficiale clare a statului de biserică. Cele două categorii de „regimuri contractuale” sînt cel mai puţin ambigue din toate cele şase categorii. Finlanda pare a fi singura reprezentantă a ceea ce se numeşte „regim de stat etatist – culte multiple”. Totuşi, aceasta nu presupune pretenţia că Finlanda ar fi la nivel global singura ocupantă a acestei categorii, ci doar o indicare a tipului de regim de culte de stat aplicat în Finlanda.

2.2 Motivaţia istorică a unicităţii regimului bisericilor de stat finlandeze

În contextul de faţă există aşteptarea imediată ca Finlanda să se asemene îndeaproape cu alte ţări nordice, mai exact cu ţările scandinave. Totuşi, în cazul de faţă se înregistrează mai multe diferenţe decît similitudini. În primul rînd, spre deosebire de Suedia, Norvegia şi Danemarca, Finlanda a primit creştinismul prima dată din est, iar apoi din vest. Creştinismul occidental a devenit dominant în cele mai multe părţi ale Finlandei întîi sub forma Catolicismului iar apoi sub cea a Luteranismului, dar o minoritate ortodoxă indigenă, deşi mică, a persistat de-a lungul veacurilor. Aceasta s-a întîmplat în pofida represiunii suedeze din secolul al XVII-lea, ce a dus la emigrarea majorităţii finlandezilor ortodocşi în anumite regiuni ale Rusiei, unde continuă să existe rămăşite ale comunităţilor lor.¹⁷

În al doilea rînd, Finlanda a reprezentat din punct de vedere constituţional un caz unic în perioada 1809-1917.¹⁸ Deşi era parte a Imperiului Rus, ea nu a trebuit să se conformeze legislaţiei ruseşti, ci a putut să păstreze o moştenire juridică, inclusiv moştenirea constituţională a Suediei şi, ca atare, legile constituţionale din 1772 şi 1779. Totuşi, creştinismul ortodox era religie de stat în Imperiul Rus şi au existat ruşi creştini ortodocşi care stăteau în Finlanda, mulţi dintre ei stabilindu-se acolo definitiv. Grupul indigen tradiţional al finlandezilor ortodocşi a persistat, de asemenea, şi au existat şi finlandezi care s-au convertit la ortodoxie, de exemplu, în timpul anilor de serviciu militar sau de altfel de serviciu public, de afaceri sau muncă în Rusia. Nici Finlanda autonomă nu ar fi putut împiedica cu uşurinţă Biserica Ortodoxă să deţină o poziţie comparabilă cu cea de care se bucura în mod tradiţional Biserica Luterană.

În al treilea rînd, în perioada în care Imperiul Rus se confrunta tot mai des cu crize interne, încercările de rusificare erau iminente şi în Finlanda, începînd cu anii 1880. Cu mult înainte, în 1869, Finlanda impusese o separare juridică între stat şi biserică, care a fost urmată de Suedia, de exemplu, doar la peste 130 de ani, în anul 2000, cînd a înfiinţat un stat laic oficial, lucru ce fusese realizat din punct de vedere juridic în Finlanda pînă în anii 1870. Totuşi, la vremea separării din 1869/1870 şi la mult timp după aceea, creştinismul, şi în mod special varianta sa luterană, a continuat să joace un rol esenţial în viaţa de zi cu zi a finlandezilor şi în reglementarea socială a acestei vieţi. În Finlanda independentă dintre cele două războaie mondiale, BLF a deţinut calităţile distincte ale unei biserici de stat preferate, în pofida absenţei unui statut juridic în acest sens. Între cele două războaie mondiale şi chiar mai tîrziu, loialitatea populaţiei ortodoxe a fost pusă la îndoială în mod frecvent de mulţi finlandezi luterani, chiar dacă multe dintre aceste dubii erau estompate de faptul că creştinismul ortodox a fost reprimat în mod sever de către statul ateist al Uniunii Sovietice.

În al patrulea rînd, BOF a fost creată cu sprijinul unor decizii guvernamentale finlandeze precise. Patriarhia din Moscova a Bisericii Ortodoxe Ruse crease o Arhidioceză în Finlanda în anii 1890. Guvernul finlandez şi de asemenea ortodocşii naţionalişti finlandezi au socotit că, de la declararea independenţei Finlandei pe 6 decembrie 1917, subordonarea Arhidiocezei nu ar trebui să continue, cu atît mai mult cu cît în urma tulburărilor din Rusia ieşiseră învingători bolşevicii. În sfîrşit, o delegaţie finlandeză a călătorit la Constantinopol în 1923, şi Patriarhul Ecumenic a semnat un document tomos prin care acorda o poziţie autonomă unei noi biserici, BOF. După cum s-a arătat mai sus, o măsură similară s-a luat în cazul Estoniei, în acelaşi an. Înfiinţarea BOF a fost legată şi de epurarea paşnică, dar hotărîtă, a rusofililor din biserică. De remarcat este faptul că după cel de-al II-lea război mondial, Patriarhia Moscovei, împreună cu guvernul sovietic, s-a străduit în mod activ pînă la mijlocul anilor ’50 ca BOF să revină la subordonarea faţă de Moscova. Totuşi, doar mănăstirile ortodoxe ale Finlandei au revenit, dar numai pentru a se reîntoarce iarăşi la BOF în anii ’50. De fapt, singurele instituţii ortodoxe din Finlanda care s-au subordonat Moscovei la vremea aceea şi care au continuat această subordonare şi după aceea sînt două parohii ale ruşilor imigranţi, care au renunţat la subordonarea lor interbelică faţă de Arhidioceza din Paris aflată la rîndu-i în subordinea Patriarhiei Ecumenice şi au optat pentru subordonarea faţă de Moscova. Parohiile au rămas mici şi invizibile, pînă cînd după 2000 au început să îşi extindă activitatea printre noii imigranţi ruşi din Finlanda, din ce în ce mai numeroşi, care nu doresc să aparţină BOF.¹⁹

Suedia a introdus separarea statului de biserică în anul 2000, dar în Norvegia şi Danemarca statul încă mai este, în anul 2005, un stat religios luteran. Spre deosebire de Finlanda, atît în ce priveşte BLF cît şi BOF, clerul luteran norvegian este alcătuit din oficiali de stat şi, spre deosebire de Finlanda, salariile clerului norvegian sînt plătite din bugetul de stat norvegian. Spre deosebire de situaţia actuală atît din BLF cît şi din BOF, şeful de stat al Norvegiei, Regele, numeşte episcopii Bisericii Luterane Norvegiene. Spre deosebire de Finlanda, atît în BLF cît şi în BOF, în Norvegia parohiile luterane nu au propriile bugete de venituri, ci veniturile sînt acordate de către stat şi de municipalităţi. Nu există nici o taxă bisericească în Norvegia, spre deosebire de Finlanda, unde există pentru ambele sale biserici de stat taxe impuse tuturor membrilor lor. În Norvegia există un Minister Ecleziastic special, ceea ce nu este cazul în Finlanda, unde bisericile de stat se administrează singure, deşi în 2005, anumite rămăşiţe pe cale de dispariţie ale administraţiei guvernamentale naţionale a bisericilor de stat persistă în special faţă de BOF. Statul norvegian este singurul legislator al Bisericii Luterane Norvegiene, lucru foarte diferit de cazul Finlandei, unde iniţiativa legislativă şi o parte tot mai mare a legislaţiei existente revine înseşi bisericilor de stat. Este obligaţia statutară tradiţională a Regelui Norvegiei de a fi membru al Bisericii Luterane Norvegiene cu riscul de a-şi pierde în caz contrar coroana. Acest lucru este diferit de cazul Finlandei, chiar dacă primul Preşedinte care nu este membru al nici unei comunităţi religioase a fost ales abia în anul 2000. Este de remarcat faptul că municipalităţile norvegiene au obligaţia statutară de a subvenţiona şi alte comunităţi religioase publice înregistrate oficial, în aceleaşi condiţii în care este subvenţionată Biserica Luterană Norvegiană.²⁰

În Danemarca situaţia se aseamănă cu cea din Norvegia. Se poate spune că Biserica Luterană Daneză este singura biserică de stat, chiar într-un mod mai pregnant decît în Norvegia. Spre deosebire de Norvegia, în Danemarca nici măcar nu există un sinod ca întrunire regulată supremă a Bisericii Luterane, cu atît mai puţin punîndu-se problema unui sinod care să fie mai mult decît un organ consultativ cum e în Norvegia, ci un legiuitor efectiv cum e în cele două cazuri finlandeze. Spre deosebire de cazul Norvegiei şi asemănător situaţiei din Finlanda, în Danemarca există o taxă bisericească. Statul danez plăteşte salariile episcopilor, şi contribuie cu 40% din suma totală a salariilor restului clerului.²¹

În pofida diferenţelor actuale evidente dintre cele mai mari patru ţări nordice în ce priveşte regimurile bisericilor de stat, din punctul de vedere al practicii actuale, diferenţele sînt mai mici. Toate ţările nordice au experienţa unei secularizări rapide în perioada postbelică. Apartenenţa la biserica sau bisericile de stat a rămas numeroasă în principalele patru ţări nordice, deşi s-a înregistrat o descreştere tipică a numărului membrilor de la 95% din populaţie pînă pe la 85%, dacă luăm în considerare cazul Finlandei. Bisericile de stat finlandeze, norvegiene şi daneze şi Biserica Luterană Suedeză şi-au păstrat o bună vizibilitate publică. Totuşi, frecventarea efectivă a bisericilor de către membrii lor este scăzută în toate ţările nordice, în afara riturilor de trecere fundamentale ale botezului, confirmării, nunţii, înmormîntării şi cele cîteva sărbători fundamentale ale Bisericii Creştine.

3. Analizele apartenenţei, reglementării, managementului şi reprezentării în bisericile de stat finlandeze

3.1 Comunitatea: cifre, tendinţe, distribuie geografică şi diasporă

BOF are o comunitate de numai 60.000 de persoane din populaţia totală de 5,25 milioane a Finlandei, sau 1,1% din populaţia totală şi 1,3% din populaţia ce aparţine ambelor biserici de stat. Dat fiind faptul că BLF are o comunitate însumată la 4,4 milioane, BOF ar putea fi un cult minoritar invizibil şi insignifiant. Totuşi, dimpotrivă BOF este prezentă în mass media precum şi în alte tipuri de scene cu vizibilitate într-o proporţie ce excede foarte mult mărimea sa. Opinia publică este chiar mai pozitivă faţă de BOF decît faţă de biserica majoritară. Este de remarcat că aceasta este atitudinea predominantă chiar în rîndul membrilor bisericii majoritare. (Heino, 1997) (Tabelul 1.)

Proporţia comunităţii BOF din totalul populaţiei Finlandei a scăzut încet în timpul primilor 70 de ani de independenţă finlandeză (proclamată în 1917) de la peste 2% pînă la doar peste 1% din populaţie. Descreşterea comunităţii s-a oprit în anii ’90. Pînă la cel de-al II-lea război mondial, cîteva municipalităţi din estul extrem al Finlandei din acea vreme erau locuite în mod tradiţional de o majoritate ortodoxă. Odată ce Uniunea Sovietică a ocupat aceste regiuni, prima dată în 1939-40 şi apoi în 1944, populaţia lor s-a refugiat în cea mai mare parte din ce rămăsese din Finlanda. Chiar şi în prezent partea ortodoxă a populaţiei rămîne cea mai numeroasă în zonele estice şi central-estice ale Finlandei, deşi nici o municipalitate actuală din Finlanda nu are acum mai mult de 30% de ortodocşi din populaţie. Forţele concertate ale migrării intrateritoriale din anii ’50 şi noua imigraţie rusă din anii ’90 au dus la creşterea populaţiei ortodoxe în oraşele din sudul Finlandei, mai ales.

	Biserica Ortodoxă	Biserica Luterană	Alte culte creştine22	Culte non- creştine23	Neafiliaţi la nici un cult	Populaţia totală
Membri	60.000	4,4 milioane	Circa 60.000	Circa 30.000	Circa 660.000	5.250.000
Tendinţe	În creştere	Stabilă sau în declin lent	N.A.	În creştere	În creştere	În creştere lentă
Distribuţia geografică	Estul şi regiunile est-centrale ale Finlandei, oraşe din sudul Finlandei	Răspîndită în mod egal, cel mai puţin în oraşe	N.A.	Mai cu seamă în oraşe	Mult mai multe persoane în oraşe decît în zonele rurale	N.A.
Noi membri	Finlandezi şi a doua generaţie de imigranţi născuţi ortodocşi; finlandezi şi imigranţi convertiţi	Născuţi luterani, cîţiva imigranţi din care cei mai mulţi convertiţi	Mulţi devin membri prin convertire	Număr în creştere de musulmani	N.A.	N.A.

Tabelul 1. Comparaţii între cultele din Finlanda: comunităţi religioase

3.2 Reglementări internaţionale²⁴

BOF este ceea ce în tradiţia ortodoxă este cunoscută drept biserică ortodoxă „autonomă”. BOF este autonomă în ce priveşte legătura pe care o are cu Patriarhia Ecumenică a Constantinopolului. Legătura a fost definită în documentul Tomos, după cum s-a menţionat mai sus, emis de către Patriarhul Ecumenic Meletios pe 6 iulie, 1923 (bunăoară, în Parrukoski, 1989). Importanţa sa pe termen lung a implicat scoaterea BOF de sub orice subordonare faţă de Patriarhia Moscovei. După cum s-a precizat mai sus, Patriarhia Moscovei s-a străduit, din 1944 pînă la mijlocul anilor ’50, să se revină la acea subordonare. Documentul din 1923 determină poziţia canonică a BOF şi are relevanţă în chestiunile fundamentale de doctrină şi tradiţie. El devine relevant şi prin aceea că pentru numirea arhiepiscopului BOF e necesar acceptul Patriarhului Ecumenic.

Cu toate că bisericile ortodoxe „autonome“ au cel mai scăzut nivel de independenţă bisericească vis-à-vis de Patriarhie, nu există nici un dubiu asupra gradului de facto înalt de autonomie a BOF. Pînă în anii ’70 BOF înfiinţase un număr suficient de episcopii, patru, pentru a se califica pentru gradul mai înalt de independenţă al „autocefaliei”. Totuşi, autocefalia nu a fost introdusă, motivul cel mai plauzibil fiind micimea şi capacitatea limitată a BOF. Din contră, BLF este complet independentă, fără nici un document de reglementare canonică internaţională. De la apariţia activismului ecumenic, ambele biserici, ortodoxă şi luterană ale Finlandei, se numără printre participanţii activi.

3.3 Reglementările naţionale²⁵

Legislaţia constituţională finladeză asigură protecţia „religiei şi conştiinţei“. Libertăţile pozitive respective sînt cele ale confesiunii, cultului, asocierii, existînd de asemenea libertatea negativă explicită de a rămîne în afara asociaţiilor religioase ce împiedică participarea în adunări religioase împotriva conştiinţei participanţilor.

Seppo (1999) se referă la propunerea din perioada respectivă, care presupunea reunirea prevederilor constituţionale existente într-o lege care avea să se numească Constituţia Finlandeză, precum şi la faptul că la un moment dat nu exista nici o referire la nici o comunitate religioasă. Totuşi, o astfel de referire a fost reintrodusă în propunere după ce s-au iscat critici. Referirea este inclusă în Constituţia Finlandeză ce a intrat în vigoare pe 1 martie 2000. De asemenea, există prevederi în Constituţie potrivit cărora continuă să se aplice aranjamente legale speciale privitoare la BLF – interesant, numită doar „biserica“ în referirea constituţională la „Legea Bisericilor“ ce urma să fie adoptată. Prevederile mai implică, deşi nu explicit, instituirea de măsuri analoge privitoare la BOF. Alte confesiuni, culte şi asociaţii religioase sînt lipsite de o recunoaştere similară, spre deosebire de situaţia actuală din Suedia sau din Germania, de exemplu.

În situaţia din 2005 încă există puţin mai multe reglementări ale statului finlandez în ce priveşte BOF decît BLF. Totuşi, s-ar putea ca acest lucru să nu fie împotriva voinţei BOF în sine, motivaţia în acest sens fiind în primul rînd capacităţile reduse ale acesteia. Această stare de lucruri are legitimare şi ca protecţie a unei minorităţi. Din anii ’90, BLF a asumat un rol tot mai mare în elaborarea propriilor norme legale, cele mai multe dintre ele în curs de adoptare în momentul de faţă. BLF a mai acceptat transformarea Administraţiilor Diocezane (tuomiokapitulit) într-un regim de biserică unică, în locul regimului tradiţional de biserică de stat. În acelaşi chip, BLF şi-a asumat resposabilitatea pentru salariile episcopilor. (Heikkila, 1999; Seppo, 1999). Îndelungata tradiţie potrivit căreia şeful statului numeşte episcopii e de asemenea abandonată în BLF. În momentul de faţă doar BOF este explicit subvenţionată de stat pentru întreţinerea administraţiei aflate deasupra nivelului parohial. Subvenţia se ridică la aproximativ 10% din totalul cheltuielilor BOF dacă se includ şi cheltuielile parohiei. Şi în cazul BOF cea mai mare parte din reglementările interne revine din mîinile Parlamentului şi Guvernului Finlandez la Biserica însăşi, iar Biserica este cea care urmază să îşi numească episcopii. Finanţarea de stat a administraţiei centrale a BOF e de asemenea probabil să fie oprită în viitor, la momentul potrivit.

Ambele biserici de stat finlandeze sînt entităţi juridice publice. Există legi speciale cu privire la fiecare Biserică adoptate de Parlament, dar acceptate în prealabil de Sinodul fiecărei Biserici. Parlamentul nu are nici un drept de a amenda sau schimba legile respective, ci doar posibilitatea de a accepta sau respinge propunerile sinoadelor. (Heikkilä et al., 1996; Heikkilä, 1999). Legea cu privire la BOF (8 August 1969 nr. 521, art. 9) stipulează ca cel mai înalt nivel de guvernare a BOF să fie Guvernul Finlandei. Prevederea similară privitoare la BLF a fost abrogată odată cu adoptarea unei noi Legi a Bisericii în 1994. Totuşi, reglementările rămase cu privire la BOF nu trebuie socotite întocmai. Ele se referă la supravegherea, de către Ministerul Educaţiei, a afacerilor Consiliului Ecleziastic (kirkollishallitus) al BOF. Ele se referă şi la rolul pregătitor al Ministerului în probleme legate de BOF şi care urmează a fi decise de către Preşedintele Republicii, de către Guvern, sau Parlament. În sfîrşit, normele se referă la pregătirea subvenţiei pentru administraţia centrală a BOF în cadrul bugetului de stat anual. În 2004, o comisie guvernamentală finlandeză şi-a susţinut propunerea de a armoniza şi echivala reglementările legale cu privire la BOF pentru a corespunde cu cele referitoare la BLF. Rezultatul probabil este decodificarea substanţială a ceea ce a rămas din administraţia guvernamentală naţională finlandeză privitoare la BOF.

Condiţia democraţiei a fost impusă de guvern celor două biserici de stat finlandeze în anii ’70. În aparenţă, implementarea legii implica o cedare a Bisericilor în faţa cererilor de democratizare. Totuşi, consecinţele au fost în mare măsură pozitive pentru Biserici. Democratizarea, care a ajuns să privească alegerea reprezentanţilor parohilor, a coincis cu o schimbare fundamentală în atitudinea faţă de Biserici a partidului celui mai popular din Finlanda, Partidul Social Democrat. (Seppo, 1999.) Deşi schimbările au fost cel mai clar vizibile în BLF prin permiterea afilierilor de partid în alegerile la nivel parohial, s-au înregistrat efecte pozitive de legitimare democratică şi faţă de BOF. Creşterea prezenţei la vot a fost probabil motivaţia schimbării alegerilor în ambele Biserici, în 1998, în sensul organizării lor doar odată la trei ani, iar nu pentru o treime din locuri în fiecare an ca înainte. Trebuie observat că, spre deosebire de BLF, apartenenţa politică nu este vizibilă în alegerile de la nivelul parohiilor BOF.

Absenţa clerului feminin în BLF nu era o chestiune crucială la începutul anilor ’70 în măsură să stopeze schimbarea pozitivă în atitudinea PSD. Totuşi, conştientizarea condiţiei femine egală atît din punct de vedere legislativ cît şi al politicilor de stat în ce priveşte egalitatea între sexe a făcut progrese considerabile în Finlanda în timpul ultimelor trei decenii. În anumite privinţe, tradiţia clerului pur masculin din BOF reprezintă acum un oarecare handicap politic din moment ce, din anii ’80, BLF a început să hirotonisească femei. Justificarea absenţei clerului feminin o reprezintă tradiţia ortodoxă (John 1966). Totuşi, în biserici ortodoxe mai liberale din Statele Unite, hirotonisirea femeilor deja există cel puţin ca temă de discuţie.²⁶

Nu există cazuri cunoscute de încălcare a drepturilor omului în BOF. Bisericile ortodoxe din Occident sînt cunoscute pentru atitudinea lor mai curînd îngăduitoare faţă de slăbiciunile omeneşti, iar această atitudine a reuşit să-i atragă pe oameni pînă la convertirea personală, în pofida faptului că în practica efectivă credinţa ortodoxă impune cerinţe severe de pioşenie a credincioşilor. Mai există şi alţi factori ce contribuie la absenţa încălcărilor. Proporţia redusă a BOF-ului, suprafaţa mare şi comunitatea mică a parohiilor ei, situaţia de concurenţă cu o biserică de stat mai mare, transparenţa treburilor Bisericii faţă de membrii ei şi faţă de cei din afara ei, şi natura de democraţie politică solidă a Finlandei. Circumstanţele în care au loc încălcări ale drepturilor omului în comunităţile religioase din Finlanda sînt probabil absente în BOF. Asemenea încălcări par să aibă loc în mici comunităţi locale dominate de anumite mişcări neo-luterane cu coduri stricte de conduită,²⁷ în alte mişcări creştine cu caracter total sau fundamentalist, şi în alte curente confesionale.

Statul, în sensul larg al cuvîntului, inclusiv înseşi municipalităţile autonome ale Finlandei, continuă să ofere beneficii celor două biserici de stat. Municipalităţile trebuie să asigure predarea confesiunii religioase pentru fiecare copil. Servicii religioase şi servicii preoţeşti sînt disponibile, pe cheltuiala statului, în închisori şi în forţele armate. Există învăţămînt teologic pînă la nivel de doctorat în teologie atît în cultul ortodox cît şi în cel luteran. Studiile superioare de teologie luterană au fost înfiinţate în Finlanda în 1640, simultan cu înfiinţarea primei universităţi din ţară. Studiul teologic are loc în cadrul a două universităţi şi al unei facultăţi aşa-numit ecumenice a unei a treia universităţi. Studierea teologiei ortodoxe a avut loc în Rusia cît timp Finlanda îi fusese anexată şi pînă la independenţa Finlandei, iar la şase luni după ce Finlanda a devenit independenta, în august 1918, a fost înfiinţat un Seminar Teologic Ortodox. Educaţia clerului ortodox a fost reactualizată şi transferată la cea mai estică Universitate din Uniunea Europeană din 1995-2004 la Joensuu, Finlanda, în 1988. Educaţia este parte a funcţiilor facultăţii ecumenice menţionate mai sus. (Hakkarainen, 1998)

Statul finlandez nu asigură subvenţii celor două biserici de stat pentru activităţile lor interne de la nivelul parohiei, pe baza faptului că parohiile au dreptul de a impune o taxă bisericească membrilor lor. Această taxă variază în parohiile BLF şi BOF între 1% şi 2% din venitul impozabil al membrilor parohiei. Totuşi, organizarea activităţilor din fiecare biserică în maniera organizaţiilor neguvernamentale, de obicei asociaţii, face posibilă sau cel puţin ar putea face posibilă subvenţionarea de către stat. Principala activitate în acest sens constă în misiuni creştine, care în practica lor modernă efectivă pun accentul pe servicii de sănătate, educaţie şi de asistenţă socială. BLF are mai multe organizaţii misionare ce activează în diferite ţări ale lumii. BOF desfăşoară activităţi misionare într-o singură ţară, mai precis Kenya. În anul 2000 s-a înfiinţat o nouă organizaţie de binefacere în subordinea BOF, cu numele de OrtAid.

3.4. Management general: unitate şi diversitate, „centrele” bisericilor, diocezelor şi parohiilor²8

BOF este mult mai unitară pe plan intern decît BLF în ce priveşte interpretarea doctrinei. Din secolul al XVIII-lea au apărut noi curente în BLF care, pînă în 1809, a fost doar o parte a Bisericii Luterane Suedeze. În secolul XIX curentele care sînt în prezent considerate „vechi” erau deja consolidate. Există „evanghelicii“ (evankeliset, în vestul, sudul şi extrema estică ale Finlandei), „veghetorii“ (heränneet, în nord şi în centru, bine reprezentaţi în clerul luteran), şi două orientări ale celui mai cuprinzător curent neo-protestant, lestadienii (mai ales în nord, bine reprezentaţi şi în nordul Suediei). Vechile curente au fost însoţite în ultima vreme de alte mişcări de natură neo-protestantă, însă de obicei noile mişcări nu s-au îndepărtat şi de miezul gîndirii luterane. În BOF nu există organizaţii asemănătoare cu noile curente luterane şi ca atare nici asociaţii independente în condiţiile dreptului privat şi nici firme ale acestora. Asociaţiile ortodoxe de drept privat tind să se asemene asociaţiilor luterane care sînt strîns legate de principalul curent al bisericii. Există organizaţii ortodoxe pentru tineri, studenţi, activităţi misionare, pentru sprijinirea celor două mănăstiri precum şi activităţi editoriale. (Ortodoksinen kalenteri, 1999) Singurul activism ortodox din afara BOF e constatabil în congregaţia restrînsă a Bisericii Ortodoxe Sinodice, şi în cele două parohii finlandeze subordonate Patriarhiei Moscovei. Am făcut comentarii mai devreme asupra celor două parohii şi a recentei lor activări.

Nivelul suprem de guvernare proprie a BOF îl reprezintă Sinodul Naţional anual, în care o jumătate din membri reprezintă clerul, format din patru episcopi şi 14 membri aleşi de către preoţi şi cantori şi 14 membri ce reprezintă stratul laic, ales în parohii.²⁹ Poziţia clerului este în acest caz mai puternică decît în BLF, unde clerul reprezintă doar o treime din adunare. Sinodul ia deciziile cele mai importante privitoare la BOF în măsura în care aceste decizii nu fac parte din prerogativele statului. După cum s-a menţionat mai sus, puterile Sinodului au fost sau sînt în creştere ca urmare a procesului de scoatere de sub puterea de legiferare a guvernului naţional.

Tradiţia ortodoxă atribuie o poziţie puternică fiecărui episcop în dioceza lui. Totuşi, există multe Biserici Ortodoxe minoritare, inclusiv cea din Finlanda, unde nu poate fi aplicat principiul ortodox tradiţional „fiecare oraş cu propriul său episcop“. Prin urmare, supravegherea fiecărui preot din parohii de către episcopul său, Mitropolitul, dobîndeşte un caracter diferit în Finlanda faţă de Grecia, de exemplu. În Finlanda democraţia parohială cu un rol laic puternic caracterizează şi principiul episcopal tradiţional.

Decurge din tradiţia ortodoxă a suveranităţii episcopale în cadrul diecezei sale ca arhiepiscopul – numit „Arhiepiscopul Finlandei şi Kareliei“ – să fie doar primus inter pares printre ceilalţi Mitropoliţi (Episcopi) şi capul uneia dintre dieceze. Totuşi, din cauza longevităţii Arhiepiscopilor BOF – doar Herman, Paul, John şi Leo din 1923 încoace – şi a poziţiei de decidenţi în probleme spirituale, precum şi a prestigiului pe care l-au obţinut, statutul lor de reprezentanţi supremi ai bisericii lor s-a aflat dincolo de orice contestare. Arhiepiscopul este şi preşedintele sesiunilor Consiliului Ecleziastic (kirkollishallitus). Acest organ mai include şi reprezentanţi laici, pe lîngă membrii clerului. Consiliul călăuzeşte administraţia centrală a BOF. Comitetul îşi are sediul în oraşul Kuopio din centrul Finlandei, unde îşi are reşedinţa şi Arhiepiscopul. Reiese din reglementarea BOF de către dreptul public că procedurile oficiale aplicate în Consiliu sînt aceleaşi cu cele aplicate în guvernul naţional şi în municipalităţi. Deciziile sînt pregătite şi arbitrate oficial de Consiliu şi sînt arhivate procesele verbale, care sînt făcute publice. Procedurile recursului sînt disponibile potrivit dreptului public administrativ.

Administraţia centrală a BOF primeşte resurse în cadrul unui capitol din bugetul anual de stat finlandez pe de-o parte, iar pe de altă parte primeşte o cotă prestabilită, aproximativ 10%, din impozitul pe venit al fiecărei parohii. Administraţia centrală urmăreşte egalizarea fiscală prin subvenţii extraordinare pentru parohiile cu capacitate fiscală redusă. Sistemele elaborate cu formule sofisticate pentru alocarea subvenţiilor analoage din partea statului către municipalităţi lipsesc din BOF, la fel cum lipsesc şi din BLF. O parte din subvenţionarea BOF are loc sub formă de credit. În acest caz, o parohie poate să cadă la înţelegere cu centrul pentru a reţine plata cotei centrului din impozitul pe venit al parohiei şi să plătească doar o dobîndă pe credit pînă cînd se face plata integrală după cîţiva ani. Consiliul Ecleziastic al BOF acordă subvenţii şi în scopuri cum ar fi restaurarea icoanelor şi a clădirilor bisericeşti.

Ceilalţi doi mitropoliţi, pe lîngă Arhiepiscopul BOF, îşi conduc fiecare dieceza, una în sud, la Helsinki, cealaltă în nord, la Oulu. Mai există şi un Episcop Asociat ce îl asistă pe Arhiepiscop. Fiecare dieceză este persoană juridică în condiţiile dreptului public. Totuşi, este probabil ca absenţa unei resurse independente de finanţare pentru dieceze să limiteze de facto libertatea de acţiune fiscală diecezală.

În BOF existau, pînă la o recentă fuzionare, în total 24 de parohii, fiecare fiind condusă de un preot paroh. Mai există, de asemenea, două mănăstiri: New Valaam şi Lintula în partea est-centrală a Finlandei, conduse de un igumen sau de o igumenia. O a treia nouă mănăstire a început să se construiască în apropiere de Helsinki. Mărimea medie a unei parohii variază între 18.000 de membri în Parohia din Helsinki şi pînă la mai puţin de 1.000 în 5 dintre cele mai mici parohii, media fiind de 2.500 de membri. Suprafaţa medie a unei parohii BOF nu este mai mică de 14.000 km², cea mai întinsă avînd o suprafaţă de aproximativ 100.000 km², în Laponia. După cum s-a menţionat mai sus, fiecare parohie BOF este persoană juridică în condiţiile dreptului public. Acest lucru face posibile achiziţia şi înstrăinarea proprietăţii imobiliare şi a altor tipuri de proprietăţi, deplina responsabilitate juridică şi asumarea propriei răspunderi contractuale.

În parohii pot exista, pe lîngă preotul paroh, şi alţi preoţi numiţi pe post. O astfel de numire presupune educaţie teologică, în timp ce simpla hirotonisire, în respectul tradiţiei ortodoxe, nu necesită acest lucru. De aceea, într-o parohie pot exista persoane hirotonisite dar care nu sunt numite în post şi care nu au educaţie teologică oficială. Mai sînt şi cantorii, dintre care cei mai mulţi cu normă întreagă. De asemenea, mai sînt diaconi, dintre care cei mai mulţi primesc doar o plată simbolică sau nu sînt plătiţi deloc, şi există foarte mulţi voluntari neplătiţi în fiecare parohie. Dată fiind densitatea redusă a populaţiei ortodoxe din Finlanda, BOF are de asemenea preoţi şi cantori itineranţi pentru a asigura continuitatea serviciului religios. Asemănător situaţiei guvernului, municipalităţilor finlandeze şi BLF, BOF are şi ea angajaţi permanenţi şi temporari care nu sînt într-o poziţie echivalentă celei a funcţionarilor publici.

Managementul laic al parohiilor BOF este organizat asemănător structurilor din municipalităţile ţării şi la fel ca în parohiile BLF. Au loc alegeri trienale ale reprezentanţilor parohiei (valtuusto). Organul managerial tradiţional cel mai înalt al fiecărei parohii, întrunirea parohială, alege preotul atunci cînd este necesar. După ce parohia a primit candidaturile oficiale, Mitropolitul Diecezan decide care dintre aplicanţi îndeplinesc cerinţele pentru a putea fi candidaţi. Apoi, după ce oficiază slujbe de probă, candidaţii sînt supuşi votului membrilor parohiei, după care Mitropolitul confirmă alegerea. Reprezentanţii aleşi ai parohiei, prezidaţi de preotul paroh, decid asupra chestiunilor parohiale cele mai importante, cum ar fi bugetul anual şi ocuparea unei mari părţi a funcţiilor parohiale. De asemenea, ei aleg membrii consiliului parohial şi alte organe parohiale administrative cruciale. Consiliul, de asemenea condus de către preot, este organul executiv suprem. Parohiile ortodoxe au de asemenea în mod tipic un consiliu pentru proprietăţile imobiliare şi alte consilii, cum ar fi cele pentru planificarea pe termen lung, diaconic, şi pentru tineret. Filialele asociaţiilor ortodoxe naţionale operează în strînsă legătură cu parohiile. Diferenţa este că în BLF membrii consiliului sînt aleşi de către enoriaşi şi nu de către reprezentanţii aleşi ai parohiei.

3.5. Management financiar: surse de venit şi aplicarea noului management naţional³⁰

Principala sursă de venit a fiecărei parohii BOF o reprezintă taxa bisericească. Cuantumul taxei este decis de către reprezentanţii aleşi ai parohiei pentru fiecare an bugetar. În 2005 cuantumul maxim al taxei bisericeşti în parohiile ortodoxe a fost de facto de 2,00%. În cadrul BLF există cîteva parohii mici cu un cuantum mai ridicat decît acesta. Taxa bisericească este de fapt o taxă pe venitul impozabil.

Parohiile ortodoxe mai au şi alte surse de venit:

• Sînt parohii care produc un venit substanţial din proprietăţi, cum ar fi pădurile sau terenurile date în chirie.

• Mici surplusuri pot fi generate din vînzarea de cărţi, icoane, candele, ulei de candele, şi altele.

• Venituri extraordinare pot fi disponibile, cum ar fi subvenţionări de la Consiliul Ecleziastic al BOF pentru compensarea unei capacităţi fiscale reduse sau pentru restaurarea sau achiziţionarea de proprietăţi, ustensile şi veşminte valoroase.

•Venituri extraordinare pot fi disponibile de la stat pentru restaurarea proprietăţilor cu valoare culturală şi de la municipalităţi pentru îmbunătăţirea înfăţişării bisericilor şi a spaţiului ce le înconjoară.

• Există programe ale Comisiei Europene în domeniul culturii, în cadrul cărora parohiile ortodoxe pot şi ele să se asocieze.

Parohiile care au perspective pozitive în ce priveşte evoluţia veniturilor lor pe termen lung pot considera justificată apelarea la împrumuturi de pe piaţa generală a împrumuturilor. În mod obişnuit, scopul împrumutului îl constituie restaurarea bisericilor sau construirea de noi biserici şi de alte clădiri parohiale.

Anterior aşa-zisului Nou Management Public, bisericile de stat finlandeze au decis să recurgă la aplicarea principiilor de contabilitate generală, cunoscute întrucîtva derutant şi drept „contabilitate de afaceri“. Schimbarea a avut loc între 1997-2000, sau imediat după ce o reformă similară a fost implementată în municipalităţile finlandeze de la începutul lui 1997 încoace. Aici ca şi înainte, bisericile de stat finlandeze adaptează principiile de management financiar municipal, buget şi contabilitate, deşi ele adaptează aceste principii în scopuri proprii. BOF, de asemenea, se foloseşte de experienţa acumulată şi de pregătirea oferită de BLF.

Reforma presupunea că fiecare parohie, din ambele biserici de stat, trebuie să pregătească bugete operaţionale şi de investiţii separate, şi că fiecare dintre ele trebuie să poată pregăti o declaraţie de bilanţ anual, o declaraţie financiară şi o balanţă contabilă la sfîrşitul fiecărui an fiscal. Parohiile trebuie să stabilească valorile iniţiale ale bunurilor lor mobile şi imobile şi să înceapă să calculeze o depreciere anuală a valorii proprietăţilor. Mai mult decît atît, parohiile cu activităţi organizate în exteriorul propriilor organizaţii parohiale, cum ar fi companiile de management al proprietăţii imobiliare cu capital social, trebuie să pregătească declaraţii consolidate referitoare la întreaga lor activitate. (Ahonen & Meklin, 2000.)

Există o diferenţă marcantă în organizarea fiscală a parohiilor BOF faţă de cele luterane. În BLF un număr mare de parohii aparţin federaţiilor parohiale care au un fond în totalitate comun al finanţelor parohiale. Acest fond presupune şi faptul că resursele comune sînt administrate în comun. Federaţiile sînt un lucru obişnuit în oraşe şi metropole. Din cauza suprafeţelor mari şi densităţii scăzute a comunităţilor parohiilor BOF, federaţiile parohiale sînt greu de realizat, iar fuzionarea parohiilor este şi ea de utilitate îndoielnică în multe cazuri. Totuşi, după cum s-a menţionat mai sus, a existat de curînd o fuzionare parohială.

3.6. Reprezentarea de jure şi de facto³¹

De la începutul anilor ’70 nu mai este exclusă folosirea denumirilor de partid pentru asociaţiile alegătorilor la alegerile din parohiile BLF. Nu acelaşi lucru se întîmplă în BOF, deşi există candidaţi a căror afiliere la partid este cunoscută înainte de deciziile electorale.

Singurul partid finlandez creştin, Liga Creştină, a fost fondat în anii ’70, acum fiinţînd sub numele de Partidul Democrat Creştin (PDC), nu este un reprezentant al perspectivei ortodoxe şi sînt mulţi luterani care consideră că partidul reprezintă doar o porţiune limitată a perspectivei luterane. În mod obişnuit, au fost şi sînt parlamentari finlandezi care sînt membri ai BOF, însă nici unul din rîndurile PDC. În ultimii ani, unul sau doi dintre cei maxim 18 preoţi guvernamentali permişi de legislaţia finlandeză au fost de fapt membri ai acestei biserici, însă dispersaţi în partide diferite.

Participarea politică a clerului luteran este parte integrantă a istoriei politice a Finlandei. Clerul luteran a alcătuit una dintre cele patru stări sociale din parlament pînă la introducerea în 1906 a parlamentului unicameral bazat pe sufragiu universal. Clerul luteran a fost important şi în marele Partid Finlandez, suomalainen puolue. Cînd acest partid şi-a încetat existenţa, la scurt timp după declararea independenţei Finlandei, o mare parte din cler a devenit activă în partidul conservator, Coaliţia Naţională. În anii ’30 şi la începutul anilor ’40, mulţi studenţi în teologie şi tineri clerici luterani au fost susţinători ai partidului de extremă dreaptă, Mişcarea Populară Patriotă IKL, în pofida legăturilor sale tot mai strînse cu naţional-socialismul german. Ca atare, interpretarea finlandeză a extremismului de dreapta din acea vreme a avut un vizibil caracter de luteranism naţionalist extrem. Pînă în anii ’60, clericii luterani au avut tendinţa de a se pune în slujba Coaliţiei Naţionale sau a Ligii Agricole, care a devenit Partidul de Centru în 1965. Tumultul ideologic din acea vreme, asociat cu democratizarea din bisericile naţionale, a dus la apariţia clerului social democrat şi chiar a celui din DLFP, dominat de comunism din anii ’60 încoace.

În virtutea tradiţiei, clerul ortodox nu participă în politica de partid şi cu atît mai puţin nu candidează la funcţii politice. Totuşi, unii din membrii lui susţin o doctrină cu relevanţă politică şi socială. Absenţa activităţilor politice de partid nu a exclus cu nici un chip sindicalizarea preoţilor ortodocşi, a cantorilor şi profesorilor de religie ortodoxă. Totuşi, trebuie remarcat faptul că sindicalizarea este parte constitutivă a scenei socio-economice finlandeze, în care rata sindicalizării este de aproximativ 80% dintre angajaţi.

Am discutat deja reprezentarea în cote egale a clerului, în sensul larg al cuvîntului, şi a laicilor în cadrul Sinodului BOF. M-am referit, de asemenea, la reprezentarea mai pronunţată a clerului în cadrul Sinodului BOF decît în Sinodul BLF. În sfîrşit, m-am referit la absenţa clerului feminin din cadrul BOF, spre deosebire de BLF. Totuşi, femeile au o prezenţă numeroasă printre reprezentanţii aleşi ai fiecărei parohii BOF, în cadrul consiliilor parohiale şi al altor organe parohiale, precum şi printre membrii activi ai sinodului BOF. Nu mai trebuie spus că frecventarea de către femei a bisericii în cadrul BOF este mai mare decît de către bărbaţi, în raport cu proporţia respectivă a membrilor bisericii.

Reprezentarea minorităţilor naţionale şi etnice face parte integrantă a BOF de la înfiinţarea ei ca biserică autonomă. Într-o ordine numerică aproximativă, BOF reprezintă următoarele grupuri minoritare din Finlanda:

• în general, BOF este reprezentanta karelienilor, indiferent dacă ei sau strămoşii lor vorbesc/vorbeau vreunul din dialectele limbii kareliene, sau aşa-zisele dialecte kareliene ale limbii finlandeze³².

•  dat fiind faptul că singura regiune în care Finlanda (în trecut fosta ei regiune centrală şi de nord-est) se învecinează cu o populaţie ortodoxă avea un număr însemnat de vorbitori ai limbii kareliene, BOF a rămas reprezentantul cel mai de seamă al acestei populaţii, odată ce ea s-a refugiat în ceea ce rămăsese din Finlanda în 1939 şi apoi din nou în 1944.

•  în timpul anilor ’90, BOF-ul a primit un potenţial rol de reprezentant al noilor imigranţi de etnie rusă din Finlanda. Spre deosebire de 1990, cînd numărul tuturor străinilor din Finlanda era de numai circa 10.000, la începutul anilor 2000, doar străinii de etnie rusă se ridicau la circa 25.000. Totuşi, după cum s-a arătat mai sus, nu este limpede dacă cei mai mulţi dintre ruşii în cauză doresc să aparţină de BOF.

•  BOF a continuat să îi reprezinte pe cetăţenii finlandezi cu ascendenţă rusă, fie că erau urmaşii ruşilor stabiliţi în Finlanda înainte de primul război mondial, în timpul revoluţiei ruse sau imediat după aceea, fie că s-au stabilit în Finlanda mai tîrziu. Prin acest grup ne referim la cetăţenii finlandezi naturalizaţi avînd ascendenţa menţionată, iar o parte din ei include unii din „imigranţii care au revenit”, descrişi în anii ’80 ca cei cărora li s-a atribuit naţionalitatea finlandeză în URSS. Astfel, deşi mulţi dintre „imigranţii reveniţi” care s-au mutat în Finlanda erau luterani sau neafiliaţi nici unei biserici, nu puţini dintre ei erau ortodocşi.

• BOF a primit, de asemenea, rolul de reprezentant al micii minorităţi a băştinaşilor Koltta Saami din Petsamo-Laponia, care au devenit refugiaţi din teritoriul lor preluat de Uniunea Sovietică în 1944 şi care erau în mod tradiţional ortodocşi. Sami este un grup etnic care vorbeşte diferite dialecte de origine finougrică cu acelaşi nume. Nu există nici o inteligibilitate reciprocă între finlandezi şi populaţia sami, iar limbile pot fi considerate cam la fel de îndepărtate cum sînt, de exemplu, româna şi spaniola. Populaţia finlandeză Kollta Saami, care s-a stabilit prima dată în nord-estul extrem al actualului teritoriu finlandez după cel de-al doilea război mondial, cuprinde circa 700 de persoane, sau în jur de o cincime din întreaga populaţie finlandeză sami.

Pînă în anii ’90, fluxul convertirilor religioase dintre bisericile de stat luterane şi ortodoxe din Finlanda începuse să se încline în favoarea celei din urmă. Există personalităţi de seamă, culturale şi politice, în ţară, atît femei cît şi bărbaţi, care s-au convertit, însă nu au avut loc convertiri în masă. Acest lucru se explică parţial prin datinile BOF care nu încurajează convertirea, ci o descurajează mai degrabă. Totuşi, majoritatea convertiţilor sînt oameni simpli, mulţi dintre ei avînd strămoşi ortodocşi şi de obicei părinţi sau bunici convertiţi ei înşişi la luteranism. Actualul arhiepiscop retras din BOF s-a convertit de la BLF, avînd doctorat atît în teologie luterană obţinut în Finlanda, cît şi în teologie ortodoxă obţinut în Grecia. Alt mitropolit al BOF este de asemenea convertit de la luteranism şi deţine o diplomă de masterat în teologie luterană. Actualul arhiepiscop BOF este născut ortodox, dar are masterat în teologie luterană. Mai sînt şi alţi membri ai clerului BOF care sînt convertiţi.

4. Concluzii: particularităţile unui caz naţional şi dinamica unei decreştinări treptate

În Finlanda, distanţarea cetăţenilor faţă de bisericile de stat nu a atins proporţii masive. Analizînd cazul Olandei, care este singura ţară din Europa în care retragerea voluntară a cetăţenilor din biserică a făcut comunitatea bisericească să devină o minoritate a populaţiei³³, Van Rooden (1998) sugerează că elitelor societăţii olandeze le-a convenit ca cetăţenii să se înstrăineze în număr mare de biserică. Din contră, în societatea finlandeză elitelor le-a convenit să nu aibă loc o avalanşă a alienării, cu toate că separarea de o biserică de stat este posibilă din anii ’70 încoace printr-o simplă notificare adresată celui mai apropiat birou local de evidenţă a populaţiei. Totuşi, Finlanda se aseamănă cu Suedia şi Germania şi diferă de Olanda (Monsma & Soper 1997) prin faptul că participarea celor mai mulţi dintre membrii bisericilor de stat sau bisericilor dominante la slujbe este scăzută. Membrii cu participare activă formează mai puţin de 10% din comunitate. Aceasta reprezintă doar o fracţiune a respectivei cifre olandeze de 40-50% din comunitatea bisericească din această ţară. Nu este exclus ca, după cum sugerează Monsma & Soper (1997), absenţa relativă a competiţiei interreligioase din Finlanda, rezultată din regimul celor două biserici de stat, să fi jucat un rol în menţinerea unui activism redus. Aceasta este, de asemenea, ipoteza comună a specialiştilor care au studiat frecventarea bisericii.³⁴

Finlanda este diferită de Suedia în sensul că BLF nu a ajuns să se identifice în mod clar cu clasa conducătoare a ţării din secolul al XIX-lea. Lenhammar (1998) explică apariţia noilor curente din afara curentului principal al Bisericii Luterane Suedeze, făcînd trimitere la identificarea curentului principal cu elita conservatoare, regalistă sau paternalistă a secolului respectiv. Deşi au existat cazuri de represiune statală făţişă faţă de unele dintre noile curente din Finlanda, în anii lor de formare ai acelui secol, situaţia în ansamblu a rămas diferită de cea din Suedia. În Finlanda, ambele viitoare biserici de stat se confruntaseră în cursul secolelor şi deceniilor lor de formare cu provocarea de a deveni biserici reprezentante ale vorbitorilor de finlandeză şi, de asemenea, ale finlandezilor vorbitori de kareliană, prin opoziţie faţă de fosta clasă educată vorbitoare de suedeză, sau, mai tîrziu, şi în cazul predecesoarei BOF, prin opoziţie faţă de Imperiul Rus rusofon sau rusofoni în general. Chiar dacă în Finlanda, în timpul aşa-zisei „Prime Republici” din perioada 1917-1944 şi parţial după aceea, BLF şi o parte considerabilă a clerului ei s-au identificat cu dreapta politică naţionalistă, falia rezultată faţă de clasele muncitoare a fost depăşită treptat, din anii ’70 şi, în ce priveşte unele aspecte, mult mai devreme.

Concluziile lui Lehmann (1998) privitoare la decreştinarea Europei nu se aplică foarte uşor Finlandei. Putem, înainte de toate, să ne referim la înlocuirea comportamentelor creştine convenţionale, încurajate în trecut de autorităţile publice generale şi de presiunile comunitare din colectivităţile ţărăneşti tradiţionale cu o experienţă religioasă mai chibzuită, voluntară şi mai profund asumată. Ne putem de asemenea inspira din referinţa lui Heino (et al. 1997, 289) la o declaraţie a regretatului teoretician etic luteran finlandez Martti Lindqvist. În opinia lui Lindqvist, absenţa în Finlanda a carnavalelor care au loc în ţările catolice nu îi privează pe finlandezi de experienţe care să le activeze forţele subconştientului colectiv. Lindqvist menţionează două situaţii, cîte una pentru fiecare biserică de stat. În BOF, el menţionează procesiunile creştine cunoscute în limba rusă ca krestnyj hod. În BLF, el menţionează festivalurile de vară ale noilor curente luterane. Ar fi putut, de asemenea, să menţioneze Paştele ortodox şi Crăciunul luteran. Potrivit lui Lindqvist, în situaţiile menţionate, graniţa dintre „religios” şi „secular” se risipeşte, şi singurul lucru care rămîne este „dorul nerostit al finlandezilor pentru un cămin”. Acestea nu oferă un teren propice unei decreştinări rapide.

Prevederile internaţionale privitoare la BOF sînt un instrument introdus la începutul anilor ’20, cînd subordonarea faţă de Patriarhia Moscovei devenise inacceptabilă pentru elita politică conducătoare a Finlandei. Aceste prevederi consolidau simţitor autonomia BOF, lucru valabil şi în circumstanţe actuale în care Patriarhia Moscovei este din nou independentă faţă de statul rus şi din nou un actor puternic. Există puţine dubii că prevederile naţionale finlandeze ce plasează BOF în poziţia de a doua biserică de stat, au fost benefice pentru acea biserică. Testul cel mai dificil al prevederilor în vigoare de peste 80 de ani se pare că va fi încercarea de a ajunge la un compromis între autonomia BOF, pe de o parte, şi semnele de activare a celor două parohii finlandeze ce ţin de Patriarhia Moscovei, pe de alta.

Reglementările naţionale cu privire la bisericile de stat finlandeze au avut cel mai probabil ca rezultat excluderea unor alte culte decît cele reprezentate de către bisericile de stat. Totuşi, este greu de stabilit care culte anume ar fi putut fi excluse. Majoritatea finlandezilor care participă la slujbele penticostalilor finlandezi, care este cea mai mare denominaţie după BLF şi BOF, au ales să rămînă membri ai bisericii luterane. Biserica catolică are doar o miză mică în Finlanda, şi doar o bază îngustă de expansiune. Cea mai mare orientare noncreştină, Martorii lui Iehova, nu a căutat recunoaşterea sau sprijinul statului, ci a vrut să fie pe cont propriu. În sfîrşit, deşi comunitatea musulmană din Finlanda este în creştere din anii ’90 datorită valului de somalezi, irakieni şi iranieni, cei mai mulţi dintre presupuşii musulmani rezidenţi nu au căutat să dobîndească o apartenenţă activă în cadrul comunităţii musulmane organizate din ţară.

În managementul său, BOF se confruntă cu problema capacităţii ei limitate. În pofida comunităţii ei mai mici şi a răspîndirii resurselor ei pe întreaga întindere a Finlandei, ea întreţine o organizare completă formată dintr-un centru, dieceze şi parohii independente. În BOF există încredere în soluţiile orientate spre „economii la scară mare”, prin contopirea parohiilor, deşi a avut loc o singură astfel de fuziune la începutul anilor 2000 şi nu mai avusese loc nici una din 1950, cînd s-a făcut o delimitare a parohiilor în sistemul BOF. În BOF, mai există şi opţiunea identificării de economii pe baza obiectivelor, prin inter-relaţionare, resurse comune şi funcţii comune, fără a se recurge la fuziuni. Şi aceste alternative suplimentare sînt utilizate pe scară largă.

BOF constituie un însemnat reprezentant politic, în multe moduri. Mulţi dintre membrii ei vîrstnici continuă să se identifice puternic cu ascendenţa lor kareliană sau finlandezo-kareliană, iar membrii ei de origine rusă, fie din perioada antebelică, fie din perioadele ulterioare, pot de asemenea să îşi afirme identitatea. Democraţia internă a fost impusă asupra ambelor biserici de stat finlandeze de către stat, ca şi condiţie pentru statutul lor special. Această democraţie internă nu poate fi privită a fi în conflict cu moştenirea creştină în general, nici cu principiile comunităţilor creştine din doctrina celor două biserici în particular. Tradiţia BOF nu permite hirotonisirea femeilor, dar acest lucru nu pare a fi un handicap serios deocamdată. Cea mai mare provocare cu care se confruntă BOF îi priveşte pe imigranţii ruşi şi problemele canonice legate de ei şi de cei trei poli ai Constantinopolului, Moscovei şi capitalei BOF, Kuopio.

Există în prezent mii de etnici ruşi stabiliţi în Finlanda, care se identifică cu ortodoxia. Totuşi, numai o minoritate restrînsă dintre aceştia s-au alăturat Bisericii.

Acest lucru reiese din faptul că numărul membrilor BOF a crescut doar cu cîteva mii în timpul anilor ’90, în pofida celor 25.000 de imigranţi ruşi din Finlanda. Dacă jumătate dintre cei care s-ar putea identifica cu ortodoxia s-ar fi alăturat bisericii, comunitatea BOF ar fi crescut cu 10.000 în loc de 2.000 sau 3.000. Şi din aceste calcule reiese importanţa relaţiilor dintre polul canonic al Constantinopolului, Moscovei şi al oraşului finlandez Kuopio.

Note

1.    Studiul de faţă constituie o revizuire şi reactualizare din 2005 a unei lucrări susţinute pentru prima dată la cea de a 28-a sesiune comună a atelierelor European Consortium for Political Research, Copenhaga, 14-19 aprilie, 2000, atelierul 22, „Biserica şi Statul în Europa“, condus de John Madeley, Departamentul Guvernamental, şcoala Londoneză de Economie, şi Stathis N. Kalyvas, Departamentul de Politică, Universitatea New York, New York, SUA.

2.    În această lucrare folosesc adesea termenul de „cult” în loc de „Biserică” pentru a mă referi la cultele care nu sînt Biserici şi la organizaţiile acelor culte.

3.    Bader 1999; vezi şi aprinsele dezbateri americane de pe Internet între susţinătorii şi opozanţii separaţiei. Bisericile protestante de frunte din Statele Unite reprezintă cel mai clar exemplu de astfel de grup denominaţional.

4. Cf. Monsma & Soper 1997, 3 şi passim., a căror interpretare este mai limitată decît cea făcută aici. Nu pot şi nu intenţionez să analizez în această lucrare chestiunile complicate ce includ problemele juridice ale democraţiei religioase interne şi ale drepturilor intradenominaţionale ale omului. Totuşi, cred că este posibil ca prevederile legale europene să fie mai pregătite decît cele americane pentru a insista ca drepturile omului să nu fie încălcate nici măcar în interiorul comunităţilor religioase în pofida faptului că oamenii aderă la ele voluntar şi au de jure dreptul să se retragă din ele cînd doresc. Ca atare, europenii par să ia în considerare mai uşor decît americanii posibilitatea ocurenţei unor fenomene precum abuzul psihic.

5.    Vezi de asemenea Ahonen 2000, paginile mele de Internet asupra capacităţii.

6.    Mat. 22: 37-40, în special 22: 37, „iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi”, traducere din Gillquist 1997, 62. De Gruchy (1995) are un punct de vedere interesant, el socotind că idealurile democratice îşi au originea în vremea profeţilor Vechiului Testament. Astfel, el îl urmează pe marele teoretician politic al comunităţilor Walzer (1986).

7.    Este bine cunoscut faptul că în timpul Rusiei pre-revoluţionare nu a ieşit la lumină nici o tradiţie puternică care să contracareze diversele curente marxiste. Un curent propriu al gîndirii ruse l-a reprezentat teologia filosofică (Vladimir Soloviov, Pavel Florensky şi Serghei Bulgakov). În afară de discursul pur teologic, a existat filosofia existenţială cu influenţe teologice a lui Nikolai Berdiaev. Aceşti autori acordau o importanţă specială conceptul greu de tradus de sobornost’ sau cherkovnost’ („bisericitatea”) ca presupusă materializare a celei mai adevărate înţelepciuni divine (sophia) pe care ei o declarau drept legătura fundamentală dintre credincioşi. Această accentuare poate fi socotită a implica o subliniere – chiar dacă prin recurgerea la un anacronism – ce poate fi numită „comunitariană”, cel puţin în ce priveşte teoria politică. Vezi Kotiranta 1995.

8.    Bader (1999) susţine că democraţia politică poate fi privită ca un set de principii cărora cîteodată ar trebui să li se permită să transceadă principiile cultelor în caz de conflicte. Monsma şi Soper (1997) abordează problema într-o formă mai neutră. Se poate compara situaţia finlandeză cu cea din Rusia, unde a rămas dificil să se procedeze la introducerea aşa-zisului „principiu sinodal” care presupune un rol puternic al laicilor în guvernarea Bisericii.

9. „Economiile la scară mare” implică faptul că costul mediu per unitate de producţie descreşte pe măsură ce creşte mărimea unităţii de producţie. „Economiile de obiectiv” implică posibilitatea utilizării în comun a unor resurse pentru mai multe scopuri. De exemplu, aceiaşi oameni pot fi potriviţi pentru îndeplinirea a mai mult de o singură funcţie dacă pot investi timpul necesar. Acest lucru poate transcede limitele organizaţiilor, de exemplu, pot exista oameni care au capacitatea de a servi mai multe organizaţi în acelaşi timp. Alt exemplu, dacă o organizaţie trebuie să investească oricum anumite costuri fixe pentru a înfiinţa o funcţie, şi dacă aceasta aduce după sine o capacitate în plus, acea capacitatea poate fi vîndută altor organizaţii. În sfîrşit, aglomerarea anumitor activităţi în industrii sau echivalente de industrii (inclusiv activităţi religioase) care concentrează „ciorchini“ în anumite regiuni implică de asemenea economii centrate pe obiectiv. Teece 1980.

10. Vezi Mueller 1989, deşi iniţial a fost dezvoltată de economiştii Gordon Tullock 1967 şi Anne Krueger în 1972. Aici, conceptul de „chirie“ nu se referă în nici un caz la chiria plătită gazdei de către chiriaşi, ci la ceea ce obţine un deţinător de resurse din costul oportun al acelor resurse. Adică, odată ce o resursă este dedicată unui scop, există un cost oportun egal cu profitul pierdut al acelei resurse în folosul în care nu a fost utilizat. În căutarea de chirii există în acest sens două tipuri de chirii. Primul tip este cel al chiriilor pentru actorii care au creat o valoare pe pieţele competitive prin noi combinaţii de resurse sau satisfăcînd noi cereri. Al doilea, există chirii în situaţii de „căutare de chirie“, unde o piaţă s-a diminuat sau chiar a devenit nonpiaţă. În acest sens, chiriile primite de către actorii care sînt acceptaţi în pieţele protejate sau în nonpieţe nu beneficiază de valoarea pe care o creează, ci de pe urma statutului lor protejat. Ei pot încerca să smulgă beneficii în detrimentul altor actori prezenţi în pieţele protejate sau în non-pieţe. (Vezi Solvason 1991, 2.) Solvason (loc. cit) dă extemple mai puţin flatante de actori căutători de chirii. Aparatul conceptual al căutării de chirii se aplică şi bisericilor de stat atîta timp cît ele sînt implicate într-o competiţie inter-religioasă într-o situaţie unde nici o altă comunitate religioasă nu reprezintă pentru bisericile de stat o provocare serioasă.

11.   Prim-vicepreşedinte şi economist şef al Bănci Mondiale la vremea la care a elaborat acel text.

12.   Este o competiţie „politică“ doar în sensul în care nu este o competiţie de piaţă economică. Totuşi, aceasta nu înseamnă că politica de partid sau instituţiile politice oficiale ar trebui să fie implicate. Competiţia „politică” în acest sens este de asemenea foarte obişnuită printre firmele de afaceri. De exemplu, să luăm ameninţările sau contraameninţările giganţilor contemporani din pieţele de softuri de computer sau servicii de internet de a-şi da sau nu în judecată concurenţii în problemele litigioase.

13.     Stiglitz (1998) se referă la poziţia actorilor cel mai bine poziţionaţi din comerţ şi agricultură. Ne putem întreba dacă acest lucru nu este cumva adevărat pentru bisericile şi cultele consacrate, mai ales dacă avem de-a face cu bisericile de stat cu poziţie oficială definită sau măcar permisă de stat. În ce priveşte costurile pierdute, clădirile bisericeşti ale bisericilor consacrate sînt cu siguranţă un obiect de controversă.

14.     Urmate mai tîrziu îndeaproape de Monsma and Soper (1997).

15. Totuşi, cazul Estoniei este complicat. La sfîrşitul anilor ’90, Patriarhia Ecumenică a Constantinopolului a restabilit statutul autonom al Bisericii Ortodoxe Apostolice Estone, a cărei predecesoare funcţionase în anii 1923-1940/1945. Statul eston i-a confirmat bisericii statutul oficial. Încercînd să rezolve conflictele, guvernul eston a acordat în 2002 un statut juridic privat parohiilor Bisericilor Ortodoxe Ruse ale Patriarhiei Moscovei de pe teritoriul Estoniei. Este de remarcat faptul că Biserica Apostolică Estonă are 20.000-30.000 de membri, în vreme ce numărul celor afiliaţi parohiilor Patriarhiei Moscovei este, aproximativ, de zece ori mai mare. Vezi Papathomas & Palli 2002. De remarcat este şi faptul că Estonia este împreună cu Olanda şi Republica Cehă singura ţară europeană unde doar un număr mic de cetăţeni îşi recunosc apartenenţa la o comunitate religioasă. Este posibil ca în Estonia doar un sfert sau mai puţin de 400.000 de oameni să se identifică cu o astfel de comunitate, printre care cele două biserici ortodoxe împreună şi Biserica Luterană Estonă sînt egale ca număr de membri.

16.     Monsma şi Soper (1997) se referă exact la alternativele „oficiale“ şi „neoficiale“ în structurarea relaţiilor stat-biserică. În ce priveşte consideraţiile de faţă, o structurare „neoficială“ va face o ţară să tindă înspre o soluţie contractuală sau, în funcţie de caz, înspre o soluţie liberală, însă una în care se înregistrează o diferenţiere a statuturilor diferitelor culte.

17.     Represiunea a fost prea puţin sistematică. Din contră, ea a constat din politici punctuale ale Suediei precum interzicerea accesului preoţilor ortodocşi din Rusia pentru a îi înlocui pe preoţii decedaţi sau plecaţi, aversiunea faţă de folosirea slavonei în slujbele ortodoxe, dispute cu privire la proprietăţi şi diferite presiuni ale statului sau ale societăţii civile în sensul convertirii la luteranism, vezi analiza recunoscută drept „moderată” a acestei probleme făcute de Laasonen (2005).

18.     În Imperiul Rus, Polonia a deţinut o poziţie oficială asemănătoare, dar din 1863, cel mai tîrziu, autonomia Poloniei nu a mai fost aplicată în practică. Cel de-al treilea caz a fost Basarabia, a cărei nobilime a refuzat o ofertă de autonomie din partea Împăratului Rus în 1812.

19. Pentru aceste evoluţii, vezi Loima 2004. Unul din factorii declanşatori ai disputei a fost, şi încă mai este, folosirea finlandezei versus folosirea slavonei, care se poate auzi în slujbele ocazionale din BOF, mai ales în oraşele mari. Folosirea slavonei a scăzut încet în BOF pînă cînd s-a ajuns la actuala situaţie în anii ‘70. În BOF majoritatea slujbelor au loc în finlandeză, deşi există slujbe şi în suedeză, greacă, română şi slavonă, cel puţin. Mai există şi problemele calendarului. Biserica Ortodoxă Rusă foloseşte calendarul iulian, în timp ce BOF este probabil, de la data tomos-ului din 1923, singura Biserică Ortodoxă din lume care respectă calendarul gregorian, inclusiv stabilirea datei Paştelui. Cele trei mănăstriri ortodoxe ale Finlandei respectă şi ele calendarul gregorian spre deosebire, de exemplu, de cazul Greciei. Acolo, Biserica Ortodoxă respectă calendarul gregorian cu excepţia stabilirii datei Paştelui, iar mănăstirile continuă să adere la calendarul iulian.

20.     Ziarul Helsingin Sanomat, 23 ianuarie, 2000. – De remarcat că pînă recent, preşedintele finlandez numea atît episcopii BLF cît şi ai BOF, şi a continuat să îi numească pe episcopii acesteia din urmă încă o vreme după ce nu-i mai numea pe cei ai BLF. În ce priveşte rămăşiţele administrării guvernamentale naţionale anterioare ale celor două bierici de stat finandeze, administraţia centrală a BOF încă mai este plătită din bugetul guvernamental naţional, motiv pentru care Arhiepiscopul Mitropolit al BOF semnează un „contract de rezultate” anual cu Ministerul Educaţiei, într-un mod asemănător cu ceea ce fac, de exemplu, rectorii Universităţii Finlandeze. Probabil aceste practici legate de BOF vor înceta în curînd, la fel cum s-a întîmplat cu echivalentele lor în ce priveşte BLF. Motivaţia retragerii lor mai încete în ce priveşte BOF se află în resursele insuficiente ale BOF şi în capacitatea ei prea limitată de administrare pentru a- şi asuma în curînd schimbările necesare.

21. Ibid.

22.     Cele mai mari dintre acestea sînt alcătuite pe departe din penticostali, cu peste 50.000 de membri. Totuşi, un număr mare de persoane ce participă de facto la Biserica Penticostală nu au renunţat la calitatea de membri ai BLF. Biserica Liberă a Finlandei are aproximativ 13.000 de membri. Biserica Catolică are o dieceză în Finlanda şi circa 6.000 de membri. Mai sînt şi circa 5.000 de adventişti. (Heino et al. 1997)

23. Cea mai mare din comunităţile respective este cea a Martorilor lui Iehova cu circa 17.000 de membri. Numărul estimat de musulmani este de circa 10.000, dar există doar în jur de 1.000 de membri înregistraţi în comunitatea Musulmană Finlandeză. Trebuie menţionat fapul că date asupra altor culte decît luteranismul sau ortodoxia provin de la sfîrşitul anilor ‘90, Heino et al. 1997.

24.    În conceperea secţiunilor 3.2-3.5 am recurs la următoarele surse: Ambrosius 1982 (reactualizat din diferite surse), Hakkarainen 1998, Hallamaa 1998, Heikkilä 1999, Heikkilä et al. 1996, Heino 1997, Heino et al. 1997, Houtsonen 1981 (reactualizat din diferite surse), John 1976, Karjomaa 1982 (reactualizat din diferite surse), Kirkinen 1982, Kirkinen et al. 1995, Koukkunen 1982, Laitila 1998, Mustonen 1980, Ortodoksinen kalenteri 1999, Ortodoksisen kirkon kanonit 1980, Parrukoski 1989 (reactualizate din diferite surse), Seppo 1999, Setälä 1966, and Tuohimäki 1998. Referinţa directă în text la acele surse este menţinută la nivel minim.

25.    Vezi nota de subsol de la începutul secţiunii 3.2 cu privire la referinţele generale.

26.    Aici mă refer la discuţiile de pe Internet. De remarcat că există multe orientări diferite ale Bisericilor Ortodoxe din Statele Unite, fie ele subordonate sau nu faţă de Patriarhatul Ecumenic al Constantinopolului. În Statele Unite există de asemenea Biserici Ortodoxe cu o doctrină diferită faţă de doctrina trinitariană a Bisericilor Ortodoxe tradiţionale ale Europei.

27. Trăsături des întîlnite includ interzicerea măsurilor contracepţionale, eforturi de a exercita control social pentru detectarea cazurilor de recurgere la aceste măsuri, interzicerea televizoarelor şi eforturi de detectare a încălcărilor acestei prohibiţii, interzicerea consumului de alcool, preferinţa căsătoriilor doar între credincioşii din cadrul aceluiaşi curent religios şi presiuni severe ale membrilor împotriva membrilor ce nu se supun acestor reguli. Totuşi, din cîte se pare, nu s-au făcut studii sistematice asupra acestor încălcări. Motivul cel mai probabil este dorinţa de a nu irita mişcările în cauză. Trebuie observat că mişcările sînt în mod ocazional foarte puternice ca forţe sociale, şi ele sînt mult mai puternice în anumite regiuni ca să nu mai vorbim de anumite municipalităţi şi cîteva din satele lor.

28.    Vezi nota de subsol de la începutul secţiunii 3.2 cu privire la referinţele generale.

29.    Ca să fiu precis, cantorii nu fac parte din cler decît în cazurile cînd au fost hiroronisiţi. Trebuie observat faptul că în BOF sînt de asemenea mulţi cantori femei, care în mod categoric nu pot fi hirotonisite indiferent de educaţia lor şi meritele lor spirituale.

30.    Vezi nota de subsol de la începutul secţiunii 3.2 cu privire la referinţele generale.

31.   Vezi nota de subsol de la începutul secţiunii 3.2 cu privire la referinţele generale.

32.    Limba finlandeză aparţine grupului de limbi fino-ugrice. Principala limbă ugrică este maghiara, care este la fel de diferită de finlandeză cum este engleza de cealaltă limbă indo- europeană, greaca. Cea mai răspîndită limbă finică este finlandeza, care are în jur de 5 milioane de vorbitori la nivel global. Lingviştii au căzut de acord că limba kareliană, în prezent vorbită ca limbă maternă de numai cîteva zeci de mii de persoane aproape numai în Rusia, e o limbă distinctă de finlandeză. Trebuie să se facă distincţia între limba kareliană, vorbită în cîteva dialecte ce pot fi destul de diferite, şi aşa-zisele dialecte kareliene ale limbii finlandeze propriu-zise, ai cărei vorbitori nativi nu au probleme în înţelegerea acestor dialecte spre deosebire de limba kareliană. Mulţi dintre refugiaţii ortodocşi către ceea ce rămăsese din Finlanda în anumite momente ale secolului trecut vorbeau dialectele kareliene ale finlandezei, iar nu dialecte ale limbii kareliene, deşi mulţi stăpîneau şi dialectele pe cale de dispariţie ale limbii kareliene propriu-zise, iar pentru unii din ei un dialect al karelienei era chiar limba maternă. (Kirkinen et al. 1995.)

33.    Estonia şi Republica Cehă, celelalte două ţări europene unde numai o minoritate a populaţiei declară o apartenenţă religioasă, sînt cazuri diferite. În ambele ţări, 45 de ani de regim sovietic sau socialist forţat au jucat un rol major în distanţarea majorităţii populaţiei faţă de religie.

34.    Vezi de exemplu, Norris & Inglehart (2004), ce expun de asemenea o analiză interesantă a unor tipuri de probleme asemănătoare în ţările Europei Centrale şi de Est.

35.    El este din 1977 Arhiepiscopul Ortodox al Finlandei.

Traducere de Cătălin Ardelean

*

Pertti AHONEN, profesor de Administraţie Publică la Universitatea din Tampere, Finlanda, expert în ţările în curs de dezvoltare şi în ţările aflate în tranziţie, precum şi în probleme ale Uniunii Europene, autor a peste 200 de studii, între care volumele Eduskunta, informaatio, hallinto (Parlament, informaţie, administraţie publică)(1980), Hallinnon arvioinnin lähestymistapoja (Teoriile administrative ca teorii ale politicilor şi managementului) (1989), co-autor al Metamorphosis of the Administrative Welfare State (1997), editor şi autor al capitolului introductiv al volumului Tracing the Semiotic Boundaries of Politics (1993).

Pertti Ahonen, A Minority State Church in a Liberal Democracy: A Case in the East-West Interface of Finland, versiune revizuită şi actualizată a studiului prezentat la cea de a 28-a sesiune comună a atelierelor European Consortium for Political Research, Copenhaga, 14-19 aprilie, 2000, atelierul 22, „Biserica şi Statul în Europa“; studiul este publicat cu permisiunea autorului.