Opinie alternativă faţă de raportul Cultura minorităţii ceangăieşti din România

Ghiorghi Prisăcaru

1. Protecţia minorităţilor naţionale în România

Chestiunea ceangăilor este tratată de autorităţile româneşti în contextul mai larg al promovării şi protecţiei minorităţilor naţionale.

Politicile României în acest domeniu acordă în prezent cea mai mare importanţă promovării şi protecţiei drepturilor omului, inclusiv ale persoanelor aparţinînd minorităţilor naţionale.

România a aderat la majoritatea documentelor internaţionale pentru protecţia drepturilor omului din sistemul Naţiunilor Unite, precum şi la un mare număr de convenţii ale Consiliului Europei — Convenţia europeană pentru drepturile omului, Convenţia-cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale, Carta europeană a autoguvernării locale şi Carta socială europeană (revizuită) — şi este în curs de ratificare a Cartei Europene pentru limbile minoritare şi regionale.

Incorporarea acestor standarde internaţionale în legislaţia internă este facilitată de prevederile articolului 20 din Constituţia României, care stipulează că, în domeniul drepturilor omului, tratatele internaţionale vor fi incluse în şi vor avea preeminenţă asupra legislaţiei interne.

Progresul semnificativ înregistrat în ultimii ani în consolidarea cadrului legislativ şi instituţional pentru protecţia minorităţilor a contribuit la păstrarea, dezvoltarea şi exprimarea identităţilor etnice, culturale, lingvistice şi religioase ale minorităţilor din România, şi în crearea unui climat de toleranţă şi multiculturalism.

România acordă o importanţă egală protecţiei tuturor minorităţilor etnice, culturale, lingvistice şi religioase care trăiesc pe teritoriul ei şi consideră că civilizaţiile şi culturile lor constituie o parte importantă a moştenirii sale culturale.

Din păcate, cercetările referitoare la ceangăi au fost destul de restrînse în România. Publicaţii internaţionale de specialitate sînt destul de neclare şi dau informaţii contradictorii cu privire la numărul, originea, tradiţiile, obiceiurile şi limba ceangăilor.

2. Observaţii generale despre ceangăi

Numele de „ceangăi” este de dată relativ recentă. Primul care l-a folosit a fost Petru Zold, în 1870.

Denumirea de ceangău este folosită în descrierea a două grupuri etnice diferite:

—    Un grup concentrat în judeţul Bacău (grupul sudic) şi în zona din jurul oraşului Roman (grupul nordic). Este cert că aceştia nu sînt secui. Ei sînt români în aparenţă, majoritatea vorbesc un dialect transilvănean al românei şi trăiesc potrivit tradiţiilor şi datinilor româneşti. Aceste caracteristici sugerează că ei sînt români din Transilvania care s-au alăturat populaţiei catolice româneşti din Moldova.

—    Un grup de origine secuiască, în mare parte stabilit pe valea Trotuşului şi a Tazlăului şi, într-o mai mică măsură, pe valea Siretului. Limba lor maternă este identică cu cea vorbită de secui; trăiesc laolaltă cu românii.

În ce priveşte numărul lor, la ultimul recensămînt (7 ianuarie 1992) s-au declarat ceangăi 2.062 de persoane (1.352 în Moldova, 81 în Ţara Românească, 100 în Dobrogea, 7 în Oltenia, 472 în Transilvania, şi 50 în Banat, Crişana şi Maramureş).

Totalul populaţiei înregistrate în provincia istorică Moldova a fost de 3.751.783, din care 3.691.420 erau români, 5.895 maghiari, 5.940 germani şi polonezi, 1.352 ceangăi, iar 47.194 alte naţionalităţi.

Trebuie remarcat că recensămîntul a recunoscut dreptul fiecărei persoane de a-şi declara liber originea etnică, lingvistică şi religioasă.

România garantează cetăţenilor săi dreptul de a-şi exprima liber identitatea etnică, culturală, lingvistică sau religioasă, în concordanţă cu standardele internaţionale. Articolul 3 al Convenţiei-cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale stipulează că „fiecare persoană aparţinînd unei minorităţi naţionale va avea dreptul de a-şi alege liber să fie sau nu tratată ca atare”, iar articolul 32 al Documentului adoptat cu ocazia întrunirii Conferinţei pentru dimensiunea umană a CSCE prevede că „apartenenţa la o minoritate naţională este o chestiune de opţiune personală a fiecărui individ”.

În ce priveşte limba vorbită de ceangăi, nu există cifre sigure despre ceangăii care vorbesc aşa-zisa „maghiară arhaică” la care face referire raportul. La recensămîntul din 1992, din cei 2.062 de indivizi care s-au declarat ceangăi, 1.489 aveau limba maternă româna, 403 maghiara, 20 limbile altor minorităţi, iar 150 „o altă limbă”. Se crede că cei 150 de indivizi care au declarat că au ca limbă maternă „o altă limbă” vorbesc dialectul ceangău. Datele aceluiaşi recensămînt arată că din cele 5.895 de persoane de naţionalitate maghiară din Moldova, 5.270 au declarat că limba lor maternă este maghiara, 621 româna, iar 4 o altă limbă.

3. Educaţia în limba ceangăilor

Noua Lege a Educaţiei (Legea nr.151/1999) garantează dreptul minorităţilor de a studia şi de a fi instruite în limba maternă la toate nivelele şi în toate formele de învăţămînt, şi prevede înfiinţarea de instituţii de învăţămînt superior multiculturale.

Autorităţile române sînt preocupate să ofere educaţie în limba ceangăilor, însă există dificultăţi reale din cauza faptului că:

—  limba ceangăilor nu este o limbă scrisă, fiind transmisă oral din generaţie în generaţie;

Dioceza din Iaşi a înfiinţat un consiliu de studiu condus de profesorul Anton Despinescu, care să cerceteze posibilitatea transcrierii limbii ceangăilor.

—    ca urmare, nu există manuale în limba ceangăilor;

—    nu există cadre didactice calificate;

—    numărul redus al elevilor ar creşte considerabil costurile educaţiei în

dialectul ceangău, costuri greu de suportat pentru România în condiţiile economice cu care se confruntă.

Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a primit mai multe cereri în sensul studierii limbii maghiare în cîteva localităţi din judeţul Bacău. Aceste cereri nu au venit de la părinţi, ci de la Asociaţia Ceangăilor din Moldova (potrivit Ordinului nr.3113 emis de Ministerul Educaţiei la 31 ianuarie 2000, organizaţiile membrilor minorităţilor naţionale pot depune astfel de cereri în numele persoanelor pe care le reprezintă).

În urma propunerilor venite din partea părinţilor copiilor ale căror nume apar pe lista Asociaţiei Ceangăilor Maghiari din Moldova (ACMM), MEC a înfiinţat un consiliu comun (în a cărui componenţă intră reprezentanţi ai MEC, ai autorităţilor locale, ai Departamentului pentru protecţia minorităţilor naţionale — în prezent Departamentul Relaţiilor Inter-etnice — şi ai ACMM) care să verifice situaţia cu privire la aceste cereri de studiere a limbii maghiare.

După discuţiile cu părinţii, din14 şi 15 septembrie 2000, a reieşit că există diferenţe majore între numărul şi numele elevilor incluşi pe listele ACMM şi cererile reale ale părinţilor. În cele din urmă, au fost înregistrate doar 25 de cereri pentru studiul limbii maghiare (13 în satul Cleja, două în Lespezi şi 10 în Pustiana).

În 4 februarie 2001, a fost înregistrată o altă cerere, depusă tot de ACMM, în numele a 77 de părinţi, în care se solicita obţinerea unei săli de clasă în şcoala din Pustiana pentru studiul limbii maghiare în afara programei şcolare. Consiliul a descoperit că lista cu numele copiilor fusese întocmită şi semnată de ACMM fără consultarea părinţilor.

În practică, consiliul a descoperit că majoritatea părinţilor nu doreau ca copiii lor să studieze limba maghiară, iar cei care doreau aceasta solicitau doar o oră de studiu opţional pe săptămînă. Legislaţia prevede studierea limbii materne trei sau patru ore pe săptămînă precum şi o oră de studiu pentru istoria şi tradiţiile minorităţilor naţionale.

Părinţii au arătat că studierea limbii maghiare reprezintă un act de voinţă individuală şi nu sînt de acord cu depunerea de cereri în numele lor, în cazurile în care ele există, de către organizaţiile minorităţilor naţionale.

S-a mai descoperit că majoritatea cererilor au fost depuse de părinţi sub presiunea unor membri ai ACMM (ameninţări de a-i exclude pe copii de la studiul fără taxe din şcolile din judeţele Harghita şi Covasna, promisiuni de asistenţă financiară a copiilor bolnavi, daruri, informaţii incorecte despre încadrarea studiului limbii materne nu ca obiect opţional cum înţeleseseră părinţii, ş.a.m.d.).

Sîntem preocupaţi să păstrăm limba ceangăilor care reprezintă o valoare reală pentru moştenirea culturală a Europei. Nu putem fi însă de acord cu ideea enunţată în raport potrivit căreia soluţia ar constitui-o predarea în limba maghiară.

O iniţiativă similară a existat după cel de-al doilea război mondial cînd a fost introdusă predarea limbii maghiare (nu a limbii ceangăeşti), în cîteva din satele Moldovei. Această iniţiativă a fost rapid abandonată întrucît un mare număr de elevi nu vorbeau maghiara şi nici măcar dialectul ceangău.

4. Identitatea religioasă

Majoritatea ceangăilor sînt romano-catolici şi sînt membri ai diocezei din Iaşi.

Potrivit recensămîntului din 1992, din cei 1.352 de ceangăi din Moldova, 1.306 sînt romano-catolici.

În Moldova, s-au declarat romano-catolice 245.137 de persoane. 233.632 (95,3%) dintre acestea sînt de naţionalitate română.

Sînt suficiente documente care atestă faptul că, chiar de la începutul procesului prin care locuitori din Moldova au devenit catolici, majoritatea credincioşilor erau români, chiar dacă unii au încercat să identifice populaţia catolică a Moldovei în întregul ei cu populaţia de origine maghiară.

În România grupurile religioase sînt independente faţă de stat. Ele sînt conduse şi îşi desfăşoară activitatea potrivit propriilor lor statute. Denominaţiile religioase pot folosi în ceremoniile lor limba maternă a credincioşilor lor.

Dificultăţile existente în predarea limbii ceangăilor, generate de faptul că aceasta nu are o formă scrisă, sînt valabile şi în ce priveşte viaţa religioasă a ceangăilor care vorbesc acest dialect.

Este de remarcat faptul că majoritatea ceangăilor susţin că ei aparţin mai degrabă unei minorităţi religioase decît uneia etnice şi se declară „catolici” sau „romano-catolici”. Cărturarul român, prinţul Dimitrie Cantemir, afirma că catolicii din Moldova se defineau „drept catolici în aceeaşi măsură din pricina părinţilor lor cît şi a religiei lor”. Mulţi dintre ei socotesc denumirea de ceangău, dată de către cărturarii maghiari la începutul secolului al XVIII-lea, ca peiorativă.

După cum am arătat, majoritatea catolicilor din Moldova sînt de naţionalitate română.

Existenţa catolicilor în Moldova este cunoscută din Evul Mediu. La începutul secolului al XIII-lea, dioceza Comaniei, din Milcov, era direct subordonată Sfîntului Scaun, însă ea a fost distrusă de tătari. Influenţa călugărilor dominicani şi franciscani a dus la fondarea în 1371, în timpul domniei lui Laţcu Vodă, a diocezei catolice a Siretului.

Catolicizarea românilor în Moldova a continuat, cu intensitate variabilă, de-a lungul secolelor. Românii catolici au convieţuit întotdeauna paşnic cu saşii şi secuii care s-au stabilit în Moldova, precum şi cu românii din Transilvania.

5. Comentarii pe marginea propunerilor făcute în raport pentru protecţia culturii ceangăilor

Salutăm multe din propunerile concrete făcute în încheierea raportului: păstrarea limbii ceangăeşti, crearea de întreprinderi mici şi mijlocii în această zonă, cooperarea dintre majoritate şi minoritate, crearea de locuri de muncă etc.

Cînd limba ceangăilor va cunoaşte şi forma scrisă, va fi posibilă realizarea altor obiective legate de folosirea ei în învăţămînt, serviciul religios şi mass-me- dia — dacă va exista o cerere în sensul acesta în rîndul celor care vorbesc dialectul ceangău.

Legea organizării administraţiei publice şi regulile generale cu privire la autonomia locală, adoptate recent de Parlamentul României, garantează faptul că dialectul ceangău poate fi folosit în administraţia publică şi că pot fi plasate indicatoare bilingve la intrarea în localităţile în care peste 20% din totalul populaţiei vorbeşte dialectul ceangău.

Legea educaţiei cuprinde prevederi în sensul predării în limbile minoritare la nivel elementar astfel încît în decursul acestui nivel istoria şi geografia României sînt predate în limba maternă a elevilor. În ciclul gimnazial, istoria şi geografia se predau în limba română.

Trebuie remarcat că aceste prevederi au fost adoptate după dezbateri îndelungate în parlament şi au fost aprobate în forma lor actuală de către reprezentanţii minorităţilor naţionale.

Noua Lege a educaţiei îndeplineşte standardele europene în domeniu. Înaltul comisar OSCE pentru minorităţi naţionale consideră că această lege este una din cele mai progresive legi din Europa în ce priveşte respectarea drepturilor persoanelor aparţinînd minorităţilor naţionale.

Unele propuneri au fost deja implementate. S-a înfiinţat o asociaţie a ceangăilor la Sfîntu Gheorghe, în judeţul Covasna, şi transferată la Bacău, fiind oficial recunoscută de autorităţile române. Aceasta este Asociaţia Ceangăilor Maghiari din Moldova.

Aceasta nu îndeplineşte totuşi condiţiile pentru a fi membră în Consiliul pentru Minorităţile Naţionale întrucît, potrivit regulamentelor în virtutea cărora a fost înfiinţat şi în baza cărora funcţionează, Consiliul este compus din organizaţiile minorităţilor naţionale reprezentate în parlament sau din organizaţii care nu sînt reprezentate în parlament, însă au fost înfiinţate înainte de 27 septembrie 1992.

Trebuie remarcat faptul că legislaţia românească (articolul 59 din Constituţie şi Legea 68/1992 cu privire la alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului) prevede atribuirea unui loc în Parlamentul României fiecărei organizaţii a unei minorităţi naţionale care obţine 5% din voturile necesare alegerii unui deputat.

Există în România o serie de institute naţionale prestigioase care studiază diferitele aspecte etnice, lingvistice, culturale şi religioase ale caracteristicilor minorităţilor care trăiesc pe cuprinsul României. Printre acestea se numără, printre multe altele, Academia Română, Institutul Român pentru Drepturile Omului, Institutul pentru Studii Etnice, Institutul de Etnografie şi Folclor, Institutul pentru Studii Socio-Umane din Tîrgu Mureş etc. Trebuie atrasă atenţia şi asupra înfiinţării, în viitorul apropiat, a Institutului pentru Minorităţile Naţionale. Unele din aceste institute au studiat cultura ceangăilor, însă recunoaştem faptul că această cercetare trebuie continuată şi aprofundată.

În vederea recensămîntului următor, programat pentru 2002, a fost înfiinţată o comisie inter-ministerială care să găsească modalităţi de garantare a faptului că va fi reflectată cu cît mai multă acurateţe structura etnică, lingvistică şi religioasă a populaţiei României, în concordanţă cu dreptul fiecărei persoane de a-şi declara liber apartenenţa la un grup etnic, lingvistic şi religios.

Aspectele practice ale afirmării, dezvoltării şi promovării identităţilor etnice, culturale, lingvistice şi religioase ale minorităţilor naţionale constituie o preocupare pentru mai multe ministere şi departamente, mai cu seamă a Departamentului pentru Protecţia Minorităţilor Naţionale, la conducerea căruia se află un reprezentant al minorităţii maghiare. Numărul mare de membri ai minorităţilor naţionale care lucrează şi deţin funcţii cu autoritate în cadrul acestor instituţii constituie o dovadă a interesului României de a-şi proteja minorităţile naţionale. Sîntem convinşi că aceasta poate avea o contribuţie importantă la studiul culturii ceangăilor şi mai ales al dialectului arhaic al limbii maghiare pe care îl vorbesc o parte din ceangăi care este perceput ca deţinînd un rol important, din punct de vedere lingvistic, în istoria culturii maghiare.

Ne bucurăm să observăm creşterea în ultimii ani a interesului faţă de studiul ceangăilor atît pe plan naţional, cît şi internaţional.

Un exemplu în acest sens îl constituie studiul realizat de profesorul Jean Nouzille, care prezintă obiectiv informaţia existentă despre originea etnică a limbii ceangăilor şi folosirea sa în cadrul serviciului religios şi al educaţiei.

Situaţia ceangăilor a fost studiată de organizaţii internaţionale cum ar fi Naţiunile Unite şi mai cu seamă Consiliul Europei. Reprezentanţii Comisiei pentru Cultură şi Educaţie a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei au făcut numeroase vizite în România.

Este demn de remarcat de asemeni interesul exprimat de mai multe personalităţi şi oameni politici din Ungaria care, cu ocazia vizitelor pe care le-au făcut în cadrul comunităţilor de români şi ceangăi catolici, au donat cărţi în limba maghiară, au oferit asistenţă, burse la şcolile din Ungaria şi aşa mai departe.

Considerăm că principalul scop al întregii noastre activităţi trebuie să fie păstrarea şi dezvoltarea identităţii culturale, lingvistice şi religioase a acestei comunităţi şi că această chestiune trebuie abordată fără nici o conotaţie politică. □

Traducere de Doina Baci

*

Ghiorghi PRISĂCARU (n. 1942), absolvent al Universităţii Al. I. Cuza, Iaşi, Facultatea de Istorie-Filozofie, doctor în istorie. Expert pe relaţii externe la Secretariatul General al Guvernului (1980-1989), membru fondator al Frontului de Salvare Naţională (1990), director pentru relaţii externe la Academia Română (1990-1994), secretar de stat, şeful Departamentului pentru Integrare Europeană al Guvernului României (1994-1996), din 1996 senator din partea PSD. Autor al numeroaselor studii şi cărţi în domeniul formării tineretului (înainte de 1990) şi a politicii externe a României.

Ghiorghi Prisăcaru, Dissenting opinion on behalf of the Romanian delagation, anexă la Raportul Csango minority and culture in Romania prezentat în cadrul Comisiei de Cultură, Ştiinţă şi Educaţie a Consiliului Europei.