Altera

    reviste   » Altera
  autori a b c d g h k l m n p r s t u v w z  
  căutare á é í ó ö ő ú ü ű ă â î ş ţ
  toate numerele » altera ANUL VII. 2001., nr. 16 »
 


| observaţii
| listare
| bookmark


 
 
 
     
 
Universitatea bilingvă — consideraţii

Universitatea bilingvă — consideraţii privind originile, misiunea şi
funcţionarea1

Lewis Purser

Universitatea bilingvă este produsul unor contexte şi tradiţii lingvistice cu totul deosebite. Ea este în aceeaşi măsură produsul condiţiilor socio-politice existente în momentul în care instituţia respectivă a fost fondată. Originile universităţilor bilingve sînt de cele mai multe ori politice, dar nu trebuie neglijat aspectul social al raţiunii lor de a fi. Misiunea lor este strîns legată de situaţia lor specială şi de nevoile regiunii lor. Stabilirea, menţinerea şi dezvoltarea unei politici de bilingvism în sînul unei universităţi este în acelaşi timp un lucru complex şi delicat. Cu toate că o universitate bilingvă costă mai scump decît o universitate unilingvă, prima poate să reprezinte o alternativă convenabilă în cazul unui mediu multicultural. Chiar dacă engleza devine încetul cu încetul o lingua franca în învăţămîntul superior şi în ştiinţe, universităţile care folosesc limbi mai circumscrise din punct de vedere geografic au mari şanse de dezvoltare. În atare context, universitatea bilingvă ar putea fi o alternativă instituţională.

Introducere

Principalul argument în favoarea unei analize a universităţilor bilingve s-a bazat pe constatarea că dacă există o practică cvasi-universală în învăţămîntul superior care constă în a utiliza mai mult de o limbă pentru a preda şi a face o cercetare — cu o netă dominare a englezei — există o singură formă structurală — aceea a universităţii bilingve —, în legătură cu care nu se ştiu decît puţine lucruri. Seminarul organizat de UNESCO - CEPES, care a avut loc la Bucureşti în perioada 16 şi 17 martie 2000 pe acest subiect a constituit un debut promiţător. Pe de altă parte, o mai bună cunoaştere a acestui tip de instituţii se poate dovedi foarte utilă atunci cînd grupuri naţionale/etnice îşi pun în prim plan revendicările identitare şi nu doar uzează, ci chiar abuzează, de instituţie ca mijloc de exprimare. Dacă unele situaţii constituie obiectul unei coexistenţe paşnice, altele se caracterizează prin chemări la separarea lingvistică şi chiar la conflicte grave.

Studiile de caz instituţionale

Studiile de caz prezentate pe parcursul seminarului organizat de UNESCO - CEPES, dintre care cea mai mare parte sînt incluse în volum, furnizează o prezentare mai amănunţită a unor situaţii particulare evocate în articolul de faţă şi dau o idee atît privind pertinenţa cît şi diversitatea acestui tip de instituţii. Astfel de instituţii prezintă un fundal instituţional, o istorie şi un context fascinante.

A reieşit destul de clar faptul că, în ciuda divergenţelor instituţionale, există un larg evantai de întrebări importante privind originile, misiunea şi funcţionarea tuturor acestor instituţii. Cîteva dintre ele — Universitatea Åbo Akademi, Universitatea din Ottawa şi Universitatea din Fribourg — evoluează într-un mediu bilingv de un secol sau mai mult. Altele, precum Universitatea Liberă din Bozen/ Bolzano şi Universitatea Europeană Viadrina, sînt creaţii foarte recente, chiar dacă „noua Viadrina” a fost creată pe cadrul fizic al unei instituţii mai vechi. În toate diferitelor tradiţii lingvistice care există în sînul fiecărui mediu particular, spe- cific. În fiecare caz, data la care această integrare a avut loc în mod oficial este un indicator al condiţiilor socio-politice ale fiecărui mediu, la un moment dat. Oricum, ceea ce este important, mai mult decît aceste diferenţe de vechime, este faptul că politicile de bilingvism promovate de aceste universităţi nu au fost niciodată fructul unui accident, ci mai degrabă rezultatul unor decizii luate în urma discuţiilor care au implicat mai mult decît lumea universitară. În cazul celorlalte universităţi prezente la acest seminar, acest gen de decizii a evoluat în mod deliberat pe parcurs, în timp. Universitatea din Porto Rico a oscilat de mai multe ori între engleză şi spaniolă înainte de a le adopta cu înţelepciune pe amîndouă.

Studiile de caz prezentate au arătat de asemenea că nu-i niciodată uşor de susţinut politicile de bilingvism şi că dificultatea în a le conduce nu trebuie subestimată, fie că se desfăşoară în termeni practici sau mai filosofici. Ar fi fost cu siguranţă instructiv să putem compara cazurile prezentate în cursul seminarului cu altele care nu au putut fi incluse.2

Accesul la educaţie, inclusiv la învăţămîntul superior, este considerat un drept al omului, iar accesul la învăţămîntul superior în limba maternă e o problemă centrală în multe ţări. Problemele de acces şi de limbă includ de asemenea domeniile drepturilor civice şi ale altor libertăţi, ale înţelegerii mutuale şi ale toleranţei, precum şi nişte responsabilităţi individuale, colective şi instituţionale. Toate comunităţile lingvistice au nevoie de a accede la un anumit număr de servicii de bază, precum serviciile medicale şi juridice, în propria lor limbă. Această nevoie ar implica învăţămîntul superior în aceste domenii şi în aceste limbi. Sub acest aspect, diferenţele de condiţii dintre diferitele regiuni şi diferitele ţări ale Europei sînt importante, cultura politică şi maturitatea depinzînd în mare măsură de factori istorici, politici şi economici. Progrese graduale către un învăţămînt superior oferit în mai multe limbi ar putea fi realizate în etape succesive şi rezonabile. De pildă, în ce priveşte procedurile de evaluare sau programele de studiu individuale.

Limba a fost întotdeauna un instrument în istoria statelor-naţiuni europene. Iar instituţiile bilingve sînt rarele excepţii de la regula mono-lingvismului în aceste State- Naţiuni. Cum rolul şi importanţa Statelor-Naţiuni sînt în declin odată cu începutul acestui secol douăzecişiunu, poate că rolul şi importanţa unor asemenea instituţii multi- culturale şi plurilingve vor fi tot mai mari. Imigraţia în creştere în Europa va influenţa cu siguranţă ansamblul problemei învăţămîntului multicultural şi plurilingv.

Punînd în cumpănă problema mai largă a politicilor lingvistice, unii ar putea afirma că viitorul universităţilor care funcţionează în limbi regionale „minore”, adică diferite de principalele limbi internaţionale, e limitat. Cu toate că este evident că limba engleză, îndeosebi, chiar de pe acum, a obţinut rolul principal în sferele ştiinţifice şi economice internaţionale, participanţii la reuniune nu au fost de acord asupra acestui punct, considerînd că folosirea tot mai frecventă a englezei ar putea încuraja de asemenea expansiunea folosirii limbilor regionale mai puţin răspîndite.

Va exista întotdeauna o nevoie de limbi «mai puţin importante». Se va merge probabil spre creşterea numărului de universităţi bilingve sau plurilingve, dînd naştere la situaţii în care una dintre limbi este o limbă internaţională de prim plan, iar cealaltă, sau celelalte, limbi proprii regiunii unde se află universitatea. Experienţa instituţiilor care aplică deja politici de plurilingvism devine în consecinţă cu atît mai interesant de studiat.3

Origini

Istoria multor universităţi bilingve arată că în general originea lor este politică. Această explicaţie este cu siguranţă exactă pentru universităţile studiate, în diferite medii. Universitatea Europeană Viadrina face parte integrantă din împăcarea dintre Germania şi Polonia, iar Fribourg este un element esenţial în structurile politice ale unui canton bilingv. Un alt exemplu este cel al Universităţii de la Ottawa, o universitate care a fost special creată în 1848 ca instrument de coeziune între populaţiile anglofone şi francofone pentru a promova coabitarea bilingvă ca fiind consacrată în Noua Canadă rezultată din Unirea Canadei Inferioare cu Canada Superioară, din 1840.

Oricare ar fi originea lor politică, toate universităţile au în mod egal nevoie de a-şi găsi o raţiune de a fi socială. O universitate nu poate să rămînă un implant social într- un corp non-receptiv, ci ea trebuie să fie acceptată de mediul care o primeşte, dacă nu, riscă să fie respinsă. În timpul a ceea ce se cheamă „zilele porţilor deschise”, de exemplu, populaţia din Bolzano este provocată să-şi descopere noua universitate. Angajamentul studenţilor şi al personalului Universităţii Europene Viadrina în numeroase aspecte ale vieţii oraşului învecinat (Frankfurt/Oder) uşurează „perioada de instalare” a Universităţii. Este evident faptul că toate universităţile, chiar şi cele mai vechi, sînt, la un nivel mai mult sau mai puţin important, în mod continuu în contact cu mediul înconjurător, de vreme ce universitatea şi mediul devin reciproc dependente unul de altul. Refondarea Universităţii Åbo Akademi în 1917 a survenit tocmai în scopul de a răspunde nevoilor populaţiei care vorbea suedeza în Finlanda proaspăt independentă. Într-un context diferit, Universitatea din Porto Rico a servit drept instrument în vederea schimbării politicilor guvernamentale, culturale şi lingvistice. Aceste politici nu au fost în general asimilate de mediul social pînă în aceşti ultimi ani, cînd mari schimbări socio-economice au avut ca rezultat o schimbare de atitudine din partea majorităţii populaţiei.

Misiuni

O analiză a misiunilor universităţilor bilingve arată că primele sînt strîns legate de situaţiile particulare şi de nevoile regionale.

Promovarea participării

O misiune prioritară pentru anumite instituţii este aceea de a asigura întreaga participare a unui grup lingvistic minoritar la viaţa ţării, a regiunii sau a oraşului. Conform probelor rezultate din prezentările de caz de studiu, o atare misiune pretinde un control şi o atenţie permanente pentru a răspunde în mod efectiv la schimbările socio-politice şi la celelalte contexte de diverse tipuri.

Promovarea participării minorităţii care vorbeşte suedeza în viaţa Finlandei este bineînţeles o misiune a Universităţii Åbo Akademi, care, interesant, nu este în înţelesul deplin al cuvîntului o universitate bilingvă, ci în mod oficial o universitate unilingvă care nu foloseşte decît suedeza, în sînul unui oraş bilingv. Universitatea încurajează integrarea şi participarea acceptînd 25 la sută studenţi care vorbesc daneza dar care trebuie totuşi să treacă examene de suedeză. Ea cooperează tot atît de strîns cu celelalte două universităţi ale oraşului pentru a oferi programe comune într-o a treia limbă — engleza —, şi mai ales în al treilea ciclu.

Politica de bilingvism de la Universitatea din Ottawa a obţinut succese în promovarea participării şi a accesului la învăţămîntul superior în sînul celor două grupuri lingvistice, îndeosebi în cadrul micii comunităţi francofone din Ontario. Ameliorarea nivelului de participare a populaţiei francofone reprezintă o deosebită provocare, inclusă între misiunile pe care Universitatea şi le-a fixat, căci acest nivel este prin tradiţie de două ori mai mic decît cel al anglofonilor.

Misiuni similare, dar mai puţin explicite pot fi observate la Bolzano unde, din cauza cursului de istorie, minorităţile lingvistice ale regiunii s-au simţit excluse din învăţămînt şi mai ales din învăţămîntul superior. Politicile de învăţămînt bilingv şi multicultural sînt considerate drept elemente-cheie pentru a inspira încredere germanofonilor şi populaţiilor vorbitoare de ladină.

La Fribourg, politica de bilingvism a fost percepută într-un mod foarte pozitiv pentru contribuţia adusă la Universitate în ansamblul său şi pentru că ea asigură un bun echilibru între studenţi. Cu cele aproape 10 procente de studenţi care vorbesc italiana, Comisia Universităţii pentru Bilingvism face acum eforturi de a se asigura că acest grup lingvistic va putea de asemenea să fie pe deplin integrat în viaţa instituţiei.

Promovarea coerenţei

Cu siguranţă, numeroase universităţi bilingve au de jucat un rol esenţial pentru promovarea coerenţei unui oraş, a unei regiuni, a unei ţări, deseori în situaţii în care puţine instituţii reuşesc să depăşească prăpastia lingvistică şi uneori culturală existentă între diferite populaţii. Această situaţie poate fi observată la Ottawa, unde alături de Parlamentul Federal şi de Guvernul Federal, Universitatea este un element-cheie în apropierea comunităţilor anglofone şi francofone într-un oraş şi într-o provincie în mod obişnuit dominate de limba engleză.

Cu toate că patru limbi beneficiază de egalitatea constituţională în Elveţia, şi cu toate că oraşul şi cantonul Fribourg sînt amîndouă traversate de o frontieră lingvistică, Universitatea rămîne în canton una dintre principalele instituţii care asigură în mod activ promovarea utilizării în mod egal atît a germanei cît şi a francezei. Atitudinea activă a unor instituţii precum Universitatea din Fribourg pare să fie foarte importantă în asigurarea unei anumite coerenţe între drepturile instituţionale şi realitatea cotidiană.

Exceptînd un mic număr de şcoli de elită, învăţămîntul primar şi secundar în medii „bilingve” rămîne deseori divizat de frontiere lingvistice din diverse raţiuni logistice, pedagogice şi de altă natură. Prin urmare, universităţile bilingve au de asemenea un rol important în formarea profesorilor, de vreme ce procesul de formare a dascălilor, inclusiv stagiile de reactualizare a competenţelor, va constitui una dintre rarele oportunităţi pentru educatorii din sistemul primar şi secundar de a-şi pune în comun ideile şi experienţa cu colegii lor proveniţi din alte grupe lingvistice. Această sfidare a fost formulată în mod explicit în cursul prezentării Universităţii Libere de la Bozen/Bolzano. Acolo, profesorii de şcoală sînt formaţi în trei grupe lingvistice paralele. Profesorii-studenţi au cerut ei înşişi să existe o cooperare mai strînsă între aceste grupe pentru a promova o abordare mai coerentă a chestiunilor multiculturale şi plurilingve.

Promovarea unei perspective mai largi pentru Universitate şi absolvenţii săi

Folosirea continuă a două limbi de lucru este considerată drept un element cen- tral în misiunea de promovare a unei largi perspective intelectuale şi sociale care incumbă universităţilor. În anumite cazuri, este necesar să se faciliteze contactele între grupurile lingvistice pentru a le ajuta să depăşească unele probleme de bază moştenite de la istorie, iar contactele între studenţi pot cu siguranţă să dea naştere la recăderi pozitive. O astfel de politică contribuie mai degrabă la destinderea relaţiilor viitoare între grupuri, decît la ştergerea istoriei. Pentru ca acest proces să fie încununat de succes, trebuie cu certitudine să se promoveze o mai bună luare la cunoştinţă şi folosirea mai curentă a culturii minoritare de către majoritate.

În acest scop, raportorul studiului de caz pentru Universitatea din Ottawa a afirmat că o folosire egală a francezei şi a englezei a reuşit să încurajeze o cooperare culturală mai strînsă şi schimburi între grupurile lingvistice, atît la nivelul studenţilor cît şi la cel al profesorilor. Abordarea bilingvă este de asemenea importantă pentru promovarea unei mai intense activităţi internaţionale în sînul Universităţii, cu reţele universitare, culturale şi lingvistice engleze, franceze şi internaţionale. Participanţii la seminar au insistat şi asupra faptului că, deşi universităţile bilingve trebuie adesea să se concentreze pe nevoile regionale specifice, ele trebuie de asemenea să se asigure că sînt prezente şi active într-un context internaţional mai larg.

La Universitatea din Porto Rico, un control permanent a demonstrat o corelaţie directă între competenţele bilingve ale studenţilor şi veniturile familiilor lor. În toate cazurile, spaniola este limba predominantă în viaţa cotidiană, dar engleza este limba a doua pentru familiile care au un statut socio-economic ridicat. În consecinţă, Universitatea face eforturi, printre care formări intensive pentru a doua limbă, pentru a se asigura ca un larg evantai de studenţi să fie capabili să acceadă şi să reuşească în programele de curs oferite. Politica sa de bilingvism promovează o mai bună viziune universitară, socială şi economică privind Porto Rico luat ca un tot unitar, cu posibilităţi crescînde de schimb şi de cooperare atît cu America de Nord cît şi cu America Latină.

Universitatea Europeană Viadrina a inclus în mod explicit în expozeul for- mal al misiunilor sale nevoia de a promova o largă perspectivă în scopul de a „explora diversitatea culturală, de a preda avînd o competenţă culturală şi de a acţiona ca o punte pentru cooperarea intelectuală între Est şi Vest”, insistînd asupra importanţei de a oferi studenţilor o experienţă practică. Această propoziţie arată cu claritate că Universitatea acţionează ca un catalizator în promovarea schimburilor, înţelegerii şi diversităţii, nu doar între zidurile sale, ci pentru mediul regional particular în sînul căruia aceasta se află.

Pe un plan mai practic, absolvenţii Universităţii din Fribourg, în domeniul unor discipline precum medicina, dreptul, ingineria, care aleg să rămînă în oraşul Fribourg, vor fi, în toate cazurile, obligaţi să practice într-un context bilingv dacă doresc să reuşească în diferitele lor profesii. Acest aspect al misiunii Universităţii e aşadar în relaţie directă cu viaţa unui mare număr dintre absolvenţii săi.

Promovarea bilingvismului mai degrabă ca obiectiv decît ca o condiţie

Se poate trage concluzia din discuţiile care au avut loc la seminarul UNESCO- CEPES că bilingvismul poate fi considerat de asemenea ca un obiectiv, mai ales atunci cînd un număr semnificativ de studenţi nu sînt bilingvi atunci cînd intră în universitate. Universitatea poate avea un rol important pentru a-i ajuta pe membrii celor două grupuri lingvistice să devină bilingvi — mai ales că se ştie că în anumite cazuri grupul minoritar este în mod obişnuit cu mult mai bilingv decît majoritatea.

O parte a provocării e deci aceea de a permite studenţilor să înveţe rapid să evolueze într-un mediu bilingv, iar această sarcină impune un număr de măsuri specifice, printre care cursurile de limbi intensive atunci cînd acest lucru este necesar. În general, se pare că se cere mai mult studenţilor decît personalului di- dactic în domeniul competenţei lingvistice. În cazul Universităţii Libere de la Bozen/Bolzano, de pildă, nu se cere personalului didactic să fie bilingv, ci studenţii trebuie să înţeleagă două, uneori trei din limbile folosite, iar cursurile sînt pre- date, ca şi examenele scrise, în limba profesorului.

Universităţi precum cea de la Ottawa, totuşi, rezervă posturile de profesori titulari permanenţi personalului bilingv. În anumite cazuri, această politică duce la plecarea unor excelenţi membri ai personalului care sînt unilingvi, dar, pe de altă parte, aceasta pare să fie în concordanţă cu scopurile şi principiile Universităţii. În practică, atît studenţii cît şi profesorii şi-au sporit supleţea în alegerea limbilor pe care le folosesc în cadrul diferitelor cursuri universitare.

La Universitatea din Fribourg, studenţii trebuie să obţină cel puţin 25% din creditele lor în „a doua” limbă, dar, în acelaşi timp, Universitatea are ca obiectiv să permită studenţilor să studieze toate materiile în limba aleasă, astfel încît toate combinaţiile să fie posibile. Îndeplinirea acestui obiectiv impune o pregătire minuţioasă a tuturor documentelor şi a materialelor de învăţămînt, şi are un im- pact cert asupra organizării interne şi a politicilor Universităţii.

O asemenea abordare n-ar fi posibilă la Universitatea Europeană Viadrina, căci foarte puţini studenţi ar fi capabili să răspundă unor astfel de exigenţe, iar nivelul actual de competenţă bilingvă în sînul personalului e destul de eterogen. Cu toate acestea, toate cursurile au elemente lingvistice obligatorii şi acum se depun eforturi importante pentru a dezvolta metode didactice bilingve. Universitatea ajută de asemenea la promovarea unor formări lingvistice pentru alte corpuri regionale.

Universitatea din Porto Rico nu are nici o politică lingvistică formală, această situaţie rezultînd din folosirea complet deschisă a spaniolei şi a englezei, la care studenţii şi personalul trebuie să se adapteze. Un bun nivel de cunoştinţe în cele două limbi este în acelaşi timp o pre-admitere pentru toţi studenţii care intră în Universitate, cu programe speciale, pentru a permite noilor studenţi care au un slab nivel de cunoştinţe de limbă să-şi amelioreze acest nivel în perioada de vară care precede primul semestru.

Încurajarea studenţilor să rămînă în regiune

Toate universităţile, bilingve sau nu, sînt fericite să vadă că studenţii din împrejurimi mai degrabă rămîn în regiune pentru a studia, decît să plece — deseori definitiv — să studieze aiurea.

În cazul universităţilor care ajută grupuri lingvistice specifice sau alte minorităţi, acest aspect al misiunii lor devine mai important, sau cel puţin mai sensibil, aşa cum am spus mai sus. Problema devine şi mai complicată, totuşi, atunci cînd singura alternativă pentru studenţii care doresc să studieze într-o limbă minoritară este de a merge într-o ţară vecină în care această limbă se întîmplă să fie majoritară. Exodul de creiere provenite din comunităţi mici şi deseori izolate reprezintă întotdeauna o tendinţă neliniştitoare care are în mod inevitabil consecinţe asupra muncii instituţiilor educative ale acelor comunităţi. Este (sau era) cazul în mediul din Åbo, din Bozen/Bolzano şi altele, pentru care problemele de echilibru etnic şi lingvistic, de reprezentare locală şi regională şi de oportunităţi economice şi sociale au constituit toate în diverse momente subiecte arzătoare.

Pentru Universitatea Åbo Akademi, în trecut s-a pus cu certitudine accentul pe oferta de oportunităţi pentru tinerii vorbitori de suedeză pentru ca aceştia să rămînă în Finlanda pentru a-şi urma studiile universitare şi mai tîrziu pentru a-şi căuta o slujbă. Pentru că situaţia generală s-a schimbat de acum, nu mai este necesar ca această misiune să fie centrală în munca Universităţii. Limba suedeză e acum considerată în Finlanda ca o cheie pentru restul Scandinaviei i pentru cele mai largi posibilităţi economice. Prin urmare, misiunea specifică de prezervare a unui acces pentru minoritate a fost de-acum considerabil lărgită.

În cazul Universităţii din Ottawa, instituţia are un mandat special de a prezerva bilingvismul şi a favoriza limba franceză în provincia Ontario — lucru pe care nu-l poate face fără a promova cu succes participarea populaţiei francofone. Pentru această populaţie, principala alternativă, dacă ar căuta un învăţămînt superior în franceză, este aceea de a părăsi provincia şi de a se aşeza pe lîngă o universitate din provincia vecină, Quebecul, fapt pe care mulţi dintre rezidenţii francofoni din provincia Ontario nu-l doresc şi pe care guvernul provinciei Ontario ar prefera să-l descurajeze.

O interpretare uşor diferită a acestui tip de misiune poate fi găsită în exemplele Universităţii Europene Viadrina şi al Universităţii din Bozen/Bolzano, acestea două atrăgînd un număr semnificativ de studenţi veniţi din alte regiuni, şi chiar din alte ţări, într-un context local uneori dificil. Acest „al treilea element” este cu siguranţă considerat pozitiv pentru ajutarea studenţilor din comunităţile locale în a studia la Universitate. Aceasta permite de asemenea să se treacă dincolo de o cunoaştere şi de o încredere mediocră în cealaltă comunitate.

Funcţionare

Încă de la început reiese clar că a pune bazele, a menţine şi a dezvolta o politică de bilingvism într-o universitate este o operaţiune complexă şi delicată.

Întotdeauna va exista o majoritate şi unul sau mai multe grupuri minoritare, a căror talie relativă va varia de la o situaţie la alta, iar limba va rămîne o problemă centrală. Aşa cum au declarat cu elocvenţă conferenţiarii de la Universitatea din Fribourg, „cei care vorbesc limba majoritară trebuie să fie prudenţi şi sensibili”. Universitatea însăşi trebuie să fie atentă la toate nivelurile — admitere, denumiri, proceduri, documente, material pedagogic, servicii — lista acestor domenii sensibile este în realitate foarte lungă!

Trei provocări specifice în funcţionarea şi gestionarea unei universităţi bilingve au fost totuşi identificate pornind de la studiile de caz:

Obiceiuri culturale diferite privind organizarea, predarea şi învăţarea

Această problemă a fost ridicată de numeroşi participanţi, pe durata seminarului. Tradiţiile şi abordările culturale variază după limbă, dar şi după materia universitară. Se pare că există diferenţe considerabile între predarea filosofiei şi cea a ştiinţelor fizice. Diferenţe în învăţămîntul secundar dau naştere la obişnuinţe de învăţare diferite între studenţi, aşa cum cu uşurinţă se poate observa în ţările care înglobează în sistemul lor şcolar diverse tradiţii. Diferenţe organizaţionale apar de asemenea în unităţi non- universitare, precum, spre exemplu, în cazul rezidenţelor universitare din partea poloneză faţă de cele din partea germană a Oderului în privinţa Universităţii Viadrina.

Limbile diferite nu implică în mod automat, totuşi, abordări culturale diferite. În Finlanda, în general, şi în particular în regiunea unde se află Universitatea Åbo Akademi, exceptînd limba, există puţine diferenţe culturale între comunitatea care vorbeşte finlandeza şi cea care vorbeşte suedeza.

Frontierele lingvistice, religioase şi culturale care cadrilează Elveţia coincid rareori. Rezultă de aici o situaţie extrem de complexă care a fost cheia dezvoltării liniştite şi stabile a ţării timp de 700 de ani. Universitatea din Fribourg se află ea însăşi pe sau aproape de mai multe din aceste frontiere, cu un mare număr de sub-grupe culturale mai mici, mai degrabă decît cu două sau trei mari ansambluri. Aceste nuanţe în termenii de abordare culturală diferită sînt prin urmare foarte importante pentru procesul educativ.

Aspectele financiare ale funcţionării

A doua provocare cu care se confruntă universităţile bilingve priveşte finanţarea. Este evident că în termeni strict monetari, funcţionarea unei universităţi bilingve costă mai scump decît cea a unei universităţi unilingve, nu numai pentru că politicile bilingvismului implică un anumit dublaj al administraţiei şi al altor funcţii, dar şi pentru că aceste politici trebuiesc activ promovate faţă de toţi membrii universităţii. Diversele modele prezentate pe parcursul reuniunii UNESCO-CEPES — de la un învăţămînt total bilingv, la programe lingvistice paralele desfăşurate sub acelaşi acoperiş — au implicaţii financiare diferite. Universitatea din Ottawa, de pildă, primeşte în fiecare an o contribuţie guvernamentală, legată de misiunea sa specifică, de vreme ce formula tradiţională folosită pentru finanţarea universităţilor unilingve tradiţionale nu este adaptată provocării bilingvismului. Această „anvelopă pentru bilingvism” reprezintă în jur de 8 procente din bugetul anual. Una dintre problemele potenţiale ale acestei politici, mai ales în ţările în care bugetul naţional este deja insuficient, e faptul că există un risc constant de respingere din partea instituţiei unilingve „majoritare” a unor asemenea metode preferenţiale de finanţare.

La Universitatea Åbo Akademi, dat fiind caracterul limitat al numărului de studenţi disponibili care vorbesc suedeza, instituţia a redus în mod deliberat oferta sa pedagogică, din moment ce i-ar fi imposibil să acopere toate domeniile cu resursele umane şi financiare care-i stau la dispoziţie.

Această situaţie a dus la o strînsă cooperare cu alţi furnizori de învăţămînt supe- rior, desfăşurat atît în suedeză cît şi în finlandeză, şi din ce în ce mai mult în engleză.

Problema finanţării e în mod evident legată de politica educaţională şi de structurile financiare, la nivelurile naţional şi regional. În cazul Universităţii Libere din Bozen/Bolzano, de exemplu, guvernele regional şi local contribuie din plin la finanţarea instituţiei.

Cu toate că învăţămîntul bilingv şi multicultural e cu siguranţă mai scump în termeni financiari decît un sistem unilingv şi unicultural, chestiunea finanţării ar trebui să fie abordată în mod diferit în situaţiile complicate, cu grupe minoritare. Care este, de pildă, preţul de a nu avea o universitate care să satisfacă minorităţile lingvistice? Oare un grup va merge să-şi urmeze studiile aiurea sau va renunţa pur şi simplu la ele? şi care sînt consecinţele unor asemenea decizii pentru populaţia în chestiune şi pentru regiunea şi ţara în care aceasta trăieşte?

Este o universitate bilingvă o politică pe termen lung mai economică şi mai bună decît a nu avea nici o politică? şi oare o astfel de instituţie integrată o fi mai economică şi mai bună decît două instituţii separate? Aceste întrebări pun în discuţie un larg evantai de factori şi de consideraţiuni, dintre care mulţi n-au nimic de a face cu finanţele. Aşa cum au remarcat mai mulţi participanţi, raţiunile principale care conduc la o universitate bilingvă sînt, înainte de orice, politice şi sociale, iar cînd o decizie a fost luată în conformitate cu aceste preocupări, atunci finanţarea trebuie furnizată, pentru ca politica să poată fi aplicată într-o manieră satisfăcătoare.

Această situaţie pare să caracterizeze Universitatea Europeană Viadrina şi Universitatea Liberă din Bozen/Bolzano, unde decizia de a crea o universitate bilingvă a fost viguros suportată prin resursele financiare, şi de alt tip, necesare. Învăţămîntul nu este niciodată o opţiune ieftină, dar este singura investiţie solidă pe termen lung pentru dezvoltarea economică, socială şi culturală.

Aproprierea

A treia provocare cu care sînt confruntate universităţile bilingve este aceea a „aproprierii” [a-şi însuşi şi adapta] în sensul social al termenului. În ce măsură comunităţile locale şi regionale îşi asumă aproprierea instituţiei şi o integrează în realitatea comunitară şi cotidiană? Cum îşi „apropriază” universitatea studenţii, părinţii, personalul instituţiei? Limba poate fi un puternic factor de motivaţie în anumite contexte şi din unele studii de caz pare să reiasă faptul că o universitate unilingvă poate să provoace o impresie mai intensă de apropriere între grupurile lingvistice avute în vedere decît o universitate bilingvă, care riscă să fie şi mai puţin decît „apropriată pe jumătate” de către fiecare grupă.

Mulţi studenţi şi profesori nu-şi „apropriază” şi nici măcar nu doresc să-şi aproprieze agenda semi-politică ce încadrează anumite instituţii bilingve. Aceste ipoteze şi erori de percepţie nu trebuiesc sub-estimate. De pildă, în cazul Universităţii din Ottawa, unii membri ai populaţiei anglofone considerau Universitatea ca o instituţie francofonă, dar o parte a populaţiei francofone găseau că Universitatea nu era destul de francofonă. Aceste provocări au fost de asemenea prezente în cazul Universităţii Libere din Bozen/Bolzano. Acolo, instituţia se poziţionează ea-însăşi ca un instru- ment de „continuitate lingvistică” şi nu ca unul de „separaţie lingvistică”. Acest tur de orizont rezumă politicile pe care universităţile trebuie să le adopte pentru a ajuta „aproprierea” de către comunităţile locale şi regionale.

Din nou, în cazul Universităţii din Ottawa, aspiraţiile unei foarte mici comunităţi, care reclamă o universitate exclusiv francofonă, sînt privite ca fiind legitime, dar lipsa de efective este o piedică pentru instituţie în calea oricărui program rezonabil complet de predare şi învăţare. Aşa cum s-a menţionat de asemenea în timpul discuţiei care a urmat prezentării studiului de caz privind Universitatea Åbo Akademi, deschiderea unei noi universităţi e extrem de împovărătoare, iar aceasta necesită atît importante resurse cît şi tradiţii solide pe care să se poată sprijini. Chiar dacă în mai multe cazuri ar putea fi legitim să se afirme că bilingvismul este doar un panaceu al unilingvismului, consecinţele prac- tice a ceea ce implică monolingvismul în termenii creerii unor noi instituţii sînt deseori cu mult dincolo de posibilităţile ce pot fi avute în vedere.

Concluzii

Seminarul UNESCO-CEPES a permis identificarea unei serii de factori comuni şi de provocări privind originile, misiunea şi funcţionarea universităţilor bilingve, aşa cum am subliniat mai înainte. Influenţa mediului socio-politic în sînul căruia astfel de instituţii sînt create şi funcţionează nu trebuie subestimat. Acest mediu, evoluţia sa, asociată la conjunctura economică şi la condiţiile financiare, vor con- tinua să influenţeze în mod direct misiunea şi funcţionarea fiecărei universităţi bilingve.

În concluzie, trebuie să subliniem că bazele academice ale unei universităţi bilingve trebuie să fie tot atît de solide precum cele ale oricărei alte universităţi, şi că activităţile sale esenţiale trebuie să fie la fel de excelente ca oriunde altundeva.

Dacă nu este aşa, universitatea nu oferă adevărate servicii, nici grupului lingvistic specific sau grupurilor cărora se presupune că li s-ar adresa, şi nici comunităţilor regionale, naţionale sau mondiale din care face parte integrantă.

NOTE

1. Datorită proceselor accelerate de mondializare şi de integrare pan-regională, problema învăţămîntului multicultural şi plurilingv va deveni tot mai acută. În acest context, ideea unei universităţi bilingve cîştigă o nouă dimensiune. Scopul seminarului organizat de UNESCO- CEPES era acela de a studia originile, misiunile şi funcţionarea acestui tip necunoscut de instituţii de învăţămînt superior. Acest text se bazează pe raportul final al seminarului, disponibil pe Internet pe situl UNESCO-CEPES: http://www.cepes.ro

2. De pildă, ar fi interesant de examinat, în cadrul delegării puterii în Marea Britanie în favoarea ţării Galilor şi a Scoţiei, ce politici lingvistice sînt acum aplicate de anumite universităţi în aceste regiuni. Universitatea Naţională din Irlanda de la Galway este şi ea bilingvă într-un mediu asemănător, dar mai vechi. Universitatea de la Priština în Kosovo este un exemplu tragic al unei instituţii create la origine ca o universitate bilingvă şi care apoi a devenit unilingvă din evidente raţiuni politice, apoi, mai recent, unilingvă, de facto, într-o altă limbă. Universităţile din Deusto şi din ţara Bascilor, ca şi unele universităţi din Catalonia în Spania, ar putea de asemenea să furnizeze interesante studii de caz într-un context mai larg.

3. Putem nota, în trecere, că landul Hessen din Germania anunţă de curînd existenţa unor programe de curs bilingve (germană-engleză) în cinci din instituţiile sale de învăţămînt superior.

 (vezi http://www.study-in-hesse.de).

Traducere de Cornelia Alexandru

*

Lewis PURSER (1967), absolvent al Universităţii din Geneva, director program şi delegat la Consiliul Europei al Asociaţiei Universităţilor Europene, coordonatorul grupului de lucru pentru educaţie superioară în cadrul Pactului de Stabilitate pentru Europa de Sud. În perioada 1996-1997 a fost consilierul reprezentantului Naţiunilor Unite în România în domeniul programelor sociale şi educaţionale.

Lewis Purser, L’Université bilingue — réflexions générales sur ses origines, sa mission et son fonctionnement, studiu publicat în Higher Education in Europe, revista UNESCO-CEPES, vol. XXV., nr. 4/2000 şi preluat cu permisiunea editorilor.

   

a
f
e
g

 
       


(c) Fundaţia Jakabffy Elemér, Asociaţia Media Index 1999-2006