Altera

    reviste   » Altera
  autori a b c d g h k l m n p r s t u v w z  
  căutare á é í ó ö ő ú ü ű ă â î ş ţ
  toate numerele » altera ANUL VI. 2000., nr. 13 »
 


| observaţii
| listare
| bookmark


 
 
 
     
 
Editorial

Editorial

 

altera dedică, iată, un nou spaţiu dezbaterii privind multiculturalismul, un argument în plus pentru a sublinia că, dincolo de inerentele conotaţii de modă şi efemeritate, fenomenul în sine este o prezenţă redutabilă în societatea contemporană, iar analizarea sa se impune.

O dispută subiacentă, discretă, dar nu mai puţin pregnantă, încearcă să elucideze în ce măsură multiculturalismul şi interculturalismul sînt sau tind să fie termenii unei dihotomii, o dihotomie pe care, cel mai frecvent o regăsim în clasificările „european” versus „american”. Este de domeniul evidenţei că o asemenea dihotomie culturală există şi că ea produce efecte, ceea ce nu diminuează importanţa incursiunii analitice în ambele teritorii. Chiar dacă europenii preferă să se refere la interculturalitate — uneori folosind această variantă pentru a induce distincţia valorică între autohtonitate şi imigraţie —, iar americanii utilizează termenul de multiculturalitate cu o acoperire mult mai largă decît pe vechiul continent, explorarea ambelor terminologii nu poate fi decît benefică, într-o lume tot mai interdependentă. În definitiv, Continentul are a da răspunsuri felului cum va integra, fără a modifica, minorităţile sale „noi”, iar România, pentru a ne referi la propriul nostru areal, are de căutat răspunsuri la integrarea minorităţilor sale, din care cele istorice relevă mai degrabă domeniul intercultural, iar cele noi, sau percepute ca atare, romii în primul rînd, ar constitui domeniul multiculturalului.

Opiniile sînt împărţite, aprofundarea conceptelor şi îndeosebi analiza realităţilor domestice se află la un timid început. Ca atare, altera îşi deschide paginile acestui dialog subsecvent.

 

Eseul „clasic” al lui Joseph Raz, prestigios reprezentant al liberalalismului filozofic, afirmă că în circumstanţele actuale ale societăţilor industriale sau postindustriale contemporane, atitudinile politice de încurajare a prosperităţii, culturale sau materiale, a unui grup cultural din societate, şi respectarea identităţii acestora este justificată şi justificabilă prin luarea în consideraţie a valorii libertăţii şi demnităţii umane. Această concluzie este o chemare către guverne, spune Raz, să întreprindă acţiuni care să meargă dincolo de simpla conturare a unor politici menite să încurajeze toleranţa şi nediscriminarea. Liberalismul multicultural recunoaşte importanţa apartenenţei neîngrădite a individului la un grup cultural şi legitimitatea căutării confortului existenţial şi în comunitate.

Valoroasele studii originale ale lui Levente Salat şi Radu Neculau, care dincolo de abordări teoretice inedite consacră o atenţie specială interpretărilor româneşti ale fenomenului, nu fac decît să confirme observaţiile de mai sus. Este meritul lui Salat şi Neculau să fi adus în teatrul de luptă instrumente ale reflecţiei intelectuale şi de a lansa provocarea analizării fenomenului în context românesc, dar cu explorarea benefică a literaturii de specialitate.

Într-o temperată altera pars, Adrian Marino, veteranul incontestabil al sincronismului românesc, interpretează cu certe beneficii logice, partitura avocatului diavolului, atrăgînd de fapt atenţia că, în orice dezbatere onestă, există o necesară prudenţă, care porneşte de la simpla constatare a faptului că realitatea depăşeşte prin complexitate teoriile cele mai elaborate.

 

Rubrica Document găzduieşte o incitantă paralelă între Raportul oficial al Guvernului României referitor la aplicarea Convenţiei-cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale şi Raportul paralel redactat de Gabriel Andreescu. Autorul, cu remarcabila şi cunoscuta sa capacitate analitică, explorează în detaliu o realitate pe care o consideră perfectibilă. Paralela dintre discursul oficial şi cel al militantului relevă falia profundă între indiferenţă şi atitudinea morală. Dincolo de valoarea documentară, alăturarea celor două analize ale aceluiaşi fenomen, dezvăluie periculoasa remanenţă în sfera oficială a dublului discurs şi trezeşte aprehensiuni cu privire la capacitatea de reformă profundă a instituţiilor, atîta vreme cît ele rămîn dominate de discursul oportunist.

 

De un interes deosebit sperăm să se bucure şi scrierile a doi debutanţi în paginile revistei noastre. Primul, un studiu incitant al lui Răzvan Pârâianu dedicat unui conflict istoric din spaţiul nostru cultural dintre modernismul urbanist şi tradiţionalismul ruralist, de o actualitate care dă de gîndit şi după aproape de un secol, studiu aplicat imaginii mediului urban în gîndirea şi poezia a doi ardeleni, făcînd parte astăzi din Pantheonul culturii noastre central-europene: Ady şi Goga.

Cel de al doilea, un studiu de caz al lui Attila Z.Papp, care prin intermediul unui pretext cu semnificaţii simbolice relevante (un meci internaţional de hochei transformat în scandal politic), dezvăluie adînci, deşi greu descifrabile adevăruri ale relaţiilor complexe româno-maghiare.

In fine, altera, fidelă tradiţiei sale, prin rubrica Dialog consacră un spaţiu corespunzător incursiunii în istoria Transilvaniei, 1848-1849 fiind o destinaţie promiţătoare, dacă ambiţionăm să înţelegem fracturile cărora şi azi le facem faţă. Chiar dacă răspunsurile istoricilor chestionaţi nu depăşesc deocamdată limitele unei prudenţe ştiinţifice excesive, premiera redacţională a unui astfel de dialog, sperăm să aibă o evoluţie promiţătoare.

   

a
f
e
g

 
       


(c) Fundaţia Jakabffy Elemér, Asociaţia Media Index 1999-2006