Probelma Kosovo între
legitimitate şi necesitate

 

Declaraţia Preşedintelui Consiliului de Securitate ONU

cu privire la Kosovo

 

S/PRST/25

                Data: 24 august 1998

                Şedinţa nr. 3918

               

Consiliul de securitate a examinat raportul prezentat de către Secretarul general la data de 5 august 1998 (S/1998/712), în vederea aplicării rezoluţiei nr. 1160 din 31 martie 1998.

Consiliul îşi începe lucrările preocupat în mod serios de luptele care au avut loc recent în Kosovo, conflicte cu un efect devastator asupra populaţiei civile şi care au ca efect o creştere considerabilă a numărului refugiaţilor.

Consiliul şi Secretarul său general enunţă ipoteza că o nouă escaladare a conflictului ar putea compromite grav stabilitatea în regiune. Se constată cu o vie nelinişte că sporirea numărului persoanelor refugiate în condiţiile apropierii iernii determină posibilitatea ca situaţia în Kosovo să se transforme într-o gravă catastrofă umanitară. Se menţionează că toate persoanele refugiate au dreptul de a se întoarce la casele lor. Se subliniază în mod special că este important ca organizaţiile umanitare să aibă acces liber înspre categoriile defavorizate ale populaţiei. Se reaminteşte că se constată înmulţirea numărului cazurilor de violare a dreptului umanitar internaţional.

Consiliul cere o încetare imediată a focului. Subliniază totodată că autorităţile Republicii Federative a Iugoslaviei şi albanezii din Kosovo trebuie să ajungă la o rezolvare politică a problemei din Kosovo şi că orice acte de violenţă şi terorism, oricare ar fi autorii lor, sînt inadmisibile; se reafirmă importanţa aplicării rezoluţiei 1160 (1998). Se reafirmă, de asemenea, ataşamentul tuturor statelor membre la suveranitatea şi integritatea teritorială a Republicii Federative a Iugoslaviei, şi se cere autorităţilor acesteia, cît şi conducătorilor albanezilor kosovari, stabilirea unui dialog care să permită încetarea violenţei şi să aducă o soluţionare politică negociată a problemei din Kosovo. Se sprijină eforturile desfăşurate de către Grupul de contact, mai ales iniţiativele luate în vederea reunirii autorităţilor Republicii Federative a Iugoslaviei şi a conducătorilor albanezilor kosovari pentru a discuta despre viitorul statut al regiunii Kosovo.

Consiliul notează cu satisfacţie că domnul Ibrahim Rugova, lider al comunităţii albaneze kosovare, a anunţat funcţionarea unei echipe de negociere însărcinată să reprezinte interesele comunităţii albaneze din Kosovo. Constituirea acestei echipe albaneze de negociere ar trebui să permită angajarea rapidă a unui dialog de fond cu autorităţile Republicii Federative a Iugoslaviei în vederea încetării violenţei şi a stabilirii unei convenţii pacifiste, asigurîndu-se în special întoarcerea definitivă la casele lor, în deplină securitate, a tuturor refugiaţilor.      

Este important ca autorităţile Republicii Federative a Iugoslaviei şi albanezii din Kosovo să recunoască însemnătatea încetării violenţei în Kosovo, să permită populaţiei reluarea cursului normal al vieţii şi să înţeleagă că au responabilitatea de a face să evolueze acest proces politic.

Consiliul va continua să urmărească de aproape situaţia din Kosovo şi nu va înceta să caute soluţii în vederea rezolvării problemelor ce se vor ivi.

 

Rezoluţii adoptate de către Consiliul de Securitate ONU

cu privire la Kosovo

 

S/RES/1199

                Data: 23 septembrie 1998

                Şedinţa nr. 3930

                Voturi: 14-0-1

 

Consiliul de Securitate,

Readucînd pe ordinea de zi rezoluţia nr. 1660 (1998) din 31 martie 1998,

După examinarea rapoartelor prezentate de către Secretarul general în vederea aplicării acestei rezoluţii, analizînd în special raportul din data de 4 septembrie 1998 (S/1998/834).

Luînd act cu satisfacţie de declaraţia miniştrilor de externe ai Germaniei, Statelor Unite ale Americii, Federaţiei Ruse, Italiei şi Regatului Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord (Grupul de contact), declaraţie publicată la data de 12 iunie 1998 cu ocazia reuniunii grupului de contact cu miniştrii de externe ai Canadei şi Japoniei (S/1998/567, anexă) şi declaraţia ulterioară a Grupului de contact la Bonn, în data de 8 iulie 1998 (S/1998/657),

Reţinînd cu satisfacţie, de asemenea, declaraţia comună a Preşedintelui Federaţiei Ruse şi a Preşedintelui Republicii Federative Iugoslavia, la data de 16 iunie 1998 (S/1998/526),

Ţinînd cont de comunicatul din 7 iulie 1998, adresat Grupului de contact de către Procurorul Tribunalului internaţional pentru ex-Iugoslavia, în care acesta estimează că situaţia din Kosovo constituie un conflict armat, după cum se menţionează în mandatul emis de Tribunal,

Preocupat în mod serios de luptele intense care au avut loc recent în regiunea Kosovo, îngrijorat în special de folosirea excesivă a forţei de către unităţile de securitate sîrbe şi armata iugoslavă, fapt ce a dus la sporirea numărului victimelor civile şi, după estimarea Secretarului general, la deplasarea a peste 230.000 persoane, obligate să-şi părăsească locuinţele,

Profund îngrijorat de afluxul de refugiaţi în nordul Albaniei, în Bosnia-Herţegovina şi în alte ţări europene, aflux datorat recurgerii la forţă în Kosovo, cît şi de numărul crescînd al persoanelor care şi-au părăsit căminele şi au rămas în interiorul regiunii Kosovo sau în alte părţi ale Republicii Federative a Iugoslaviei (conform estimărilor Înaltului Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi — HCR, 50.000 de persoane sînt fără adăpost),

Reafirmînd dreptul tuturor refugiaţilor şi a tuturor persoanelor care şi-au părăsit locuinţa să se întoarcă la casele lor în condiţii de deplină securitate şi subliniind că este de datoria Republicii Federative a Iugoslaviei să asigure condiţiile necesare realizării acestui scop,

Condamnînd toate actele de violenţă şi terorism comise în scopuri politice de către orice grup sau individ, cât şi orice sprijin adus din exterior unor asemenea activităţi în Kosovo, înţelegînd prin aceasta şi furnizarea de armament pentru desfăşurarea unor activităţi teroriste în Kosovo,

Declarîndu-se preocupat de informaţiile privind violarea interdicţiilor impuse prin rezoluţia 1660 (1998),

Profund îngrijorat de deteriorarea rapidă a situaţiei umanitare în întreaga regiune Kosovo, alarmat de iminenţa unei catastrofe umanitare ca cea descrisă în raportul Secretarului general şi subliniind necesitatea prevenirii acestei catastrofe,

Profund preocupat, de asemenea, de multiplicare cazurilor de violare a drepturilor omului şi a dreptului internaţional umanitar, şi subliniind necesitatea de a veghea la respectarea drepturilor tuturor locuitorilor regiunii Kosovo,

Reamintind obiectivele rezoluţiei 1160 (1998), prin care Consiliul îşi exprimă sprijinul în rezolvarea pe cale paşnică a problemei din Kosovo, prin prevederea unei autonomii administrative a regiunii,

Reamintind, de asemenea, ataşamentul tuturor statelor membre la suveraneitatea şi integritatea teritorială a Republicii Federative a Iugoslaviei,

Afirmînd că deteriorarea situaţiei din Kosovo (Republica Federativă a Iugoslaviei) constituie o ameninţare pentru pacea şi securitatea din regiune,

Acţionînd în conformitate cu Capitolul VII din Carta Naţiunilor Unite,

1. Cere ca toate părţile şi toate grupurile de indivizi să pună capăt imediat ostilităţilor şi să  înceteze focul în Kosovo (Republica Federativă a Iugoslaviei), situaţie care să creeze perspectiva unui dialog constructiv între autorităţile Republicii Federative a Iugoslaviei şi conducătorii albanezilor din Kosovo şi care să reducă riscurile catastrofei umanitare;

2. Cere, de asemenea, ca autorităţile Republicii Federative a Iugoslaviei şi conducătorii albanezi din Kosovo să ia imediat măsuri în vederea ameliorării situaţiei umanitare şi a evitării pericolului iminent al catastrofei umanitare;

3. Cere autorităţilor Republicii Federative a Iugoslaviei şi conducătorilor albanezi din Kosovo să angajeze imediat un dialog constructiv fără condiţii prealabile şi cu implicare internaţională, să adopte un calendar precis care să conducă la încetarea crizei şi la o soluţionare politică negociată a problemei din Kosovo şi se felicită pentru eforturile care se fac în vederea facilitării dialogului.

4. Cere ca Republica Federativă a Iugoslaviei să aplice imediat, pe lîngă măsurile cerute de rezoluţia 1160 (1998), următoarele măsuri concrete în vederea reglementării politice a situaţiei din Kosovo, măsuri enunţate şi în declaraţia Grupului de contact la data de 12 iunie 1998:

a) Încetarea tuturor acţiunilor forţelor de securitate care pun în pericol populaţia civilă şi lansarea ordinului de retragere a unităţilor de securitate folosite pentru represiunea civililor;

b) Acordarea permisiunii ca Misiunea de verificare a Comunităţii Europene şi misiunile diplomatice acreditate în Iugoslavia să efectueze o supraveghere internaţională continuă în Kosovo, înţelegînd prin aceasta şi acordarea liberului acces al acestor observatori şi a libertăţii totale de mişcare în scopul intrării şi ieşirii lor din regiunea Kosovo fără a întîmpina obstacole din partea autorităţilor guvernamentale; eliberarea rapidă a documentelor necesare călătoriei persoanelor care contribuie la supraveghere în regiune;

c) Facilitarea, în acord cu HCR şi Comitetul Internaţional al Crucii Roşii (CICR), întoarcerii la casele lor a tuturor refugiaţilor, în condiţii de deplină securitate, şi acordarea permisiunii organizaţiilor umanitare de a accede liber în regiunea Kosovo în vederea sprijinirii populaţiei;

d) Înregistrarea de progrese rapide în vederea stabilirii unui calendar precis, în cadrul dialogului cu comunitatea albaneză din Kosovo, dialog menţionat mai sus la paragraful 3 şi cerut de rezoluţia 1160 (1998), în scopul stabilirii unei convenţii privind măsurile de încredere şi al găsirii unei rezolvări politice a problemelor din Kosovo;

5. Menţionează angajamentele luate de Preşedintele Republicii Federative a Iugoslaviei în cadrul declaraţiei comune cu Preşedintele Federaţiei Ruse, la data de 16 iunie 1998:

a) De a rezolva problemele existente prin mijloace politice, ţinînd cont de principiul egalităţii tuturor cetăţenilor şi a comunităţilor etnice din Kosovo;

b) De a nu lua măsuri represive împotriva populaţiei paşnice;

c) De a asigura deplina libertate a mişcării reprezentanţilor statelor străine şi a organismelor internaţionale acreditate pe lîngă Republica Federativă a Iugoslaviei, organisme menite să urmărească evoluţia situaţiei din Kosovo; de a asigura că acestora nu le vor fi impuse restricţii.

d) De a asigura liberul acces al organizaţiilor umanitare, al Crucii Roşii Internaţionale şi al HCR, şi de a dirija ajutoarele umanitare către beneficiari;

e) De a facilita întoarcerea refugiaţilor, în cadrul programelor convenite cu HCR şi CICR şi de a acorda ajutor public la reconstrucţia locuinţelor distruse; cererea ca aceste angajamente să fie onorate în întregime.

6. Insistă ca liderii albanezilor din Kosovo să condamne orice acţiune teroristă, şi subliniază că toţi membrii comunităţii albaneze din Kosovo ar trebui să-şi urmeze obiectivele exclusiv prin mijloace paşnice;

7. Reaminteşte obligaţia tuturor statelor de a respecta toate interdicţiile impuse prin rezoluţia 1160 (1998).

8. Aprobă măsurile luate în vederea asigurării unei supravegheri internaţionale efective a situaţiei din Kosovo şi se felicită pentru funcţionarea Misiunii de observare diplomatică în Kosovo.

9. Cere statelor şi organismelor internaţionale reprezentate în Republica Federativă Iugoslavia să pună imediat la dispoziţie personalul necesar pentru asigurarea unei supravegheri internaţionale efective şi continue în Kosovo, pînă cînd obiectivele enunţate în prezenta rezoluţie şi în rezoluţia 1160 (1998) vor fi atinse.

10. Reaminteşte Republicii Federative a Iugoslaviei că îi revine responsabilitatea de a asigura securitatea întregului personal diplomatic acreditat, cît şi a personalului organizaţiilor internaţionale şi neguvernamentale umanitare care se află pe teritoriul său şi cere autorităţilor Republicii Federative a Iugoslaviei, cît şi altor organisme interesate, să ia toate măsurile necesare pentru a le asigura observatorilor condiţii bune de desfăşurare a activităţii lor, securitate deplină, pentru a nu se ajunge la ameninţare sau la folosirea forţei împotriva acestora.

11. Adresează Statelor Unite ale Americii rugămintea de a lua toate măsurile necesare, conform dreptului lor intern şi dispoziţiilor pertinente ale dreptului internaţional, în vederea împiedicării utilizării fondurilor recoltate pe teritoriul lor în scopuri care să contravină pevederilor rezoluţiei 1160 (1998).

12. Cere statelor membre şi altor state interesate să furnizeze resursele necesare pentru a acorda asistenţă umanitară în regiune şi pentru a răspunde rapid şi generos Apelului interinstituţional al Naţiunilor Unite pentru asistenţa umanitară ce se impune datorită crizei din regiunea Kosovo.

13. Cere autorităţilor Republicii Federative a Iugoslaviei, liderilor comunităţii albaneze din Kosovo şi tuturor celor interesaţi să coopereze cu Procurorul Tribunalului internaţional pentru ex-Iugoslavia în rezolvarea anchetelor eventualelor violări ale drepturilor cetăţenilor.

14. Subliniază, de asemenea, necesitatea ca autorităţile Republicii Federative a Iugoslaviei să acţioneze în justiţie membrii forţelor de securitate implicate în acţiuni îndreptate împotriva civililor sau în distrugerea deliberată a bunurilor.

15. Adresează Secretarului general rugămintea de a prezenta rapoarte de evaluare care să reflecte gradul de respectare a prezentei rezoluţii de către autorităţile Republicii Federative a Iugoslaviei şi de către comunitatea albaneză din Kosovo; se vor redacta şi rapoarte periodice privind aplicarea rezoluţiei 1160 (1998).

16. Hotărăşte, în cazul în care măsurile concrete cerute în prezenta rezoluţie şi în rezoluţia nr. 1160 (1998) nu vor fi puse în practică, să examineze ulterior acţiunile şi să ia măsuri adiţionale pentru menţinerea şi restabilirea păcii şi a stabilităţii în regiune.

17. Hotărăşte supunerea la vot a acestor probleme.

 

Vot pentru rezoluţia 1199

Pentru: Bahrein, Brasilia,

Costa-Rica, Statele Unite

ale Americii, Federaţia Rusă, Franţa, Gabon, Gambia,

Japonia, Kenya, Portugalia, Regatul Unit al Marii Britanii, Slovenia, Suedia.

Împotrivă: Nici un vot

Abţineri: China

S/RES/1203

       Data: 24 octombrie 1998

       Şedinţa nr. 3937

       Voturi: 13-0-2

 

Consiliul de Securitate,

Readucînd în discuţie rezoluţiile 1160 (1998) din 31 martie 1998 şi 1199 (1998) din 23 septembrie 1998 şi punînd din nou accent pe importanţa rezolvării pe cale paşnică a problemei din Kosovo (Republica Federativă a Iugoslaviei),

Examinînd rapoartele prezentate de către Secretarul general în aplicarea acestor rezoluţii, în special raportul din 5 octombrie 1998 (S/1998/912),

Felicitîndu-se pentru acordul semnat la Belgrad la data de 16 octombrie 1998 de către Ministrul de externe al Republicii Federative a Iugoslaviei şi de către preşedintele în exerciţiu al Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), acord care prevede stabilirea de către OSCE a unei misiuni de verificare în Kosovo (S/1998/978) şi în special angajamentul luat de către Republica Federativă a Iugoslaviei de a se conforma rezoluţiilor 1160 (1998) şi 1199 (1998),

Felicitîndu-se, de asemenea, pentru acordul semnat la Belgrad la data de 15 octombrie 1998 de către şeful statului major al armatei Republicii Federative a Iugoslaviei şi Comandantul Suprem al Forţelor Aliate în Europa al Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord (OTAN), acord care prevede stabilirea unei misiuni de verificare aeriene în Kosovo (S/1998/991, anexă), în completarea misiunii de verificare desfăşurată de OSCE,

Primind cu satisfacţie decizia Consiliului Permanent al OSCE la data de 15 octombrie 1998 (S/1998),

Primind cu satisfacţie, de asemenea, decizia luată de către Secretarul general de a trimite în Republica Federativă a Iugoslaviei o misiune care să pună în practică mijloacele de evaluare directă a evoluţiei situaţiei pe teritoriul regiunii Kosovo,

Reafirmînd că, în conformitate cu prevederile Cartei Naţiunilor Unite, Consiliul de Securitate este principalul responsabil de menţinerea păcii şi a securităţii internaţionale,

Amintind obiectivele rezoluţiei 1160 (1998), prin care Consiliul de Securitate şi-a exprimat disponibilitatea de a acorda sprijin pentru rezolvarea paşnică a problemei din Kosovo, rezoluţie care prevedea de asemenea crearea unui statut de autonomie administrativă a regiunii Kosovo,

Condamnînd toate actele de violenţă comise de către oricare dintre părţi, toate actele de terorism desfăşurate în scopuri politice de către grupuri sau indivizi şi condamnînd de asemenea orice sprijin din afară adus unor asemenea activităţi în Kosovo, înţelegînd prin acestea şi furnizarea de armament pentru desfăşurarea unor acţiuni teroriste în Kosovo şi declarîndu-se preocupat de încălcarea interdicţiilor impuse prin rezoluţia 1160 (1998),

Preocupat de măsurile de interdicţie pe care autorităţile Republicii Federative a Iugoslaviei le-au luat de curînd împotriva mass-media din această ţară şi subliniind că mass-media are dreptul să-şi desfăşoare activitatea în deplină libertate,

Alarmat de asemenea şi preocupat de situaţia umanitară gravă care persistă în regiunea Kosovo, cît şi de imimnenţa unei catastrofe umanitare şi subliniind din nou necesitatea prevenirii acestei eventualităţi,

Subliniind importanţa unei bune coordonări a iniţiativelor umanitare luate de către alte state, de către Înaltul Comisariat pentru refugiaţi al Naţiunilor Unite şi de către organizaţiile internaţionale din Kosovo,

Insistînd asupra necesităţii de a asigura securitatea şi siguranţa membrilor Misiunii de verificare în Kosovo şi a Misiunii de verificare aeriană în Kosovo,

Reafirmînd ataşamentul tuturor statelor membre la suveraneitatea şi integritatea teritorială a Republicii Federative a Iugoslaviei,

Afirmînd că nerezolvarea situaţiei din regiunea Kosovo (Republica Federativă a Iugoslaviei) face să persiste ameninţarea asupra păcii şi securităţii în regiune,

Acţionînd conform Capitolului VII din Carta Naţiunilor Unite,

1. Aprobă şi sprijină acordul semnat la Belgrad, la 16 octombrie 1998, între Republica Federativă a Iugoslaviei şi OSCE, şi cel semnat la 15 octombrie 1998 între Republica Federativă a Iugoslaviei şi NATO, privind verificarea respectării dispoziţiilor prevăzute în rezoluţia 1199 (1998) de către Republica Federativă a Iugoslaviei şi toate celelalte părţi interesate sau implicate în problema regiunii Kosovo şi cere ca aceste acorduri să fie aplicate cu promptitudine şi în întregime de către Republica Federativă a Iugoslaviei.

2. Menţionează că Guvernul Serbiei a aprobat acordul semnat de Preşedintele Republicii Federative a Iugoslaviei şi trimisul special al Statelor Unite ale Americii (S/1998/953) şi că Republica Federativă a Iugoslaviei şi-a luat public angajamentul să ducă la bun sfîrşit, pînă la data de 2 noiembrie, negocierile unui cadru de rezolvare politică, şi cere ca aceste angajamente să fie respectate cu stricteţe;

3. Cere ca Republica Federativă a Iugoslaviei să respecte cu stricteţe rezoluţiile 1160 (1998) şi 1199 (1998) şi să coopereze din plin cu Misiunea de verificare a OSCE în Kosovo şi cu Misiunea de verificare aeriană a NATO în Kosovo, conform clauzelor acordurilor menţionate mai sus, la paragraful 1.

4. Cere, de asemenea, ca liderii albanezilor din Kosovo şi toate celelalte elemente ale comunităţii albaneze din Kosovo să respecte cu stricteţe şi cu promptitudine rezoluţiile 1160 (1998) şi 1199 (1998) şi să coopereze cu Misiunea de verificare a OSCE în Kosovo;

5. Subliniază că este extrem de important ca autorităţile Republicii Federative a Iugoslaviei şi liderii albanezilor din Kosovo să angajeze imediat, fără condiţionări şi urmînd un calendar precis, un dialog constructiv, cu prezenţă internaţională, pentru a pune capăt crizei şi să găsească o rezolvare politică negociată a problemei din Kosovo.

6. Cere ca autorităţile Republicii Federative a Iugoslaviei, liderii albanezilor din Kosovo şi toate celelalte părţi interesate să respecte libera circulaţie în regiune a membrilor Misiunii de verificare a OSCE, cît şi a membrilor altor organizaţii internaţionale.

7. Angajează statele şi organizaţiile internaţionale să pună la dispoziţia Misiunii de verificare a OSCE în Kosovo personalul de care aceasta are nevoie.

8. Reaminteşte Republicii Federative a Iugoslaviei că îi revine responsibilitatea de a asigura securitatea în regiune şi de a garanta siguranţă atît corpului diplomatic acreditat în această ţară, cît şi membrilor Misiunii de verificare a OSCE; RFI este responsabilă de asemenea pentru asigurarea securităţii tuturor membrilor organizaţiilor umanitare internaţionale sau neguvernamentale care activează pe teritoriul său; se cere autorităţilor Republicii Federative a Iugoslaviei, cît şi celorlalte părţi interesate, liderilor comunităţii albaneze din Kosovo să ia toate măsurile necesare pentru ca personalul care activează în regiune în vederea aplicării rezoluţiei şi a prevederilor expuse la paragraful 1 al prezentului document să nu fie ameninţat cu folosirea forţei, să nu fie agresat şi să nu i se pună nici un fel de piedici în desfăşurarea activităţii sale.

9. Felicitîndu-se, în acest context, pentru angajamentul pe care Republica Federativă a Iugoslaviei şi l-a luat privind acordurile menţionate în paragraful 1, de garantare a securităţii pentru ca Misiunea de verificare să-şi desfăşoare activitate în bune condiţii, notează că, în acest scop, OSCE intenţionează ca în caz de urgenţă să pună în practică, în colaborare cu alte organizaţii, acţiuni care să asigure securitatea şi libertatea de mişcare a personalului acestor misiuni, după cum se prevede în paragraful 1 al prezentului document.

10. Cere insistent liderilor albanezilor din Kosovo să condamne toate actele de terorism, cere să se pună capăt imediat tuturor acestor acte de violenţă şi subliniază că toţi membrii comunităţii albaneze trebuie să ajungă la atingerea obiectivelor lor exclusiv prin mijloace paşnice.

11. Cere autorităţilor Republicii Federative a Iugoslaviei şi liderilor albanezilor din Kosovo să coopereze în vederea ameliorării situaţiei umanitare şi în scopul prevenirii unei catastrofe umanitare în regiune.

12. Reafirmă dreptul tuturor refugiaţilor de a se întoarce în locuinţele lor în deplină siguranţă şi subliniază că pentru realizarea acestui scop Republica Federativă a Iugoslaviei este responsabilă de a crea toate condiţiile necesare.

13. Angajează statele membre şi alte părţi interesate să contribuie cu resurse suficiente, să-şi aducă sprijinul umanitar în regiune şi să răspundă fără întîrziere şi în mod generos la Apelul global interinstituţional al Naţiunilor Unite pentru asistenţa umanitară cerută de situaţia din regiunea Kosovo.

14. Cere să fie finalizată fără întîrziere, sub supraveghere şi cu participare internaţională, o anchetă privind toate atrocităţile comise împotriva civililor şi să se coopereze din plin cu Tribunalul internaţional pentru ex-Iugoslavia, mai ales prin respectarea ordonanţelor emise de acesta şi prin furnizarea de informaţii necesare derulării anchetelor.

15. Cere ca interdicţiile impuse prin paragraful 8 al rezoluţiei 1160 (1998) să nu se aplice asupra materialului destinat utilizării în Misiunea de verificare, după cum se prevede şi în paragraful 1 al prezentului document.

16. Adresează Secretarului general rugămintea ca, acţionînd în colaborare cu părţile vizate prin acordurile menţionate mai sus, la paragraful 1, să prezinte periodic Consiliului de Securitate rapoarte privind aplicarea prezentei rezoluţii.          

17. Hotărăşte supunerea la vot a celor discutate.

 

Vot pentru rezoluţia 1203

Pentru: Bahrein, Brazilia, Costa Rica, Statele Unite ale Americii, Franţa, Gabon, Gambia, Japonia, Kenia, Portugalia, Regatul Unit al Marii Britanii, Slovenia, Suedia.

Împotrivă: Nici un vot.

Abţineri: China, Federaţia Rusă. q

Traducere de Rodica Tomoiagă

Declaraţia Secretarului general al Naţiunilor Unite, Kofi Annan

 

                A 55-a sesiune a Comisiei                               Drepturilor Omului

                7 aprilie 1999

 

Îmi face o deosebită plăcere să iau parte la această ultimă sesiune pe care Comisia de Drepturile Omului o organizează în acest secol. An de an, activitatea ei de combatere a violării drepturilor omului şi de stabilire a normelor de protejare a lor a însemnat istorie, ajutînd la salvarea unor vieţi omeneşti.

În acest an, cînd avem în faţa noastră un nou secol al drepturilor omului — şi, din păcate, noi ameninţări la adresa acestora — salut implicarea Comisiei în a asigura pentru generaţiile viitoare un fundament puternic al acestor drepturi.

Ca Secretar general al Naţiunilor Unite, am considerat drepturile omului o prioritate a fiecărui program lansat de Naţiunile Unite şi a fiecărei misiuni iniţiate. Am acţionat astfel, deoarece promovarea şi apărarea drepturilor omului constituie sufletul fiecărui aspect al muncii noastre, şi al fiecărui articol al Cartei Naţiunilor Unite.

Mai presus de orice, cred că drepturile omului sînt miezul legăturii sacre dintre popoarele Naţiunilor Unite.

Cînd sînt atacaţi şi masacraţi civili din cauza etniei lor, cum se întîmplă în Kosovo, lumea se aşteaptă ca Naţiunile Unite să-şi ridice vocea în sprijinul lor. Cînd bărbaţi, femei şi copii sînt atacaţi şi li se taie membrele, cum este cazul în Sierra Leone, lumea, din nou, priveşte spre Naţiunile Unite. Cînd femeilor şi fetelor li se refuză dreptul la egalitate, ca în Afganistan, lumea aşteaptă ca Naţiunile Unite să ia poziţie.

Poate că mai mult ca orice alt aspect al muncii noastre, lupta pentru drepturile omului are o rezonanţă globală, şi are o relevanţă deosebită mai ales pentru vieţile celor care au cea mai multă nevoie de ajutor — cei torturaţi, oprimaţi, reduşi la tăcere, victime ale „epurării etnice” şi ale injustiţiei.

Dacă în faţa unor asemenea abuzuri, nu ne ridicăm vocea, nu vorbim deschis, dacă nu acţionăm pentru apărarea drepturilor omului şi nu pledăm pentru aceste pierderi, cum vom mai putea răspunde noi în faţa opiniei publice?

Vom spune că drepturile sînt relative sau că orice se întîmplă în interiorul graniţelor, nu priveşte o organizaţie a statelor suverane? Nu, nu o vom face şi nu o putem face. Pentru sfîrşitul secolului XX, un lucru este clar: o Organizaţie a Naţiunilor Unite care nu-şi ridică vocea pentru drepturile omului este o organizaţie care nu ştie să-şi ridice vocea pentru propriile interese.

În ajunul noului mileniu, ştim unde începe şi unde se termină misiunea noastră pentru drepturile omului: cu individul şi drepturile lui universale şi inalienabile, dreptul de a vorbi, a acţiona, a creşte, a învăţa şi a trăi în concordanţă cu conştiinţa proprie.

La fiecare drept proclamat se comit sute de abuzuri zilnic. La fiecare voce a cărei libertate de exprimare o asigurăm, o mulţime este ţinută în teroare şi frică. La fiecare femeie sau fată a cărei egalitate o sprijinim, alte mii suferă discriminări şi violenţe. La fiecare copil al cărui drept la educaţie şi copilărie fericită încercăm să le asigurăm sînt prea mulţi cei care rămîn în afara sferei noastre de acţiune. Într-adevăr, munca noastră nu este niciodată terminată.

Comisia Drepturilor Omului poate afirma cu mîndrie că este un arhitect al structurii internaţionale a drepturilor pe care le avem azi. De la această comisie a pornit Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi tratatele care, luate împreună, au creat un cod internaţional al drepturilor omului.

Fie că vorbim de lupta pentru egalitatea dintre sexe şi pentru drepturile femeilor, fie de cea pentru eliminarea discriminării rasiale sau cea pentru protejarea drepturilor minorităţilor şi popoarelor indigene, Comisia a făcut un pionierat în stabilirea normelor şi promovarea justiţiei.

În indispensabila sa muncă de implementare, Comisia a adus contribuţii importante la promovarea drepturilor economice, sociale şi culturale, iar munca în sprijinul dreptului la dezvoltare a deschis noi orizonturi în domeniul drepturilor omului.

Recunoscînd că drepturile omului sînt interconectate, indivizibile şi interdependente, Comisia a ajutat la implementarea drepturilor economice şi sociale, mînă în mînă cu cea a drepturilor civile şi politice.

Prin cooperarea tehnică în domeniul drepturilor omului la nivel local, naţional şi regional, Comisia a ajutat ca drepturile omului să ajungă acolo unde le este locul: în viaţa celor slabi, a celor vulnerabili.

În munca importantă de punere în practică a Convenţiei cu privire la drepturile copilului, care în acest an îşi sărbătoreşte zece ani de existenţă, Comisia a reafirmat că pricipiile drepturilor omului sînt valabile din momentul naşterii.

Acestea sînt rezultatele cu care Comisia se poate mîndri. Dacă drepturile omului, aşa cum spunea Eleanor Roosevelt, încep în locuri mici, la fel de adevărat este şi faptul că ele trebuie să fie sprijinite, consolidate, reînnoite şi implementate de instituţii mari, cum este Organizaţia Naţiunile Unite.

Numai atunci putem fi în siguranţă, dacă reţeaua mondială a drepturilor omului pe care am creat-o, garantează demnitatea şi umanitatea fiecărui bărbat, femeie sau copil.

Aşa cum prea bine se ştie, se comit zilnic violări masive şi şocante în întreaga lume — ofensînd opinia publică, ultragiind oamenii de bună credinţă şi subminînd adîncul sens al umanismului. Dacă nu putem răspunde unor astfel de acţiuni, dacă nu putem să păşim spre cei a căror suferinţă este cea mai mare, fundamentul pe care l-am depus se va sfărîma sub greutatea acestor violări.

Comisia pentru Drepturile Omului a recunoscut de mult această realitate. Ţările, în particular cele în curs de dezvoltare, devenind membre ale Naţiunilor Unite, au căutat să întărească capacitatea organizaţiei de a răspunde la aceste violări masive ale drepturilor omului. Din acel moment, un spectru larg de grupuri de lucru, raportori speciali, reprezentanţi, ambasadori şi experţi în domeniul drepturilor omului au călătorit prin lume, purtînd drapelul drepturilor omului, extinzînd bogăţia Comisiei şi oferind victimelor speranţa în mai bine, într-un viitor mai liber şi mai puţin represiv.

Rezultatele ultimelor cincizeci de ani îşi au rădăcinile în acceptarea universală a drepturilor enumerate în Declaraţia Universală, în universalitatea dezgustului faţă de toate practicile pentru care nu există scuze în nici o cultură şi sub nici o circumstanţă. Cine din această sală — sau de oriunde din lume — poate nega caracterul criminal al torturii? Cine poate justifica practica incalificabilă a purificării etnice? Cine poate lua apărarea sclaviei sau poate sprijini discriminarea rasială, sexuală sau religioasă? Cine poate pleda pentru condamnările arbitrare, extrajudiciare?

Poate vă gîndiţi „ei bine, astfel de oameni există”, dar să spunem la unison: ei nu pot cîştiga.

Cred că pentru noi nu ajunge să ştim împotriva a ce luptăm noi. Lumea trebuie să ştie în egală măsură şi împotriva cui luptăm noi. În epoca drepturilor omului, Naţiunile Unite trebuie să aibă curajul să recunoască: aşa cum avem scopuri comune, avem şi duşmani comuni. Nu trebuie să lăsăm dubii că cei care comit genocid, purificări etnice, toţi cei care sînt vinovaţi pentru violările masive şi şocante ale drepturilor omului, vor fi scutiţi de pedeapsă.

Naţiunile Unite nu va deveni niciodată un refugiul lor, Carta Naţiunilor Unite nu va fi sursa confortului sau justificărilor lor.

Ei sînt duşmanii noştri, fără deosebire de rasă, religie sau naţionalitate, şi numai dacă ei pierd, putem să ţinem promisiunile acestei organizaţii nobile.

În acest an doresc să mă refer nu numai la scopurile noastre comune împărtăşind doar laude, ci doresc de asemenea să mă refer şi la amplitudinea abuzurilor care se comit împotriva drepturilor omului.

Am căutat să vă atrag atenţia, în particular, asupra importanţei de a combate cele mai odioase violări în domeniul drepturilor omului — violări masive, care în prea multe cazuri includ execuţii arbitrare, deportări, masacre şi atacuri nediscriminate împotriva populaţiei civile.

Am procedat astfel pentru că această ultimă şedinţă a Comisiei de Drepturile Omului din secolul XX se desfăşoară sub norii negri ai genocidului.

Dintre toate abuzurile masive, genocidul nu cunoaşte similitudini în istoria umanităţii. O tragică ironie a soartei: această eră a drepturilor omului — în situaţia în care de aceste drepturi s-au bucurat mai mulţi decît oricînd — a fost de repetate ori întunecată de declanşarea violenţelor şi uciderilor în masă organizate. În Cambogia anilor ’70, mai mult de două milioane de oameni au fost ucişi de regimul lui Pol Pot. În acest deceniu, din Bosnia pînă în Ruanda, mii şi mii de fiinţe umane au fost masacrate pentru apartenenţa lor etnică.

Deşi nu avem observatori independenţi în zonă, semnalele primite ne arată că acelaşi lucru se întîmplă din nou şi în Kosovo.

De fiecare dată lumea spune „să nu se mai întîmple niciodată”. Dar totuşi se întîmplă. Campania sistematică de curăţire etnică condusă de autorităţile sîrbe din Kosovo, par să aibă un singur scop: să expulzeze sau să ucidă cîţi mai mulţi albanezi posibil, negînd unui popor dreptul elementar la existenţă, libertate şi securitate. Rezultatul este un dezastru umanitar în toată regiunea.

Regretăm profund că comunitatea internaţională, după luni de eforturi diplomatice, a eşuat în prevenirea acestui dezastru. Ceea ce însă îmi dă speranţe — şi ar trebui să oprească persoanele care plănuiesc purificări etnice sau care, prin sprijinul statelor, comit crime în masă — este faptul că s-a manifestat o atitudine generală de dispreţ.

Lent, dar — cred eu — sigur, a apărut o normă internaţională împotriva represiunii violente a minorităţilor, care poate şi trebuie să reprezinte un precedent, o normă care este superioară conceptului suveranităţii.

Există un principiu, al protejării minorităţilor — şi majorităţilor — împotriva violărilor masive ale drepturilor omului. Ca să mă exprim foarte clar: chiar dacă sîntem o organizaţie a statelor membre, drepturile şi idealurile Naţiunilor Unite există ca să protejeze toate popoarele. Cît timp eu sînt Secretarul General, Naţiunile Unite, ca instituţie, va plasa fiinţa umană în centrul a tot ceea ce face. Nici un guvern nu are dreptul să se ascundă în spatele suveranităţii naţionale pentru a viola drepturile fundamentale ale omului sau libertăţile fundamentale ale popoarelor. Aparţinînd fie unei minorităţi, fie unei majorităţi, drepturile unei persoane, libertăţile sale fundamentale sînt sacre.

Această evoluţie a normelor internaţionale va reprezenta un stimulent pentru Naţiunile Unite.

În această privinţă, nu putem avea dubii.

La fel, nu putem avea dubii nici în ce priveşte întrebarea dacă vom reuşi sau nu să facem faţă acestei provocări, pentru că dacă permitem ca Naţiunile Unite să devină un refugiu pentru cei care comit purificări etnice sau crime în masă, vom trăda idealurile care au inspirat fondarea acestei organizaţii.

Această speranţă pentru umanitate, va veni atunci prea tîrziu pentru miile de oameni disperaţi din Kosovo, care au fost expulzaţi forţat din locuinţele lor, pentru sutele sau chiar miile de persoane ucise pentru simplul fapt că aveau o anumită identitate.

Dar nu va fi prea tîrziu pentru Naţiunile Unite, dacă ne va încuraja faptul că dorim să intrăm într-o nou secol cu obligaţia reînnoită de a proteja drepturile oricărui bărbat, femeie sau copil — fără deosebire de apartenenţa sa etnică, naţională sau rasială. q

Traducere de István Haller