Sami — popor băştinaş în Norvegia

Per Solli

Sami sînt un popor băştinaş în Norvegia, Suedia şi Finlanda, ţări în care ei formează o minortate etnică. O populaţie sami foarte restrînsă există şi în peninsula Kola din Rusia. Sami locuiesc din timpuri imemoriale în toate regiunile ţărilor nordice unde au astăzi aşezări stabile. Teritoriul Sami se întinde de la Idre, Suedia, şi ariile învecinate din Norvegia — la sud de Engerdal în ţinutul Hedmark. La nord şi est, el se întinde pînă la Utsjoki în Finlanda, Varanger în Norvegia şi peninsula Kola în Rusia.

Populaţia sami numără între 60.000 şi 100.000 de indivizi, o estimare pru­dentă  fiind de aproximativ 70.000. Numărul samilor care trăiesc în fiecare din aceste ţări în parte este:

— în Norvegia de 45.000;

— în Suedia de 17.000;

— în Finlanda de 6.000;

— în Rusia de 2.000.

Toate aceste cifre sînt aproximative.

Simbolurile naţionale:

Drapelul:

Conceput de Astrid Båhl, drapelul sami a fost recunoscut la cea de a 13-a Conferinţă Sami de la Åre, Suedia, din 1986. El este inspirat dintr-un simbol descoperit pe toba unui şaman. Cercul dublu reprezintă soarele şi luna. Cercul soarelui este roşu, iar cel al lunii este albastru. Celelalte culori sînt preluate din costumul sami tradiţional. Un vechi poem epic, cules de un sami din sud, Andres Fjellner (1795—1876), spune că sami sînt fiii şi fiicele soarelui.

Imnul:

Imnul intitulat Sámi Soga Lávllá (Cîntarea neamului sami), a fost scris de Isak Saba (1875—1921), profesor din Nesseby, ţinutul Finnmark. În 1906 Saba a fost cel dintîi sami ales în Parlamentul Norvegiei.

Ziua Naţională:

Ziua Naţională a samilor este 6 februarie. Ea a fost sărbătorită pentru prima dată în 1933. Data, care a fost hotărîtă la cea de-a 15-a Conferinţă Sami de la Helsinki din 1992, consemnează prima Conferinţă Naţională Sami la care au participat sami din nord şi din sud şi care a avut loc la 6 februarie 1917 la Trodheim. În acea zi istorică, sami s-au unit în lupta pentru cauzele lor comune.

Problema sami în Norvegia

Sami din Norvegia sînt o populaţie etnică distinctă, dar şi cetăţeni norvegieni. În 1980 guvernul norvegian a instituit Comitetul Drepturilor Populaţiei Sami. Acestui comitet i s-a încredinţat sarcina de a lămuri care sînt drepturile populaţiei sami şi de a propune direcţii corespunzătoare de acţiune. Raportul său a fost prezentat în 1984 şi a avut ca rezultat Declaraţia Parlamentară nr. 33 (1986/87) privind constituirea unui parlament sami precum şi alte chestiuni legate de drepturile populaţiei sami. Legea cu privire la populaţia sami a fost votată de Parlament la 12 iunie 1987. În paragraful 12 aceasta afirmă: Populaţia sami va avea propria Adunare Naţională Sami, aleasă dintre şi de către sami.

Legea cu privire la populaţia sami este menită să promoveze în domeniu o politică sami principială şi coerentă. Scopul acestei legi este acela de a asigura condiţii favorabile care să le permită samilor norvegieni să-şi păstreze şi să-şi dezvolte limba, cultura şi structurile sociale proprii.

La 21 aprilie 1988, Parlamentul norvegian includea mai sus menţionata declaraţie în Constituţia norvegiană, paragraful 110a.

Legea cu privire la populaţia sami şi paragraful 110a din Constituţie constituie o recunoaştere a faptului că sami sînt o populaţie distinctă, cu o îndelungată istorie în Norvegia.

Principiul fundamental care stă la baza politicii sami norvegiene este acela că sami sînt populaţie băştinaşă şi minoritate etnică. Aceasta înseamnă că sami se bucură de o poziţie specială în comparaţie cu alte minorităţi din Norvegia.

Legea cu privire la populaţia sami şi paragraful 110a din Constituţie oferă şi posibilităţi pentru realizarea ţelurilor politicii sami. Bazele create, în formă şi fond, au dus deja la direcţii noi în politica autorităţilor referitoare la populaţia sami.

Obligaţiile Norvegiei decurg şi din dreptul internaţional conform căruia Norvegia are datoria de a crea sisteme care să ofere samilor, în calitatea lor de populaţie băştinaşă, puterea de a-şi influenţa propria situaţie precum şi dezvoltarea lor pe viitor.

Dreptul unui popor la autodeterminare este formulat în următoarele acorduri internaţionale:

— Pactul internaţional cu privire la drepturile politice şi civile, art. 27, care include şi protejarea bazei materiale necesare desfăşurării activităţilor culturale ale samilor;

— Convenţia nr. 169 a Organizaţiei Internaţionale a Muncii referitoare la populaţiile băştinaşe şi cele tribale din ţările independente, convenţie ratificată de Norvegia (ca prim semnatar) la 20 iunie 1990. Această convenţie presupune mai multe consecinţe. La data ratificării sale, s-a presupus că ea este în acord cu legislaţia norvegiană. În cazul în care se vor descoperi nepotriviri între această convenţie şi legislaţia norvegiană, aceasta din urmă va trebui modificată.

Semnificaţia acestor convenţii pentru populaţiile indigene constă în:

— protejarea culturii şi a modului lor de viaţă;

— dezvoltarea lor în sensul dorit de ele;

— autodeterminarea lor.

Prin paragraful 110a din Constituţie şi prin Legea samită a fost constituit Parlamentul Sami.

Primul Parlament Sami a fost deschis oficial la 9 octombrie 1989 de către Majestatea Sa Regele Olav. Acest eveniment a însemnat o adevărată piatră de hotar pentru toţi sami din Norvegia. Parlamentul Sami este ales o dată la 4 ani. Cea de-a doua legislatură sami a fost deschisă oficial la 6 octombrie 1993 de către Majestatea Sa Regele Harald.

Am precizat că populaţia sami este o naţiune mică. Probabil cea mai cunoscută dintre toate ocupaţiile samilor este creşterea renilor, însă numai o mică parte din populaţia sami, în Norvegia aproximativ 10%, este implicată în această activitate. Restul sînt fermieri, pescari, oameni de afaceri, profesori, administratori, şi aşa mai departe.

Relaţiile dintre statul norvegian şi populaţia sami au fost coloniale la origine. Colonizatorii au început prin a face comerţ, a cere tribut şi prin expediţii cu  caracter misionar (sami care trăiesc în Norvegia erau într-o vreme obligaţi să plătească tribut deopotrivă Norvegiei, Suediei şi Rusiei). De asemeni, aceste state şi-au stabilit graniţele fără să îi fi consultat şi pe sami şi s-au erijat în proprietare ale tuturor pămînturilor şi apelor din regiune. La mijlocul secolului al XIX-lea statul norvegian a lansat o campanie sistematică împotriva limbii şi culturii sami pentru o perioadă de aproape 100 de ani în vreme ce celelalte state nordice refuzau şi ele samilor acordarea oricărui drept ce li se cuvenea ca popor. În acest fel sami au fost aduşi în pragul extincţiei.

Pe lungă durată, ţelul samilor este realizarea unei egalităţi reale, nepărtinitoare cu limba şi cultura dominante în Norvegia. În calitatea lor de minoritate, sami se află într-o poziţie dezavantajoasă (atît numeric, cît şi ca resurse) în comparaţie cu partea dominantă a societăţii norvegiene. Situaţia limbii sami este una foarte dificilă. Datorită acestui fapt, mulţi dintre sami norvegieni şi-au abandonat limba maternă. Limba sami nu este folosită în mod curent în Norvegia cu excepţia municipalităţilor din Finnmark şi a părţilor nordice ale ţinutului Trom. Existenţa limbii sami se află în pericol, ea avînd toate şansele să dispară în mare parte a teritoriului sami. Una dintre cele mai importante probleme  care îi frămîntă în momentul de faţă pe sami este disponibilizarea de către autorităţile norvegiene a resurselor prin care adulţii sami care nu îşi cunosc propria limbă să poată urma şcoli în care să studieze limba sami fără ca acest fapt să le afecteze în vreun fel veniturile. Ei nădăjduiesc prin aceasta la o renaştere a limbii sami.

Responsabilitatea statului faţă de populaţia sami presupune, de asemeni, oferirea de resurse pentru păstrarea şi dezvoltarea culturii sami în sensul dorit de ei. Populaţia sami trebuie să dispună de un grad ridicat de autodeterminare în problemele care prezintă o  importanţă specială pentru cultura sami.

La ce anume ne referim cînd se vorbim despre cultură samită? Elementele majore ale tradiţiei culturale samite sînt yiok-ul (muzică sami constînd în poeme cîntate, ritmice), limba sami şi legendele sami, colibele construite din brazde de iarbă, şamanismul, medicina populară, costumele sami, folosirea în transporturi a săniilor trase de reni, meşteşugul cioplitului, obiectele cu funcţie decorativă sau pragmatică făcute din os şi lemn, conceptele tradiţionale de ecologie.

În general, întrebarea este dacă populaţia sami va supravieţui în viitori ca naţiune?

După cîte se poate astăzi prevedea, răspunsul este pozitiv.

Astăzi sînt disponibile resurse pentru variate domenii:

— Parlamentul Sami;

— creşterea renilor;

— limba sami;

— sistemul educaţional sami;

— cultura sami;

— protejarea muzeelor şi a memoriei culturale sami;

— modul de viaţă sami şi infrastructura sami;

— bibliotecile sami.

Aceste resurse trebuie însă sporite simţitor dacă dorim să ne atingem ţelurile.

Remarci finale

Populaţia sami este acceptată laolaltă cu ceilalţi cetăţeni (astăzi nu mai este o ruşine să fii sami).

Parlamentul Sami nu şi-a găsit încă locul firesc în sistemul norvegian de guvernare.

Promovarea problemei sami necesită mai multe resurse economice.

Este necesară pregătirea unui număr mai mare de profesori în domeniul limbii şi culturii sami.

În rîndul samilor, voinţa de a supravieţui ca etnie este foarte puternică.q

Traducere de Doina Baci

*

Per Magne SOLLI (n.1946), absolvent al Academiei Militare, deţine gradul de maior în armata norvegiană şi este din septembrie 1993 membru al Parlamentului Sami din Norvegia (a fost reales în septembrie 1997).

Per Solli, The Sami — the Indigenous People of Norway, studiu prezentat la seminarul internaţional cu tema Relaţia majoritate/minoritate: modele europene (Tîrgu-Mureş, 1-3 mai 1996). Publicat cu permisiunea autorului.