Recomandarea 1201 /1993 şi Convenţia-cadru

Faţă de propunerea pentru un protocol al minorităţilor conţinută în Recomandarea 1201/1993 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei există din noiembrie 1994 o Convenţie-cadru elaborată de Comitetul de Miniştri pentru protecţia minorităţilor. Cu toată diversitatea acestor instrumente, o comparaţie între ele poate fi utilă pentru obţinerea unor informaţii despre punctele de vedere politice ale Comitetului faţă de problema minorităţilor, în special în contextul Protocolului adiţional, aflat în curs de elaborare.

Confruntînd cele două instrumente rezultă că următoarele puncte esenţiale din Recomandare 1201/1993 n-au fost preluate de Convenţia-cadru:

•  În Convenţia-cadru lipseşte definiţia noţiunii de minoritate naţională, lăsîndu-se astfel şi mai departe deschisă chestiunea excluderii aşa-ziselor „noi minorităţi” (de exemplu refugiaţi, muncitori străini) care în mod necesar cere o reglementare unitară în legislaţia europeană, ceea ce ar putea determina şi statele cu atitudine pozitivă faţă de minorităţi să manifeste o reţinere globală faţă de problemele acestora.

•  Convenţia-cadru nu stipulează în mod explicit nici dreptul la înfiinţarea partidelor politice, cu toate că din punct de vedere juridic acesta decurge din libertatea de asociere prevăzută în art. 11 al Convenţiei Europene pentru Drepturile Omului. Dreptul la utilizarea limbii materne este prevăzut în Convenţia-cadru numai în cazul dialogului cu autorităţile, dar nu şi cu tribunalele şi instanţele judecătoreşti. Dreptul la afişarea de informaţii şi indicaţii topografice în limbile minorităţilor este de asemenea considerabil limitat, într-un caz admiţîndu-se numai afişarea unor informaţii particulare, iar în rest fiind vorba numai de străduinţe din partea statului luîndu-se în consideraţie circumstanţe speciale (ale statelor semnatare). Tot de străduinţe se aminteşte în Convenţia- cadru şi în legătură cu instruirea în limba maternă, în care se vor folosi posibilităţi corespunzătoare pentru a o asigura cît de mult posibil.

Finalmente, dreptul la autonomie nu este stabilit explicit în Convenţia- cadru, fiind lăsat la libera opţiune a statelor semnatare.

În consecinţă, în prevederile Convenţiei-cadru se manifestă o tendinţă retrogradă faţă de Recomandarea 1201/1993 şi apare temerea că această tendinţă se va manifesta şi în proiectul Comitetului de Miniştri pentru un Protocol adiţional, lăsînd în suspensie o serie de probleme ale protecţiei minorităţilor, atît de importante în ceea ce priveşte prevenirea conflictelor în Europa. □

Christoph Pan