Sudden Rage

at Dawn

Violence Against Roma

in Romania

Country Reports Series no. 2

September 1996

Veronika Leila Szente

Editor: Dimitrina Petrova

Centrul European al Drepturilor Romilor, înfiinţat în anul 1996, avîndu-l ca preşedinte pe András Bíró (Ungaria), cu un Consiliu directoral ai cărui membri sînt din Regatul Unit (Isabel Fonseca şi lordul Lester of Herne Hill), România (Nicolae Gheorghe), Germania (Rudko Kawczynski), Bulgaria (Khristo Kyuchukov), Franţa (Edgar Morin), Cehia (Ina Zoon), şi-a propus să editeze o serie care studiază situaţia şi problematica romilor din difeite ţări ale Europei.

Numărul doi al acestei serii este dedicat situaţiei romilor din România. Autoarea a vizitat de mai multe ori România, obţinînd informaţii directe, de la sursă. Titlul broşurii — Furia subită din zori — este deosebit de poetic. Faptele, evenimentele prezentate, însă, sînt tragice şi violente, în urma lor zeci de persoane au fost linşate, sute de cămine incendiate, devastate.

Subcapitolul Abuzurile nerezolvate ale trecutului, primul caz prezentat este cel din Hădăreni. După ce autoarea descrie pe scurt cele întîmplate, prezintă situaţia la momentul vizitei: neidentificarea vinovaţilor, deficienţele observate la reconstrucţia caselor etc. În mod similar, nimic nu s-a rezolvat nici la Ogrezeni. Pentru a scurta acest capitol, următorul subtitlu (după Hădăreni şi Ogrezeni) este: Alte multe cazuri. Cît se poate de expresiv, pentru situaţia din perioada 1990–1996.

La capitolul Violenţă oficială, autoarea descrie modalitatea prin care Ministerul de Interne a dorit să prevină repetarea acestor evenimente: ţinerea în teroare a populaţiei de romi, cu scopul de a arăta celorlaltor segmente din societate că Poliţia stăpîneşte situaţia. Razii ilegale, nejustificate, în mare forţă; aresarea fără motive a unor persoane; maltratarea lor... Ca un exemplu în acest sens, este prezentat cazul satelor Acîş şi Mihăieni din judeţul Satu Mare, unde în urma unei razii din 25 august 1995, între orele 4³⁰–5⁰⁰ dimineaţa, romii au fost scoşi din case, aşa cum se aflau (semiîmbrăcaţi). După ce au fost umiliţi şi maltrataţi, aproximativ 35–40 de persoane (între care minori şi femei) au fost urcate în maşinile Poliţiei, şi duse la Secţia de Poliţie, unde au fost puse să facă curăţenie. Acest capitol lung înşiră evenimentele similare — cazurile Colentina, Pata-Rît, Bonţida, Bălteni şi al familiei Vlad. Într-un subcapitol, sînt prezentate cazurile individuale de abuzuri comise de poliţişti împotriva unor romi, de la maltratări pînă la răniri prin împuşcare.

Concluziile lucrării sînt deosebit de critice, dar pe măsura situaţiei din România: „Violenţei autorităţilor i se adaugă aprobarea tacită a rasismului şi a atacurilor rasiste comise împotriva romilor”.

Propunerile Centrului European al Drepturilor Romilor sînt formulate în 11 puncte:

• încheierea investigaţiilor în termene rezonabile în cazurile de violenţă colectivă comise împotriva unor comunităţi de romi, trimiterea vinovaţilor în judecată;

• deschiderea investigaţiilor în acele cazuri cînd ele nici măcar nu au început;

• oferirea suportului financiar din partea guvernului pentru reconstrucţia caselor incendiate;

• luarea unei poziţii oficiale clare împotriva politicii discriminatorii aplicate de autorităţile locale;

• clarificarea scopurilor şi metodelor utilizabile cu ocazia raziilor;

• iniţierea unor legi prin care să se urmărească reformarea comportamentului poliţiştilor;

• investigarea imparţială a abuzurilor comise de poliţişti;

• dezvoltarea unei politici prin care mai mulţi dintre membrii comunităţii de romi să devină cadre ale Poliţiei;

• dezvoltarea unui program de educaţie a autorităţilor în domeniul drepturilor omului;

• dezvoltarea unui program de educaţie în privinţa propriilor drepturi pentru membrii comunităţilor de romi;

• adoptarea unor măsuri de facilitare a accesului romilor la justiţie.

Deşi raportul nu este prea indulgent faţă de România, utilitatea lui — după schimbările intervenite la nivel politic — este evidentă: orice pas în direcţia rezolvării situaţiei romilor din România trebuie să aibă în vedere atît această stare de fapt, cît şi recomandările prezentate în sudiu, care nu au fost inventate de la o zi la alta, ele fiind elaborate în decursul mai multor ani de diferite organizaţii neguvernamentale din România, organizaţii internaţionale, Centrul European al Drepturilor Romilor avînd rolul de a le sintetiza. q

István Haller